Puișori Accesorii craft - AD295 Sarma plusata pufoasa DACO

Puișori din sârmă plușată

Pachetul de sârmă plușată pufoasă de la Daco a făcut parte din provocarea de toamnă. Deși m-am gândit și la ceva decorațiuni pentru pomul de iarnă, în cele din urmă m-am oprit la puișori. Nu e Paștele, Crăciunul e mai aproape, dar a fost mult, mult prea tentant să îi facem.

Accesorii craft - AD295 Sarma plusata pufoasa DACOÎn primul rând, această sârmă plușată nu este în varianta subțire, de jumătate de centimetru diametru sau chiar un centimetru, cum suntem obișnuiți. Este cu adevărat pufoasă, așa că i-am făcut poză cu rigla alături, să se înțeleagă mai clar despre ce vorbesc. Și este și moale, gâdilă ca o pană.

Puișorii rezultați aduc așadar cu niște ciucurași, nu se vede că sunt realizați dintr-o spirală făcută pe deget. (Am luat sârma, am răsucit-o pe arătător, am îndoit capetele spre interior și gata.) S-a mai desfăcut arcul, căci nu sta fix pe deget, i-am mai așezat franjurile și rezultatul îl vedeți.

Apoi produsul a trecut în etapa a doua, i-a luat Iris în primire. Ce vrei să iasă?Pui! Și pui s-au făcut. A tăiat din spumă picioarele și ciocul, a lipit ochii mobili și cele două mici mogâldețe parcă au prins viață. Fiecare are personalitatea lui, în stânga parcă e fata moșului cea cuminte, Floricica, iar pe dreapta, Tâmpițel, smecherașul familiei, mereu pus pe șotii.

Chiar înainte să le fac poză i-a venit ideea să le facă niște „tunsori” la modă. Cum chiar atât de deschisă la nou nu sunt, iar pachetul nu conține decât câte două fire din fiecare culoare, zece în total, am zis pas și i-am salvat.

Voi ce ați face cu restul sârmelor?

Puișori Accesorii craft - AD295 Sarma plusata pufoasa DACO

Edit (2023, 7 aprilie)

Am pus pe listă proiectul acesta încă din toamnă, când am achiziționat pachetele de sârmă plușată pentru clasă. Cu verde am făcut coronite de Crăciun, cu galben puii, rămâne să văd ce fac cu celelalte culori turbate.

Copiii au fost încântați de rezultat, deși mulți au venit nepregătiți cu accesoriile, iar cu picioarele din carton nu au avut prea mult farmec. Însă cum avem multe culori de ochi mobili, niciunul nu are frate geamăn.

Iată rezultatul:

Decoratiune de Paste cu puisori

Decoratiune de Paste cu puisori

Trebuie să recunosc că, acum, după ce am terminat decoraţiunea, mă uit la ea şi nu-mi vine în minte decât o poartă stelară. Dar una peste alta, este tare drăguţă. Şi cel mai mult mă bucur că au fost copiii încântaţi de leagănul pentru puişori… aşa au spus că se numeşte.

Cum am confecţionat "poarta stelară", scuze, decoraţiunea pentru Paşte :D… am avut nevoie de:

  • un carton foarte gros, alfel nu stă în picioare.
  • sfoară de cânepă
  • un cutter, sau o foarfecă mare
  • coli colorate (portocalii sau maro, pentru cuib)
  • hârtie glasată pentru ornamente
  • hârtie creponată galbenă
  • un ou
  • puişori din ciucuri [detalii de realizare]
  • acuarele
  • lipici, glitter

Decoratiune de Paste cu puisori

Am realizat şi şablonul, dar trebuie printat şi lipit peste carton, abia apoi decupat. Sau, cu câteva instrumente de desen, poate fi direct desenat. Suportul are 20x5cm, cu decupaj de 2cm, după model (pe şablon, spaţiile gri se decupează). Cercul mare are raza de 10cm, şi lăţimea de 2, cercul mic – 8,5cm, şi 1,5cm lăţime. Pot fi desenate cu un compas.

O altă variantă este cu ajutorul unor farfurii de diferite dimensiuni. Se aşează concentric şi se trasează cercurile. Atenţie, cercurile interioare trebuie decupate mai mult, diferenţa dintre ele sa fie de un centimentru, pentru a putea apoi adăuga sfoara.

Dacă cuibul se potriveşte prea sus, se adâncesc decupajele laterale, sau se micşorează cercul.

Decoratiune de Paste cu puisoriPentru ramele mari, se bobinează sfoara, fără a tăia din ghem. Este posibil să tai prea puţin, şi un nod este inestetic. Capetele se introduc pe dedesubt, nu se înnoadă. Pentru îmbinarea celor două cercuri, se realizează cu un fir de aţă foarte subţire (dar rezistent) o legătură în "8", care se înnoadă.

Cuibul se pictează, de preferat, în culoarea în care se vor realiza marginile. Pentru acestea, taie benzi de hârtie şi răsuceşte-le pe un creion, apoi lipeşte-le pe margine. În interior, poţi toca tăiţei de hârtie creponată, sau bucăţele de rafie decorativă dacă ai la dispoziţie.

Decoraţiunea centrală.
Este nevoie de o coajă de ou. Fierbe oul, apoi taie-l cu mare grijă. Foloseşte un cuţit zimzat. Apoi curăţă bine conţinutul cu o linguriţă, fără să spargi coaja. Lipeşte cele două părţi în interiorul cuibului, şi adaugă puişorii.

Pentru decoraţiunile de pe margine, realizează floricele, fluturaşi şi buburuze, apoi decorează-le cu glitter. Fluturaşii eu i-am decupat de pe o hârtie de ambalaj, iar pentru floricele am avut model. Buburuzele se realizează din trei buline: una neagră mare dedesubt, una mică pentru cap, şi una roşie, tăiată, deasupra. Apoi o cariocă şi puţin glitter.

La final, montează suportul. Ai grijă, nu tăia foarte largi spaţiile de îmbinare, căci nu-şi va menţine echilibrul. Acum nu rămâne decât să-i găseşti un destinatar.

Decoratiune de Paste cu puisori

Alte exemple la Atelierul de creaţie

Puisori din ciucuri pentru decoratiuni de Paste

Dacă te-ai gândit să realizezi decoraţiuni speciale pentru Paşti, nu poate lipsi de lângă iepuraş un puişor. Una din modalităţile de realizare a unui pui este din ciucuri.

Pentru a realiza un puisor, ai nevoie de:

– fire de bumbac sau mohair, cu fir pufos.
– un fir subţire şi rezintent, pentru a lega ciucurii; o papiotă este ok.
– o foarfecă ascuţită, care să taie bine.
– un carton pentru picioruşe şi cioc.
– lipici (poate fi folosit şi aracet, dar pentru mai multă siguranţă, "Picătura" sau prenandez)

Întâi avem nevoie de doi ciucuri de mărimi diferite. Bobinează pe deget firul de bumbac, până obţii un ghemuleţ satisfăcător. Leagă-l la mijloc cu firul de papiotă, cât poţi de strâns. Taie apoi cu foarfeca buclele formate, şi începi şi rotunjeşte ciucuraşul. Pentru cel de-al doilea, poţi proceda la fel, atât că îl vei rotunji mai mult.

Puisori confectionati din ciucurasi

Pregăteşte picioruşele. Poţi printa şablonul, sau le poţi desena singur. Suportul trebuie să fie din carton, iar cercul de bază cât ciucurele. Colorează apoi picioruşele, dacă nu foloseşti carton portocaliu.

Puisori confectionati din ciucurasi

Pentru ochişori poţi folosi perforatorul pentru a obţine cerculeţe mici, sau poţi cumpăra de la mercerie ochişori din plastic. Ciocul se realizează din carton îndoit, sau poţi încerca să confecţionezi un ciucuraş mic. am bobinat aţa pe un creion, dar este destul de greu de rotunjit.

Lipeşte ciucurele cel mare pe suport. Apoi pe cel mic. Ai grijă ca puiul să fie echilibrat şi să nu se răstoarne. Adaugă apoi ochii şi ciocul, şi puişorul tău este gata să fie folosit!

Puisori confectionati din ciucurasi

Atelierul de creaţie | Alte figurine din ciucuraşi