Acum mulți mulți ani scriam aici pe blog despre primele ediții ale COMPER-ului, concurs care a făcut atunci o bună impresie. Am apreciat când au renunțat, după numai un an, la introducerea taxei mascate de culegere și puteau participa, gratuit, toți copiii. După încă câteva ediții, lucrurile parcă se mai calmaseră, subiecte accesibile, copiii erau fericiți că primeau o diplomă, aveai la îndemână un mod rapid de a testa repede, comparativ, un nivel, așa cum nu îți este permis prin calificative.
Așa că am așteptat, ca și în alți ani, să vină „comper-ul”. Adică cu calm, fără stres. Fiind nouă în școală, mi s-a comunicat că nu trebuie decât să trimit mail la mentor cu copiii și… gata, nu trebuie să-i înscriu eu, doar să fiu prezentă în ziua examenului. Am vrut să nu stresez copiii, cu vai, avem comper, ne dăm peste cap. Dar modificările de program trebuiau anunțate, așa că le-am zis. La română a mai fost cum a mai fost, însă… matematica a pus capac.
Om de bun simț, am zis că sunt la zi cu planificarea, orice ar da din materia semestrului întâi nu are cum să îi ia prin surprindere pe copii… Da, e drept, am câțiva numărați pe degete care pot mai mult. O mare majoritate care sunt ok, câțiva care, oricât s-ar strădui, rămân la deprinderile de bază… Dar și unii care pot, dar au impresia că ulciorul merge de multe ori la apă, nu sunt atenți și rezolvă superficial.
Știind că au mai fost cazuri cu barem greșit, cum am ajuns și am văzut subiectele am fost pe punctul să-l anulez. Le-am rezolvat, să fiu sigură că nu mi se pare mie, la prima vedere, că suntem în semestrul al II-lea și nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Era simplu să decid eu ce nu pot face și să le dau răspunsurile, însă am și copii isteți, care provocați suficient ar putea să treacă de bariere. Am estimat undeva la 60-70 de puncte media posibilă a rezolvărilor și le-am spus și copiilor să nu se panicheze, cei care au făcut subiectele anul acesta n-au deschis manualele și nu știu unde am ajuns… Așa că să facă și ei ce pot.
De exemplu, înmulțirea cu ZUxU peste 100, sau înmulțirea cu 10, 100, 1000… care în manualul de la intuitext nu e în semestrul I. Împătritul și Marina cea uitată la rând la bilete au fost floare la ureche față de problemele cu cascadă de întrebări în planul de rezolvare, culminând cu cele două probleme de excelență. 17 se rezolva, cu proprietăți ale egalităților… dar încă n-am ajuns aici. Însă număr necunoscut combinat cu suma lui Gauss… la clasa a III-a… a fost prea mult…
Așa că am lăsat lucrurile să meargă, cu „ce-o fi, o fi”. De dimineață, înainte de concurs, le-am zis să se gândească ce facem la adunare la trecere peste ordin… 67+53… trecem la sute, ordinul următor. Am bifat 87 x 8… apoi cum să explici în 3 minute înmulțirea cu 10 a unui număr de două cifre, în așa fel încât să nu-mi dau cu stângul în dreptul în lecția de după vacanță. Adică da, e ușor să îi spui „adăugăm un zero”, însă ajungi să înveți mecanic și nu aici voiam să ajung. De bine de rău, am trecut și peste asta.
Venea cireașa de pe tort. Suma lui Gauss. Formule? Exclus. Am scris pe tablă o sumă simplă, să vedem cum facem. Nu mă așteptam, dar au și reușit, să fie acolo floricica de adus primăvara.
În rest – dezamăgire totală a copiilor. Nu le-am spus rezultatele acolo unde erau depășiți. Mi se pare stupid, în cursa asta după hârtii fără valoare, inclusiv mult-doritele diplome, să le mai spui și ce să încercuiască. Nepoata mea, la pregătitoare… ne-a povestit cum a fost la primul test din viața ei… doamna ne citea, și dacă nu știam ce să încercuim, ne spunea ea. Pe cine mințim? Aaa, că avem scor bun… și la ce ne folosește?! Le tot repet că vreau de la ei alte lucruri, dacă tot ne pierdem timpul cu subiecte aiurea:
- să învețe să se concentreze la un subiect, să rezolve, neapărat să se verifice și să nu mai dea lucrările în 20 de minute, cum au făcut la română. Se grăbesc așa și la evaluările curente de la clasă, parcă e concurs cine predă primul lucrarea. Să te verifici, să corectezi… zici că e tortură, nu au răbdare și greșesc.
- să nu mai șteargă. Ai o grilă de răspunsuri, marchezi pe ea abia când ești sigur. Dacă nu, stai, te gândești, notezi pe subiecte, dar nu pe foaia finală. Aici încă nu răzbim… Decât poate dacă o să elimin pic-ul din penar, căci altfel nu știu cum o să reușesc să îi determin să accepte că pot greși. Nu vor și pace să taie cu o linie ce au greșit. Am greșit, m-am corectat, merg mai departe.
- tactici când nu știi răspunsul. Da, din păcate, trebuie să îi înveți și asta. De ce? Simplu… pentru că la examene ai copii care din 3 ore scriu pe ciorne două ore și jumătate, apoi nu au timp să transcrie. Nu știu să-și dozeze timpul. Nu știi un răspuns, treci mai departe. Rezolvi tot ce poți, apoi te întorci. Dacă tot n-ai nicio idee, te apuci și verifici soluțiile. Dacă ai 4 posibile rezultate, înlocuiești și vezi care se potrivește.
- ultima, pe care n-am avut ce să fac, dar le-am spus-o… Dacă n-ai nici cea mai mică idee, nu dai gol un test grilă. Ai 4 șanse să nimerești răspunsul. Nu poți da cu banul, că nu ai la examen o monedă, însă poți număra, poți încercui după numerele tale norocoase, orice… „la nimereală”, cum spun ei. Dar un test grilă nu se dă nemarcat.
Mă bucur că am dat pe vremuri examenul de permis și-am văzut cum se corectau grilele pe loc, cu șablon. Am decupat repede unul, după barem, suprapuneam cu grila copiilor, unde era corect, coloram cu markerul, apoi număram repede punctele. Am terminat de calculat în cca 10 min, spre fericirea copiilor care au aflat imediat.
Apoi, de parcă nu dădusem ziua peste cap, am mai sacrificat o oră să rezolvăm problemele. Pe unele le-au greșit nejustificat, așa că am luat grilele, am făcut o listă cu cine ce a greșit, și i-am scos pe rând la tablă… Apoi am încheiat subiectul și n-am mai făcut o tragedie din asta. Au greșit. Învățăm.
Dar încă e o enigmă totală pentru mine de ce e mai grav un punctaj la un test oarecare, rupt de realitate, decât faptul că nu știe să ia un pix din cutia de pixuri aflată trei metri mai la dreapta și se uită pe pereți când nu are cu ce să scrie… Nu poate lua o decizie simplă, de estimare: îmi ajunge sau nu locul rămas din pagină să scriu începutul lecției? Sunt ultra-dependenți, se împiedică în șireturi, dar nu reacționează să se aplece să le lege dacă nu le spui. Sigur, nu vor fi toți matematicieni, dar oameni practici, politicoși și de bun-simț au toate șansele. Suma lui Gauss nu te va ajuta să estimezi dacă poți urca mașina de spălat cu liftul la etajul 10 unde locuiești.
Concluzia… aș vrea să terminăm cu goana după titluri și diplome și să vedem mai bine ce putem face prin forțe proprii. Să nu ne mai desenăm o falsă imagine de sine, și să ne blocăm la „găina e animal carnivor”, dar să facem crize că la 9 ani nu am lucrat suplimentar suma lui Gauss.
Iar despre comper… numai bine, la următorul, dacă iar se sare calul ca acum (de la colega mea știu că și la a patra a fost aceeași situație 🙁 ), mă gândesc pur și simplu renunț.
Perechea lui, din colecţia "Foarte bine", este Limba română. Dictări, exerciţii-joc, compuneri, poezii şcolare, rebusuri şi teste de evaluare pentru clasa a IIa ( Maria şi Florin Gardin, Daniela şi Florian Berechet). Lucrarea îşi propune tratarea gradată a problemei comunicării – foarte delicată la copii –, înţelegerea dificultăţilor majore pe care ei le întâmpina în exprimarea scrisă sau orală, prin numeroase exerciţii, crochiuri, ilustraţii şi jocuri. Tinând cont de faptul că şcolarii trăiesc într-o lume a comunicării, a informaţiei, autorii abordează lucruri absolut practice, cum ar fi completarea unei cărţi poştale ilustrate sau alcătuirea unei scrisori. Nu vreau să mă gândesc totuşi la modul în care scriu copiii noştri pe YM, sms, şi alte variante… 
