Proba săptămânii:
Pictură
Jucarie

Agenda de lucru

mai 2012
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Felinar din hârtie

Felinar din hârtie Anul trecut am realizat aproape integral din hârtie de calc un felinar, şi rezultatul mi-a plăcut atât de mult încât am spus că trebuie să fac proiectul şi la atelier. Între timp s-a tot modificat, căci trebuia să ţin cont de îndemânarea copiilor în a mânui elementele. Astfel am ajuns la o variantă mai uşor de lucrat cu un grup mare de copii.

Aveţi nevoie de un carton de cel puţin 180g. Am încercat cu 160g şi este cam subţire, s-a deformat. Printaţi în două exemplare modelul de aici. Decupaţi pe linia continuă, atât conturul exterior, cât şi ferestrele interioare. Cu ajutorul unei rigle şi a unui pix (de preferat să nu scrie) retrasaţi liniile punctate, apăsând puternic. Cartonul va fi astfel foarte uşor de îndoit, şi mai ales se va îndoi drept.

Tăiaţi coli de calc pe dimensiune aproximativă A5. Aşezaţi ferestrele cu contururile tiparite în sus, şi adăugaţi lipici pe tot conturul ferestrei. Lipiţi apoi foile de calc, bine întinse. Folosiţi lipici solid, căci aracetul înmoaie calcul. Decupaţi excedentul de calc, urmărind conturul de carton.

Întoarceţi ferestrele invers şi decoraţi pe exterior cu orice elemente doriţi. Confecţionaţi-le din carton, nu din coli de hârtie, pentru a se putea vedea mai bine pe întuneric. Pe exemplul alăturat, fulgii mici sunt din coală normală, ceilalţi din carton. Puteţi decora şi marginile felinarului.

Pentru asamblare, îndoiţi toate muchiile. Muchia A de la prima pagina se lipeşte pe conturul B de la a doua pagină, iar muchia A de la pagina 2 pe conturul B de la pagina 1. Toate muchiile C se lipesc pe pătratul de bază. Pătratul este cu 5mm mai mare decât felinarul, pentru o lipire mai bună.

Aveţi aici mai multe detalii din etapele de realizare a felinarelor.

Spor la lucru!

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 5.0/5 (4 votes cast)

Felicitari cu decupaj: bradut si fulg de nea

Felicitările sunt mult mai interesante dacă sunt făcute manual. Chiar am văzut la târgul de carte un stand cu felicitări manuale, aveau ştanţe pentru emboss şi arătau minunat. Dar, în lipsa unor astfel de instrumente, încercăm şi noi variante mai simple. Dacă tot sunt la modă felicitările cu decupaj, m-am chinuit cu două versiuni, una cu fulg de nea şi una cu brăduţ.

Felicitare cu bradut decupat

Aveţi nevoie de o imprimantă, pentru a printa modelul de aici. Sunt pregătite atât în versiune A6, cât şi A5 închis. Decupaţi pe linia continuă, şi îndoiţi pe linia punctată. Aveţi nevoie de o foarfecă cu vârf şi destul de multă îndemânare pentru a decupa cu grijă pe contur.

După decupaj nu rămâne decât să decoraţi felicitarea şi să adăugaţi mesajul. Pe cea cu fulg am pictat-o cu acuarelă metalizată argintie, apoi acuarelă albă. Fulgii mici sunt realizaţi cu perforatorul decorativ. La brăduţ am pictat cu auriu beteala.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 3.7/5 (34 votes cast)

Ou de Paste decorat cu nisip colorat

Ou decorat cu nisip colorat

Acum ceva vreme mă uitam la pungile de nisip decorativ dintr-un magazin din piaţă. M-am gândit că se pot folosi pentru margini de felicitări… până când tot căutam idei pentru ouă.

Materiale necesare:

  • un ou
  • aracet cu aplicator subţire (sau glitter)
  • nisip colorat
  • acuarele

Pictaţi întâi oul şi lăsaţi-l să se usuce. Presăraţi pe o farfurioară nisip colorat, un strat de vreo 2-3 mm. Dacă vreţi să creaţi modele în mai multe culori, folosiţi mai multe farfurioare. Cu ajutorul aplicatorului, "desenaţi" pe ou modelul pe care doriţi să-l realizaţi cu o culoare de nisip. Ca idee, pentru modelul din imagine, trasam o linie, apoi presam încet oul în nisip, astfel încăt grăunţele să se lipească fără a întinde lipiciul. Operaţiunea s-a repetat pentru fiecare dungă. Pentru modele diferite, trasaţi pe rând marcajele cu lipici.

Dacă aveţi răbdare, oul poate fi acoperit integral cu nisip, pot fi desenate flori sau mici modele artistice. Cred că ar fi o metodă foarte uşoară pentru a decora ouăle pentru masa de Paşte, sau pentru a produce o surpriză plăcută vecinilor care le vor primi.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 4.4/5 (24 votes cast)

Floricica din hartie, cu nasture

Floare din hartie cu mijloc din nastureCa să vedeţi ce le pregătisem de fapt năzdrăvanilor pentru săptămâna aceasta… dar, norocul lor, duminică nu am găsit un nasture mare… Am vrut ca proba săptămânii să fie diferită, mai uşoară pentru piticii de grădiniţă, şi mai dificilă pentru şcolari. Erau în plan două flori, prima, cu benzi de hârtie, care este şi tema spătămânii, a doua, ce alăturată, pe care nu am reuşit să o termin la timp. Au scăpat de data aceasta…

Materiale necesare:

  • hârtie colorată sau glasată, recomandat in două culori.
  • două pahare de dimensiuni diferite, sau sablon cu cercuri mari
  • un nasture mare, de preferinţă galben, ac şi aţă
  • carton colorat pentru ghiveci
  • hârtie verde pentru frunze
  • un beţişor de frigăruie
  • foarfecă, lipici

Exerciţiul este pentru copii mai mari, dată fiind prezenţa acului, dar, dacă îi supravegheaţi pe cei mai mititei, se vor descurca, sunt sigură de asta. (Dacă nu credeţi, admiraţi ce au lucrat vara trecută cu acul.)

Pentru început, aveţi nevoie de două cercuri mari, şi două mai mici. Folosiţi două pahare diferite pentru a trasa câte unul din fiecare pe foi colorate de hârtie. Decupaţi cu grijă şi îndoiţi, ca în imaginea de mai jos. Întâi pe jumătate, apoi pe sfert, şi în final în trei. Dacă hârtia este prea groasă, îndoiţi încă odată pe jumătate. Nu vor ieşi petalele atât de dese, dar efectul va fi acelaşi.

Floare din hartie cu mijloc din nasture

Suprapuneţi şi lipiţi între ele cercurile; alternaţi culorile şi întrepătrundeţi petalele. După ce s-au lipit, coaseţi nasturele în mijloc. :) Un exerciţiu bun şi pentru fetiţe, şi pentru băieţei… nu se ştie niciodata ;)

Folosiţi capetele de aţă pentru a lega floricica de beţişorul de bambus. Tăiaţi două benzi subţiri de hârtie verde şi confecţionaţi frunzele. Pentru ghiveci, îndoiţi pe jumătate cartonul şi decupaţi. Adăugaţi lipici, aşezaţi beţişorul între cele două părţi, şi lipiţi. Trebuie doar să decoraţi ghiveciul şi floarea este gata.

Dacă un nasture nu vă este la îndemână, puteţi folosi în mijloc o bulină colorată de hârtie.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 4.9/5 (14 votes cast)

Martisoare din materiale din natura

Martisoare din materiale naturaleCa să ies un pic din rutină, iată şi alte modele de mărţişoare, confecţionate din materiale din natură, sau aproape ;)

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • seminţe diverse, melci, scoici, flori sau frunze uscate
  • un adeziv bun
  • snur de mărţişor

Indicaţii nu există… decât un sfat: improvizaţi din ceea ce aveţi la îndemână, şi folosiţi din plim imaginaţia!

Spor la lucru !

Alte modele la Atelierul de creaţie

PS: Multumesc, Oana, pentru ajutor!

VN:F [1.9.17_1161]
Rating: 4.7/5 (39 votes cast)