8 Martie, ocazie pentru deschis sufletul

Așa-zisa vacanță „de schi“ de anul acesta mi-a încurcat cum nu se poate mai bine socotelile de Mărțișor. Ba chiar și pentru 8 Martie a fost nevoie să pun în aplicare vechiul proverb și să-mi fac iarna car. Am cumpărat cele necesare cu mult timp înainte, apoi, pe la începutul lui februarie am organizat ședință foto specială la școală, ca să putem face tablourile. Îmi pare rău că nu pot lăsa imaginile complete să vedeți câtă bucurie este în unii ochișori în momentul în care se gândesc la mama, căci aceasta era indicația fotografului de ocazie: zâmbește și fă un gest amuzant.

Primul proiect realizat a fost un tablou, pe suport de plută, la care să adauge ei decorațiunile.

Activitățile de genul acesta mi se par cele mai dificile. Dacă le duc un model, atunci lipsește inițiativa și creativitatea, căci vor să imite. Dacă nu le duc, riscul să iasă un amestec fără logică este foarte mare, cum se și vede mai jos. Sfaturile au curs, bineînțeles. Să încerce să alterneze, pe suportul de plută, să facă o serie: frunză, floare, fluture, ceva care să aibă o logică, o simetrie. Nu. N-a ieșit. Așa că, în unele cazuri, „shaorma cu de toate“ a fost perfect.

Deosebit a fost și tabloul cu „ciucuri“ și nu pot să nu recunosc că a fost cea mai frumoasă surpriză. E greu să ieși din tipar, că gândești outside the box, să faci altceva. Momentul în care a venit să-și prezinte creația a fost însoțit de un wow puternic din public și imediat adaptată ideea, în cazul unul tablou neterminat.

Al doilea cadou pentru mama: o ceașcă cu iubire

Modelul pentru ceașcă îl am de câțiva ani buni de pe net, doar i-am schimbat acum imprimeurile. L-am printat însă mare, pe o coală A4, ca să fiu sigură că pot lipi elementele și că au loc pentru decorațiuni.

Ca să fiu sigură că le terminăm, am inversat etapele de lucru: întâi decupăm tot, apoi, la semnalul meu lipim, asamblăm, iar dacă rămâne timp, mai facem și restul. De ce? Pentru că știu prea bine că îi apucă entuziasmul când trebuie să decoreze și nu mai finalizăm când sună de ieșire… De data aceasta a mers aproape perfect. Exceptând, normal, cazurile copiilor care „știu ei mai bine“ și nu sunt deloc interesați ce am de spus, ei când vor ceva, așa fac. Și acolo… proiectul nu s-a încheiat.

Au rămas, în multe cazuri, de făcut inimioarele cu mesaje și lingurița din setul „Inima mea pentru tine“.

Ultima provocare: așteaptă ziua de 8 Martie

Se pare că e și cea mai grea dintre toate. Deși le-am lucrat pe 2 și 3 martie, le-am propus să le păstrez la școală, în cutie, până pe 8, să le ducă atunci acasă.

Ți-ai găsit. Prima variantă: copilul care o știe pe-a lui, a lucrat și azi, acum, în momentul acesta, vrea să ia proiectul, altceva nu contează. Apoi, copilul care știe el mai bine, o să-l țină în așa fel încât mama nu o să-l vadă și o să-l ascundă. Și singurul care are logică: îl ia tata de la școală și nu o să vadă mama. Am totuși câteva păstrate și pentru surpriză.

Recunosc că am obosit. Îmi amintesc în aceste momente o replică din „Fram, ursul polar“, spectacolul de teatru radiofonic. Chemat la circ, bătrânul dresor recunoaște că e „prea bătrân pentru a mai învinge voința animalelor“. Uneori îl înțeleg. Am ajuns să renunț să mai port lupte inutile. La ce bun?! De ce să mai încerc să schimb lucrurile? Poate doar mie mi se pare că e mai bine așa. Și nu se dărâmă lumea dacă eu renunț.

Tablou de iarnă – decupaj la școala online

Dacă Moș Crăciun ar îndeplini dorințele necondiționat, l-aș ruga să aibă un pic grijă de școala online. Iepurașul de Paște a fost luat prin surprindere și nu a știut ce să le aducă copiilor. Dar poate… Moșul? Cine știe… poate o imprimantă… sau poate o tabletă… sau poate un pen să scrie mai ușor? Nu sunt multe, dar școala online ar fi cu totul „altfel“ dacă elevii le-ar avea la îndemână. Cel puțin elevii mei.

Dar cum ei nu au toți, le-am pregătit în mapa pentru decembrie un tablou mai vechi al meu, cu îngerii care vestesc Nașterea Domnului de Crăciun. Este un exercițiu de decupaj, însă nu unul de grădiniță, ci școlăresc, care necesită multă concentrare și migală pentru a fi reușit. Am pus cu câteva zile înainte anunț pe clasă, ce anume este necesar pentru desfășurarea activității. Am cerut un carton închis la culoare, negru de preferat, iar dacă nu au, să picteze cu acuarele cu o zi înainte.

Dar care ar mai fi distracția dacă la început de oră nu ai avea măcar câțiva care să nu se pregătească? Ori nu are cartonul (dar oare pentru cine am dat varianta cu acuarele?!), ori nu are… fișa, pentru că în două săptămâni nu avut cine să i le ia de la poarta școlii să i le aducă acasă. Oricum ar fi, am hotărât să merg mai departe, ajungând la concluzia că prepelița lui Brătescu-Voinești era un personaj extrem de înțelept.

View this post on Instagram

A post shared by Talente de Năzdrăvani (@talente_de_nazdravani)

Modelul meu le-a indicat obligatoriu „zăpadă“, pentru care nu au avut niciun print, au decupat ei singuri. Examinând cu atenție pozele primite, am văzut că unii au avut nevoie să își deseneze înainte conturul, apoi au decupat, nu au putut decupa liber. Important e că au reușit, dar și mai mult că au găsit o soluție să rezolve o problemă fără să întrebe și fără să se vaite că nu pot. Apoi trebuia inclus obligatoriu un înger și o stea, ocazie cu care am povestit un pic despre îngerii care i-au anunțat pe păstori despre miracolul acelei nopți. Și, în final, brăduți după dorință, căci fișa avea dublul elementelor necesare. Fulgi au avut de la mine, i-am drămuit cât am putut pentru toate proiectele. Mai am copii care au acasă perforatoare și își fac în plus, le-am spus că pot decupa și ei buline, ori dacă au perforator de coli pentru îndosariere, sunt bune și resturile acelea.

Marea majoritate au înțeles perfect ce au de făcut și s-au străduit după puteri să decupeze cât mai bine. Știu că sunt pretențioasă, dar cred că satisfacția reușitei nu vine cu adevărat dacă standardele sunt foarte jos și ușor de atins. S-au mai strecurat și doi de B și un S, mai ales dacă văd că explicațiile mele nu sunt luate în seamă mai deloc și doar ne facem că muncim, tăiem și lipim la nimereală. Plus, ce-i drept, și un „i“ pentru contemplat ecranul toată ora. Evaluarea la arte e tip portofoliu, după 5-6 proiecte trag linie și decid un calificativ.

Mă simt cumva ca bufnița din pădure, cea care își lăuda puii că sunt cei mai frumoși. Pentru mine ei sunt speciali, fiecare în felul lui, așa că îi voi lăuda de câte ori pot. Muncesc foarte mult, nu sunt menajați și mângâiați pe frunte, merită să le spun public un mare Bravo!

Modelul printabil este disponibil în arhivă.

Porți deschise pentru clasa pregătitoare

Pentru părinții copiilor din grupa mare de grădiniță a început perioada emoțiilor… Înscrierea la clasa pregătitoare. Chiar dacă tonul pare ușor ironic, nu aș vrea să fiu în pielea celor care încearcă acum să fie siguri că fac cea mai bună alegere pentru copilul lor.

Sâmbătă am organizat la mine în clasă un atelier la care i-am invitat pe cei care, începând de prin septembrie, au trecut pe la școală să întrebe de înscrieri. Au lăsat numărul de telefon, le-am dat mesaj și au venit. Am avut cinci pitici mici (comparativ cu ai mei de la clasa a patra) cu care m-am delectat o oră și mai bine. Dacă ei aveau emoții, eu eram tot pe-acolo. Am luat-o și pe Iris cu mine, poate-poate îmi dă o mână de ajutor cu copiii cât mai discut eu cu părinții. (În final, a stat ca spectator: Ce voiai, erau cinci, să te ajut ca să aibă impresia că nu te descurci?? QED)

Am încercat din răsputeri să fiu relaxată, în ciuda răcelii care nu mă lăsase să dorm. Știam că, pe lângă ochișorii de la masa centrală, cei de pe margine erau și mai iscoditori. Eram însă „la mine acasă”, în clasa mea caldă și primitoare, în care și ei s-au relaxat repede. Când primul dintre băieți m-a întrebat direct Cristina, tu…, m-am înmuiat. Trecusem testul. Niciun copil nu ajunge aici dacă nu se simte bine cu tine.

E drept că nu am reușit cu toți performanța, dar, auzindu-l pe el, au prins curaj. Cât am lipit diverse pentru un tablou de dăruit mamei, am stat de vorbă despre desene animate, despre povești, despre cum se comportă personajele, pe care le simpatizăm și de ce… O plăcere. Dacă am norocul să fie toți așa – până acum au venit doar cu 6 ani împliniți – va fi minunat. Și dacă se învârt și pe la numărul magic 20, mă declar total în extaz.

Însă atelierul meu a fost urmat de ziua oficială a porților deschise în care, spre marea mea uimire, chiar au venit mulți părinți să întrebe. Cinci ore, cu mici pauze, am răspuns continuu la întrebări, am prezentat clasa (deși intrăm în renovare și habar nu am cum va arăta a noastră). Ce părere am despre teme (mai ales la pregătitoare), cum încurajez competiția, ce competențe trebuie să dobândească copilul la finalul anului, dacă e „suficient” că știe să citească sau să învețe până la toamnă și să scrie, până la cât să numere și să socotească… După acestea ajungeam și la „pretențiile mele”, de a merge singur la baie (ba chiar am fost întrebată cum să o învețe ea, mamă de fată, să nu se mai așeze pe vasul de toaletă, noroc că știam de variante de colac din hârtie…), de a nu avea nevoie de asistență în această situație, de a se îmbrăca singur sau de a-și lega șireturile, să știe să desfacă o sticlă cu apă, să-și identifice lucrurile, să aibă noțiunea de a le așeza la locul lor. În plus, să știe că există reguli, că nu poți face totul chiar când și cum vrei, că la școală ești egal cu ceilalți, să aștepți să-ți vină rândul…

Cei șapte ani de acasă. Disponibilă la: editura ALL, Libris, Elefant, Librarie.net, Cartepedia, Diverta, Cărturești.

Am zâmbit larg când, în acest context, am primit de la editura ALL una din ultimele apariții, Cei șapte ani de-acasă. Conceput ca un ghid de dezvoltare personală sau chiar un mic manual de educație civică, îți poate da, ca părinte de preșcolar, o idee destul de bună despre ceea ce ar trebui să știe copilul tău înainte să meargă la școală. Am folosit-o și la clasă, cu cei de a patra, într-un context asemănător. Discutam despre valori umane și norme morale ce trebuie respectate. Deseori spuneau ei că „trebuie să ai cei șapte ani de-acasă”. Și tot de la ei au răsărit întrebările din seria „ce înseamnă cu adevărat să ai acești prețioși 7 ani”. Am luat cartea și am trecut repede în revistă capitolele. Concluzia, la aproape 10 ani, a fost că nu e deloc ușor să ajungi să capeți diploma de absolvire a școlii de acasă. Puteți răsfoi câteva pagini pe site-ul editurii, aici.

În încheiere, mai sunt mai bine de două săptămâni de înscrieri. Dezavantajul de a nu fi „școală de fițe” e că se strâng greu copiii necesari unei clase. Depinde mult ce s-a auzit prin parc de școală, de profesori în general și, de ce nu, în special de persoana care urmează să ia clasa. Plus că nu mă simt deloc confortabil să fiu evaluată fizic. Cred că mai mult m-au afectat judecăți din seria „ce tânără sunteți!” decât cele „v-am căutat deja pe google, am văzut cu ce vă ocupați”. Ultima, cel puțin, a fost extrem de sinceră și la obiect. Măsurată de sus până jos, cântărită, trecută prin șabloanele fiecăruia, a fost o experiență grea. Încercam de fiecare dată să-mi rulez în minte secvența aceea din Cars, cu Sally agitată că „vin clienți”, cum să-i convingi că ceea ce le propui e viabil, dar ei, de fapt, s-au rătăcit…

Am tras și o concluzie tristă… chiar mi-aș dori să avem școli ca „afară”. Copiii să fie înscriși automat în circumscripția școlară, să afli la începutul anului școlar cine ia clasa, să ajungi la profesor doar dacă te programezi…

Dar noi să fim sănătoși, că le-om duce pe toate!

Tablou cu ghiocei – quilling

Când era Iris la grădiniță, s-a întâmplat nenorocirea ca, din senin, unul dintre băieței să rămână fără mamă, undeva în ianuarie. Așa că domnișoara educatoare nici nu a vrut să audă de ceva serbare/activitate de 8 Martie, în condițiile în care singurul loc unde se mai simțea bine copilul era la… grădiniță, cu copiii. Tatăl, înțelegător, a zis că poate să nu-l aducă la serbare. Dar cu repetițiile ce făcea?! Așa că anul acesta, când am văzut că am și eu un caz asemănător, chiar dacă nu de dată recentă, am decis să visez frumos la proiectele de 8 Martie, dar să nu fac din asta un scop în sine. Copilul meu nu are nici bunică, nici mătușă, pe nimeni feminin în familie căruia să-i dăruiască ceva. Așa că 8 Martie a trecut lin.

Normal că gașca mea de albinuțe lucrătoare a venit cu „plângerea” că de ce nu facem și noi ceva. Le-am rugat să-și imagineze cum ar fi dacă am face și ele n-ar avea cui s-o dea. Și a fost ultima discuție necesară, în care le-am și explicat că tabloul cu ghiocei îl pot da ele cadou, dar nu putem scrie pe el la școală. Au înțeles, chiar dacă par mici la doar 9 ani.

Revenind la proiect, le-am cerut copiilor să aducă o cutie rotundă de carton, ca cea de la brânză topită. Se pare că provocarea a fost prea mare, căci doar jumătate au avut în ziua respectivă cutia cu pricina. Și pentru că au avut-o întreagă, i-am rugat să „doneze” cealaltă jumătate și copiilor care nu și-au adus. Și nu, nu era vorba de bani, căci știu ce probleme sociale am în clasă și ei au avut cutie. Doar neimplicare, căci să ai două săptămâni la dispoziție să faci rost de ea mi se pare suficient. Dacă nu vrei s-o cumperi, că nu mănânci de fel, pui pe facebook, sigur ai un prieten care consumă și te poate ajuta. I-am notat frumușel pe agendă și am trecut mai departe.

Acasă fusese rândul meu să pregătesc „modelul profesorului”. Normal că nici eu nu aveam cutie. Am intrat în Lidl, n-am văzut nicăieri, deja mă vedeam luând magazinuțele la rând. Însă, surpriză, aveau brânză Camembert, e drept că nu în cutie de carton, ci chiar mai faină, cu margine de lemn, și aproape cam la același preț. Am plecat cu ea acasă…

Zăpadă și norișori am făcut cu perforatorul de 7,6cm (nor), unul pus într-un sens, unul în celălalt. Apoi am continuat tabloul, cu ajutorul Irisucăi, căci în seara aceea aveam un chef de extraordinar quilling , oricât de relaxant ar fi. Nu a fost „mama-mpunge și eu trag”, a fost muncă de echipă, repede-repede, să le terminăm. Rezultat satisfăcător. A doua zi la școală, când m-am apucat de pregătit materialele… surpriză. Hârtie azurie nu aveam, doar un albastru foarte închis, așa că am schimbat, căci verde aveam din belșug, și în loc de zăpadă s-au ales direct cu petic verde crud, iar norul zace pe cer. Fâșiile le-am făcut cu distrugătorul de hârtie, dar au avut și de-acasă.

Lecția a început cu o prezentare a plantei, de parcă făceam integrat cu științe. Deși observarea ghiocelului se face de la grupa mică de grădiniță și am explicat și eu, tot am avut clopoței care stăteau zgâiți spre soare. Dar, în linii mari, au ieșit binișor. Am stabilit ce forme trebuie să aibă fiecare element și am trecut la lucru, nu înainte să îmi spună că modelul meu îi descurajează, așa n-o să le iasă niciodată. Le-am spus că e o provocare. Se poate și mult mai frumos de atât, doar că trebuie să muncească!

În clasă au făcut 1-2 ghiocei, după puteri, și le-am zis că e păcat să rămână așa, să îl continue acasă, mai ales că odată cu numărul ghioceilor creștea și calificativul. Condiția a fost însă ca nimeni altcineva să nu muncească la tablou. Și s-au străduit, au muncit, au venit cu ele. Mi-a plăcut acel „ceva” adăugat de fiecare, sau soluțiile practice pentru ușurarea muncii, cum ar fi desenatul codiței. Obligatoriu în proiect era clopoțelul și atât. Restul am lăsat la alegere, să văd cât își doresc ei să completeze, dacă doar bifează proiectul sau pun și ceva suflet.

Însă două proiecte sunt de apreciat, cu plus și cu minus. Primul, în imaginea de sus, în stânga jos. Un copil pe care cu greu l-am convins că se poate descurca și el la arte (l-am prins „convingând” colegii să-i facă și lui), și care, deși nu a fost atent la instrucțiuni, a făcut „ceva”. A doua zi a venit cu tabloul în forma de mai sus, spunând de parcă ar fi alergat la maraton că e peste puterile lui. Am apreciat sinceritatea și faptul că a muncit singur.

Al doilea – imaginea din dreapta sus, mai jos. Ghiocelul de jos – făcut în clasă. Acasă, în mai puțin de 24h, a avut loc un miracol, mi-a spus că „a exersat” și au rezultat celelalte două minuni, în condițiile în care nu mai lucrase niciodată, formele folosite sunt altele decât cele indicate, iar cârcei nu le-am arătat. Miracolul se poate chema mamă sau soră mai mare, dar dacă copilul și-a dat cuvântul că a făcut singur, trebuie să-l cred!

Concluzia… e tare greu cu mulți, în timp limitat, dacă ei nu vor. Dar nu îi punem să lucreze acasă, căci e pierdere de vreme, mai bine avem pretenții să facă matematică. Nu vor ajunge toți matematicieni, dar oriunde vor lucra vor avea nevoie de răbdare, migală, concentrare în sarcină, creativitate, găsire de soluții… ca să nu mai zic că exersând cu mâinile ajungi poate să scrii mai frumos și mai ordonat!

Știu, artele sunt o „prostie”…

Tablou de primăvară cu floricele

În planurile mele de decorat clasa (care în această primăvară se reduc la chestii mai simple, ce nu presupun cățărat pe scară la 4m deasupra solului), am decis să îi pun pe copiii să facă ceva „simplu”. Simplu o fi fost în mintea mea, pentru că… pentru ei… nu a fost chiar așa. În vacanță am mai reușit să facem câteva tablouri, nu neapărat cu flori – am încercat cu buburuze. Arătau destul de bine prinse pe jaluzele, așa că am decis să le facem pe acestea. Decupaj nu era o opțiune, așa că am ajuns la flori din hârtie.

În primul rând, am refolosit distrugătorul de hârtie. Am tăiat și benzi de quilling cu el. Benzile au însă 7mm lățime, nu 3 sau 5 ca cele din comerț. Am tăiat fâșii verzi și colorate. În final s-a dovedit mai practic, benzile mai late s-au lipit mai ușor decât cele foarte subțiri de quilling. Apoi, pentru a ușura munca copiilor – florile le dădeau destulă bătaie de cap – am tăiat eu benzile de carton pentru grilajul din spate, ei doar le-au asamblat. Apoi am imprimat fundița pe coală albă, pe care au decorat-o cum au dorit. De menționat că fundița se decupează integral, inclusiv semicercurile de la extreme, care se folosesc la asamblare.

Floricelele au fost o provocare. Întâi de toate, panglica de 30 cm se rupea pe jumătate. Apoi se realizau trei „plusuri” (le-au botezat ei), care se suprapuneau la mijloc, iar în final rezulta o steluță cu 12 brațe. Fiecare dintre acestea se aducea apoi cu capătul în mijloc, fără a le îndoi, pentru a realiza buclele petalelor. Cine a dorit a lipit apoi în mijloc o bulină galbenă sau colorată.

Pentru asamblarea tabloului, se lipesc întâi codițele, astfel încât să se întâlnească într-un singur punct, unde se adaugă fundița. Nu au vrut și frunze (erau de decupat!), abia apoi se lipeau florile. Bineînțeles că rezultatele nu sunt perfecte. Cel cu frunze e al meu, celelalte – primele terminate. Arată foarte drăguț prinse pe jaluzele, și destul de mari, și destul de colorate.

Voi cu ce ați decorat?

O întrebare, de curiozitate. Dacă nu aveți timp/unelte să pregătiți setul pentru asamblare, cât ați fi dispuși să plătiți pe unul complet, cu hârtie gata tăiată pentru toate elementele, copiii doar să asambleze și lipească? Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!

Tablouri pentru ziua mamei

Caruselul lunii martie s-a învârtit nebunește, așa că, dacă am ratat, iată ce au pictat copiii pentru ziua mamei. Intențiile au fost de departe cele mai bune, însă mă depășește încă stilul complet superficial al copiilor din ziua de azi. Parcă nimic nu-i mai motivează, și nu reușesc să găsească acea motivație intrinsecă a lucrului bine făcut. Să te uiți tu, cu satisfacția reușitei, la ceva produs de mâinile tale.

A accepta un produs sub limita la care a-i fi capabil să-l realizezi… pentru mine este încă o enigmă. Cum ne afectează acest „să ne facem că muncim” vom afla probabil peste încă niște zeci de ani, când ne vom întreba inutil cum am ajuns aici. Și, în felul meu, sunt convinsă că avem nevoie de o competiție, nu cu ceilalți, ci cu noi înșine în primul rând.

Tablourile de mai sus sunt expresia perfectă a tuturor variantelor. Tehnica era simplă, ștampilare cu bețișoare de urechi pentru crearea unor floricele. Rama, decorul, l-au realizat singuri, fără niciun criteriu. Au fost copii care au perseverat până la a obține un rezultat mai bun. Dar și alții care s-au declarat prea repede mulțumiți de rezultat… Mai jos este una dintre excepții. Pe carton s-au făcut exercițiile inițiale, până când s-a declarat singur satisfăcut de însușirea tehnicii.

Pe lângă bețișoarele cu bumbac, au mai avut ca accesorii bețe de lemn – cu care au imprimat frunzele, și scobitori, pentru puncte fine.

Concluziile le trage fiecare. Poate n-ar fi rău să începem să-i întrebăm nu dacă putea „mai bine ca Popescu”, ci doar dacă ar putea să realizeze ceva mai bine de atât. Și, dacă poate, atunci să o facă!

Ramă foto cu trepte de nivel

A denumi un articol este de multe ori o provocare pentru departamente întregi de marketing… a pune un titlu acestui articol a fost cam același lucru, doar că pentru un singur om. Și, dacă aveți o idee mai bună după ce citiți despre ce este vorba, aștept păreri, căci nu am nici cea mai vagă idee ce i s-ar potrivi mai bine.

Nu știu ce faceți voi cu mărțișoarele și ambalajele lor, însă la mine se triază. Unele au „ceva” special, altele pot fi reciclate sau utile în cutia-cu-de-toate, cert e că anul acesta mi-a atras atenția ambalajul unuia, care părea cutiuță, dar nu era. Așadar am recreat ideea, la o scară mai mare, pentru o ramă foto.

Când confecționezi o ramă foto din carton, impresia de 3D este dată de faptul că stă în picioare, include o fotografie. De data aceasta reușisem să creez și impresia de volum pentru ramă, creând o „adâncitură” suficientă. Pentru modelul meu – complet atipic ca dimensiune – aveam în minte o decorațiune quilling, care astfel ar fi fost „protejată”. Chiar ar putea avea, dacă este disponibil, geam din acetofan.

Cum este confecționată:

se printează pe carton cele două pagini de aici. Prima este cea care se va vedea efectiv, așa că alegeți cu grijă culoarea. A doua este cea care se va vedea din spate. Atenție la print, imprimantele tind să lase o margine de câțiva milimetri. Nu folosiți opțiunea „Fit to page/Potrivește în pagină”, ci cea „Dimensiune reală”. Chiar dacă pare să dispară ceva din model, puteți prelungi apoi liniile. Modelul necesită decupaj și potrivire perfectă, nu modificați dimensiunile.
există zone ce trebuie decupate, tăiate, sau îndoite. Prima pagină printată se decupează complet pe linia continuă, și se va îndoi pe cele punctate/întrerupte. Dacă printați pe carton cu fețe diferit colorate, și doriți ca una anume să se vadă în exterior, vă recomand să printați pe fața pe care o doriți „ascunsă”. În acest caz, linia cu puncte mai rare (cea dinspre interior) se va îndoi tip „munte”. Adică, uitându-vă la linia în cauză, după îndoitură, aceasta să fie pe „culmea muntelui” rezultat. A doua linie, cea întreruptă (spre exterior) se va îndoi tip „vale” – invers față de prima. Sugestie: pentru a obține o îndoitură estetică, vă recomand să retrasați liniile folosind o riglă și un fix care nu scrie/andrea/unealtă de biguit, apăsând suficient pentru a genera un șanț de îndoire în carton, și în același timp fără să-l perforați.
a doua pagină se decupează în centru, și se detașează dreptunghiul. Se taie muchiile piciorului. Se îndoaie apoi toate liniile punctate „tip vale”.
Produsul rezultat după îndoirea primei pagini se fixează în dreptunghiul decupat, și se adaugă lipici. Dacă ați decupat corect, colțurile se vor potrivi perfect, părând „îmbinate”, însă puteți corecta această zonă cu decorul ulterior.
se lipesc cele două laterale ale spatelui, și se întărește piciorul folosind dreptunghiul decupat anterior.

De aici produsul se decorează după inspirația fiecăruia. Ar fi trebuit să lipesc în interior un alt decor, pe fundal, astfel încât rama să rămână diferită. Ar mai fi fost o idee să folosesc cartoane diferite pentru cele două pagini, și dreptunghiul detașat din prima să devină fundal adăugat în a doua (piciorul se putea întări și cu alt carton). După trandafirii realizați din hârtie de quilling lată de 1cm, frunzele decupate cu perforatorul, am folosit dantelă autoadezivă (are pe spate deja fixată bandă adezivă transparentă) și jumătăți de perle.

Dacă doriți să folosiți acest model pentru o fotografie standard, lăsați un comentariu cu dimensiunile acesteia ca să realizez șablonul.

Ratuste curioase: vine toamna – tablou

Începem temele de toamna, cu o variantă simplă de tablou „de sezon”. Tema a fost pregătită pentru o grupă de 4-5 ani, iar ca timp de lucru ne-am încadrat aproximativ în 50min. Materialele pregătite au fost:

suport din carton, tăiat la colturi(A6)
beţişoare lemn
elemente realizate cu perforatorul decorativ
agăţătoare

Copiii au introdus singuri beţişoarele, chiar dacă nu au reuşit chiar din prima încercare. Au lipit copăceii pregătiţi de mine, căci perforatorul e mare şi greu, şi face figuri la tăiere. Frunzele şi răţuştele le-au realizat singuri, pentru foarte mulţi dintre ei fiind prima dată când se jucau cu perforatoarele. Cu multă migală, au lipit elementele. Dacă răţuştele mele stau cuminţi în rând, ale lor au stat şi prin copac, cu lămurirea că zboară!. Nu au aripi, dar dacă un copil le vede… cine sunt eu să-i spun că e raţă domestică??

La final i-am ajutat să lipească agăţătoarea, şi tabloul a fost depus în siguranţă la dulăpior.

Dacă nu aveti perforatorul pentru copac, puteţi improviza cu o ştampilă sau chiar desen, şi să folosiţi doar frunze.

Spor la lucru!

Teme de vacanta

Nu, nu sunt la română, şi nici la mate. Sunt teme de lucru manual. Nu sunt nici pierdere de timp, cum am auzit de curând… cum că unii îşi lasă copiii să decupeze toată vara, şi uite cum nu fac nimic… Aşteptam de multă vreme temele de vacanţă, relaxate, fără premii, cu copii plecaţi în vacanţă, ori la bunici, dar cu creioanele la pachet. Îmi amintesc că într-una din veri aveam un mesaj… Ce ne daţi săptămâna viitoare? Noi am plecat la mare, şi n-am luat din păcate decat creioanele… ne descurcăm? Am plecat şi eu la mare cu creioane, acuarele, pernuţa de ace, fâşii de quilling. Şi ne descurcăm.

Săptămâna aceasta am dat o temă la care visam de vreo lună şi ceva. În cadrul concursului de 1 iunie, cel cu Mandala, am avut trei fetiţe din Petroşani care m-au dat gata cu ideea şi realizarea. Au realizat mandale cusute, iar una dintre ele chiar a câştigat premiul juriului. Am studiat pozele trimise de doamna lor învăţătoare, şi în final mi-am zis să încercăm şi noi.

În teorie, se fixează o lungime pentru coarda unui cerc şi se repetă la distanţe egale. Ar fi nevoie doar de un cerc şi puncte perforate, la distanţe egale. Cum însă nu era prea uşor de înţeles, am desenat şi corzile. Pentru print aveţi aici modelul pe carton. Perforaţi doar capetele liniilor, pe cercul exterior. Liniile sunt orientative, şi ar fi recomandabil să realizaţi modelul pe verso, unde nu este imprimeu.

Puteţi şi desena un cerc cu ajutorul unui cd, şi perforaţi cu un ac la fiecare 5mm, măsurând cu o riglă. Pentru cusut urmaţi modelul, sau alegeţi o distanţă oarecare între primele două cusaturi. Cu cât punctele sunt mai apropiate, cu atât rama va fi mai subţire.

Puteţi vedea aici creaţiile copiilor.

Tablou cu flori din hartie de briose

Mai avem, calendaristic, două săptămâni de primăvară, aşa că încerc să profit din plin de temele de sezon. Aveam planificat un tablou cu flori, deşi nu eram foarte sigură cum anume îl voi realiza, dar înainte de Paşti am rezolvat problema, când am găsit prin magazin hârtii colorate pentru brioşe (şi vopsea de ouă pentru colorat orezul pentru colaje:) )

Estimasem ca durată de lucru pentru tablou cca 20 min, dar copiii au reuşit să ajungă la 40, chiar la 50. Motivul m-a amuzat… au stat pe gânduri foarte, dar foarte mult timp, cum să aşeze florile. Nu le-am dus un tablou gata pregătit, le-am arătat doar cum anume se confecţionează o floricică… şi i-am lăsat să decidă. Se pare că a lua o decizie, singurei, este extrem de dificil. Le-au sucit mai ceva decât la alba-neagra… mereu disperaţi dacă e bine. Eu îi întrebam dacă lor le place, da, atunci continuă, lipeste-le… da’ e bine!? Văzând ei până la urmă că nu o scot la capat cu mine, le-au lipit. Aşa avem flori de grădină, pe straturi, bucheţele, şi rezultate variate la tablouri. şi fluturii au ridicat mari probleme. Câţi fluturi punem?! Răspunsul – câţi vreţi – a adus iarăşi rezultate diferite. Dacă nu e obligatoriu, atunci nu vreau deloc! sau Eu fac paradisul fluturilor, îi lipesc pe toţi de pe masă!

Pentru codiţe şi frunze am folosit hârtie de orez. Merge şi hârtie creponată, dar am vrut să le mai dau şi alte materiale, să vadă cum sunt. E mai moale şi mai fină! Au răsucit, au tăiat, şi iată ce-a ieşit:

Spor la lucru!