Acum ceva vreme am făcut un fulg de nea din staniol răsucit. Prinsesem ideea din aer, şi-am zis să încerc. De unde o prisesem de fapt… a avut Moş Nicolae grijă să afle. Nu doar copiii au fost fericiţi să-şi descopere ghetuţele, şi eu am fost cuminte, şi-am primit kitul de la Josephin pentru confecţionarea suportului de lumânare.
Tehnica de răsucire am ghicit-o data trecută, dar la capitolul finisaje şi îmbinări am avut multe de învăţat. Kitul conţine folia de aluminiu, cu lăţime de 21 cm, 8 pagini de instrucţiuni, (care nu merg citite printre rânduri!), şi o riglă, pentru măsurat. De data aceasta benzile de folie le-am măsurat, apoi le-am tăiat. Cu muuultă atenţie. A fost partea uşoară, căci felinarul a avut nevoie de 6 fire groase, pentru susţinere, 2 pentru mâner, vreo 40 pentru răsuciri. Dacă data trecută spuneam că e nevoie de enorm de multă răbdare, acum trebuie de câteva ori pe-atât. Dar rezultatul este extraordinar, chiar dacă dimensiunile nu sunt foarte mari (6x6x10cm)

În aceeaşi serie sunt foarte multe modele, pentru cei care se încumetă să realizeze mici opere de artă, impresionante mai ales prin tehnica folosită. Nu este greu, doar migălos. Şi cred că ar fi un exerciţiu bun pentru copiii care au o problemă cu răbdarea…































rabdare,talent,dragoste de frumos si de copii/oameni= copil al lui Dumnezeu!
Hy!
Sunt curioasa totusi cum reuseste sa le lipeasca, am vazut ca asta e ultimul volum din seria lui. Super tare, o sa l cumpar si eu, dar pana atunci numai am rabdare sa aflu cum reuseste sa le lipeasca, sau tot prin imbinari si rasuciri?
te pup!
nu se lipesc. se lasa capatul nerasucit, si se rasuceste imrpeuna cu capatul urmator. iar pentru cele alaturate, se foloseste un fir subtide de 1,5-2cm care le prinde pe amandoua, ca inelele de la fier forjat.
Ma uimesti! Felicitari pentru tot ceea ce faci!
merci!
Cristina, este superb suportul. Felicitari pentru rabdare, eu nu stiu daca as avea! Intr-adevar poti realiza lucruri deosebite din materiale aparent banale.
Laura, recunosc ca ma batea gandul sa-l incriu la concursul tau cu ornamente
, dar am zis sa nu incalc regulile… chiar daca nu ma consider mare artist, nici incepator nu sunt…