Quilling: idei si solutii de la Daco Art si editura Casa

Săptămâna trecută am încercat o variantă inedită de lucru pe tema quillingului. A fost pentru prima dată când mi-am propus ca tema să se adreseze adulţilor, şi nu copiilor, ca până acum. Vor mai urma ateliere de quilling, dar acesta va rămâne mereu special. M-au susţinut şi m-au încurajat pe această direcţie magazinul online Daco Mag şi editura Casa. Colecţia Idei creative este de departe cea mai bine-primită pe acest blog, proiectele propuse sunt întotdeauna deosebite. Pentru că luna aceasta a apărut cel de-al treilea număr dedicat acestei tehnici, am încercat să lucrăm modelele pentru copii, la atelier. Pentru a putea pune însă în aplicare planurile, aveam nevoie de materiale speciale, pe care le-am primit pentru atelier prin bunăvoinţa DacoArt.

Gama de unelte şi materiale de quilling pe care o găsiţi în momentul de faţă în magazin va fi completată în curând cu noutăţi destinate să uşureze munca depusă ce cei pasionaţi sau cei abia iniţiaţi în acestă tehnică. Voi încerca să le iau pe rând, şi să vorbesc despre fiecare.


Hârtia de quilling
: sunt benzi colorate de hârtie, cu lăţime de 3, 5, 10 mm, sau mai late. Le puteţi confecţiona acasă, cu răbdare, folosind riglă şi cutter, ori ghilotină. Din experienţă însă, hârtia de 80g, care se găseşte de obicei, este mult prea moale. Vă puteţi descurca cu ea, dar cele disponibile deja tăiate sunt în jur de 105g/m2, cu mai multă „memorie” la îndoituri, şi uniforme. Nu sunt foarte scumpe, iar în funcţie de modelele dorite, puteţi alege game de culori asortate. Varietatea de nuanţe este mai mare decât în seturile de hârtie a4 disponibile în comerţ.

 

Acul de quilling: este un beţisor cu vârf secţionat. Cu cât secţiunea este mai adâncă, cu atât banda de hârtie ce poate fi răsucită este mai lată. Vă recomand variantele metalice, cu un singur element, parcă tăiat cu o lamă invizibilă. Diametrul vârfului acului nu trebuie să fie foarte mare (1mm este ok), dacă doriţi să lucraţi modele fine. Evitaţi uneltele care seamănă cu un ac cu urechea mare ruptă. Dacă cele două părţi se mişcă, rezultatul este inestetic. Se poate răsuci hârtia şi pe o scobitoare, dar după ce veţi folosi prima dată un ac de quilling, nu veţi mai renunţa la el.


Pieptenele de quilling: o unealtă pe care am utilizat-o în utimul an, destul de nouă pentru mine. Utilizările sunt dintre cele mai diverse, şi ţin de imaginaţia fiecăruia sau de modelele pe care vi le propuneţi. L-am folosit cu succes pentru frunze şi aripi de fluturi, iar copiii de la grădiniţă au început să-l folosească cu rapiditate, însă este nevoie de exerciţiu. Puteţi vedea aici un tutorial, iar pe net găsiţi o mulţime de modele orientative.

 

quilling (3)Şabloane diverse: pentru a obţine elemente identice, cum ar fi petalele unei flori, aveţi nevoie de sabloane pentru a modela spiralele de hârtie. Acestea pot fi simple modele cu cercuri, sau şabloane dedicate acestei tehnici, pentru a confecţiona cele mai variate forme. Modelele fixate pe plută sau spumă pot fi modelate cu ajutorul acelor cu gămălie pentru a avea orientarea buclelor într-un anumit sens.

quilling (33)

Suport de răsucire: este o unealtă din plastic care se foloseşte cu acul de quilling cu vârful mai mare. Acul se trece prin orificiul central al uneltei, şi trebuie să rămână suficient din lungime la exterior, pentru a putea răsuci banda de hârtie. O demonstraţie este aici. Nu este o unealtă obligatorie, dacă lucraţi ordonat, nu aveţi nevoie de ea pentru elemente simple. Este însă foarte utilă atunci când doriţi să obţineţi buline compacte cu diametru mare (peste 1cm mai ales). Pentru copii mici este un fel de „îndrumător” de răsucire. Uneori nu au răbdare pentru a obţine o formă ordonată, şi banda de hârtie începe să semene a „ghem”.

quilling (6)

Maşina de franjurat: este de departe cea mai spectaculoasă unealtă, pentru că rezultatul obţinut cu ajutorul ei este unul deosebit. Varianta disponibilă în curând la Daco este una cu pasul reglabil, poţi avea franjuri foarte subţiri sau mai laţi. Unealta foloseşte hârtie lată de 1cm, sau mai îngustă, pentru a confecţiona flori. Pentru benzi mai late (implicit flori mai mari) franjurarea se face manual, cu o foarfecă simplă (sau una specială pentru această destinaţie.). (vezi video).

quilling

 

Puteţi completa gama de unelte cu aplicatoare de adeziv cu cap rotring (foarte subţire), accesorii hobby (diamante, glitter, ochi mobili etc.), elemente care pot transforma creaţiile în tablouri clasice sau amuzante. Adulţii pot folosi uşor tutorialele şi modelele disponibile online, însă am observat că pentru cei mici această alternativă este mult mai dificilă. Irisuca mea a progresat foarte bine folosind cărţile de la editura Casa, nu neapărat urmând ca la carte instrucţiunile, ci având în faţă modelul, suprapunând elementele pe imaginea din carte până la un rezultat satisfăcător.

Atelierul de sâmbătă nu ar fi fost posibil fără găzduirea oferită de centrul educaţional ProKinder, ocazie cu care mulţumesc atât pentru suportul logistic, dar şi pentru trataţiile care ne-au ajutat să trecem peste ora prânzului. Efortul participanţilor la atelier a fost răsplătit de magazinul Profiart, cu un set de acuarele, dar şi de Hartmann, care s-a gândit la confortul mămicilor în plină primăvară.

Povestea în imagini o aveţi mai jos. Această parte nu îmi aparţine, şi a fost posibilă cu ajutorul Dianei Damalan, fotograf pasionat şi mamă la rândul ei.

www.dacomag.ro     Editura Casa    ProfiartHartmann Diana Damalan