ZOO Sibiu

Gradina zoologica din Sibiu

Dacă ajungeţi prin Dumbrava Sibiului şi căutaţi un loc plăcut de plimbare, grădina zoologică este una dintre variante, căci îmbină plăcut câteva idei de distracţie cu o plimbare exotică. Parcul este de altfel foarte frumos amenajat pentru vizitatori, căci nu aş putea spune acelaşi lucru despre animale.

Aş vrea să cred că este un zoo în tranziţie spre o variantă modernă, căci găseşti animalele în cuşti mai mari sau mai mici, unele cu habitat, altele de parcă bietele animale erau condamnate ca deţinuţi politici. Până şi dioramele de la Antipa erau mai mari şi mai primitoare decât unele cuşti. Nu de alta, dar ţi se rupe sufletul să vezi un leu stresat într-o cuşcă 2x2m, care comunica printr-o uşă 0,5×0,5m cu o alta incinta, tot 2×2 (cu aproximaţie îngăduitoare). Apoi două berze, murdare şi jerpelite, stăteau sub un con de plasă, cu un diametru la bază de vreo 4m, pe iarbă, pe uscat… la 2m în afara cuştii începea lacul… probabil când plouă au şi ele parte de un pic de nămol, dar cam atât.

Simpatice au fost felinele, tigrii cel puţin se comportau ca Alex, leul din „Madagascar”, cum îndreptam camera începeau să se tăvălească ca pisicuţele şi să pozeze. Leii (cei de pe pajiste) zăceau teminaţi de căldură, dar impunători ca orice familie regală. Urşii erau cam jerpeliţi, dar unul dintre ei şedea în piscină atât de relaxat, că îl invidiam. Cum spunea dresorul lui Fram, e mai uman decât noi. Cam aşa şi Moş Martin.

Lupii dormeau, probabil erau activi noaptea, când îi auzeam de la hotel. Singurii mai activi erau lemurii, trei tare simpatici, care nu reuşeau să convieţuiască prea bine. Doi dintre ei îşi tot căutau liniştea, iar cel de-al treilea nu prea înţelegea unde e locul lui în cuşcă. S-a resemnat într-un colţ cu o bucată de morcov. Babuinii aveau ceva mai multă libertate, dar imensa lor cuşcă era izolată electric. Bieţii de ei, de câte ori s-or fi pârlit, până au învăţat să evite cablurile periculoase ca să-şi strecoare mânuţele prin plasă şi să adune floricele de porumb din afara cuştii, aruncate de altă specie de animale presupus mai evoluate decât ele, dar complet analfabete. Afirmaţia este corectă, căci dacă ar fi ştiut să citească, ar fi buchisit imensele semne din toata grădina: nu vă apropiaţi, nu hrăniţi animalele… sigur floricelele cu unt, ulei, sare, sunt minunate pentru metabolismul animalelor… mai ales la cămile, căci ele îşi pregătesc cu siguranţă în deşert pe nisipul fierbinte câte-o porţie.

Cu alte cuvinte, îmi provoacă greaţă vizitatorii care trebuie musai să facă pe deştepţii şi să ignore aceste reguli de bun simţ. Pe de alta, poate că la intrare ar trebui să se vândă pachete cu hrană pentru animale. Dacă tot vrei să te bage în seamă un mamifer, măcar să-i poţi oferi hrana potrivită.

Grădina este pregătită şi ca loc de relaxare. O terasă, lângă cuştile căprioarelor, cu preţuri decente la bere, un lac (cu prea multă verdeaţă pentru gustul meu) cu hidrobicilete, cred că 12lei/ora, dar nu sunt sigură, şi băncuţe cât cuprinde, mai izolate sau nu, după gustul fiecăruia.

Programul de vizitare este 9:30-19:30, dar era specificat pentru luna august. N-ar fi rău să verificaţi înainte să mergeţi, la telefon 0269.252.996. Biletele au preţuri de demult, 3 lei pentru adulţi, 2 lei pentru elevi, studenţi, pensionari (pe baza cuponului de pensie), dar se acceptă şi plata cu cardul. Persoanele cu handicap şi copiii în cărucioare pot intra gratuit. Nu există taxă foto.


Edit, 2014

Am găsit grădina aproape la fel. Berzele erau la fel de triste, fără apă, fără un pic de stuf. Lupii nu i-am zărit, nici nu i-am auzit. Leul şi leoaica au avut probabil discuţii referitoare la viaţa de cuplu, şi acum locuiesc separat. Ea în vechea cuşcă, în timp ce el şi-a luat cuşcă nouă, mult mai faină… Căpriţele erau mai puţine, iar lemurienii mai erau doar doi, în pavilionul nou pentru reptile şi păsări.

În schimb deliciul vizitei l-a reprezentat Mai, puiul de jaguar, care împarte acum o cuşcă mică cu Maia, o căţeluşă tare drăguţă. Are trei luni, s-a născut în captivitate, aici, la Sibiu, şi este minunat! A crescut împreună cu Maia, şi îngrijitorul spera să rămână aşa.

zoo2014sibiu


Edit, 2015

Cum am ajuns – din nou, la Sibiu, am mers fuguța la zoo, să vedem dacă Mai și Maia au supraviețuit. Am fost în extaz să vedem că încă conviețuiesc, în formă maximă. În schimb grădina este în schimbare, babuinii s-au mutat în față, au și un pui, au apărut pereți de lemn și sticlă, în schimb au dispărut cămilele și antilopele, nici cerbul nu l-am zărit. Sunt doi reni noi, berzele în aceeași stare de depresie, leii și tigri – la fel de spectaculoși.

zoo sibiu

 

Spiridus de gradina din ghiveci ceramic miniatural

Spiridus de gradina confectionat din ghiveci de ceramica

Acum ceva vreme am propus pentru lucru o albinuţă din ghiveci de ceramica miniatural. N-am apucat sa prezint şi cel de-al doilea proiect realizat atunci, un spiriduş de grădină.

Materiale necesare:

  • un ghiveci ceramic, miniatural
  • tempera pentru pictat
  • o bilă din hârtie presată pictată
  • şiret de la o pungă de cadouri
  • fetru colorat, o forfecuţă foarte ascuţită.
  • pompoane colorate
  • decoraţiuni hobby
  • aracet pentru craft foarte bun, sau pistol de lipit cu silicon.

Pictaţi ghiveciul şi lăsaţi-l la uscat. Decupaţi din fetru un cerc zimţat, tăiaţi până în centru pe o rază a cercului, apoi suprapuneţi marginile atât cât consideraţi necesar pentru a realiza pălărioara. Decupaţi floricele pentru guleraş şi pentru burtică, proporţionale cu ghiveciul pe care îl aveţi la dispoziţie. Tăiaţi şiretul pentru cele patru membre, şi lipiţi la capăt pompoanele. Din fericire pistolul cu silicon mi-a salvat viaţa, că nu ştiu dacă aveam răbdare să le lipesc cu aracet, probabil dădeam fuga la colt după o "Picătura". Picioarele le-am lipit apoi pe interiorul ghiveciului, iar mâinile pe sub guleraş. La final am adăugat o floricică mică găsită prin cutia cu "reciclabile", şi un diamant decorativ.

Aripile sunt confecţionate din panglică organza, nu prea se vede în poza, dar în realitate sunt finuţe şi străvezii.

Spor la lucru!

La multi ani, Florilor!

Vă dorim din toată inima "La mulţi ani!" şi o primăvară frumoasă tuturor celor care purtaţi nume de floare.

Şi pentru că primăvara întârzie, vă oferim în dar un colţ de grădină, aşa cum am vrea să fie astăzi.

Narcise, ghiocei si buburuze

Paj de toamna din aluna

Constat de câteva zile că pe blog sosesc din ce în ce mai mute persoane în căutarea decoraţiunilor de iarnă, fulgilor de nea şi ornamentelor de Crăciun. E abia jumătatea lui noiembrie, şi sunt căutaţi oamenii de zăpadă… m-am hotărât aşadar să spun adio proiectelor de toamnă (deşi dacă mai găsesc o idee faină voi reveni.) Subiectul de adio este unul în tranziţie, de la materiale de toamnă la ornamente pentru pomul de iarnă.

Aştetam de mult să primesc de la bunici o parte din recolta de alune de pădure, de la alunul din spatele casei. Alaltăieri a sosit săculeţul cu alune. S-au bucurat şi copiii, şi hamsterul nostru, care adoră alunele! Şi eu, căci nu găseam deloc alune în coajă pentru o idee ce stătea de mult pe listă.

Materiale necesare:

  • o alună de pădure
  • o bilă de lemn mai mică decât aluna
  • hârtie creponată, fetru, lipici, glitter, decoraţiuni mici.

Proiectul presupunea să lipeşti bila de alună, apoi firul de susţinere să fie trecut prin pălărie. Eu am preferat să desfac cu grijă aluna, era un pic crăpată şi am folosit un cuţit. Am mâncat miezul delicios, jumate eu, jumate hamsterul (şi o mai consideram nebună pe cucoana din Bubico). Am legat firul de nylon în două, de o bucată de hârtie, am scobit 1mm aluna pe muchia pe unde ar trebui să iasă firul, am pus nodul în interior şi am lipit cele două jumătăţi la loc. Am înşirat şi bila, şi am trecut la hăinuţe. I-am făcut pelerina dintr-o bucată de fetru, şi am făcut floricele mici cu perforatorul de margine. Cum pelerina nu prea stătea închisă, am folosit un abţibild diamant.

Pentru pălărie am decupat un cerc din hârtia creponată aurie. Este un pic mai tare decât cea normală, şi merge modelată. Seamănă un pic a staniol. Din cerc înlăturaţi un sfert, apoi suprapuneţi marginile şi lipiţi în jurul firului de susţinere. Modelaţi pălăria, şi dacă aveţi perforator, adăugaţi o floricică. Am găsit şi un fug, dintre cei păstraţi cu grijă de la raţele sacrificate de bunica astă vară.

Pajul nostru zâmbitor abia aşteaptă să-şi găsească locul în pomul de iarnă de anul acesta.

Figurina de toamna cu aluna de padure

Atelierul de creaţie

Ma joc cu plastilina: Animale domestice (Teora)

Ma joc cu plastilina, Animale domestice, Editura TeoraJocul de mai jos a fost o idee de cadou pentru una din colegele Irisucăi. Din câte am aflat ulterior, cadoul a fost bine primit de copil, ceea ce mă face să îl consider o recomandare utilă celor care sunt în pană de idei când vine vorba de cadouri pentru 5-6 ani. Ştiu că e foarte simplu să iei o păpuşă…. dar are toate şansele să sfârşească ciufulită în lada cu jucării. Sau o maşinuţă, care în vreo câteva zile să fie nevoită să intre în "service".

Un astfel de joc creativ poate fi folosit o lungă perioadă, mereu altfel. Şi este o lecţie de abilităţi practice, utilă oricărui copil.

Despre ce este vorba: o carte cu lecţii de modelaj, însoţită de un kit de modelaj, compus din 16 batoane de plastilină divers colorată, 4 unelte de modelat (cuţitaşe din plastic de diferite forme), o punguţă cu ochişori mobili, şi o planşă din material plastic, imitând decorul unei ferme. Planşa poate fi folosită atât ca protecţie pentru spaţiul de lucru, cât şi ca decor pentru joacă.

Lucrarea include o scurtă lecţie generală de modelaj, apoi sunt detaliate câteva dintre animalele şi păsările domestice: raţă, porc, cocoş, vacă, curcan, găină, oaie, cal, pisică, şoricel, câine, iepuraş.

Ma joc cu plastilina, Animale domestice, Editura Teora

Am oscilat, ce-i drept, între Animale domestice şi perechea ei, Animale din grădină, ambele din seria "Mă joc cu plastilină". Dar oricare dintre ele cred că va fi pe placul copiilor, mai ales ţinând cont că vacanţa este lungă.

Info preţ:

Animale din grădină Animale domestice
Elefant.ro Elefant.ro

Biblioteca Năzdrăvanilor

Primavara in acuarele, prima etapa a concursului „Flori de mai”

S-a încheiat prima probă a concursului "Flori de mai". Grădinile copiilor au înflorit, prin livezi zumzăie albinele, iar noi ne pregătim să acordăm puncte participanţilor. Toate lucrările sunt deosebite, şi abia aştept să văd pe care dintre ele le vor considera cei mici ca fiind cele mai reuşite. Redau mai jos câteva, şi în acelaţi timp vă invit să le admiraţi pe pagina dedicată acestei probe.

Primavara in acuarelePrimavara in acuarelePrimavara in acuarelePrimavara in acuarelePrimavara in acuarelePrimavara in acuarele

Concursul este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. În săptămâna care abia începe, ne vom juca cu dopuri de plută. Piticii vor confecţiona o albinuţă, în timp ce grupele mai mari beneficiază de mai multă libertate. Detalii despre această probă aici. A doua temă trebuie finalizată până la data de 8 mai.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Flori de mai beneficiază de 14 premii oferite de Editura Edu, constând în pachete cu softuri educaţionale, adaptate vârstei. Copiii care participă la toate cele trei probe ale concursului vor avea o singură şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premiile recomandate. Fiecare câştigător va primi un singur pachet adaptat vârstei sale sau nivelului de studiu, din colecţia editurii, disponibilă la adresa www.edituraedu.ro

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 18 mai, detaliile urmând a fi comunicate în timp util participanţilor la concurs.

Cu Dino in vacanta - este un pachet educational de evaluare interdisciplinara.Spre prima vacanta - este un pachet educational de evaluare interdisciplinara.EDU Evaluare distractivă I-IIEDU Evaluare distractivă IIISecretul numerelor si al formelor (Matematica pentru clasa a II-a)EDU Matematică I-IIEDU Matematica III-IVEDU Limba română III - IVSuper English I Super English IIEDU Limba franceză şi limba germană

Mult succes tuturor participanţilor!

Editura Edu