martisoare cusute cu agrafa

Mărțișoare cusute în puncte

De ceva ani am prezentat pe blog mai multe variante de mărțișoare cusute. Primele de anul acesta sunt încă o dată ocazia de a relua îndemnul de a coase acasă împreună cu copii. Chiar de la vârste mici, cusutul pe etamină are un rol important în obișnuirea ochiului cu liniatura, cu orientarea stânga-dreapta, cu menținerea dimensiunii și ordinii în executarea unei sarcini. Nu contează ce coase, atâta timp cât îi face plăcere.

Pentru modele de mai jos nu am folosit însă etamină, am preferat matadorul, cu o țesătură mult mai fină, și destul de greu de utilizat de copii mici. Însă rezultatul urmărit de mine făcea necesară o modalitate de a micșora dimensiunea modelului, care trebuia să încapă într-un disc cu diametrul de 3cm.

Am cusut cu fir de bumbac – ghem mic, cu pisicuță, se găsesc în mercerii (dacă găsiți o mercerie), și cu un ac de mărgele, sau ac foarte subțire. Matador se găsește, la metru, în București a rămas magazinul Obor ca sursă de aprovizionare pentru astfel de materiale. Suportul metalic pentru broșe este achiziționat tot de la accesorii, prețurile variază între 1 și 2 lei, în funcție de dimensiune. Cele din imaginea de mai jos au diametrul de 3cm și au, pe lângă acul de broșă, și o agrafă.

martisoare cusute cu agrafa

Prima etapă a fost coaserea modelului. Apoi am decupat, din carton, un disc cu diametrul de 3cm, și am realizat, la aproximativ jumătate de centimetru de acesta, pe model, o cusătură ce să permită strângerea modelului. Am tăiat și rotunjit colțurile, pentru a rămâne cât mai puțin surplus.  Pentru aspectul bombat, am adăugat între model și disc, în partea din față, bumbac medicinal. Am strâns și legat modelul, pe care l-am lipit cu pistolul de silicon pe metal. Accesoriul final adăugat – șnurul de mărțișor.

martisoare cusute cu agrafa

O primăvară frumoasă vă doresc!

Martisoare cusute in puncte

Puncte, muşte, cruciuliţe, puteţi să le spuneţi oricum. Bunica le spunea puncte, mama le spunea muşte, eu am ajuns să le spun x-uri, pentru că aşa le-au botezat copiii mei la clasă. Doamna, coasem x-uri azi? Ei bine, uneori coasem… Am început cu modele de cusături liniare, pe carton, urmând modelul desenat (foarte multe sunt şi aici, pe blog, le puteţi printa). Pe măsură ce au crescut, am trecut mai departe, la cusături pe etamină. Îmi doresc să lucrăm şi pe pânză, aş fi idealistă să mă gândesc la broderie, dar să folosim cât mai mult materialul.

Am început cu modele foarte simple folosind petice mici de etamină. Rând complet, apoi tablă de şah, şi în cele din urmă am trecut la modele cu legendă. Îmi amintesc că buburuza a fost prima. Am lucrat peste iarnă căsuţe, brăduţi, fulgi de nea, clopoţei… din păcate nu am modelele pentru toate. Am pregătit pentru a putea fi printat (color, dar am codificat culorile, pentru un print alb-negru), şi îl puteţi descărca de aici. Modelele noastre sunt pregătite pentru mărţişoare. Andrei a pregătit o maşinuţă, pentru un concurs la care am înţeles că trimit toţi colegii. Nu îi place să coasă, dar e prima dată când a cusut singur tot. Timp de două ore şi-a făcut de lucru, mai venea să-l ajut când i se încurca aţa, sau când trebuia să o schimbe.

etamina_puncte

Ca să nu se plictisească, mi-am făcut de lucru lângă el cu o bufniţă. Modelul mi-a plăcut foarte mult, dar pe etamină ar fi ieşit mult prea mare pentru un mărţişor, şi nu era intenţia mea. Avem prin casa un pic de matador de la bunica, sau pânză de goblen cum îi spunea ea, şi am preferat să cos, tot cruciuliţe, şi nu punct de goblen, căci nu ar fi ieşit deloc burtica bufniţei.

bufnita_puncte

Am adăugat şi combinaţia de modele a Irisucăi. Căsuţa şi brăduţii pe care i-am lucrat la grădiniţă i-a combinat într-un singur peisaj, care nu este gata încă. Dar dacă tot am vorbit de modele simple pentru mărţişoare, şi acestea pot fi folosite.

casuta_brazi_puncte

Sper că am reuşit să le dau câteva idei năzdrăvanilor care rezolvă tema acestei săptămâni.

Alte idei de mărţişoare