Idei creative: Figurine din hartie, modele de primavara si de Pasti, Editura Casa

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara si de PastiPrintre materialele primite primăvara aceasta niciunul nu mi-a provocat atâta plăcere ca ediţiile proaspete ale Editurii Casa. Şi le-am apreciat cu atât mai mult, cu cât m-au ajutat să am şi soluţii pentru probleme apărute din "senin". Dar prima pe care am ales-o să o prezint, poate şi pentru că mi-a fost utilă în ultimele zile, este numărul 36, Figurine din hârtie – Modele de primăvară şi de Paşte.

Îmi este destul de greu să am grafică dedicată concursurilor pe care le organizez, dar parcă nici un text aruncat pe o machetă nu poate rămâne. Sâmbătă am realizat că sunt în criză de "iepuraşi", şi nu aveam unul de doamne-ajută pentru concursul Rilă-Iepurilă. Nu mai putea fi vorba de desenat în al doisprezecelea ceas (pentru că talent m-am deloc, şi nici să rog pe cineva în timp atât de scurt nu-mi permit…), dar mi-a sărit în ochi coperta volumului. Erau doi iepuri, şi creativi pe deasupra, cu pensula în mână. Am trecut la treabă.

Partea cea mai grea este multiplicarea modelului de pe şablon. Grea pentru că trebuie realizate integral elementele, chiar şi părţile care se suprapun. Şi copiatul la fereastră merge, până când simţi că ţi se dislocă umărul… Am improvizat altă soluţie. Întotdeauna m-am întrebat de ce păstrez un panou de sticla de la vechiul frigider (doar e balcon, şi românul păstrează tot, nu se ştie când are nevoie 🙂 ). Acum am aflat… Am pus veioza sub el, şi am copiat minunat, fără dureri de cap, tot modelul. Cum atunci când ceva merge e greu să te opreşti, am mai copiat unul, de data aceasta nu pe carton, ci pe hârtie eva, care devine suficient de transparentă pe o sursă de lumină.

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara şi de Pasti

Ce a ieşit? Un tablou de Paşte ce şi-a luat în primire un frumos loc pe panoul de la grădi, şi doi iepuri de care încă nu pot să mă despart. I-aş folosi la o felicitare… încă nu m-am hotărât.

Idei creative, Editura Casa: Figurine din hartie, modele de primavara şi de Pasti

Revenind la carte, conţine foarte multe modele frumoase, unele simple, altele mai complicate: Buburuză cu narcisă, Puişori acrobaţi, Casă – dulce casă!, Micul grădinar, Păsărele în cuib, Pisicuţa veselă, Iepuraşi de Paşti, Buburuze neastâmpărate, Coroniţă din fluturi, Un cuplu ciudat (un cocoş şi o oaie), Broscuţe cu barca pe lac, Oul cu puişor, Oul uriaş. Formatul este 16x19cm, cu file groase şi lucioase, şi un tipar de o calitate foarte bună. La mijloc este inserata o filă aproape A3, cu modelele, ce pot fi copiate aşa cum sunt, sau mărite, după dorinţă.

Biblioteca Năzdrăvanilor

Info preţ: Librăria Editurii Casa, Libris.ro, Libraria Emag, librarie.net, elefant


Edit, 24 martie 2014:
pisicuta-editura-casa

Figurine pe linguri de lemn

Toamna aceasta organizez un nou concurs pentru copii, Toamna la noi acasă, cu sprijinul magazinului online Art&Hobby Creativ. Deşi colaborarea cu ei este mai veche, iar concursul a fost proiectat încă de la începutul verii, am avut o surpriză deosebit de plăcută când am primit de la ei lista cu produse recomandate. Coincidenţa a făcut ca tema pe care eu o stabilisem pentru concurs să se potrivească cu o serie nouă de produse din magazin, zânele şi spiriduşii din hârtie.

În schimb, la aceeaşi categorie, erau incluse şi câteva figurine pe linguri de lemn. Am inventariat puţin materialele, mi-am dat seama că am cam tot ce-mi trebuie, şi am plecat prin piaţă după linguri. Mi-era teamă că păţesc ca astă iarnă, cu românaşii şi româncuţele , dar am scăpat şi uşor, şi mai ieftin decât cu cele tradiţionale. Cum am luat doar trei linguri… a fost nevoie să aleg ce modele pregătesc. Buburuza o voiam eu… puiul l-a ales Iris, şi Andrei coşarul.

Întâi de toate, am pictat lingurile şi le-am lăsat la uscat. Toate decoraţiunile sunt realizate din hârtie eva, panglici şi fire chenille. Se adaugă, normal, ochişorii mobili, care dau farmec oricărei creaţii.

La buburuză am realizat elitrele după conturul lingurii, iar bulinele mici le-am perforat cu un perforator clasic de îndosariat coli. Cele mai mari – cu un şablon de cercuri. Asamblarea este uşoară, dacă se foloseşte firul chenille pentru prinderea elitrelor şi a fundiţei. Mai dificil a fost să lipesc antenele, dar a mers până la urmă.

Coşarul a fost cel mai uşor. Un fir chenille pentru mâini, pălăria din hârtie eva… iar accesoriile din staniol răsucit.

Puiul nu ridică mari probleme, doar ceva mai multă atenţie la decupat ciocul şi creasta.

În speranţa că v-am deschis pofta şi v-am provocat îndemânarea, spor la lucru!

Martisoare din hartie rasucita (quilling)

Hartie rasucita, quilling, om de zapada Am scos din raft pentru câteva mărţişoare "Twirled Paper", lucrare ce a fost oferită ca premiu de Librăria Books-Express la concursul "Amintiri de vacanţă". Cartea, sau mai bine zis setul de lucru, conţine acul pentru quilling (instrumentul de bază), lipici cu aplicator, ochişori mobili decorativi, benzi de hârtie colorată. Se adaugă paginile cărţii, în care sunt cuprinse o mulţime de modele interesante, sursă de inspiraţie pentru orice proiect care necesită decoraţiuni, sau poate fi realizat în întregime din hârtie răsucită. Lucrarea, în limba engleză, ofera exemplele organizat, pe teme. Pentru început sunt oferite câteva sfaturi de bază pentru quilling, apoi sunt explicate câteva modele simple. Urmează exemplele de tablouri tematice: lumea subacvatică, ferma veselă, felicitări, planeta extratereştrilor, păsări, fructe, legume, jungla, câini şi pisici. Nu este nevoie de cunoştinţe foarte avansate de limba engleză, ilustrarea grafică a etapelor este foarte bună.

Pentru mărţişoare am avut nevoie de următoarele materiale:

  • carton colorat, pentru suport
  • set quilling, ac şi benzi de hârtie colorate
  • ochişori mobili
  • glitter
  • şnur pentru mărţişor

Nu e deloc simplu… Personal cel mai mult îmi plac omida şi bufniţa. Aveţi nevoie de multă răbdare şi şi îndemânare la răsucit hârtia. Dacă nu aveţi la îndemână un set de quilling, puteţi improviza. Tăiaţi benzile de hârtie cu ajutorul unui cutter (3-5mm lăţime) şi folosiţi o scobitoare pentru a răsuci hârtia. Rezultatul este destul de bun. Mai jos sunt câteva modele, cel mai simplu cred că este fluturele. Urmează omida, puiul, peştele şi bufniţa.

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

Martisor din hartie rasucita, quilling

oita_quilling

Spor la lucru!

 

Cartea o gasiti la: Book DepositoryBooks-ExpressAtelierul de creaţie

Puisor de Paste confectionat din coaja de ou

Puisor din coaja de ou

Pentru acest puişor ai nevoie de:

  • un ou
  • hârtie glasată
  • puţin carton
  • lipici

Întâi de toate, trebuie pregătit oul. Dacă ţi se pare complicat să îl goleşti, îl poţi fierbe, dar va fi greu să-l menţii în echilibru. Pentru a scoate gălbenuşul, ai nevoie de un ac. Cu ajutorul lui, şi cu mare grijă, realizează o gaură prin coajă. Poţi scoate conţinutul cu o seringă, sau poţi să perforezi încă o dată în partea opusă şi să suflii conţinutul. Eu am realizat-o pe prima.

Pentru decorarea oului (sunt sigură că ar fi arătat mult mai bine dacă oul era alb), poţi desena singur sau poţi printa şablonul.

  1. Suportul. Trebuie lipit pe un carton, fie că îl realizezi din hârtie glasată, fie că îl printezi şi-l colorezi.
  2. Aripioarele. Se lipesc lateral. Nu este nevoie să adaugi lipici decât în punctul de contact.
  3. Ciocul. Se colorează pe ambele părţi şi se lipeşte.
  4. Creasta. Se colorează sau se realizează din hârtie glasată. Se îndoaie pe centru şi se lipeşte, lăsând libere doar aripioarele, cu ajutorul cărora se va ataşa de ou.

Spor la lucru!

Alte exemple la Atelierul de creaţie