Quilling pentru copii – atelier gratuit la Bookfest

Quilling pentru copii, idei creative, 90

Atelierele de creaţie organizate în ultimul timp la târgul de carte, împreună cu editura Casa şi magazinul Profiart, au devenit aproape o constantă în activităţile noastre. De unde afirmaţia? Simplu… chiar săptămâna trecută am primit câteva întrebări directe: Se apropie târgul. Mai faceţi? Când? Da, şi anul acesta vom avea atelier de quilling.

Luna trecută colecţia Idei creative a editurii Casa a crescut, s-a adăugat un nou număr dedicat quillingului, de data aceasta cu modele mai amuzante, pe gustul copiilor. Am prezentat deja volumul, într-un articol special pe blog (click pe imaginea alăturată). Pe cât va fi posibil, ne vom strădui ca la târg să realizăm modele din carte, fiecare după vârsta şi puterile lor.

Vă aşteptăm sâmbătă, 31 mai 2014, între orele 11-12.30, la Clubul Şoriceilor de Bibliotecă, la un atelier de quilling. Vârsta minimă recomandată este de 5 ani, iar părinţii pot rămâne alături de cei mici pentru a-i asista sau pentru a învăţa împreună cu ei. Locurile sunt limitate (15), iar participarea este gratuită şi se face pe bază de rezervare. Vă puteţi înscrie printr-un comentariu la acest articol, sau un email la adresa admin@nazdravani.ro. Vă rog să verificaţi ca adresa de mail să fie scrisă corect, pentru a vi se confirma rezervarea. Toate rezervările sunt anulate începând cu ora 11, locurile neocupate la acest moment fiind disponibile pentru vizitatorii din târg.

bookfest2014-plakatquill2

10 mai: atelier de quilling

Aşa cum ne-a obişnuit domnul Goe, dacă e 10 mai, trebuie musai să faci ceva. Dacă nu mai avem ocazia de plimbare la Capitală cu peripeţii, pentru că suntem deja aici, tot am ieşit, la lucru de această dată. Îmi era dor de puţină agitaţie şi lucru manual, aşa că am pus la cale un atelier de quilling.

quilling

Am pornit simplu, de la cele trei volume dedicate tehnicii răsucirii hârtiei în colecţia Idei creative de la editura Casa, mai ales de la ultimul volum apărut, cu modele speciale pentru copii. Foarte uşoare la prima vedere, animăluţele nu s-au lăsat învinse cu una cu doua. Mara s-a dovedit un dresor extraordinar, a îmblânzit un leu. Ceva mai puţin fioroase au fost o bufniţă şi un flamingo, la Bianca, Iris şi Mihaela au optat pentru broscuţe (a Mihaelei radiază, e un pic mai jos), Alina a rămas la categoria romantică, cu fluturi şi flori, până când „şeful” a ordonat un OZN, şi s-a conformat. Nicoleta a mers spre levănţică, iar Anca şi prinţesele amândouă au ieşit din tipar, mai mult spre colaje şi flori. Portativul însă m-a dat gata 🙂 .

Băieţii, mari şi mici, au ignorat complet benzile de hârtie. Colţul de lectură a fost mai interesant o perioadă, apoi au trecut la colaje. După colaje, au descoperit colţul de pictură şi vopselele din categoria glitter-mania, şi de-aici lucrurile au luat o altă întorsătură. Muuult mai veselă. S-au reîntors la colaje, să completeze fluturii cu sclipici, apoi cu „diamante”. După atâta lipit accesorii auto-adezive, au trecut la fabricat piese cu perforatoarele decorative. În pauze mai supravegheau mămicile la lucru, mai dădeau indicaţii preţioase (a se vedea mai sus comanda cu OZN-ul). Toată distracţia copiilor nu ar fi fost posibilă fără ajutorul magazinului Daco, care ne-a răsfăţat atât cu materiale, cât şi cu unelte din viitoarea serie dedicată quillingului, ce va fi disponibilă în curând (vă puteţi abona la newsletter pentru a fi la curent cu noutăţile).

Întâlnirea a avut loc la centrul educaţional ProKinder, gazdă primitoare, cu un spaţiu variat pus la dispoziţie pentru atelier, dar si gustări, să nu ne distragă nimic atentia la ora prânzului. Eforturile participanţilor au fost răsplătite de magazinul ProfiArt&Hobby Center şi Hartmann. Povestea în imagini a zilei de azi ne-o va spune în curând Diana, deocamdată vă las în compania celor câteva imagini pe care am reuşit să le surprind singură.

www.dacomag.ro     Editura Casa    ProfiartHartmann Diana Damalan

Decupaj la Clubul Soriceilor, impreuna cu Editura Casa

S-a terminat. Bookfest, nu altceva. Ca niciodată, am fost în târg două zile. Azi am avut la Clubul şoriceilor o activitate de decupaj, organizată de Editura Casa. Ca model am folosit buburuza din numărul 36 al colecţiei Idei Creative.

La început de poveste, avem o bilă neagră de dat gazdelor târgului, care au suprapus activităţile la Clubul şoriceilor. Prima, cercetaşii României, cu două ateliere interesante (origami si noduri), monopolizaseră şi spaţiul nostru, iar când i-am rugat frumos să ne lase să ne pregătim… s-au suparat, pe principiul „ne luăm jucăriile şi plecăm” de tot.
Si cum abia pregătisem mesele de lucru, avem a doua surpriză, cu fetele de la „Telefonul Copilului”, care aveau spaţiul rezervat între 11-14… cum noi la 12 terminam… am făcut un pic de loc… şi ne-am descurcat. Normal nu trebuia să se întâmple aşa…

Ne-am apucat de decupat. Dacă ieri quillingul a fost „greu”, azi decupajul a fost foarte solicitant. ştiam deja că decupajul nu este punctul forte al copiilor de azi; activitatea a mers în schimb destul de bine. Am pregătit materialul pentru a le fi copiilor cât mai uşor cu putinţă. În mod normal, modelele se copiază de pe carte manual, cu hârtie de transfer, se decupează apoi piesele din hârtie colorată potrivită, şi se asamblează. Noi am refăcut modelul, astfel încât toate piesele au fost printate gata colorate şi decorate, pe o coală A4. Copiii au decupat doar şi asamblat piesele.

O piedică la care nu m-am gândit… am avut parte de câteva foarfece pentru stângaci. Dacă ieri, la quilling, trei dintre copii erau stângaci, astăzi nu era niciunul! Iar foarfecele „stângace” ne-au dat ceva bătăi de cap, şi am reuşit să le înlocuim doar parţial pentru a uşura munca copiilor. În schimb am decupat eu cu una, şi mă gândeam cât de greu trebuie să le fie copiilor stângaci să decupeze cu foarfece normale… dacă mie mi s-a părut aproape un chin.

La final am reuşit să avem câteva buburuze finalizate. Unora, din exces de zel, le cam lipseau antenele.
Dacă copiii au învăţat ceva astăzi, atunci acest lucru a fost aplicarea de pansamente buburuzelor rănite. Dacă nu ştiti ce sunt, vă povestesc… când aveţi de decupat ceva, şi foarfeca o ia razna, lipiţi pe spate o bucăţică de hârtie „pansament”, şi încercaţi să decupaţi din nou, corect. Aveţi toate şansele să obţineţi un rezultat satisfăcător.

Ieri am avut emoţii, astăzi pot spune însă că a fost distractiv. Mulţumesc Editurii Casa pentru organizarea atelierelor, doamnei Emese Bokos pentru toate zâmbetele încurajatoare pe care mi le-a oferit, şi magazinului Profiart pentru materialele puse cu amabilitate la dispoziţie. Şi nu în ultimul rând, copiilor care au participat la atelier, şi părinţilor, pentru răbdarea de a-i aştepta!



*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103

Quilling la Clubul Soriceilor, impreuna cu Editura Casa

Azi am avut emotii, mari. Poate nu s-au văzut, dar este prima dată când lucrez, în public, cu hârtie răsucită. Mulţumesc Editurii Casa pentru ocazia pe care mi-a oferit-o, de a lucra cu copiii într-un spaţiu „deschis”, cât şi pentru provocarea pe care mi-au adresat-o în acelaşi timp.

E simplu să lucrezi singur. E simplu să lucrezi cu 1-2 copii. E simplu să lucrezi la o măsuţă. Dar cu 12 copii simultan este o altă poveste. Quillingul nu este uşor deloc. Necesită concentrare, foarte multă coordonare, şi mai ales o imaginaţie debordantă, să poţi vedea dincolo de fâşiile subţiri de hârtie colorată. Evenimentul de astăzi a fost posibil cu sprijinul magazinului Profiart, care ne-a pus la dispoziţie toate materialele necesare (hârtie, ace de quilling, lipici, foarfeci), şi îndrumat de Editura Casa prin intermediul numărului 38 din colecţia „Idei Creative” .

Ne-am propus să realizăm fluturi şi flori, folosind formele cele mai simple. Copiii care au avut curajul să încerce (căci au fost şi alţii care au considerat prea greu) s-au descurcat, din punctul meu de vedere, minunat. În funcţie de vârstă rezultatele au fost de la foarte bine spre excelent. Am avut şi câteva specii extraordinare de fluturi, aş fi realizat un insectar cu ei, dacă nu le-aş fi promis copiilor că îşi pot păstra creaţiile. Am surprins, atât cât a fost posibil în imagini, atmosfera de astăzi. Şi asteptăm să încercăm şi mâine, de data aceasta decupaj, după un model de primăvara din numărul 36 din colecţia „Idei Creative” .

Vă aşteptăm!



*La cerere, activitățile se pot desfășura și la domiciliu. Detalii la telefon 0722 955 103