Autobuzul magic: In stupul de albine, Johanna Cole

Autobuzul magic. În stupul de albine

Autobuzul magic: In stupul de albine, Johanna ColeAm avut o senzație de deja-vu când am deschis plicul sosit de la editura Cartea Copiilor și am scos Autobuzul magic. Nu mi-am dat seama imediat de ce, apoi, când a sosit și Iris, ne-am amintit de serialul de desene animate care rula pe ecrane când erau mai mici. Poate mai rulează încă, însă nu ne mai uităm de ceva vreme pe canalele destinate copiilor și am cam pierdut contactul cu ce înseamnă seriale în vogă.

După ce am citit primele pagini, am început să-mi amintesc, și, în același timp, să cad în acea latură visătoare a ceea ce este, în visele copiilor, școala, până ajung să se întâlnească cu versiunea ei românească. Volumul este o traducere bunicică celui apărut în America, acolo unde „Autobuzul școlar” nu este doar un personaj în cărțile pentru copii.

Volumul apărut recent, al doilea dintr-o serie în continuă apariție, este însă mai mult decât o poveste despre cum poate fi la școală; este, în esență, o enciclopedie despre albine și despre cum putem face ca învățarea să fie amuzantă, prin joc. Personajul principal, domnișoara Frizzle, pe care eu am îndrăgit-o instant, este tipul de dascăl ce ar schimba cu adevărat, din rădăcini, sistemul nostru educațional. Este acel dascăl partener în învățare, care nu se agață cu dinții de catedră, dându-și aere de superioritate, care nu se teme să se coboare la nivelul copiilor, să se așeze, la o adică, lângă ei și să intre în joc. Am văzut – nu des, ce-i drept, și astfel de dascăli, dar cu o floare nu se face primăvara.

Autobuzul magic: In stupul de albine, Johanna Cole

Volumul de față mai are însă ceva ce materialele de învățare ale copiilor – cel puțin la noi – nu au: umor. Informațiile despre albine sunt însoțite de glume ori remarci amuzante ale personajelor, ceea ce face ca reținerea acestora să treacă de la un efort voluntar la unul involuntar, susținut de plăcerea de a parcurge informația.

Când am închis volumul n-am putut să nu mă gândesc cu cât drag ar veni copiii la școală și cât de plăcut ar fi să înveți despre natură în mijlocul ei. N-am putut să nu remarc materialul didactic din pagina dedicată laboratorului, machetele cu toate insectele. La noi – avem noroc dacă au adus de-acasă insectele de la colecțiile din comerț, ori am reușit să printăm ceva planșe. Ideea de „laborator” ne este străină în educație până spre vârsta liceală, și nu mă pot abține să nu închei articolul, din acest motiv,  într-un ton de tristețe.

Autobuzul magic: In stupul de albine, Johanna Cole

De ce vă recomand cartea? Pentru că, dacă noi, profesorii, nu depunem suficient efort să ne schimbăm, e bine ca, în calitate de părinte, să le arătăm copiilor cam la ce nivel trebuie să se ridice pretențiile lor față de școală. Iris a clasificat nivelul de dificultate al informațiilor, care se ridică de la cei mici, până la nivel de a V-a/a VI-a, prin elementele de botanică și anatomie cuprinse, însă care pot fi înțelese la vârste mult mai mici, tratate integrat. Și ajung iarăși la o discuție mai veche, privind logica organizării conținuturilor în programele școlare… dar nu vreau să deviez. Cartea este disponibilă în librăria online a editurii Cartea Copiilor, dar și în alte librării online: Librarie.net, Libris.ro, eMag, Carturesti.

Seri lungi de iarna, la final de concurs

Concursul s-a desfăşurat în perioada 18 noiembrie – 8 decembrie 2013 şi a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pe lângă realizarea temei, copiii au acordat puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite, iar rezultatele acestuia vor fi disponibile saptamana viitoare.

Până atunci, copiii care au participat la ultima temă – şi care au dorit puţină joacă – vor expedia prin poştă felicitările realizate. Fiecare a primit o adresă, şi aştept săptămâna aceasta reacţiile destinatarilor, care nu ştiu de la cine vor primi…

Dacă sunteţi în căutare de idei de felicitări, accesaţi aici pagina dedicată acestei teme.

Concursul Seri lungi de iarnă a beneficiat de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii.

Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

9.12.2013

Câştigătorii sunt:

  • 6 – Amalia A, Iasi, 4 ani,
  • 38 – Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani,
  • 14 – Cristina R., Botosani, 6 ani,
  • 53 – Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa,
  • 19 – Flavia Maria N., Navodari, clasa I

Participanţii la extragere au fost:

1 Adelina S., Bucuresti, 6 ani 30 Laura Ioana H., Iasi, clasa aIIa
2 Adelina, 6 ani 31 Maia H, Iasi, 4 ani
3 Alexandra A., Navodari, clasa I 32 Maia H. Iasi, 4 ani
4 Alina Ioana A., Navodari, 5 ani 33 Maia H., Iasi, 4 ani
5 Amalia A, Iasi, 4 ani 34 Maria Rita L, Costeiu, 6 ani
6 Amalia A, Iasi, 4 ani 35 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani
7 Amelia T., Bucuresti, clasa a IIIa 36 Maria Rita L., Costeiu, 6 ani
8 Anastasia S, Arad, 4 ani 37 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
9 Anastasia S., Arad, 4 ani 38 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
10 Anastasia S., Arad, 4 ani 39 Mihai Matei S., Bucuresti, 4 ani
11 Andrei C., Bucuresti, 5 ani 40 Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani
12 Andrei Remus P., Vulcana Pandele, 5 ani 41 Miruna I., Campina, clasa I
13 Crina Georgiana A., Navodari, clasa I 42 Miruna I., Campina, clasa I
14 Cristina R., Botosani, 6 ani 43 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
15 Cristina R., Botosani, 6 ani 44 Rosa, Bucuresti, 3 ani
16 Cristina R., Botosani, 6 ani 45 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
17 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 46 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
18 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 47 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
19 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 48 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
20 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 49 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
21 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 50 Sara Gerlinde S., Osorhei, 6 ani
22 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 51 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
23 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 52 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
24 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 53 Silviu I., Valenii de Munte, clasa a IVa
25 Horia H., Iasi, clasa I 54 Victor I., Campina, clasa a IVa
26 Horia H., Iasi, clasa I 55 Victor I., Campina, clasa a IVa
27 Horia H., Iasi, clasa I 56 Victor I., Campina, clasa a IVa
28 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa 57 Viviana Elena P., Vulcana Pandele, clasa I
29 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

Seri lungi de iarna, etapa a treia a concursului

Încă şapte seri lungi, de iarnă, s-au scurs, în cel mai creativ mod cu putinţă. De data aceasta i-am provocat pe Năzdrăvani la cusături reale. Îi antrenez eu de ceva vreme, cosând pe carton, dar nu e acelaşi lucru în momentul în care coşi pe material textil. Cusutul pe carton, timp îndelungat, are un dezavantaj. Copiii pierd deprinderea de a face simultan două împunsături cu acul, sunt obişnuiţi să facă, pe rând, câte una. Unii dintre copiii participanţi la această probă încercau pentru prima dată varianta textilă, şi am să citez un fragment din mailul de înscriere al Cristinei. (Merci, Ana, pentru feedback!)

Proba de saptamana asta a fost cea mai dificila de pana acum pentru Cristina, deoarece nu a mai cusut decat pe carton.  Dintr-un fular vechi si nefolosit pus in doua am decupat conturul unui om de zapada, apoi eu i-am punctat cu markerul locurile in care trebuie bagat acul. Dupa o munca de mai bine de o ora, ( cu tot cu timpul pentru umplerea cu vatelina) a iesit o frumusete de om de zapada, numai bun de agatat in brad.

Mă gândesc foarte, foarte serios, la o probă de confecţionat rochiţe la păpuşi, dar încă nu am găsit o temă relativ similară pentru băieţi… deşi, dacă stau bine să mă gândesc, cei mai renumiţi creatori de modă sunt bărbaţi, aşa că poate îl descopăr cu această ocazie pe viitorul Giorgio Armani.

Revenind, decoraţiunile de pom confecţionate în această săptămână le puteţi vedea aici.

Decoratiune textila pentru pomul de iarnaDecoratiune textila pentru pomul de iarna

Săptămâna aceasta vom realiza felicitări cu fulgi şi brăduţi, care, dacă doriţi, vor intra în jocul felicitărilor. La finalul probei, trimiţi felicitarea la adresa indicată, şi vei primi la rândul tău una. Detalii despre temă aveţi aici. A treia probă trebuie finalizată până la data de 8 decembrie.

Editura Cartea Copiilor va răsplăti cinci norocoşi participanţi la concursul Seri lungi de iarnă. Sunt pregătite acum, înainte de sărbători, cinci premii, vouchere în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se desfăşoară în perioada 18 noiembrie – 8 decembrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Seri lungi de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 9 decembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Seri lungi de iarna, etapa a doua a concursului

Săptămâna aceasta rămânem alături de editura Cartea Copiilor, în cadrul unei noi provocări din cadrul concursului Seri lungi de iarnă. Sunt pregătite acum, înainte de sărbători, cinci premii, vouchere în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se desfăşoară în perioada 18 noiembrie – 8 decembrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Am încheiat prima etapă, am ridicat un sat, cu căsuţe risipite, să nu tremurăm, căci iarna bate la uşă.

Casute din hartieCasute din hartieCasute din hartie

Poţi vedea întreg satul pe pagina dedicată acestei etape.

Om de zapada cusutBiscuit din fetru, decorat pentru Craciun

A doua probă trebuie finalizată până la data de 1 decembrie. Copiii vor realiza o decoraţiune textilă pentru pomul de iarnă. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Seri lungi de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 9 decembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Seri lungi de iarna alaturi de Editura Cartea Copiilor

Încheiem seria concursurilor cu premii din acest an alături de editura Cartea Copiilor. Sunt pregătite acum, înainte de sărbători, cinci premii, vouchere în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 noiembrie -8 decembrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 24 noiembrie. Copiii vor realiza o machetă cu căsuţe. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Seri lungi de iarnă beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 9 decembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii, la final de concurs

Am încheiat primul concurs cu premii al acestei toamne, concurs organizat cu sprijinul Editurii Cartea Copiilor. Ultima temă de rezolvat a fost una de modelaj. Copiii au îmbarcat două ciupercuţe, speriate de ploile care ne-au cam înecat finalul de septembrie. Unele au fost mai speriate, altele au fost amuzate de această călătorie cu o ambarcaţiune improvizată. Nu le pot reda aici pe toate, dar le puteţi vedea în pagina concursului.

 

Concursul s-a încheiat, dar săptămâna aceasta copiii mai acordă puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de Editura Cartea Copiilor.

Concursul a fost alcătuit din trei probe, desfăşurate în perioada 16 septebrie – 6 octombrie 2013, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere valabile în librăria online, în valoare de 25 lei. Premiile beneficiaza de livrare gratuita.

Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care au participat au primit o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj la acest articol care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

7.10.2013

Câştigătorii sunt:

8 David A., Bârlad, 5 ani
31 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
33 Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I
10 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani
7 Claudia M., Bucuresti, 3 ani

Participanţii la extragere au fost:

1 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIIa 30 Ionut F., Dragasani, 5 ani
2 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa aIIIa 31 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
3 Andrei Dumitru M., Fratautii Noi, 4 ani 32 Iulia F., Fartanesti, clasa a IVa
4 Andrei R., Bucuresti, 3 ani 33 Larisa Bianca P., Baia Mare, clasa I
5 Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa 34 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
6 Andreia Claudia S., Baia Mare, clasa a IVa 35 Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIa
7 Claudia M., Bucuresti, 3 ani 36 Maia M., Satu Mare, 5 ani
8 David A., Bârlad, 5 ani 37 Maria A., Iasi, clasa a IIa
9 David N., Oradea, 5 ani 38 Maria P., Popesti Leordeni, 6 ani
10 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 39 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
11 Denisa Maria H., Iasi, 5 ani 40 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
12 Dragos Valentin B., Vaslui, 6 ani 41 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani
13 Eduard B., Gaesti, 5 ani 42 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 6 ani
14 Eduard B., Gaesti, 5 ani 43 Mihai Matei S., Bucuresti, 5 ani
15 Eduard Valentin B., Gaesti, 5 ani 44 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
16 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 45 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
17 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 46 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IVa
18 Elena Delia G., Frecatei, 4 ani 47 Ruxandra Maria F., Bucuresti, 6 ani
19 Emma J., Oradea, 5 ani 48 Ruxandra T., Otopeni, clasa I
20 Emma J., Oradea, 5 ani 49 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
21 Flavia Maria N., Navodari, clasa I 50 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
22 Flavia-Maria N., Navodari, clasa I 51 Sandra Mihaela V., Rosiorii de Vede, clasa I
23 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 52 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
24 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 53 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
25 Gabriel L., Costeiu, clasa a IVa 54 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 6 ani
26 George Alexandru M., Tinca, 4 ani 55 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
27 Georgiana Patricia H., Baia Mare, 6 ani 56 Teodora C., Cluj-Napoca, clasa I
28 Giulia Andreea H., Baia Mare, 4 ani 57 Tudor C., Bucuresti, 3 ani
29 Ioan A., Videle, 5 ani 58 Vlad C., Bucuresti, 4 ani

Mulţumesc Editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!

 

Frunze aramii – ultima etapa a concursului cu premii de la Editura Cartea Copiilor

Am ajuns şi la ultima încercare pe care trebuie să o treacă năzdrăvanii în cadrul acestul concurs. Între timp frunzele au îngălbenit din ce în ce mai tare, iar toamna se simte pe la noi ca la ea acasă.

Săptămâna trecută am avut o temă grea, căci copiii au avut voie să folosească numai hârtie peentru a o rezolva. Nu toţi au reuşit să fie atenţi şi să respecte cerinţa, şi pe ici-colo tot a mai scapat câte un creion. Din păcate, am avut mai multe teme care nu au fost acceptate, dar pentru că au fost foarte simpatice le-am lăsat şi pe ele în pagina concursului. În plus, copiii au muncit, s-au încadrat în limita de timp, şi se simt bine să le vadă expuse. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând a doua etapă a concursului.

Insecte pe frunze Insecte pe frunze

Concursul se va încheia duminică, 6 octombrie 2013. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 6 octombrie. Este o probă de modelaj, sper amuzantă pentru copii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii – etapa a IIa – concurs cu premii de la Editura Cartea Copiilor

A trecut prima săptămâna de concurs, săptămână în care le-am cerut copiilor să facă un efort de imaginaţie şi să atingă cu bagheta copilăriei două frunze, două banale frunze pe care călcăm dimineaţa grăbiţi. Mă aşteptam ca creaţiile lor să fie deosebite, dar ceea ce a făcut deliciul acestei probe au fost dialogurile. Uneori scrise chiar cu mânuţele lor, dacă vârsta le-o permite, alteori puse pe hârtie de părinţi, ele mi-au adus, întâi mie – apoi celorlalţi vizitatori, o mulţime de zâmbete.

Nu ştiu cum vor puncta copiii creaţiile, ce vor aprecia mai mult, dar până atunci iată câteva exemple. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând prima etapă a concursului.

 

Concursul se va desfăşura în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013 şi este alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 29 septembrie. Este o probă pe parcursul căreia vom coborî privirea printre creaturile de la firul iebii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Frunze aramii la inceput de an scolar

A venit oficial toamna, şi nu ne-o spun nici frunzele ce capăta nuanţe arămii, nici vremea mai răcoroasă ori amurgul grăbit. Ne-o spun glasurile copiilor ce răsună cristaline în drum spre şcoală şi grădiniţă. Acum, când nu ne gândim decât la penare şi ghiozdane, vă doresc tuturor un an şcolar minunat şi timp liber pentru a vă putea juca cu noi.

Aceleaşi gânduri bune le transmite şi Editura Cartea Copiilor, care ne este alături în organizarea primului concurs de toamnă. Sunt pregătite cinci premii, voucher în valoare de 25 de lei, pentru copiii care vor răspunde provocărilor săptămânale.

Concursul se va desfăşura în perioada 16 septembrie – 6 octombrie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 22 septembrie. Este o probă de desen sau pictură, după inspiraţia fiecăruia, ce va surprinde discuţia dintre două frunze umanizate. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Muguri de primavara, la final de concurs alaturi de Editura Cartea Copiilor

Am ajuns şi la finalul concursului de primăvară "adevărată" organizat împreună cu Editura Cartea Copiilor. Copiii au fost la înălţimea celor trei provocări care au alcătuit concursul, şi nu aş şti să spun care temă a fost mai frumoasă. Poate a doua, cu colaje din cd-uri… dar nici ultima nu a fost mai prejos. I-am lăsat pe copii să crească albine, folosind orice material. Singura cerinţă a fost ca albina să fie fixată pe un beţişor, şi teoreric să poată fi folosită ca decoraţiune pentru un ghiveci cu flori. Avem albine din toate familiile: variante eco, din sticle de plastic, tuburi de carton, sau mai elegante, din ouă de plastic, dopuri de plută, ba chiar şi două din plastilină, care pot face pereche, căci una este "albinuţ". Nu le pot pune aici pe toate, dar le puteţi admira în pagina dedicată probei.

Albinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for childrenAlbinuta - colaj. Bee craft ideas for children

 

Concursul a fost alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Pentru fiecare temă rezolvată, copiii au primit o şansă la extragerea celor cinci premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere valabile în librăria online a Editurii, în valoare de 25 lei.

Recomandări pentru câştigători:

Poezii din copilarieCalatorie printre ierburi si luminaOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile prin adăugarea unui comentariu la acest articol, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj care să conţină numele câştigătorului, numele părintelui care ridică premiul, adresa poştală de expediţie, inclusiv codul poştal, şi un număr de telefon de contact. Aceste date nu vor fi vizibile pentru public, şi vor fi transmise sponsorului.

22.04.2013

Câştigătorii sunt:


39 Gloria V., Timisoara, 2 ani 8 luni
78 Alexandru T., Pascani, 6 ani
32 Maia M., Satu Mare, 5 ani
52 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa
43 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa

Participanţii la extragere au fost:

1 Vlad C., Bucuresti, 3 ani 29 Maria A., Iasi, clasa I 56 Daria S., Bucuresti, 6 ani
2 Vlad C., Bucuresti, 3 ani 30 Maria A., Iasi, clasa I 57 Daniel Adrian A., Giurgiu, 6 ani
3 Victor I., Campina, clasa IVa 31 Maia M., Satu Mare, 5 ani 58 Daniel Adrian A., Giurgiu, 6 ani
4 Victor I., Campina, clasa a IVa 32 Maia M., Satu Mare, 5 ani 59 Daniel Adrian A., Giurciu, 6 ani
5 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 33 Maia M., Satu Mare, 5 ani 60 Cristina R., Botosani, 6 ani
6 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 34 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 61 Cristina R., Botosani, 6 ani
7 Silviu M., Piatra Neamt, 4 ani 35 Laura Ioana H., Iasi, clasa I 62 Cristina R., Botosani, 6 ani
8 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 36 Iustin Cristian M., Bucuresti, 4 ani 63 Bianca O., Ramnicu-Valcea, clasa aVa
9 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 37 Iustin Cristian M., Bucuresti, 4 ani 64 Bianca O., Ramnicu Valcea, clasa a Va
10 Sara Fabiana Andreia C., Moisei, 5 ani 38 Gloria V., Timisoara, 2 ani si 8 luni 65 Bianca O., Ramnicu Valcea, clasa a Va
11 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani 39 Gloria V., Timisoara, 2 ani 8 luni 66 Bianca Elena T., Pascani, 2 ani 10 luni
12 Ruxandra T., Otopeni, 6 ani 40 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 67 Bianca Elena T., 2 ani si 10 luni
13 Robert L., Nasaud, clasa a II-a 41 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 68 Antonia D., Campina, 6 ani
14 Robert L., Nasaud, clasa a II-a 42 Gabriel V., Timisoara, 5 ani 69 Antonia D., Campina, 6 ani
15 Robert L, Nasaud,clasa a IIa 43 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 70 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a Iia
16 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 44 Gabriel L., Costeiu, clasa a IIIa 71 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa
17 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 45 Elena C., Focsani, 4 ani 4 luni 72 Andreea Alexandra C., Bucuresti, clasa a IIa
18 Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa IIIa 46 Elena C., Focsani, 4 ani 4 luni 73 Andra Roxana U., Reghin, clasa a IIIa
19 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 47 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 74 Anastasia-Teofana T., Pascani, 6 ani
20 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 48 Denisa Maria H., Iasi, 4 ani 75 Anastasia-Teofana T., Pascani, 6 ani
21 Nicoleta Amalia C., Sarbova, clasa IIIa 49 Denis L., Nasaud, 5 ani 76 Amely Theodora N., Bucuresti, clasa a IIIa
22 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 50 Denis L., Nasaud, 5 ani 77 Alexandru T., Pascani, 6 ani
23 Mihai B., Amarastii de Jos, 4 ani 51 Denis L, Nasaud, 5 ani 78 Alexandru T., Pascani, 6 ani
24 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 52 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 79 Alexandru T., Pascani, 6 ani
25 Maria Ruxandra F., Bucuresti, 5 ani 53 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 80 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
26 Maria Rita L., Costeiu, 5 ani 54 Darius O., Ramnicu Valcea, clasa a IIa 81 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
27 Maria Rita L, Costeiu, 5 ani 55 Daria S., Bucuresti, 6 ani 82 Adriana Elena C., Sarbova, clasa I
28 Maria A., Iasi, clasa I

Mulţumesc editurii Cartea Copiilor pentru susţinerea concursului şi felicitări tuturor participanţilor!