Saptamana trecuta am confectionat papusi

Săptămâna trecută a fost de departe una dintre cele mai distractive de la Crăciun încoace. După câteva runde de desen şi modelaj, ne apropiem iar de probe interesante de colaj.

Acum ne-am oprit la deja clasica lingură de lemn, decorată, şi transformată în păpuşă. Nu am avut pretenţia de la cei mici să confecţioneze costumul integral, şi aşa decupajul şi decorarea au fost misiuni destul de grele pentru ei. Cel puţin piticii mei au fost în competiţie directă…"ba a mea e mai frumoasă"… de credeam că până la urmă una dintre ele va fi făcută praf, precum obrajii bunicului din poveste.

Dar trebuie să recunosc că participările au fost peste aşteptări, poate şi pentru că am suprapus tematica cu activităţile de sezon din şcoli şi grădiniţe. Acum sincer, aţi văzut păpuşi mai frumoase? Eu nu… Vă las să le admiraţi pe fiecare în parte, sunt unice.

Papusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemnPapusa confectionata din lingura de lemn

Păpușă confecționată din lingură de lemn

Anul trecut am sărbătorit 24 ianuarie într-un mod deosebit în cadrul Expoziţiei de Talente. Copiii au confecţionat o „horă a Unirii” din hârtie pliată. [vezi detalii]

Anul acesta am stat mult pe gânduri, pe ce variantă să merg, şi să păstrez în acelaşi timp varianta costumului naţional. Prima idee presupunea realizarea unei machete, apoi mi-am dat seama că este puţin cam complicat, ar fi mers doar pentru şcolari.

Tot aveam nevoie de o variantă pentru cei mici. Ideea salvatoare a venit de la Oana, cu păpuşile din linguri. Şi de ce nu, o păpuşă îmbrăcată în costum naţional.

Materiale necesare:

  • o lingură de lemn, de preferat nefolosită şi albă
  • aţă pentru păr sau codiţe
  • carton alb şi o imprimantă pentru printat şablonul.
  • carioci, acuarele, culori, pentru colorat modelul de costum, sau chiar material textil.
  • lipici
  • ochişori mobili (opţional)

Pentru început printaţi şablonul, şi decoraţi costumele, atât faţa, cât şi spatele. Decupaţi cu grijă cele două părţi. Adăugaţi lipici pe spatele uneia dintre părţi, dar numai pe vârful ambelor opinci, pe palme şi pe mâneci, apoi lipiţi între ele cele două părţi. Dacă aţi decupat corect, se vor suprapune perfect.


A doua etapă presupune realizarea feţei. Desenaţi cu carioca elementele, sau dacă aveţi la îndemână, folosiţi ochişorii mobili. Pentru realizarea codiţelor, aveţi nevoie de un ghem de bumbac sau mohair. Tăiaţi firele pe o lungime de cel puţin 20cm, chiar 30cm dacă doriţi codiţe mai lungi. Legaţi la mijloc şi lipiţi (de preferinţă cu aracet) de lingură. Puteţi cu o bucată de panglică lată să confecţionaţi o băsmăluţă, sau, dacă nu, să ataşaţi codiţele de marginea lingurii.

După ce aţi realizat faţa, introduceţi cu grijă coada lingurii între cele două feţe decorate ale costumului. Puteţi adăuga lipici, sau puteţi folosi o pangligă tricolor pentru a lega păpuşa la mijloc.

Pentru băieţel se procedează identic, atât că părul va trebui mai scurt şi, în funcţie de dimensiunea lingurii, se va confecţiona o căciulă sau o pălărie.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie
Alte modele de linguri decorate

Podoaba din pene pentru un costum de indian. Decoratiuni pentru Halloween

Pene de indian. Halloween

Da, ştiu, îmi veţi spune că Halloween-ul nu e o sărbătoare românească. Şi că am importat-o. Dar… putem să-i condamnăm pe copii că au ales un carnaval înainte de vacanţă?! Nu sunt înnebunită după materialele achiziţionate de-a gata, aşa că ne apucăm de confecţionat o podoabă din pene pentru un mic indian. Şi pentru că nu putem jumuli nicio zburătoare pe terasă, vom realiza penele din hârtie.

Materiale necesare:

  • hârtie divers colorată
  • foarfecă
  • lipici
  • câteva coli albe, carioci

Pentru început se pregăteşte banda pe care se vor prinde penele. Se taie fâşii lungi de hârtie albă, de aproximativ 5cm lăţime. Se prind între ele pentru a acoperi întreaga circumferinţă a capului. Se decorează cu carioci sau acuarele, pentru a obţine culori cât mai vii. Apoi se pregătesc penele.

Pentru o pană se îndoaie o coală colorată, ca pentru evantai, cu 2-3cm lăţime. Se taie cu foarfeca pe lung, pentru a imita arcuirea unei pene. La nevoie, se poate trasa înainte, cu un creion, linia de urmat. Îndoită, se franjurează până aproape de bază. Se desface, fără a presa prea tare îndoitura, căci este muchia ce va ţine pana ridicată. Se pregătesc toate penele necesare şi se lipesc, suprapuse ca solzii de peşte. După ce penele au fost lipite, se adaugă pe interior înca o bandă de hârtie, pentru a le împiedica să se desprindă.

La final, micuţului indian nu-i mai lipseşte decât o cămaşă specifică.

Pene de indian. Halloween

Atelierul de creaţie