Educlass Super Spionul

Super Spionul: joc de matematică pentru copii (și adulți)

Sâmbătă m-am jucat. Și, cum restricțiile sunt în toi, dar și vacanța își ia drepturile, m-am jucat singură[1] de-a Super Spionul. Ca de obicei, din toate jocurile pe care le am, încerc să storc tot ce pot și, dacă se poate, să dau și o altă înfățișare activităților cu copiii, fie cele de la Atelierul Năzdrăvanilor, unde fac eu toate regulile, fie cele de la școală, unde regulile vin de sus.

De ce am ales Super Spionul?

În primul rând, pentru zar. Da, pentru zarul mare cu operații. Știu, e simplu să îți faci singur zaruri de jucat la școală cu copiii și, de-a lungul timpului, am încercat de toate: din carton, din burete, însă parcă nu aveau aceeași „priză la public“ ca cele reale. Așa că zarul acesta mare cu toate operațiile scrise pe el (plus imaginea detectivului pe post de joker), mi se pare genial.

Al doilea motiv, setul de cărți de joc cu numere de la 1 la 100. Da, știu, și de-astea mi-am făcut singură, dar albe pe-o parte cu număr pe cealaltă nu aduc a joc real. Nu le poți ține în mâna ca pe „cărți“, sunt doar… bilețele. Pentru aceste cărți, jocul poate fi folosit parțial și începând cu clasa pregătitoare.

Al treilea motiv nu-l am, căci îmi ajung primele două.

Cum se joacă jocul cu regulile de la mama lui

Întâi, ai nevoie de 4 jucători care cunosc cele patru operații aritmetice la nivel de clasa a treia, căci e cam greu altfel să te gândești cum să ajungi la un anumit rezultat dacă nu ai niște deprinderi de calcul gata formate. În plus, chiar dacă în clasa a doua înveți teoretic înmulțirea și împărțirea, este doar la nivelul tablelor, și se discută mult prea puțin despre ordinea efectuării operațiilor, foarte necesară în compunerea exercițiilor de rezolvare a misiunilor jocului.

Mi se pare un pic forțat pe traducerea regulilor termenul de „ecuație“ pentru ceea ce au de făcut copiii. În realitate, ei trebuie să compună un exercițiu cu una sau mai multe operații, care să aibă ca rezultat numărul indicat de una din cărțile de joc.

Cărțile cu numere se amestecă, fiecare copil primește cinci, teanc pe care îl lasă cu fața în jos. Ridică o carte („Misiunea“, 14), dă cu zarul (să spunem că nimeresc înmulțire), trebuie să combine numerele de pe amprente (de la 1 la 9, în mai multe exemplare) și să scrie un exercițiu care să folosească cel puțin două numere și obligatoriu operația indicată de zar. Soluțiile pot fi mai simple sau mai complicate,

14 = 2 x 7 = 2 x 5 + 4

Misiune îndeplinită și soluția este prezentată parterilor de joc, a scăpat de o carte, rămâne cu 4. Dacă nu ar reuși, pune cartea dedesubt și îi va veni din nou rândul. Cine termină primul cărțile câștigă.

Elemente de joc introduse sunt măștile-ochelari cu filtru roșu, cu ajutorul cărora poți vedea numerele scrise pe jetoanele cu amprente. Mă rog, dacă te chinui nițel, le vezi și fără, dacă ești o persoană care a mai exersat focalizarea în puncte diferite pe o imagine. Cum jocul include patru măști, logic, avem doar patru jucători… dacă am schimba însă jetoanele (să se vadă cifrele și cu ochiul liber), jocul s-ar putea juca și în 20, căci cele 100 de cărți se pot împărți în câte 5… sau, dacă e nevoie, mai puține, să participe toată lumea.

Pentru intensificarea emoțiilor, se poate folosi un cronometru, cine găsește primul soluția pentru o aruncare a zarului pentru cartea pe care a extras-o. Jocul poate fi complicat cu noi provocări, doar restricțiile să se ridice și să avem voie să ducem din nou materiale în sala de clasă.

Educlass Super Spionul

Am încercat o fotografie prin filtrul ochelarilor, însă nu surprinde imaginea așa cum o face ochiul uman, este destul de slabă. 

… dacă vrei să faci un cadou „deștept“

Vine însă și sezonul cadourilor și al nopților lungi de iarnă. Vă recomand să mai lăsați de-o parte dulciurile și jucăriile care nu pun mintea la contribuție și provocați copiii cu materiale potrivite vârstei. Normal, dacă nu are un frate sau prieteni care vin la joacă, adăugați cadoului și o parte din timpul dumneavoastră, să poată explora jocul. Elasticul ochelarilor nu strică coafura nimănui… Chiar nu glumesc, în condițiile în care școala online e cum e, dacă nici noi nu creștem calitatea timpului petrecut cu copiii, nu ne așteaptă vremuri prea bune.


[1]  De fapt, când căutam idei pentru ședința foto – cum să ilustrez mai plăcut jocul, am chemat-o pe Iris la atelier cu pufoșeniile ei preferate și am ajuns să ne jucăm împreună. Replica a fost: Matematică sâmbăta dimineață, fix ce îmi doream!

Jocul este disponibil aici: EduClass

Jocul cu cărămida, sau cum am deschis DEX-ul prima dată

Abia terminasem lecțiile la matematică și rezolvam cu copiii în clasă evaluările finale din caietele de lucru. Unul din exerciții punea la încercare vederea în spațiu, cerându-le să numere cărămizile lipsă dintr-un perete. Cum nu vizualizau forma paralelipipedului și nu mai aveam nici eu în clasă materialele folosite în primul semestru, mi-am amintit că am în bibliotecă o „cărămidă“. Am scos DEX-ul și am reușit, pe moment, să rezolvăm problema.

Însă o alta le-a trezit curiozitatea. Ce carte e aceea atât de groasă? E un dicționar. Câte pagini are? În cât timp îl citești? Inutil să spun că eu consider că în orice casă trebuie să se afle un DOOM și un DEX, că nu ne-am născut învățați. Dar încă nu au înțeles foarte bine cum e cu cărțile astea pe care nu le citești, dar le folosești când ai nevoie.

Am terminat cam în același timp și literele alfabetului și am început să discutăm despre ordinea alfabetică. Am asezonat lecția cu un cântecel pentru a le învăța, sper că nu vor uita de ă, î, â, ș, ț, care nu au fost suficient de „importante“ ca să fie și ele introduse pe muzică. După ce le-am spus că toată lumea știe literele în ordine și că obligatoriu trebuie să le învățăm și noi, a urmat întrebarea de baraj:

De ce? La ce ne folosește?

Am început să dau exemple, începând cu catalogul clasei, unde ei sunt așezați alfabetic, după numele de familie. A fost mai greu să dibuiască ordinea celor șase nume care încep toate cu M, două chiar identice. Parcarea de la mall e și ea ordonată alfabetic. Dar am ajuns repede la DEX. L-am scos iar din dulap. Doamna, ce faceți cu cărămida?

A urmat o prezentare a dicționarului. Tocmai lucrasem un text mic în ora precedentă și aveam pe tablă cuvintele necunoscute scoase și explicate. Ce facem însă când avem un cuvânt pe care nu ni-l poate explica nimeni? Îl căutăm pe internet… Da, au dreptate. Pentru generația lor, orice răspuns e la un click distanță. Dar dacă nu ai net?

Au fost relativ impresionați de modul de organizare al dicționarului, de cât de mic e scris, de cele 1264 de pagini, și i-am lăsat să caute singuri. I-a ținut ocupați ceva vreme, însă cel mai mult m-am bucurat a doua zi, când am primit o cerere un pic mai neobișnuită:

Doamna, pot să mă joc și eu cu cărămida?

Așadar, avem și jocul cu cărămida. Iei un coleg, îți dă un cuvânt, tu îl cauți în dicționar. Te poate cronometra cu secundarul de pe ceas. Apoi faceți schimb, tu îi dai ceva de lucru, vedeți cine a găsit mai repede. Le-am explicat că în dicționar cuvintele au forma pentru un singur obiect, nu pentru mai multe, dar nu îmi rămâne decât să sper că explicația aceasta, valabilă pentru substantiv, o pot extinde intuitiv pentru toate celelalte categorii gramaticale.

Le-am explicat, normal, și cum să caute pe internet, scriind DEX după cuvântul pe care nu îl cunosc, cum să ignore toate acele litere mici cu puncte care apar, căci vor afla când vor fi mai mari ce înseamnă – o parte de la mine, în clasa a treia, o parte mai târziu, de la cei care preiau ștafeta.

Acum doar mă bucur că într-un an în care joaca a fost mai puțină am reușit să punem în colecție un joc nou.

metoda cubului ce poti spune despre tine

Cuburi – ce-mi spui despre tine?

Prima întâlnire cu viitorii mei elevi s-a lăsat cu o discuție liberă. Ne-am prezentat, stând în cerc, apoi fiecare a adăugat ceva despre el. Nici la adulți nu merge nemaipomenit sesiunea aceasta în care trebuie să alegi acele două-trei lucruri esențiale pe care să le spui celorlalți despre tine, însă la copii e și mai dificilă pentru că tind să imite colegul. De exemplu, care e mâncarea ta preferată… a fost de ajuns să spună unul pizza și l-au urmat și ceilalți. Alegeam așadar un criteriu, răspundeam toți, după care schimbam și o luam de la capăt.

Nu doar că am vorbit despre noi, dar am exersat răbdarea, respectul față de ceilalți, cum să aștepți să spună fiecare ce are de spus până îți vine și ție rândul, căci la un moment dat îți va veni!, nu ești sărit. Apoi, să nu vorbim în cor, că nu mai înțelegem nimic. Și, cel mai important, să accepți părerea altuia fără să râzi. Nu există răspuns corect, ci o mulțime de variante personale.

Acum, pentru că începe școala, vom fi doar noi și vom avea cel puțin teoretic mai mult timp, m-am gândit să schimb un pic jocul, să îl fac mai amuzant cu ajutorul cuburilor. Mi-am confecționat unele din burete, peste care prind cu bandă scotch cartonașele necesare (se detașează complet din macheta printată), după ce le plastifiez, pentru mai multă rezistență. Pentru acest joc de cunoaștere mi-am pregătit două cuburi, dar încă nu m-am hotărât dacă le folosesc simultan sau nu, căci la această vârstă nu sunt foarte răbdători și aș vrea să le vină rândul mai repede.

Unul din cuburi este pregătit sub formă de întrebări, celălalt are doar domeniul de referință. Pentru că nu toți copiii știu să citească, este bine ca la început să prezentați cuburile, discutând fiecare imagine, astfel încât pictograma să fie înțeleasă repede în momentul aruncării, fără să mai fie nevoie de lectură și copiii să știe ce au de spus.

Puteți complica jocul după o rundă, dai cu zarul și să îți amintești cine a mai vorbit anterior despre acel domeniu și ce a spus.

Un dezavantaj pe care îl văd e că nu voi afla toate detaliile incluse despre fiecare copil, dar putem relua jocul și, dacă la următoarele aruncări se repetă opțiunea, copilul poate da din nou.

Am pregătit două variante de material. Unul este utilizat pentru un cub cu latura de 9 cm, din celălalt rezultă unul cu latura de 6 cm, chiar dacă utilizează aceeași cantitate de hârtie. Dacă nu vă e la îndemână să lipiți cuburile pe interior, puteți să întăriți muchiile cu bandă adezivă, după ce ascundeți zonele de lipire. Dacă puteți, printați pe carton sau cașerați ulterior pagina.

metoda cubului ce poti spune despre tine

Images designed by pch.vector / Terdpongvector / macrovector / brgfx / Freepik. Cuburile din imagine reprezintă o simulare pe calculator apropiată produselor finale. Calitatea imaginilor va depinde de calitatea imprimării color.

Materialul este disponibil celor care în ultimele trei luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

mini turbinca: joc cu numere

Jocuri matematice: cartonașe cu numere până la 100

O provocare a acestei toamne a fost să mă „joc” un pic pe tema matematicii cu un absolvent de clasa I. Și cum puștiul e argint viu și maestru în a se plictisi repede, am zis că nu are sens să folosesc o fișă clasică, așa că mi-am pregătit cartonașe de 5x5cm cu numerele până la 100. Materialul este micuț, poate fi folosit cu succes în activități individuale acasă sau pentru elevi la școală, tot individual sau în grupuri mici.

Am început prin a plastifia colile cu numere, pentru că nu am putut printa pe carton, să fie mai rezistente, iar coala normală era prea subțire. Din exces de zel am rotunjit și colțurile cât am căscat gura cu Iris la un serial, să nu se zgârie în ele. Le-am pus într-un săculeț și i-am spus „Mini-turbinca”, poate îi fac și chef de citit. Era mai interesant dacă le printam color, dar am doar imprimantă simplă acasă.

mini turbinca: joc cu numere

Pentru început se extrag șase numere (puteți cere oricâte, dar să nu fie nici prea multe, nici prea puține). Copilul trebuie să le citească pe fiecare, apoi trebuie să le așeze în ordine crescătoare/descrescătoare. După acest moment puteți face cam orice doriți:

  • să identifice numărul care are cifra zecilor cu X mai mare/mai mică decât a unui anumit număr din serie, pe care i-l indicați;
  • să identifice numerele care au suma cifrelor identică/au aceeași cifră a unităților sau aceeași a zecilor/cifra unităților identică cu cea a zecilor;
  • să afle cu cât este mai mic primul număr decât ultimul;
  • cu cât este mai mare penultimul față de al doilea;
  • să adune două dintre numere, la alegere (verificați repede dacă adunarea nu depășește suta);
  • să scadă două numere la alegere sau din cel mai mare pe toate celelalte (cinci operații diferite); puteți avea cartonașe albe, să scrie rezultatele obținute, să le așeze corespunzător și să observe că și acestea sunt în ordine, dar inversă față de cea folosită pentru așezarea numerelor la început;
  • dacă numerele sunt mici, să adune trei dintre ele (aceeași observație cu suta).

În felul acesta acoperiți cu un joc citirea, scrierea și ordonarea numerelor până la 100, dar și efectuarea operațiilor de adunare și scădere cu trecere peste ordin. Poate avea la îndemână orice material dorește pentru ajutor, însă vă recomand o tăbliță magnetică, aceea pe care desenează copiii mici și șterg imediat. Va avea senzația că scrie la tablă.

E drept că e un joc un pic mai greu pentru adulții neobișnuiți, dar cu puțină practică sunt sigură că vă veți descurca. Cu anumite limite, puteți să le folosiți pe cele până la 31 pentru copiii care trec clasa întâi, sau până la 10 (fără zero) pentru cei care abia intră la pregătitoare. În ultimul caz, trei cartonașe sunt suficiente la extragere.

Dacă aveți un copil foarte tehnic și dependent de telefon, îl puteți învăța cum să își verifice rezultatele obținute cu calculatorul. Așa poate descoperă și ei la ce poate fi folosită cu adevărat această unealtă de-o ținem mereu după noi. Dacă tot suntem aici, nu ar fi rău să îi căutați niște cărți de citit pe telefon, căci nu multora le-a trecut prin cap că telefonul poate fi și carte.

Fișierul pentru imprimarea planșelor va fi trimis în data de  2 octombrie 2019 abonaților la newsletterul Talente de Năzdrăvani (puteți să vă abonați aici). După această dată este disponibil doar la cerere celor care fac o donație către acest site prin PayPal sau cu cardul.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

bingo 4x4 rechizite

Cunoști obiectele cu care lucrezi la școală? Joc BINGO cu rechizite

Pregătirea listei cu rechizite nu e deloc lucru ușor, pentru că mereu am impresia că uit ceva. Și cu siguranță se va întâmpla așa… e aproape imposibil să anticipezi tot. În timp ce tot mai suceam diverse pe lista clasei mele, am realizat că probabil unele le sunt necunoscute și părinților (de aceea m-am apucat să caut linkuri cu poze, mai ales acolo unde există mai multe variante pentru produs și prefer un anumit tip), dar cele mai multe le vor fi străine copiilor, atât ca nume, cât și ca utilizare. De exemplu, ca să prinzi fișele în biblioraft, trebuie să le dai găuri (nu sunt deloc adepta irosirii foliilor de plastic doar pentru că e „mai ușor“). Doi ani m-am chinuit cu unii dintre ei să nu mai ceară „capsatorul“ ci perforatorul. N-am reușit. Așa că acum, la început de drum, am zis să aloc ceva timp prezentării obiectelor din clasă și a celor pe care ei le vor aduce.

Primul joc va fi cu ele ca material concret. Le punem pe toate jos, le luăm pe rând pe cele pe care le recunosc, le descriem, spunem la ce se folosesc și vedem cum. Cele pe care nu le cunoaștem întâi vreau să le explorăm. La ce le-am putea folosi? Uite, de exemplu, raportorul. Îl folosești efectiv la gimnaziu, dar ce poți face cu el până atunci? Să desenezi o jumătate de cerc sau un cerc întreg. Să unești două puncte cu o linie curbă. Eu l-am folosit și să creez rame rotunde pentru string art, perforând direct cartonul la fiecare marcaj de 5 sau 10 grade. Poți să folosești partea dreaptă ca riglă, la nevoie.

După ce ne vom juca cu ele în forma reală, voi trece la jocul cu cartonașe care face pasul următor, de la percepție la reprezentare. Le pun într-un săculeț, fiecare extrage unul, recunoaște obiectul, fie le prind pe tablă și cer să identifice. Mai distractiv cred că e să numească ei, iar cel care a cerut să valideze și răspunsul. Așa văd dacă Ionel, care a cerut un perforator, știe și cum arată, putând să îi spună Mariei dacă ceea ce a ales ea este valabil.

Abia apoi, după ce le-au învățat poți să joci cu ei BINGO. Despre cum se joacă, dacă nu știți, am povestit deja în articolul dedicat celui cu fructe și legume.

Am inclus în fișierul disponibil, pe lângă fișele necesare pentru joc și patru pagini în care am mărit toate cartonașele disponibile (9×9 cm) pentru a putea pune în practică jocul de mai sus. Planșele pentru joc sunt A4. Materialul este disponibil celor care în ultimele patru luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

tangram

Tangram și literele pentru școală

Iris e supărată. Luna aceasta protestează mai vocal sau nu împotriva jocului de-a școala. Ba a venit pe la noi și prietena ei și am avut cor pe două voci, că nu e drept ele să mănânce culegeri pe pâine și „ăștia mici“ să se joace până nu mai pot. Că ele… nici când erau de vârsta lor nu se jucau atâta, ele făceau treabă serioasă, română și matematică la greu.

Când m-a văzut cu tangramul a venit să se uite curioasă ce fac acolo. Eu îmi zbăteam creierul să scriu literele… Serios?? Asta mai lipsea! După ce că a răsfoit caietele pentru pregătitoare abia sosite de la Edu și era în delir, cu comentarii din seria asta nu e școală, totul e vesel și plăcut, după ce a tot asistat la crearea jocurilor pe care le pun pe rând pe blog, acum, să le iau și tangram, era prea de tot.

Despre tangram a mai fost vorba aici pe blog, mai jos găsiți și articolele în care am prezentat două versiuni ale jocului. Gândindu-mă acum la ele și la activitatea de la clasă, cred că jocul de spumă este mult mai potrivit pentru copiii mici, căci nu se pot răni, comparativ cu cel din lemn, pe care îl aveam eu. Nici când l-am primit pe acesta însă nu am dat prea multă atenție etichetei produsului și încă mă mir cum de am păstrat-o, căci nu obișnuiesc.

Știam că se recomandă la clasa pregătitoare jocuri de tip tangram pentru realizarea literelor mari de tipar, mi-am spus la acel moment un mda, bine, caut când o fi, după care mi-a ieșit din minte. Făcând curat la materiale, dau de joc. Îl așez frumos și când arunc un ochi pe etichetă, care avea și verso pentru modelele de realizat și erau chiar literele noastre. Ba chiar și cifrele! Nu mai contează animalele de-acolo, eram încântată de descoperire și nici nu par (prea) greu de făcut pentru cei mici. Dacă inițial aș fi considerat că e cam mură-n-gură rezolvarea, căci, în loc să fie umbre în contur, acestea erau împărțite pe culori, mi-a mai venit mintea la cap și mi-am dat seama că, pentru cei mici fără experiență cu acest joc chiar și așa este greu, până identifică formele.

tangram

tangram

Vor avea nevoie de modelul mărit, cel de pe etichetă e mult prea micșorat, însă sunt convinsă că va fi distractiv să vă jucați astfel. Pentru ei, cu siguranță mult mai distractiv decât să scrie o pagină de litere pe liniatură! Iar dacă nu îl găsiți de cumpărat, le puteți da o temă pentru acasă părinților să confecționeze unul, eventual dintr-un carton mai gros, să pară mai interesant.

Și pentru că m-am jucat și eu, am compus literele din clasicul mesaj de început de școală Bine ați venit!, fără cratimă, cum am mai văzut prin unele părți. Dacă credeți că se potrivesc cu tema clasei și nu le considerați prea simple față de cele încărcate de vegetație sau faună excesivă, sunt disponibile aici pentru o săptămână, în format A4. La expirarea linkului le trimit doar la cerere celor care fac o donație către site folosind paypal (se poate și cu cardul). Pentru a fi mereu la curent cu articolele și a nu rata ocaziile de acest tip, vă recomand să vă abonați aici sau să bifați căsuța de abonament la blog atunci când adăugați un comentariu.

bingo 3x3 fructe legume

Joc BINGO cu fructe și legume

Dacă tot am descoperit aplicațiile de fabricat jocuri de bingo pentru elevi (dezvoltă atenția, memoria vizuală, viteza de reacție, percepția), m-a apucat entuziasmul și am zis să mă gândesc cum să fac unele care să acopere totuși zone specifice, cum ar fi fructele și legumele. Simplu de făcut o listă, dar ce te faci când ai nevoie de poze, nu de cuvinte, căci copiii sunt prea mici și nu știu să citească? Au urmat niște ore bune de muncă, dar la final am avut un rezultat satisfăcător. E drept că mi-aș fi dorit să mă rezum la fructe și legume cu specific românesc, dar până la urmă am fost nevoită să introduc și altele, fie pentru că nu găseam imagini cu ce îmi doream eu, fie pentru că nu îmi ajungeau variantele. Am făcut rabat și la tomate, pe care le-am introdus la legume, dar și porumbul, și el tot pe această listă comestibilă.

De ce am ținut cont când am compus jocurile:

  • variantele posibile să nu fie foarte multe peste numărul de căsuțe al cartonașului. Dacă aveam 16 casete, 20 și ceva de posibilități sunt suficiente. Până la urmă nu este un joc de amuzament, este un joc didactic, mă interesează să verific cât mai multe dintre variante, nu neapărat să câștige cineva.
  • careul să nu iasă prea mare. Cu cât sunt mai multe, cu atât jocul durează mai mult. Nu ai la dispoziție chiar așa mult timp într-o oră și, chiar dacă am vrea s-o ținem numai într-o joacă, nu e mereu posibil.

Am confecționat 30 de cartonașe, număr pe care îl consider suficient. Cum îmi propun să joc:

  • Varianta „strigării“ – eu am cartonașul cu toate variantele, le strig la întâmplare și le tai în același timp, ca să nu le strig de două ori. Copiii au la dispoziție un anumit timp să verifice dacă au respectivul fruct/legumă și să încercuiască sau taie pe fila de lucru. Primul copil care marchează toate imaginile de pe cartonaș strigă bingo și câștigă.
  • Varianta „extragerii“. Ideea mi-a dat-o Iris când i-am explicat ce pregătesc pentru copii. M-a întrebat dacă cumva am în intenție să-mi cumpăr și bol cu bile ca la loto, ca să extrag numere. Cred că ar fi mult mai amuzat pentru copii ca într-un bol să pun toate variantele decupate și să le extrag pe rând. Eventual pot pune, pe rând, câte un copil să extragă și să spună ce e pe cartonaș. În fond, ori că le bifează, ori că le privește și le numește, scopul meu de recunoaștere este realizat.
    Neapărat să nu uitați că e un joc, are nevoie de puțin teatru, suspans, amuzament…

După primul bingo însă nu e musai să te oprești. Cine spune că nu poți avea primul bingo, al doilea bingo, și tot așa, până își bifează toată lumea cartonașele? Fișierul este refolosibil dacă schimbi mereu ordinea de extragere, jocul se poate relua până se consideră realizată însușirea noțiunilor folosite, scurtând de fiecare dată timpul disponibil pentru recunoaștere. Dacă aveți mai puțini copii – până în 15, le puteți da două cartonașe, mărind corespunzător timpul necesar. Un alt sfat ar fi acela să verificați înainte cu copiii dacă recunosc toate imaginile pe cardul cititorului. E vreuna la care realizarea grafică nu le „spune“ nimic? Sunt și câteva mai exotice pe care e posibil să nu le recunoască.

Deși am pregătit jocul pentru mine (clasa pregătitoare), se poate juca și la grădiniță. Este musai însă printarea color a fișelor, ceea ce devine destul de costisitor dacă nu aveți propria imprimantă color.

Planșele pentru jocul cu fructe și cel cu legume sunt A4 și conțin câte două cartonașe, se taie pe jumătate (sau se distribuie câte două, dacă este cazul). Materialul este disponibil celor care în ultimele trei luni au făcut o donație către acest site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. După data publicării articolului este disponibil doar celor care realizează o donație și specifică printr-un comentariu la acest articol că doresc acest material.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

joc bingo cu vocale pentru clasa

Joc de BINGO cu vocale

Unul din lucrurile pe care le-am tot auzit până să ajung să lucrez și eu cu clasa pregătitoare a fost acela că în primul an de școală copilul nu învață să scrie, dar învață literele de tipar, eventual și să citească. Trebuie să le recunoască, să le poată desena (pe cele mari de tipar), dar nu îl stresezi să le scrie, ba chiar și pe liniatură, rânduri-rânduri. Literele de tipar nu sunt alcătuite din elemente grafice ușor de realizat. Și în niciun caz nu te apuci să dai dictări!

Așadar, ce mai poți să faci? Poți să iei fragmente de reviste și să-i ceri să recunoască litera. Poți să iei tu pur și simplu un text pe care îl consideri potrivit și să îl modifici pe calculator, să îl scrii mare (16) și cu un font accesibil (Arial, Times, nu cu alte ciudățenii considerate „amuzante”, dar pentru identificarea cărora copiii întâmpină mari dificultăți). Le poți cere să taie/încercuiască o anumită literă, să coloreze cu roșu cuvintele care încep cu un anumit sunet, cu albastru pe cele care îl au la final. Orice poți face, dacă nu vrei să alegi calea cea simplă a dictării.

Copiilor le place să se joace, iar dacă reușești să faci la școală totul în joacă, este mult, mult mai ușor să îi conduci, încet, către scopul pe care tu ți l-ai fixat. Programa de comunicare sugerează jocurile de bingo, însă de aici până la punerea în practică e cale lungă. Am văzut că în momentul în care își dau seama că „jocul” cu care vii nu e pe bune, i-ai pierdut, pentru că pentru ei joaca și jocul se fac la modul cel mai serios, cu foarte multă implicare emoțională. Ei nu au neapărat o problemă cu jocurile în care „cineva” câștigă, ci cu corectitudinea jocului. Ferească sfântul să trișeze cineva sau să încerci să joci bingo-care-nu-e-bingo.

Cum ideea nu am inventat-o azi, iar prin alte părții unii chiar se preocupă de modul în care livrează conținut copiilor, eram sigură că pot rezolva online acest aspect. Așa că, după câteva cercetări, am descoperit un mod de a juca bingo pe bune. Care era de fapt problema mea? Să generez cartonașe diferite pentru fiecare copil, astfel încât ei chiar să se concentreze să câștige. M-am gândit și la un sistem prin care concurența aceasta să se transforme în altceva. De exemplu, să am 10 cartonașe, numerotate 1-10, pe care să le poată colora și colecționa. Și așa sunt înnebuniți ei să facă colecții. Sau pot să fac apoi diverse liste de „schimb”: pentru cinci cartonașe poți primi o cutie personalizabilă să îți ții celelalte cartonașe. Marketing curat, poate așa realizează și ei cum sunt manipulați în lumea din afară.

Revenind la jocul de bingo, nu ai cum să anticipezi ce variante vei avea nevoie pentru un an întreg, să te apuci să le fabrici. Dar atunci când ai nevoie repede, să poți folosi o unealtă practică și rapidă să le pregătești. De exemplu, am testat myfreebingocards.com pentru un joc bingo cu vocalele învățate. Pentru generare, scrii într-o căsuță, câte una pe rând, toate literele/cuvintele pe care vrei să le folosești. Vocalele sunt 7, 14 dacă scrii și literele mari și mici de tipar. Am considerat că un chenar de 9 este suficient și combinațiile cu cele 5 rămase să genereze suficiente cartonașe unicat. Apoi, cu cât chenarul este mai mare, cu atât jocul durează mai mult, trebuie să te gândești și la asta când îl proiectezi.

Aplicația îți generează un .pdf pe care îl printezi. Ai și cardul celui care „strigă”, cu toate variantele posibile, și carduri individuale. Puteți vedea aici fișierul pe care mi l-am generat. Există pe net o mulțime de variante, poți construi bingo cu numere (0-31) sau cu imagini. Încă n-am încercat, dar mă gândesc la unul cu fructe și legume de toamnă, pentru începutul anului școlar. Pentru asta trebuie întâi să caut pe net imaginile, să le tai pe dimensiune (am înțeles că merge mai bine dacă sunt deja micșorate), apoi să generez cartonașele. Bineînțeles că asta presupune să ai disponibilă o imprimantă, de preferat color și reîncărcabilă, să nu ajungă să te coste un joc cât nu face…

joc bingo cu vocale pentru clasa

Știu că la noi există „obiceiul” de a da share pe grupurile online materialelor pe care le creezi pentru tine. Când construiești ceva de la zero, tu singur, e alegerea ta dacă îl dai celorlalți, gratis sau contra cost. Dar respectul față de munca altuia, ca să nu spun de fapt drepturi de autor, îi permit să pună condiții de folosire. De exemplu, pentru materialele pe care le-am creat eu am cerut insistent să nu fie urcate pe grupuri, ci să fie recomandat articolul cu link. Pe altele le-am creat pentru abonații la newsletter, iar vara aceasta voi face unele de care vor beneficia cei care au donat cel puțin o dată o sumă cât de mică acestui portal.

Și site-ul pe care vi l-am recomandat are o asemenea politică, iar dacă eu nu am ajuns să dau în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor pentru că tot sper că ne vom civiliza, vă recomand să nu vă jucați cu termenii și condițiile aplicațiilor pe care le utilizați. De exemplu, se cere ca pdf-urile generate să nu fie modificate în niciun fel, să fie salvate și utilizate doar de cel care le-a făcut, și în niciun caz să le vinzi. Dacă vrei să îl recomanzi, îl recomanzi cu linkul pus de ei la dispoziție, așa cum am făcut-o și eu mai sus. Partea „proastă” e că, deși ai muncit la joc – poate ai făcut unul mai complicat – nu ai drepturile de autor pentru el. Acestea aparțin portalului care ți l-a generat. Ei îl pot păstra, îl pot șterge, îl pot recomanda în numele lor, fără să aibă vreo legătură cu tine. Te-au ajutat să îți rezolvi problema, aceea de a avea un joc practic, dar ei își cresc baza de jocuri pe care o oferă utilizatorilor. Nimic nu e gratis pe lume, dacă sapi suficient.

Cum vi se pare?

Alte recomandări: bingocardcreator.com eslactivities.com

joc invatare tabla inmultirii

Cum să înveți tabla înmulțirii (când ești obligat)

Zilele trecute surprind o prietenă intrigată de faptul că doamna, pe lângă cantitatea de teme impresionantă (dacă făceau unitățile de măsură în clasa I și știa ce e tona, sigur asta spunea copilul), a cerut să fie învățată și tabla înmulțirii. A glumit sau nu doamna? Vom afla curând. Însă nu înțeleg, pe cuvânt că nu înțeleg!

Mie mi-a plăcut matematica, pe principiul că îți plac lucrurile pe care le înțelegi. Și asta nu pentru că tata e profesor de matematică, ci pentru că mi-am permis luxul de a avea pe cine să întreb ori de câte ori nu înțelegeam ceva, fără să-mi fie o secundă teamă că urmează să se scrie ceva în catalog. Când am hotărât să-mi iau pregătirea de la capăt, ca profesor pentru învățământul primar, au fost și destule lucruri care mi-au lansat noi provocări. Însă lecția de metodică privitoare la modul de predare al tablei înmulțirii a fost un moment în care mintea mea a făcut un click, în contact cu altceva. N-o să detaliez aici, colegii de breaslă știu despre ce e vorba, iar părinții – ei bine, trebuie să lase acest lucru în seama celor care știu ce au de făcut!

În schimb, ori din proprie inițiativă, ori din motivul descris în primul paragraf, te trezești tu, ca părinte, că trebuie să transformi omulețul ăla mic, ce se scaldă în zilele de vacanță, într-un mic memorator al tablei înmulțirii. Doar s-a cerut, nu? Iar dacă începi ca papagalul, cu unu ori unu – unu, copilul va învăța în cele din urmă… dar doamne ferește să uite vreo „virgulă”. Ca să nu zici totuși că n-ai făcut nimic și să îți ajuți cu adevărat copilul, poți să numeri cu el, întâi ca adunare repetată.

2+2? 4! Și cu încă 2? (4+2=) 6! Și cu încă doi? (6+2=) 8! Nu faci teorie de adunare repetată, doar te joci. La început îi spui ce vrei să facă, să adauge două unități la numărul obținut. Dar apoi, ceea ce am pus între paranteze trebuie să se petreacă doar în mintea copilului. Jocul trebuie să piardă și intervenția părintelui, care marca adăugarea, astfel încât la final copilul să poată număra singur… 2, 4, 6, 8, 10… După ce seria cu 2 este terminată, trecem la următoarea. Nu, nu e 3. Ordinea în care ar trebui învățate este 2, 5, 10, 3, 6, 9, 4, 7, 8.

Dacă copilului îi plac jocurile, poți să-i imprimi șirurile de numere și să inventezi orice poveste. Le pui pe jos, cu frunze, pui o broască să sară după regulă, le faci flori, pui șirul pe perete și orice pluș-insectă „să zboare”, ghidat de copil. Pe fiecare șir, poate colora floarea potrivită. De exemplu, avem flori de la 0 la 20. Colorăm din doi în doi, adică una colorată, una necolorată. Apoi alt șir, de alte minuni, pentru fiecare serie. Dacă vă distrați la bunici în vacanță, lipiți-le pe gard, jucați-vă cu copiii de pe uliță.

Iar dacă la finalul vacanței știe să reproducă corect șirurile, atunci e mai mult decât ceea ce aveați de făcut. Restul – de aceea merge la școală!

Am încercat să confecționez un material (click aici) pe care sper să-l puteți folosi acasă. Vă recomand să le imprimați cu negru pe alb, ca să existe un bun contrast al elementelor colorate de copii. Printează șirul de numere în funcție de seria care se dorește exersată – până la 30 pentru 3, până la 50 pentru 5 ș.a.m.d. Taie paginile pe liniile punctate, apoi potrivește și lipește benzile de hârtie la capete astfel încât să obții un șir crescător, cu aproximativ aceeași distanță între numere. Banda obținută o poți întinde prin casă sau pe un perete, de jur-împrejurul camerei. Lasă copilul să coloreze sau decoreze numerele în funcție de seria pe care o exersați sau jocul pe care l-ați inventat, poate face acest lucru în faza de adunare repetată a jocului, așa va „fura” un pic de timp de gândire pentru a efectua adunarea. Poate, eventual, să facă doar un mic semn și să decoreze ulterior. Cert e că o serie, deja pe perete, colorată, se va exersa mai ușor.

Bineînțeles că, dacă nu aveți o imprimantă la îndemână, nu înseamnă că nu puteți confecționa jocul. Luați o coală mare albă, ca cele de împachetat de la librărie. Rulați-o și tăiați apoi benzi de cca 5 cm lățime. Lipiți-le între ele și scrieți, cu un marker, numerele. Pentru copii nu va conta cum arată, pentru ei va fi important cu ce le vor decora!

Dacă folosiți acest joc la școală, cu clase mai mici, îi puteți lăsa pe ei să decupeze și apoi să lipească segmentele în ordine. Va fi și un puzzle de rezolvat, înainte de ceea ce v-ați propus. Pereții clasei, dacă nu – holul școlii, în partea de jos, vă oferă spațiul necesar pentru joacă (atunci când timpul există).

joc invatare tabla inmultirii

Sper să-mi povestiți cum a funcționat!

Trenul cu 4 diferente, joc logic pentru preșcolari

Jocuri matematice cu forme geometrice pentru preșcolari și clasa pregătitoare

Când Andreiul meu a început să meargă la grădiniță, problema jucăriilor nu a fost una ușor de rezolvat. Nu aveam seif acasă, și nu-mi permiteam să dau foarte mulți bani, iar dacă îi investeam, atunci trebuia s-o fac cu cap. Printre seturile achiziționate atunci a fost și o trusă logică tip LOGI II. Nu știam, ca mamă, exact cum se folosește, însă îmi aminteam că am avut-o și eu la grădiniță și acasă, că mă jucam cu formele geometrice, construind tot felul de peisaje abstracte. Cumva am intuit cu el ce-aș putea face cu trusa: comparații  de mărime și grosime, sortări de piese după formă, culoare. Le foloseau și la grădiniță, și cumva m-am mulțumit atunci cu această variantă de joc.

Anul acesta, al doilea de facultate, am aflat (pentru mine, ca mamă, prea târziu) ce se putea face cu acest joc. Am constatat că între timp am mai pierdut din piese (și a fost un chin să-mi confecționez 4 din fimo, au ieșit stâmbe, și probabil o să-mi iau o nouă trusă). Dar am avut și câteva aplicații de realizat pentru cursul de didactică, și dintre toate subiectele, cele cu forme geometrice au fost preferatele mele.

Pentru realizarea capitolului de jocuri din portofoliu am folosit volumul de mai jos, pe care l-am achiziționat înainte de a reuși să fac rost de bibliografia recomandată. Dar, chiar și așa, mi se pare că expune clar și la obiect jocuri ce pot fi făcute cu copiii de vârste mici, nu numai cu forme geometrice, cum aveam eu nevoie, ci și cu alte tipuri de material, pentru cei în criză de idei acasă.

Revenind la trusa Logi, am folosit-o pentru jocul celor două cercuri, jocul celor trei cercuri, trenul cu 1, sau 2, 3, 4 diferențe. Pe lângă acestea sunt și altele, derivate, pe care le găsiți în volum. Alcătuirea de mulțimi, asocierea obiectelor după una sau mai multe proprietăți comune, compararea, sortarea, serierea, nu sunt deloc simple, chiar dacă jocurile par „banale”. Însă aceste jocuri solicită foarte mult și adultul de lângă copil.

La grădiniță m-am lovit deseori de noțiuni de matematică la opțional. După curs mi-am dat seama destul de repede de ce unele activități practice nu „ies” – pentru că copiii nu stăpânesc cum trebuie noțiunile… iar eu ceream de la ei prea multă matematică pe care nu și-o însușiseră. Așadar lecțiile mele practice au inclus și aceste elemente, și lucrurile au început să meargă mai bine.

Am avut și ocazia să lucrez direct cu un băiețel de 5 ani, aflat în vizită, tocmai când eu îmi pregăteam piesele și materialele pentru susținerea portofoliului. Mergea la grădiniță, dar nu văzuse niciodată piesele, și nu lucrau cu ele. A cooperat fantastic, însă după joc eram amândoi terminați de oboseală, iar eu mă gândeam cum ar fi posibil să faci jocul cu 30 de copii simultan…

Jocul celor trei cercuri

Jocul celor trei cercuri l-am ilustrat într-o prezentare, pe care o puteți vedea mai jos. Copilul trebuie să așeze piesele – triunghiuri, cercuri, pătrate și dreptunghiuri (la grupa mare!), roșii, galbene și albastre, mici, mari, groase și subțiri, după trei reguli, în trei cercuri care se intersectează, zonele de suprapunere fiind destinate pieselor cu proprietăți comune. De reținut că la grupa mică se folosesc două forme – cerc și pătrat, la mijlocie se adaugă triunghi, la grupa mare – dreptunghi, și, dacă grupa permite, oval și romb, iar jocul se adaptează la condiții.

Se poate lucra cu mai puține, depinde de copil, câtă răbdare are să sorteze piesele, sunt totuși 48… Jocul cu două cercuri este similar, având două cercuri – două reguli.

Trenul cu diferențe

Mai mult mi-a plăcut „trenul” cu o diferență (și cu 2, 3, 4). Regula este simplă: se așază o locomotivă. Piesa care urmează – primul vagon – trebuie să aibă o singură diferență (sau în funcție de tipul de joc – 2/3/4) față de locomotivă. Dacă locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, și acceptăm o singură diferență, piesa următoare poate fi:

  • orice altă formă decât cerc, dar mare, roșu și gros.
  • cerc, roșu și gros, dar mic.
  • cerc, mic, gros, dar galben sau albastru.
  • cerc, mic, roșu, dar subțire.

Dacă trenul trebuie să aibă două diferențe, copilul trebuie să „nege” două dintre caracteristici. Același exemplu – locomotiva este cerc, mare, roșu, gros, urmează un vagon:

  • orice altă formă decât cerc, mic, dar roșu și gros (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mic, roșu, gros).
  • orice altă formă decât cerc, subțire, dar roșu și mare (și poate fi pătrat/triunghi/dreptunghi, mare, roșu, subțire).
  • orice altă formă decât cerc, galben sau albastru, dar gros și mare.

Combinațiile pot continua de aici în multiple variante, este aproape imposibil să le scriu pe toate. Algoritmul se aplică identic pentru 3 și 4 diferențe, iar pe măsură ce numărul de diferențe crește, numărul de posibilități scade. Jocul poate continua până la epuizarea tuturor pieselor/posibilităților, sau poate avea, de la început, un număr limitat de vagoane.

Puteți confecționa piesele și din hârtie, iar pentru cele „groase” să folosiți un carton cu ajutorul căruia copilul să simtă diferența de grosime, dar cred că munca pentru a le decupa face cei 15 lei, cât costă trusa pentru copii (atenție, are piese mici ce pot fi înghițite!)

Mai jos am aranjat câteva „trenulețe”, pentru care puteți pregăti și decorul, într-o activitate anterioară. Pentru a nu induce copilul în eroare, nu folosiți pentru colorare roșu, galben și albastru, și lăsați vagoanele goale.

Trenul cu o diferență, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu o diferență (o singură caracteristică diferită): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, roșu, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: pătrat, galben, subțire, mic (este subliniată diferența față de elementul anterior.)

Trenul cu 2 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu două diferențe (două caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 2: pătrat, galben, subțire, mare; Vagon 3: cerc, albastru, subțire, mare (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior.)

Trenul cu 3 diferențe, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu trei diferențe (trei caracteristici diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: pătrat, galben, subțire, mic; Vagon 2: pătrat, albastru, gros, mare; Vagon 3: triunghi, albastru, subțire, mic (sunt subliniate diferențele față de elementul anterior).

Trenul cu 4 diferente, joc logic pentru preșcolari

Trenul cu patru diferențe (toate carateristicile diferite): Locomotiva: cerc, roșu, gros, mic; Vagon 1: triunghi, albastru, subțire, mare; Vagon 2: pătrat, galben, gros, mic; Vagon 3: cerc, roșu, subțire, mare.

Alte jocuri

Un ultim joc pe care l-am inclus în portofoliu, și pentru care mi-am confecționat cu ajutorul unui prieten piese mai mari, din plexiglass, a fost „Trăistuța Veronicăi”. Piesele – pe care copilul le cunoaște (care sunt mari, care sunt mici, care este „gros” și care este „subțire” – caracteristici care nu se pot stabili decât prin comparație), sunt introduse într-un săculeț. Cu ochii închiși, copilul extrage din săculeț o piesă, pe care trebuie să o pipăie, și să stabilească caracteristicile: ce formă este, dimensiune și grosime. Dacă a răspuns corect, deschide ochii și spune și culoarea.

Un joc didactic trebuie, dincolo de sarcina sa educațională, să rămână pentru copil un joc, adică o activitate în care el se simte bine și se implică de plăcere. Dacă vreți ca învățarea prin joc să aibă succes, aveți răbdare și nu vă enervați când nu reușește. Inventați și schimbați tactica. Pentru cadrele didactice care mă urmăresc, articolul poate părea simplu. Dar pentru părinții dornici să se joace acasă cu copilul, nu este deloc. Dar dacă nu vă plac copiii uitați în fața televizorului, provocați-i.