Decor cu iepurasi din martipan

Am povestit un pic ieri despre Easter Cooking, și despre ideea mea de a modela iepurași din marțipan. Acum stau cu laptopul pe genunchi și îmi vine să râd, chiar n-am avut ce face… dar mi-am dat silința, la modul cel mai serios cu putință. Planul era mai amplu, un tort cu cremă de zahăr ars, decorat cu marțipan. Blatul -făcut după rețeta X: X ouă, X linguri de zahăr, X linguri de făină. Am dat lui X valoarea 2, și am făcut un blat subțire, de 1,5cm, cât să stea sub crema de zahăr ars și să tragă siropul. Crema – din 4 ouă. De obicei fac din 8, dar cum sunt destule dulciuri pentru mâine, nu avea sens.

Am ajuns și la punctul culminant, să mă chinui să fac marțipan. Migdalele le-aș fi mâncat așa, parcă îmi părea rău să le macin… Am tot căutat rețete, și am găsit una simplă. Ce n-am făcut eu: n-am decojit semințele înainte să le macin, așa că am obținut o variantă crem de marțipan, cu o mulțime de cojite mici-mici. Oricum, n-aș fi reușit în veci compoziția fără cântar, și m-am felicitat în fiecare secundă că i-am luat-o înainte Iepurașului și mi l-am făcut cadou. Nemulțumită de rezultat, am apelat la soluția de urgență, pachetul cu marțipan de-a gata. Voiam iepuri pe tort, și trebuia să-i am. Surpriză, nici marțipanul acesta nu era alb, era gălbui, numai bun să fac iepuri și pui. M-am enervat când am încercat să-l colorez cu colorant, o picătură nu schimba nimic, decât densitatea. Marțipanul devenea moale, abia îi mai dădeam o formă… Păcat că nu e colorant și praf. Sau poate că e și n-am habar, tot ce se poate. Am reușit până la urmă să-i dau o culoare amestecându-l cu pasta de zahăr din tubulețe, și am o iarbă verzulie, niște flori roz, în loc de roșii… puii și iepurii arată binișor, dar am pus în mijloc o floare roșie-roșie, din pastă, așa cum mi-aș fi dorit să fie și celelalte.

iepuri_martipan

Dacă aveți idei și sugestii, le aștept. Chiar aș vrea să le pot pregăti copiilor surprize dulci la aniversări, mici figurine pe tort, și n-am idee ce am gresit….

Iepurasi din ciucuri

Povestea proiectelor din ciucuri a început la noi cu "Animale din ciucurasi", carte pe care am primit-o de la Editura Teora acum tare multă vreme, şi de care ne-am îndrăgostit iremediabil. Mi se pare oricând cadoul perfect pentru o aniversare, atunci când rătăceşti printre rafturile de păpuşi sau maşinuţe, şi nu ştii ce să alegi.

Anul acesta am căutat ceva modele de iepuraşi, căci parcă nu e Paşte dacă nu avem picior de iepure… Am găsit două variante cu pom-pom, sau ciucuri, mai pe româneşte. Aveam destule materiale, aşa că iată ce-a ieşit:

iepurasi-pom-pom

Cel din stânga este realizat din doi ciucuri, unul mai mare, unul mai mic, si o codită. Picioarele sunt patru ovale decupate din hârtie buretată/spumă eva, urechile la fel, şi boticul. Am adăugat ochişori mobili, şi iepuraşul este gata.

Cel din dreapta a fost un pic mai greu, din cauza mustăţilor. Le-am decupat pe toate trei din aceeaşi bucată, ca să stea apropiate, iar pe post de botic am lipit o mărgică. Ochişorii mobili sunt ingredientul principal, şi, la fel ca în cazul celuilalt, piesele sunt din hârtie buretată.

Este un proiect simplu si scurt, uşor de realizat chiar cu grupe mari de copii.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie