Planuri pentru clasa a patra: lectura suplimentară

Programul de încurajare a lecturii în școala de azi mi se pare unul dintre cele greu de implementat. M-am apucat zilele trecute de citit noua lege a educației, n-aș vrea să mă ia toamna prin surprindere și, printre multe prevederi care se încadrează la „Mare e grădina Ta, Doamne!“, am găsit că se înființează programul „O carte pentru fiecare“. Bine, la câte comitete și comiții, programe și reînvieri de institute sunt, acesta cred că are toate șansele să treacă neobservat.

Nu-mi vine să cred că au trecut patru ani de când am început seria acesta de elevi și m-am străduit ca lectura să fie printre preocupările principale. E drept că n-am putut face dragoste cu de-a sila, unde părinții chiar nu m-au susținut, n-am avut de ales și am renunțaț. Anul trecut am avut un program de lectură maraton, întins pe durata întregului an școlar.

Copiii au avut de citit 8 cărți (pentru Fb, 6-7 pentru B, 4-5 pentru S), pe care le prezentau în fața clasei până la 1 iunie. În general a mers bine, în stilul greierele și furnica, adică toamna și iarna nu prea am avut prezentări, chiar dacă eu îi tot avertizam că nu vor mai avea timp în primăvară să prezinte toți. Apoi au început, dar cum în fiecare oră de limba română era posibilă o singură prezentare, în luna mai s-a lăsat cu lacrimi, că nu mai erau locuri.

Ce rea am fost!

Recunosc, chiar am fost, și mi-a trebuit foarte multă putere și să rămân pe poziții, să nu cedez. Nu ar fi învățat nimic din acest proiect dacă eu încălcam regulile stabilite la început. Și sper că acest ou fierbinte pe care l-au servit să le folosească în anul ce vine, dar și mai târziu. Avem și o mulțime de proverbe potrivite situației: Porcul nu se îngrașă în Ajun., Omul înțelept își face iarna car și vara sanie.

Am trecut și peste reproșuri, că din vina mea nu va reuși copilul să citească patru cărți, că i-am deturnat lectura când am hotărât ca în Școala Altfel să facem toți atelier pe „Charlie și Fabrica de ciocolată“, și așa am obosit că, atunci când văd că omul nu înțelege ce-i explic, scriu Fb în catalog. Nu mai am energia de a duce lupte inutile. Îi înțeleg perfect pe salvamari, cât de frustrați sunt când oamenii intră în apă peste sfaturile lor.

Când am tras linie, programul de lectură nu a stat chiar atât de rău. Au participat la program doar elevii clasei care nu aveau cerințe educaționale speciale. Au citit. Însă așa cum sunt eu obișnuită, văd mai repede partea goală a paharului, adică doi copii care n-au citit deloc, și nu pentru că nu știu să citească, sau cu greu, una-două cărți tot anul.

Nouă luni de zile… nu e normal. Nu e normal nici măcar o carte la două luni, în condițiile în care aveau libertate să aleagă (cu acordul meu, ca să nu văd cărți de clasa întâi), la vârsta la care cititul îți este necesar pentru dezvoltarea ta ca individ.

În clasa a patra, sunt și mai rea!

Sunt absolut sigură că aceasta va fi reacția copiilor când, la 1 septembrie, le va apărea în platforma G-Classroom tema de la lectură. De data aceasta, cărțile sunt repartizate lunar, trebuie să ai o prezentare în fiecare lună calendaristică de școală. Ceea ce urmăresc de fapt e capacitatea lor organizatorică. Vreau să își facă un plan de lucru, să se țină de el, să își respecte un termen de predare. M-am uitat, toate lunile au cel puțin 15 zile de școală, suficiente pentru ca toți cei care vor participa la program să se manifeste creativ.

Au și o listă de recomandări, sunt destule și la biblioteca clasei, iar în septembrie pot prezenta ce au citit în vacanță. Clasa a patra are menirea, după părerea mea, să te pregătească cu seriozitate pentru stilul de lucru din gimnaziu, când temele sunt multe, diferite, și ai nevoie de un plan organizatoric. Nu mai merge să pleci la joacă și undeva, seara, doar să arunci cărțile în ghiozdan, că „n-ai nimic de scris“. De-acum temele presupun însușire de noțiuni noi, lecții de citit, materiale de parcurs.

Ce va urma, vom vedea vara viitoare.

Cornelia Funke: Povești despre devoratori de cărți, fantome din pod și alte personaje de basm

Toamna trecută am găsit prin materialele auxiliare pe care le folosesc la clasă un text foarte simpatic pe care am lucrat la limba română cu copiii. Mi-a plăcut atât de mult, încât am căutat povestea integrală, să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Surpriză, cartea nu mai era disponibilă la vânzare și cu ceva noroc am descoperit imagini exact cu povestea pe care o căutam: Devoratorul de cărți, ocazie cu care am mai citit câteva și mi-au plăcut la nebunie.

Cornelia Funke nu-mi era „străină“, mai avea câteva bile albe de la mine, inclusiv pentru Când Moș Crăciun a căzut din cer (vezi aici), carte care a urcat imediat în topul celor pe care le recomand cu încredere de Crăciun dacă vrei o poveste de calitate, indiferent de vârsta cititorului. Așadar, am început să scotocesc după carte.

Am mers la Biblioteca Metropolitată, în secțiile pentru copii din două filiale plus cea principală, dar n-am reușit să rezolv problema, în anticariate nu i-am dat de urmă, a rămas o singură soluție: să-mi rog prietena să o scaneze, dacă o mai are. Dacă credeți că e ușor să scanezi o carte, vă înșelați. Întâi ți se zgribulește neuronul. Nu-i etic, nu-i frumos, există drepturi de autor.

Apoi, ți se arcuiește celălalt neuron, când vede cum o pui pe burtă și o apeși pe scanner. Cărțile au suflet și suferă, iar eu mor încet dacă le văd întoarse astfel. Dar… era singura soluție pe care am găsit-o și mulțumesc pentru înțelegere, răbdare și ajutor!

Povești la școală

Inițial, le-am dat copiilor de citit prima poveste. Dar când le-am avut pe toate, am printat cuprinsul și m-am bucurat să văd că se nimeresc la fix, câte două pentru fiecare copil. I-am chemat pe rând să aleagă titlurile, unul, apoi le-am repartizat eu pe celelalte, ca să fie corect, nu ultimul să culeagă, nu să aleagă. Cum au ales? Hmm, greu de spus, mai ales că erau foarte sugestive: balauri, vrăjitoare, fantome, de toate pentru toți.

Apoi au primit pe platformă cartea. Au avut cam două săptămâni să le citească și să realizeze harta textului într-un mod cât mai atrăgător pentru ceilalți colegi, astfel încât să îi convingă și pe ceilalți să citească povestea lor. Unii le-au citit pe toate, mi-au dat mesaj că sunt foarte frumoase. Alții… mai greu, abia sau mișcat.

Dificil a fost să urmeze și instrucțiunile de realizare a temei. De exemplu, folosește o coală A3 (bloc mare de desen) sau lipește între ele două coli A4, pentru fiecare poveste. Multe dintre teme au fost realizate la grămadă, ambele povești pe aceeași planșă. Și asta pentru că… nu citesc cerințele. Observ cu tristețe la toate evaluările că nu sunt atenți.

La matematică, de exemplu, la finalul problemei apare clar: Scrie planul de rezolvare și exercițiul problemei. Degeaba! Doamna, la problemă scriem cu întrebări sau cu explicații? Îi pun să citească din nou. Aaa, gata, am înțeles. De ce nu citesc singuri? Uite de-asta pe contracte lucrurile importante sunt scrise cu litere mici, că ne obișnuim să le ignorăm de timpuriu.

Finalul

Am făcut expoziție, deși banda adezivă a fost convinsă cu greu să adere la perete. Iar expoziția a stat câteva zile, timp în care i-am văzut că s-au uitat, măcar de curiozitate, să vadă despre ce erau celelalte povești. Unii, mai silitori, au realizat mici opere de artă, exemplu pentru cei care expediază tema superficial, făcută să fie acolo, să o bifeze doamna ca rezolvată. Încă pâlpâie undeva speranța că, văzând exemple de bună practică, se vor schimba și ei. Încă sper că învățarea socială funcționează, dar nu știu cum se face, parcă merge doar pe exemplele negative.

E greu să realizezi la lectură teme pe aceeași carte, pentru că nu o au toți. De data aceasta, am reușit.

Bibliolove – cum să iubești cărțile de mic

Bibliofil este un termen pe care o să recunosc că nu l-am mai folosit niciodată, dar după ce am aprofundat un pic pot spune că mă încadrez în gașca bibliofililor. Bănuiesc că te întrebi acum care-i treaba cu biblio-chestia? O să încerc să-ți ofer un răspuns.

Bibliolove

Editura All, una dintre editurile mele favorite (deoarece traduc Pisicile războinice și nu tipăresc cărți din care cad pagini), a început să publice o serie dedicată copiilor mai… mici (dar n-ar strica să facă ceva și pentru cei mari, poate încep și ei să citească). Colecția Bibliolove își dorește să arate de timpuriu că cititul nu este chiar așa de rău cum și-ar putea imagina. Nu e toxic, ba chiar ar putea să le și placă. Citind două dintre cărțile care fac parte din Bibliolove s-au trezit câteva amintiri de demult, de pe când încă citeam cărți ilustrate…

Micul mecanic al cărților, de Ezgi Berk (cu ilustrații de Ece Zeber)

Povestea prezintă un băiețel pe nume Matei care merge la bibliotecă „adeseori după școală“ (ceea ce pare o fantezie după mine, ținând cont cât de „aglomerate“ sunt bibliotecile zilele acestea!!!) . Ce face-cum se face, chestia e că reușește să verse un pahar cu apă peste cartea împrumutată.

Punem pauză puțin. În momentul în care Matei a vărsat paharul, mi-am amintit cum am vărsat eu eprubeta cu diverse lichide folosite în experimentul despre densitate peste bancă, prin clasa a VI-a, și peste manualul de fizică aflat acolo, bineînțeles. Acesta consta într-un amestec alcătuit din ulei, apă, șampon, detergent, miere etc-etc. Vă puteți imagina ce frumos arăta afară din eprubretă, întins pe toată banca, parcă stând la soare, și picături scurgându-se și pe podea. Superb!

În poveste, Matei este ajutat de Ela (bibliotecara) să aducă cartea la o stare normală, ca să nu mai arate umflată ca un păun 🙂 . Au procedat aproape ca mine cu manualul de fizică, au pus șervețele între pagini, au uscat-o cu ventilatorul (în cazul meu – echivalent cu a întinde victima verde a licorii pe calorifer), au presat-o cu ajutorul unei menghine între două bucăți de lemn (așa ceva n-am avut, dar am pus manualul între cărți grele), apoi a doua zi au băgat-o la congelator. Nu aveam nici cea mai mică idee că statul câteva ore la „răcoare“ poate ajuta cărțile accidentate să-și revină și să-și continue viața în bibliotecă, dar sper nici să nu am vreodată nevoie de această idee. Probabil operațiunea ar fi ajutat și victima mea… (bine, tot ar fi rămas pe jumătate verde din cauza detergentului lichid). Oricum, vă recomand să citiți cartea, explică detaliat ce aveți de făcut.

Elefănțelul care iubea cărțile, de V. Huseyin Kaya (cu ilustrații de Huseyin Sonmezay)

Acest Elefănțel este un copil care știe ce vrea de la viață: să devină și el bibliofil. Așa că citește, și citește… și tot citește. Și nu se mai satură… al naibii! Mă gândesc la sărmanii părinți care erau obligați să-i cumpere cărți (adică nu-i poți spune NU unui copil care vrea să citească).

Bine, poți, dacă sunteți la fel de malefici ca mama. Nu o să uit cât de încântat era fratele meu de seria Jurnalul unui puști și cât de dezamăgit a fost în ziua în care mama a realizat că nu merită banii (deși Andrei avea altă părere), sistându-i finanțarea. Așa mi-am amintit de primele cărți ale mele, cărțile de la care a pornit „mica“ mea bibliotecă.

În primul rând, a fost o serie cu zâne (au legătură cu Tinkerbell, care avea legătură cu Peter Pan, prietenul meu imaginar, deci o mare pasiune la 4 ani). Dar să nu uit de prima carte citită la lumina lanternei. Ținând cont că viteza mea de lectură nu depășea o pagină în 10 minute, căci de-abia învățasem să citesc, mi-a luat ceva să termin povestea lui Lafcadio. Aceasta a fost și prima carte citită noaptea, care mi-a arătat unde poate conduce fantezia. Să fim serioși, un pat din bezele? Adică cine s-ar fi gândit? M-am gândit eu mult după, dacă aș putea să-mi fac propriul pat din bezele.

Mai târziu, au urmat multe alte cărți, dar cele care m-au transformat în bibliofil au fost câteva aparținând lui Roald Dahl (Vrăjitoarele, Charlie și fabrica de Ciocolată, Marele Uriaș Prietenos), apoi Trolii… Aș putea continua și cu seria lui Stephen Hawking, George și secretele universului, și multe altele. Plus că, alături de verișoarele mele (cea mai mare dintre ele fiind acum clasa a III-a) am descoperit și plăcerea de a le citi altora.

ȘOC, ȘOC, ȘOC!

Suntem ultimii în clasament. La consumul de carte, suntem poziționați pe ultimul loc în UE. Normal, nu puteam să fim ultimii la… nu știu, cea mai poluată capitală?! Nu este o noutate, număr pe degete prietenii pasionați de lectură, dar ce mă uimește de fapt este că acum nu doar că nu se citesc cărțile, dar mai nou este și motiv de laudă. În gimnaziu am avut parte de colegi care se băteau cu pumnul în piept că nu au mai citit o carte de nu-știu-când. Dacă nu aș fi ajuns în clasa în care sunt acum, probabil aș fi făcut implozie, deoarece nu prea aveam cu cine să discut lecturile săptămânale. Te simți mult mai bine când afli că nu ești singurul din specia ta, că mai există și alți copii care citesc.

Rostul seriei bibliolove este să sporească numărul celor din specia aceasta pe cale de dispariție! Partea bună este următoarea: simt că ar putea reuși, cu ilustrațiile amuzante și textele ce le însoțesc, trebuie doar să-i învățăm… de mici.

P.S: Câteva cărți pentru începători din colecțiile editurii:

Cele două volume din colecția Bibliolove le poți găsi la: All, eMag, Cărturești, Cartepedia, Libris, Elefant, Librărie.net

Atenție, virus periculos: generează citit în exces

Reading hunger… de curând m-am diagnosticat cu această boală, dat fiindcă în ultimele trei zile am terminat trei cărți și tocmai am început-o pe a patra. Ce simptome îți indică această maladie? Păi… ochii uscați de la citit, nu mai ai nevoie de netflix pentru a-ți umple timpul, ignori pe toată lumea, chiar dacă mămica ta strigă cinci minute după tine și de-abia când îți atinge umărul realizezi că pe tine te chema și, normal, o sete îngrozitoare după cuvinte scrise pe hârtie.

Trebuie să citesc o carte pe zi. De ce oare? (acordă-ți un moment pentru a găsi răspunsul) Corect! Pentru că sunt nebună (nu la propriu, doar după cărți-sper).

Am trăit într-o minciună

Nu cred că sunt singura care credea că această vacanță minunată are trei săptămâni, fără cea cu Crăciunul. Când am aflat cât durează vacanța în realitate mi-a venit să urlu, căci aveam un mare plan diabolic: să fac teme, să citesc, să dansez etc. Îmi făcusem program să mă trezesc devreme, dimineața pentru teme, după amiaza cu citit/dans/netflix și seara cu prietenii (pe zoom ofc, că domnul covidel nu ne-a părăsit încă). Era un plan perfect pentru trei săptămâni, nu pentru două. Cărțile pe care vreau să le citesc sunt în număr mare, temele pe care trebuie (dar nu vreau) să le fac — și ele tot la fel. Planul meu a fost ruinat, așa că imediat după Crăciun m-am apucat de citit. Am terminat o carte destul de veche care întrece mai toate cărțile din zilele de azi (fără Pisici, normal, și exceptând încă vreo două serii, dar în rest le-ntrece). Mă refer la volumul al treilea din Saga lui Ender. Genială serie, exceptând că fratele meu drag îmi strică lectura cu spoilere de tipul: „Mda, păi vezi că sor-sa o să moară, așa că nu te mai obosi“ sau „ N-a omorât încă pe…“ și aș mai putea să mă vait în continuare, dar cred că e mai interesant să vorbesc despre lista de lectură.

Jocul lui Ender

Sigur ați auzit de această serie, dacă nu chiar ați citit-o (dacă ai citit-o, ești în grațiile mele!). O carte cu SF pur care are sens, nu cu un extraterestu care aterizează pe Pământ și distruge planeta. Ador cum autorul îmbină cunoștiințe din mai toate domeniile pe care le împărtășește prin Ender.

Sunt profund dezamăgită că, de când a început școala, eu am reușit să termin doar volumul al doilea și să încep volumul al treilea. Apoi, în prima parte a vacanței, am ras ultimele 250 de pagini cât ai clipi (cât ai clipi noaptea, deoarece nu sunt Speedy Gonzalez la citit). Surprinzător, nu m-am enervat când am terminat-o, avea doar un final lăsat în doi peri, dar în rest era în regulă. Oricum cred că sunt vreo șapte volume, ceea ce înseamnă că mai am o călătorie lungă alături de Ender.

Maximum Ride

Dacă nu mă înșel, am mai scris odată despre această serie, pe vremea când credeam că este o trilogie… Viața era ok, perfectă, lăsată în suspans, toate personajele erau în regulă. Inclusiv tipul (Fang, dar nu cred că are sens să vă încarc memoria cu niște nume de care poate nu ați mai auzit) pe care-l adoram și uram în același timp ca personaj. Pe scurt, niște copii modificați genetic se chinuie să salveze lumea, you know, normal stuff. Chestia e că doi dintre acești copii încep să se simpatizeze puțin… puțin mai mult. Toate volumele aveau două variante: ori tipul își lua mare bătaie de la fată doarece încerca să o sărute, ori tipa era geloasă pe nu-știu-ce-roșcată cu care flitra, acest lucru până în volumul al cincilea, când autorul s-a decis să nu mă mai tortureze și să le pună neuronii în funcțiune.

Revenind la ideea mea că este o trilogie: demult și demult când mergeam la bibotecă și împrumutam cărți, aceste trei volume din Maximum Ride mi-au sărit în ochi deoarece cu mult timp în urmă văzusem filmul (care e puțin pe lângă carte, btw). După aceea am descoperit că este o serie de nouă volume. Și ghiciți ce, ca orice altă serie bună, nu a fost tradusă integral în română (sau cel puțin nu am găsit-o așa). Pe lângă că nu am găsit restul volumelor traduse, nici tipărite în engleză nu le-am găsit la noi în țară. Aveți idee cât pot costa cărțile în engleză? Sau transportul? Hai să zicem doar că mama are un motiv întemeiat să zică nu când îi propun să-mi comand nu-știu-ce bluză cu Nirvana.

Până acum, în această vacanță, am citit volumele al cincilea și al șaselea, iar pe restul nu le am cumpărate și-i pot spune sincer oricărei fetițe de 8 ani care suferă din dragoste (încă n-am înțeles care-i faza cu dramele la această vârstă…) că nu, nu au cunoscut „adevărata durere sufletească”. Pentru a nu da un spoiler uriaș celor care citesc sau vor să citească această serie, o să zic doar că cei doi (Fang și personajul principal, în caz că vă interesează) au ajuns împreună, dar nu au rămas, deoarece el era idiot și nici soarta nu prea era de partea lor, bad luck.

Următoarea țintă: Pisicile războinice

Mi-am făcut o ordine, am lăsat Pisicile războinice după cele trei menționate mai sus, deoarece știam că nu o să mai pot să le las jos din mână o dată ce mă apuc de ele. Spun ele pentru că de Crăciun am primit și eu 4 volume! (!!!!!!), dar nu puteam să mă concentrez foarte bine (atenție spoiler, dacă ești fan al seriei și nu ai citit până la volumul al optisprezecelea, sari un rând): pe cine sunt părinții celor trei pisoiași, care sunt personajele principale, în timp ce Ender se chinuia să salveze niște specii de extratereștri, copiii modificați genetic erau pe cale de a înfrunta sfârșitul lumii din cauza încălzirii globale și altele. Am citit ce aveam din aceste serii, și mai apoi (adică după două-trei zile) am început Pisicile. De la primele pagini mi-am dat seama că probabil o să fac noapte albă.

*După pagina 20 am dat în disperare mesaje lui Cris, o prietenă înnebunită după această serie (cred că mai rău decât mine) s-o întreb dacă nu vrea poză cu primele pagini, deoarece am aflat ceva de interes maxim (dat fiindcă nu și-a comandat cărțile încă).

Acestea fiind spuse, o să revin cu un feedback despre Pisici. Vă urez o vacanță plăcută!

Voi ce citiți vacanța aceasta?

Ora de lectură – provocări și așteptări

Sunt multe articole pe blog în care povestesc despre cărți și în ultimul timp au început să apară și cele despre cărți folosite la școală. Semestrul acesta mi-am făcut curaj să solicit părinților să participe la această activitate stabilită vinerea la prima oră. Am văzut multe colege care au apelat la această variantă și chiar directorul unității ne-a încurajat să implicăm cât mai mult părinții în activitatea la clasă, dacă nu pentru a-i ajuta să înțeleagă cum ar putea să-și ajute mai bine propriul copil, măcar pentru a micșora distanța dintre casă și școală și a simți mai bine pulsul problemelor care apar.

Deși am propus activitatea la ședința cu părinții și toată lumea a considerat că e minunată, foarte greu apar voluntari. Întâi pentru că îmi doresc ca la clasă fiecare părinte să „facă ceva“, nu vreau să accept același părinte de două ori până nu vine fiecare măcar o dată. Nu sunt adepta colectivelor în care cinci părinți aleargă și se implică mereu și alții stau la colț, sparg semințe și comentează. Insist să participe, chiar dacă replicile sunt acide, din categoria „nu e obligatoriu“.

Am mers deseori la grădiniță și la școală și am făcut ateliere la clasă ori măcar am ajutat profesorul și știu că copiii mei erau încântați și foarte mândri de mine. (Ca o paranteză, la gimnaziu nu le-a mai surâs, au devenit foarte precauți cu detaliile personale, voiau ca ceilalți să știe cât mai puțin despre ei.)

Am spus de la început că e bine ca, dacă începem lectura cu părinții, să participăm toți.

Am omis însă că au fost părinți absenți la ședință, poate de aceea nu vor, căci nu au avut ocazia să-și exprime părerea, căci nu vreau să cred că problema este cititul în public al unui text scris, lucru pe care ar trebui să îl faci acasă măcar de câteva ori pe săptămână cu copilul tău. Aș da însă un bănuț pentru gândurile copiilor atunci când spun ce părinte va veni să ne citească, când mulțumim celui care ne-a citit și când mă întreabă ei cine vine data viitoare… Nu știu, întrebați și voi acasă, poate îi convingeți!

Lectura cu doi adulți în clasă e cu totul altă „poveste“. Părintele citește, eu am grijă să schimb imaginile pe proiector și să păstrez liniștea, intervin la nevoie dacă undeva în grup colegul de lângă a respirat aerul cuiva și acesta e deranjat. Azi am avut o poveste mai lungă – aproape 15 minute – și au rezistat cu ceva efort. Noroc că narațiunea chiar le-a atras atenția, era de sezon, cu viruși și răceli, lucruri pe care abia le-au încercat.

De ce nu pot asculta copiii de azi o poveste în liniște?

Cauze sunt multe și aș pune pe primul loc lipsa exercițiului. Trebuie să începi cu el de mic, cu povești scurte, cu imagini, să îi citești, să fie capabil să urmărească personajele și acțiunea și mai ales să stea într-un singur loc, preferabil cât mai nemișcat. Pe vremuri la grădiniță aveam diafilmele și era momentul cel mai așteptat. Poveste scurtă, imagini la care să te uiți să cauți detaliile, nimeni nu scotea o vorbă. Dar de, noi nu aveam acasă nici televizoare, sau dacă erau, în niciun caz nu aveau culori. Calculatoarele nu se inventaseră încă. Cinema nu aveam în sat. Pentru noi, diafilmele acelea erau tot ce se putea mai frumos.

Acum, dacă nu ai imagine (eventual animată), i-ai pierdut. Să citesc doar textul, fără să aibă ei la ce se uita… în trei minute nu mai sunt atenți! M-am gândit serios la niște ochelari din aceia de „spion”, pe care să pot vedea textul și în același timp să mă uit în clasă. Așa, cu „ochii pe ei”, poate ar fi mai liniștiți, căci varianta în care eu stau cu ochii în carte nu funcționează.

Îmi tot repet: când ceva nu merge, ia-o de la capăt. Altfel. Nu sunt însă un perpetuum mobile…

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri – Eric-Emmanuel Schmitt

Am început să tai de pe lista de lecturi din această vară și este gata prima fișă, poate sunteți în căutare de idei noi de lectură:

Titlu: Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri

Autorul: Eric-Emmanuel Schmitt

Ediția: 2017

Editura: Humanitas Fiction

Titlul original: Odette Toulemonde et autres histoires

Volumul este disponibil la: Libris Librărie.net Cel.ro Diverta Cartepedia eMag Cărturești elefant Librăriile Humanitas

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri de Eric Emmanuel Schmitt mi-a sărit în ochi pe lista de lecturi de vacanță din cauza autorului, căci el a scris Oscar și Tanti Roz, carte care mi-a plăcut foarte mult. Mi-am amintit repede cât de mult îmi place stilul în care scrie, așa că mi-am cumpărat-o.

Volumul acesta este alcătuit din opt povestiri de iubire. Descrierea de pe ultima copertă mi-a creat impresia unei cărți siropoase (minunat, exact ce-mi lipsea! 🙁 ), dar m-am înșelat.

Subiectul povestirilor:

Wanda Winnipeg

Din modul în care i se adresau ceilalți oameni Wandei am înțeles că este o persoană importantă (poate un inventator? o actriță? oricum o persoană care a realizat ceva important). M-am gândit că poate e o doamnă de treabă, deschisă la minte – greșit. Era o persoană foarte cunoscută din cauza unui divorț. După ea, în viață există două principii: să știi să te căsătorești și să știi să divorțezi. La aceste două lucruri era maestră. Acum este o femeie foarte bogată, divorțată, care nu este interesată într-o relație serioasă. Face doar ce are chef, fără niciun stres. Avea și un gigolo personal, Lorenzo, și, cum ziceam, face tot ce vrea mușchiul ei. Începeam să cred că este o adevărată nesuferită, dar aceasta se întâlnește cu Cesario – primul bărbat din viața ei – întâmplare ce duce la dovada existenței sufletului Wandei. Acesta încă încerca să picteze, dar nu i se vindeau tablourile. Wandei i s-a făcut milă de el, așa că a făcut rost de câteva vânzări.

E o frumoasă zi cu ploaie

Puține fete se puteau lăuda cu atâtea aventuri ca Helene. Cele care ajunseră aproape de performanța ei colecționau amanții din voracitate sexuală sau din instabilitate psihică; Helene, în schimb, îi colecționa din idealism.

Din acest paragraf am înțeles ce tip de femeie e. M-a surprins faptul că, până la urmă, s-a îndrăgostit de Antoine și că are doi copii cu el. Povestea chiar este frumoasă, până când moare Antoine. Soția sa dă curs visul lui neîmplinit, cel de a călători. Credeam că nu o să se mai îndrăgostească vreodată, dar niciodată să nu spui niciodată!

Intrusa

Eram convinsă că, în sfârșit, găsisem o povestire în care este o femeie întreagă la cap, dar n-am avut dreptate. Am descoperit acest lucru la următorul pasaj:

– Patru mii de morți din cauza caniculei. Hotărât lucru, vara aceea era palpitantă.

Am aflat că nu se pricepea la gătit, așa că o plătea pe portăreasă să-i gătească. Este o poveste ok, dar pe la mijloc începi să-ți dai seama că ceva nu e în regulă, din cauza intrusei care tot o vizita și-i muta lucrurile prin casă.

De-abia la sfârșit afli adevărul: femeia, pe nume Odile, suferă de Alzheimer, boală care-ți afectează memoria, de asemenea îți distruge legăturile dintre neuroni.

Falsul

Aimee Favart este amanta lui Georges. Georges este șeful ei, un om căsătorit ce are doi copii. Îi place viața ei, până când Georges o anunță că plecă împreună cu familia sa în afara orașului. Firma unde lucra ea dă faliment, ea devine șomeră, aproape se sinucide din lipsa banilor, însă o oprește ideea de a închiria camera de oaspeți studentelor de la universitatea din apropiere.

Începe să-și revină cu banii, viața ei este frumoasă din nou, până când descoperă cancerul generalizat, boală din cauza căreia o să și moară. Kumiko Kruko primește moștenire de la Aimee un tablou de Picasso, un cadou pe care îl primise Aimee de la Georges. Cum era un cadou de la un om care o lăsase în urmă, iar tabloul deja îl verificase (și s-a dovedit a fi un fals), Aimee a vrut să-i facă un rău lui Kumiko, dându-i speranțe false. Dar tabloul s-a dovedit a fi unul autentic, iar Kumiko are o viață de care se bucură.

Totul pentru a fi fericită

Un cuplu care în ochii lumii este perfect se dovedește a nu fi. Soțul, Samuel, chiar își iubește soția, dar cum aceasta nu i-a dat satisfacție fizică deloc și-a găsit o amantă cu care are trei copii. Soția află tot, la început nu înțelege cum a putut soțul ei să-i facă una ca asta, dar cu ajutorul psihologului înțelege că Samuel o iubește foarte mult. Când în sfârșit se clarifică lucrurile, Samuel face infarct.

Prințesa desculță

În această povestire întâmplările sunt relate din perspectiva unui bărbat. Mai exact, un actor chipeș, cu un talent aproape inexistent. Nu este pasionat de munca sa ci de călătorii, jocuri, aplauze, camaraderii, restaurante, fete de o seară. Ajuns într-un alt oraș își amintește de o fată de o noapte, Donatella, cu care se întâlnise cu alte împrejurări. Credea că este o prințesă, dar discutând cu cei de la restaurantul unde se întâlnise cu ea pentru ultima oară descoperă că este fiica celui care spăla vase. Dar nici această povestire n-a avut un final fericit, el află că Donatella a murit de leucemie.

Odette Toulemonde

Odette este o văduvă ce are doi copii, pasionată de un autor, Balthazar Balsan. La un moment dată aceasta îi scrie o scrisoare în urma căreia se și împrietenesc. Odette, deși îl iubește pe Balsan, nu vrea să-i acorde această iubire deoarece încă se gândește la soțul decedat. După ce suferă un accident vascular, Balsan o convinge să-i acorde iubirea.

Cea mai frumoasă carte din lume

Într-un lagăr de femei, la pavilionul 13, femeile găsesc o soluție prin care să transmită un mesaj familiilor lor, chiar dacă știu că vor muri. Luând foile de țigară de la țigările ce li se puneau la dispoziție, s-au gândit sa le folosească ca foi de hârtie. De luni întregi se chinuiau să găseasă un creion, iar când în sfârșit l-au găsit, au mai stat câteva luni gândindu-se ce poți să scri pe trei foițe. Trei foițe care să ducă un mesaj de adio. Una dintre ele își face curaj și scrie. Când văd și celălalte ce a scris, toate îi urmează exemplu. Au scris rețete de bucătărie.

Nu mă așteptam la un final roz, dar aș fi vrut un final mai fericit. Au fost niște povestioare amuzante, majoritatea terminându-se cu un final trist. N-am mai citit cărți în care este vorba despre soții, soți, amanți, divorțuri și altele… Iar pentru prima carte de acest tip m-a surprins.

Bookfest 2018 – ateliere de lectură

Seriile pentru copii de la Editura Paralela 45 își îmbogățesc colecția. Prima pe listă, cu două noi volume, „Biroul de investigații nr. 2”. După ce anul trecut au apărut și volumele 3 și 4, Operaţiunea Apus de soare și Operaţiunea Narcisa, urmează acum În căutarea reginei junglei și În căutarea căpitanului Krogh.

Tot pentru cei mici, în ediție cartonată, a apărut povestea lui Fridolin, un teckel care primește de ziua lui o frumoasă zgardă roșie cu ținte aurii. Bucuria lui este de scurtă durată, când constată că toți câinii din oraș îl fugăresc ca să i-o ia. Fridolin scapă, dar își dă seama cu disperare că a pierdut zgarda, așa că pornește în căutarea ei, fiindcă acasă nu se poate întoarce fără ea. Aventurile abia acum încep. Curajul și inteligența micului teckel sunt puse la grea încercare și numai prin lectură vei afla deznodământul. Singur sau… împreună cu noi, sâmbătă, 2 iunie, la Târgul de carte Bookfest din București.

Atelierele se desfășoară la standul Editurii Paralela 45 din pavilionul B2, aflat în incinta Romexpo. Pentru cei care ați mai fost la Bookfest, e bine de știut că locația din acest an nu mai este în vechile pavilioane, ci în unul abia deschis.

Înscrierile se fac prin intermediul acestui formular. Atelierele sunt destinate școlarilor de orice vârstă, care știu să citească, măcar la nivelul de începător. Sperăm ca activitatea și surprizele pregătite să contribuie la magia weekendului copiilor, așa cum am înțeles că se numește perioada 1-3 iunie.

Vă așteptăm!

(Pentru orice nelămuriri sau detalii suplimentare puteți folosi formularul de contact de mai jos.)

Jurnal de lectură pentru copii

„Drama” oricărui școlar care în toamnă se reîntoarce la școală, în România (căci nu cred că în altă parte se poartă), este raportul de activitate pe vacanță… cât ai lucrat, cât ai citit, câte fișe ai făcut… După ce că se termină vacanța, și mai toți copiii aproape că nu au simțit-o, te mai și stresezi în ultimele 2-3 săptămâni să îngrași porcul în Ajun. Adică să completezi cumva auxiliarele date la n materii, să mai bifezi ceva de pe lista de lectură…

Ai mei sunt copii de balanță. Adică, dacă unul e sus, celălalt e jos. În timp ce Andrei savurează o stare de dolce-far-niente, că doar e vacanță și să nu-l bat la cap, Iris se agită să găsească volumele de pe lista doamnei, la care trebuie să facă fișă de lectură. Nu că n-ar fi citit, toată vacanța a avut mereu o carte în brațe, dar ceea ce a vrut ea: vrăjitori, aventuri, pisici… Numai de Nils nu s-a atins, nici de Gulliver, nici de ceilalți…

Pentru că eu am început să-mi organizez cât de cât cărțile pentru întoarcerea mea la școală, mi-a amintit de „cel mai fain jurnal de lectură”: Șoricelul de bibliotecă – Jurnal de lectură pentru copii, de la editura Paralela 45. I-a plăcut volumul de când l-a văzut. Se poate personaliza, ba chiar ai sondaje pe teme de lectură… Șoricelul te însoțește în paginile jurnalului, și îți vorbește, te încurajează să citești mai mult, să mai completezi o filă. Progresul este vizibil, căci cu fiecare fișă completată poți „ronțăi” colțul, iar când nu mai ai colțuri în dreapta jos… ai terminat jurnalul!

Răsfoiește aici primele pagini!

Sunt 48 de file, cu fața identică, unde micul cititor trebuie să completeze datele de identificare ale cărții citite și să-i acorde o notă. Iris consideră că „nota părinților” nu are ce căuta aici, că nu e obligatoriu să fi citit și ei cartea. Apoi, nu ți se cere rezumat, ci trebuie să îți spui părerea. Nu e deloc ușor să ai o opinie, căci asta înseamnă să gândești, să cântărești faptele. Ahhh… dacă reușim noi să formăm generații care pot avea propriile opinii judecând faptele… cred că ajungem departe! Tot Iris îmi spune că un rezumat nu arată că ai citit. Îl poți lua de oriunde. O opinie personală, argumentată, mai greu…

Pe verso, filele de lectură sunt diferite. Sunt jocuri – de la cele simple, de colorat/desenat, labirinturi sau altele de acest tip, la exerciții de scriere creativă a acțiunii înainte de început sau după final, argumentarea părerii despre un personaj la alegere (care ți-a plăcut cel mai mult/puțin și de ce), exerciții de vocabular și multe, multe alte variante. Toate nu fac decât să aducă mai aproape copiilor această activitate de întocmire a fișelor de lectură… căci, să fim serioși, cui îi place să le facă?!

La final, sunt câteva recomandări de lectură ale Șoricelului, din colecția editurii, pentru clasele primare. În fapt, acestui nivel i se adresează și jurnalul prezentat. Din recomandări reiau seria „Portalul Magic”, pe care am prezentat-o și eu, „Jurnalul unei pisici asasine” (minunată, trebuie să o citiți!!), „Cărțile cu Apolodor”, dar și apariții mai noi, „Ochi de lup”, „Operațiunea Nor de Furtună”, „Cele o mie una de fantome”.

Șoricelul de bibliotecă – Jurnal de lectură pentru copii este disponibil în librăria online a editurii Paralela 45, dar și în alte librării, precum: Libris, Elefant, Cărturești, eMag.

Noaptea – al cincilea volum al seriei „Hoinari prin anotimpuri”

Acum câteva săptămâni, când am aflat că seria „Hoinari prin anotimpuri” este completată, la noi, cu un nou volum, aproape că m-am bucurat ca la primele. Năzdrăvanii mei au ieșit din target, însă vin din urmă toți mezinii familiei, pe care pot testa în continuare materialele. Mai mult decât atât, mi-am dorit cartea pentru mine. Am un feeling că toamna viitoare voi avea clasa pregătitoare (nu zero!), și câteva idei de activități au încolțit demult în jurul acestor volume.

Noaptea am testat-o însă cu un alt pitic, de aproape șase ani. Știam cum se folosește, căci nu am uitat demonstrația la care Iris a participat în urmă cu câțiva ani. Am mai adăugat acum și ceva experiență în plus față de cea pe care o aveam atunci, și am început joaca. Era primul material de acest gen pe care A. îl vedea, și eu mă luptam cu alți monștri, cum ar fi cel conform căruia la școală e urât și nu faci nimic, așa că el nu vrea să meargă. Am pornit de la ideea că la școală înveți să citești, să scrii, să socotești… Dar uite că până le învață, s-a publicat o carte pentru copiii care nu știu, și o să „citim” amândoi o poveste.

Ne-am ales personajele, prezentate pe coperta spate… primele în „teste” au fost cele cinci pisici. Le-am descris, le-am botezat, apoi am început să le căutăm și să aflăm povestea… după ce s-au căutat una pe cealaltă, s-au găsit, au pus la cale o ieșire cu gașca la concert, și în final s-au odinit într-un copac, de unde se uitau de fapt cum un cățel fură o pălărie și un hoț sparge o locuință. A urmat apoi „omul negru”, pe care îl remarcasem cu lanterna pe pajiște și l-am urmărit, și apoi polițistul Nelu, care a dat mai întâi amendă unui biciclist că nu și-a aprins farul noaptea… și apoi a intervenit să prindă hoțul, când vecina de deasupra a sunat la 112.

A fost mai greu să ne imaginăm dialoguri, și întrebările Cine? Ce? Unde? Când? Cum? au fost destul de dificile. Repetam de multe ori ultima lui propoziție, să-l ajut să-și urmărească gândurile… și ieșeam destul de des din poveste, când descopeream câte un amănunt hazliu, număram lilieci, ne amuzam pe seama desenelor…

Dacă nu cunoașteți celelalte volume, am povestit despre ele aici. Dacă le cunoașteți, completați seria și cu Noaptea. Din păcate, precedentele nu mai sunt pe stoc, însă există promisiuni că vor fi reeditate, două chiar în această iarnă. Le găsiți în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online precum: librarie.net, libris.

Petronela Piure-de-Mere, de Sabine Stading

Simțeam nevoia să mă relaxez, să nu mă mai gândesc la nimic după prima săptămână de școală. A început tare bine, și s-a sfârșit tare prost, sub așteptările mele – nelegate însă de copii, și dându-mi ceva proiecte peste cap… așa că mi-am propus să mă tratez în altă dimensiune, a copilăriei, și am ales din raft o poveste suficient de lungă ca să-mi abată gândurile negre…

Petronela Piure-de-Mere părea exact ceea ce căutam, și nu m-am înșelat. Povestea dă impresia unui roman pentru micii cititori, care se sperie de obicei când văd cărți groase, chiar dacă ilustrațiile mai îndulcesc din „șoc”. Însă fontul relativ mare și spațierea rândurilor încurajează lectura, iar de la primele pagini, povestea te prinde…

Personajele nu sunt multe, ci într-un număr suficient pentru ca povestea să poată fi ușor urmărită de copii, și îmbină simplu și cu un umor fin planul real al poveștii unei familii cu copii, cu dificultăți în urma disponibilizării tatălui, cu cel fantastic al vrăjitoarei Petronela, ce locuia în mărul din livadă, și avea grijă de pomi și de toate viețuitoarele de aici. Copiii – o fetiță și un băiețel, gemeni, sunt deosebit de isteți și curioși, pasionați de monștri și roboți, dar în același timp gata să creadă în magie la primul semn al acesteia. Nu le este greu să se infiltreze în lumea miniaturală a Petronelei, și să-i devină dragi, apoi prieteni buni, și, împreună, să lupte împotriva nedreptății din lumea reală, și să așeze lucrurile în ordine.

Am râs… și dacă lectura îți dă o stare de bine, cititul devine o plăcere. Dacă pe mine m-au amuzat dialogurile dintre frați, văzându-i pe-ai mei, ei doi împotriva celorlalți, stăpâni pe sine și încurajându-se reciproc la nevoie, pe copii cu siguranță că i-ar bine-dispune strategiile pe care cei doi le-au pus în aplicare. Iar dacă le mai plac și poveștile cu vrăji și vrăjitoare, atunci… Petronela Piure-de-Mere ar putea fi exact volumul de care aveți nevoie. În puteți găsi în librăria online a editurii Univers Enciclopedic Junior, sau în alte librării online, Libris (transport gratuit la orice comandă), Elefant (transport gratuit la pick-up point), Librărie.net, Cărturești, eMag. Volumul are un aspect plăcut, copertă cartonată, lăcuită selectiv, iar la interior, ilustrații în creion pe file din hârtie groasă, nu file subțiri, ce se pot rupe ușor.

Lea și Luis, premiați la concursul de prăjituri.
Familia Kurchenbrand, zgribulită în stația de autobuz, dar fericiți că au salvat găinile.
Locuitorii livezii – omuleții de măr, Lucius-rădașca și Petronela, în Salcia bătrână.
Lea și Luis, în prima vizită la Petronela – ora de magie.

Dar ce e mai fain e faptul că aventura nu se termină, ea continuă. Pentru cei care pot citi în germană, următoarele trei episoade sunt disponibile. Pentru ceilalți… urmează să așteptăm împreună traducerile.

Talente de Năzdrăvani

Tag Archives: lectura