cosulete toamna snuruire

Coșulețe de toamnă – șnuruire

Azi la grădi am continuat temele de toamnă, cu fructe, și i-am provocat la un joc cu șnurul. Poate pare ușor, însă nu e deloc. Șnurulețul folosit de mine este unul subțire, dar tare, căci are un fir de nylon pe interior. (Oricum i-am înnodat capătul, ca să nu se deșire). Găurelele, deși păreau mari, nu s-au lăsat așa ușor înșirate. Totuși, pentru vârsta lor (4, 5, 6 ani) s-au descurcat bine. Atât de bine că, în momentul în care am văzut ce viteză au căpătat la înșirat, mă apucase panica. Dacă terminau mult prea repede, trebuia să improvizez ceva pentru restul orei…

cosulete toamna snuruire

Așadar, dintr-o coală de carton a4, îndoită pe jumătate, am decupat un coșuleț. Apoi, cu perforatorul de documente (îmi doresc unul mic, bulină, eventual o bulină mai mică, dar nu găsesc 🙁 ), am dat, mai mult din ochi, găurile de pe margine. Le-am tăiat un fir lung cam de două lungimi de braț, și a ajuns aproape la fix. În primele 20 de minute terminasem și de explicat proiectul, și ce anume vreau să-i văd făcând, și cu un exces de zel fantastic au început să șnuruiască cu o viteză ce întrecea limbile ceasului. Calculasem să dureze un pic mai mult… însă, deși au mai ratat, și-au fost nevoiți să descoasă (au înșirat sau au festonat), au recuperat destul de bine întârzierea. De furcă au dat nodurile, și fundițele, mi-au spus că nu știu, și nici nu-și leagă șireturile. Aici am răsuflat ușurată, mi-am zis că, dacă termină prea repede, facem fundițe până sună clopoțelul.

Au trecut apoi la fructe. Le-am printat doar contururile. Ei le-au colorat, și am urmărit să coloreze în același sens, să țină corect creionul. Mai e de muncă. Nu am respectat neapărat limita, pentru că urma să decupăm, dar am încercat ca, după ce au colorat, să uniformizăm culoarea cu o bucățică de hârtie. Tehnica seamănă cu frotajul, însă n-am idee dacă se numește tot așa. Eu am învățat-o când eram mică de la un unchi, tot profesor, care mi-a adus cadou o impresionantă carte de colorat. Am și acum în minte acel koala pe care el m-a învățat să colorez: fără să apăs, fără să las linii, și apoi să frec bine, cu o bucățică de hârtie, spațiul acoperit cu creionul.

A urmat decupajul. Deși nu se descurcă rău, foarfeca nu e ținută corect. Au încă nevoie de multă practică, altfel multe proiecte drăguțe nu vor avea prea multe șanse de reușită. Fiecare a colorat și decupat câte un fruct, pe rând, până la finalul orei. Din fericire strugurele, lăsat ultimul, a ridicat destule probleme, pentru ca timpul câștigat la început să fie risipit pe final. Eu m-aș fi declarat mulțumită și cu două fructe decupate, dar mă bucur că au reușit să le decupeze pe toate trei.

Fructele au fost puse apoi în coșuleț, doar la „poză” au stat afară. Ce nu am reușit în schimb să-i conving a fost să decorăm coșulețul ca „împletitură de nuiele”. Ei au vrut să le deseneze, pe motiv că sunt mai vesele așa, și i-am lăsat să dea frâu liber imaginației… moment în care am avut parte de o poveste SF. Desenul abstract este universul, bulina cu trei cerculețe este Pământul, sus este o rachetă, ceea ce pare soarele este o galaxie nouă, planeta cu trei cercuri concentrice este Uranus, iar jos este… un surfer galactic!

Cosulet cu franjuri

cosulet-franjurat3

Din seria „ce mai facem cu foarfeca de franjurat” este şi acest coşulet improvizat. Va arăta mult mai bine pe o rămurică de brad, şi este foarte simplu de confecţionat.

Primul franjurat a fost un tub de carton, pe care l-am şi tăiat. L-am spiralat apoi, cât mai strâns cu putinţă. Am franjurat apoi benzi de hârtie de lăţimi diferite, şi le-am lipit alternativ. La final mi-am dat seama că îmi e tare dor de primăvară… deşi iarna bate tare-tare la uşă.

Puteţi franjura şi cu foarfeca normală, atât că timpul de lucru va creşte. Puteţi economisi tăind simultan benzile de hârtie.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

 

Cosulet-steluta, decoratiune din tub de carton

De când am primit foarfeca de franjurat aproape că am dat în mintea copiilor. Ornamentul de mai jos este o idee de demult, am avut când eram mică niste coşuleţe în genul acesta, ca ornamente pentru pom. Timpul le-a distrus, dar amintirea lor a rămas. Foarfeca cu pricina doar a readus-o în actualitate.

Aşadar, aveţi nevoie de un tub de carton, hârtie colorată, ceva hârtie deosebită de la ambalajele de sărbători.
cosulet-franjurat1
Îmbrăcaţi tubul în hârtie. Puteţi adăuga şi sclipici pe interior, pe partea centrală care se va vedea. O hârtie cu lăţimea de cel puţin o dată şi jumătate cea a tubului se îndoaie şi se franjurează, lăsând pe margini aproximativ un centimetru, pentru a o lipi pe tub. Se taie şi se potriveşte lungimea hârtiei cu cea a circumferinţei tubului, se lipeşte sus şi jos, pe tub, se adaugă benzi decorative care să acopere lipitura şi ornamentul este gata.

Extrem de simplu şi uşor, poate fi realizat cu puţin ajutor şi de copii mai mici, mai ales daca vreti sa-i incurajati în utilizarea foarfecei.

cosulet-franjurat2

Cu acest ornament voi participa şi la concursul În aşteptarea Crăciunului.


Vezi alte modele la Atelierul de creatie

Coșuleț din cutie de lapte

Acest coşuleţ este doar începutul unei idei, îl puteţi realiza rapid, cu orice aveţi la îndemână. Aveţi nevoie ca ingredient principal de o cutie de lapte, spalată şi lăsată la uscat. Decupaţi cutia cu o foarfecă sau cutter, cu ce vă este mai uşor, pentru a confecţiona un coşuleţ. Capsaţi în partea de sus cele două barete. Eu l-am decupat cam înalt, cred că era mai simpatic dacă mai tăiam cca 3cm din el.

Îl puteţi picta cu vopsele acrilice (tempera nu aderă prea bine), îl puteţi îmbrăca cu papier mache, apoi picta, sau îl puteţi acoperi cu hârtie creponată. Eu am folosit hârtie creponată metalizată, seamănă un pic cu staniolul, dar este mult mai tare. În schimb este foarte bună la împachetat, căci nu fuge. Din cutia cu „de toate” am reciclat niste panglici şi iarba artificială. În coş, pentru decor, am folosit hârtie creponată normală. Am împachetat-o evantai şi i-am făcut colţişori, pe post de şerveţel.

cos-cutie-lapte

Am adăugat două ouă… şi aranjamentul este gata. Abia aştept să vopsesc ouăle săptămâna aceasta, aşa voi avea suficiente pentru toate aranjamentele, nu le voi folosi mereu pe aceleaşi :).

Coşuleţul poate fi folosit pentru orice proiect de primăvară, poate fi plin cu flori, decorat cu fluture, nu cu fundiţă. Totul ţine doar de imaginaţie!

Dacă vă este de ajutor, mai jos aveți un filmuleț. Timpul efectiv de lucru a fost de 4 minute, doar că imaginile sunt editate.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Cosulet pentru oua din hartie

cosulet-x-o2

Am tot căutat primăvara aceasta pe net un model de coşuleţ din hârtie, pentru a putea "ambala" frumos ouăle încondeiate pe care le vom face anul acesta la grădiniţă. Am găsit o mulţime de idei, dar majoritatea erau greu de realizat la 4-5 ani, şi chiar cu grupă mixtă, variantele origami ridicau dificultăţi. În cele din urmă l-am zărit pe Facebook, şi am păstrat ideea.

Pentru un ou de dimensiuni normale, coşuleţul se poate confecţiona dintr-o coală A5. Puteţi printa modelele de aici, sau le puteţi desena singuri, folosind o riglă mai lată. E doar un pic de geometrie, şi căteva linii paralele, intersectate la 90′. Pentru desen, fixaţi rigla pe marginea hârtiei, şi trasaţi o linie paralelă, folosind muchia cealaltă. Repetaţi operaţiunea de trei ori, pe fiecare latură. Ceea ce trebuie să obţineţi e un careu perfect de "X şi O". Tăiaţi apoi patru dintre laturi (vedeţi pe modelul printat unde este linie continuă) şi îndoiţi pe liniile punctate. Acesta este avantajul modelului printat, copiii pot înţelege mai uşor unde trebuie decupat şi unde îndoit. Tăiaţi din lungimea colii o bretea pentru mâner. Pentru asamblare, se adaugă lipici pe colţurile interioare şi se lipesc mai apropiate sau mai depărtate, după gust. Nu este regulă dacă se lipeşte pe interior sau exterior, depinde cum îl veţi decora. Eu intenţionez să-l decorez cu copiii folosind perforatoarele decorative.

Cosulet din hartie

Cosulet din hartie

L-am lucrat în cele din urmă în două variante, căci nu mă puteam hotărâ dacă cu colţuri drepte sau rotunjite. Spor la lucru, şi la cât mai multe modele frumoase de primăvară!

Edit:
Le-am lucrat si la gradi cu copiii, si am incheiat proiectul si cu cateva oua. Am incercat quilling, dar cei mici s-au cam plictisit, au preferat variante mai usoare, cu floricele lipite, dar si o improvizatie ad-hoc, cu benzi colorate de quilling, lipite la nimereala.
cosuri-paste