Proba săptămânii
Desen, pe tema Să coasem frumos!
|
Stufoasa şi Subţirica erau cele două mătuşi ale lui Ani.
Stufoasa avea cel mai bogat pămătuf dintre toate pensulele. Era cea mai potrivită dacă voiai să pictezi un decor, sau trebuia să acoperi cu vopsea o suprafaţă foarte mare. Pămătuful ei reuşea să adune multă culoare, şi s-o întindă apoi cu uşurinţă pe hârtie.
Subţirica era slabă, iar pămătuful ei era, aşa cum îi spune şi numele, subţirel. Dar era cel mai potrivit dacă trebuia să realizezi un contur, să tragi o linie subţire sau să pictezi nişte ochişori.
Se pare că mai demult câţiva copii le-au cam smotocit, le-au apăsat până la cotor, şi nu le-au ajutat nicidecum să danseze graţios pe hârtie. De atunci celor două nu le mai plăcea joaca.
Ani avea o misiune dificilă: să le explice că de data aceasta copiii vor fi atenţi şi nu le vor răni. Şi, ca să le îmbuneze, le-a adus cadou o cutie nouă de acuarele şi câteva tubuleţe speciale de tempera.
Subţirica adoră tubuleţele de tempera. Fie că erau la cutiuţă, fie într-un tub clasic, putea să întindă frumos culoarea. Cu acuarelele nu se împăca defel, căci nu reuşea niciodată să ducă destulă apă cât să înmoaie culoarea din rozetă. Cu tempera trasa linii frumoase şi strălucitoare.
Stufoasa se împăca bine cu tempera, deşi i se păreau cam cleioase pentru ea. Adăuga ceva mai multă apă pe şevalet şi îşi pregătea culoarea. Ei îi plăceau mult mai mult acuarelele…
Cu puţină diplomaţie, Ani a reuşit să le convingă pe cele două mătuşi temătoare să iasă din sertar. Andrei, Dănuţ şi Sabina le aşteptau nerăbdători. Cele trei pensulici veniseră şi ele pe măsuţa de lucru.
Ani făcu prezentările, deschise cutia de acuarele şi se puseră pe treabă…
Grafica: Emanuel Pavel | Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Naz şi Ani le doresc tuturor copiilor o zi minunată!
La mulţi ani!
şi
Petrecere frumoasă!
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (4 votes cast)
Puţine sunt momentele în care un copil cere astăzi o carte. Aşa, din proprie iniţiativă, şi nu pentru că se află în librărie şi o copertă sclipitoare i-a atras atenţia.
Zilele trecute Andreiu meu îşi făcea de lucru cu cărticica lui de jocuri… pe coperta din spate erau prezentate mai multe lucrări ale editurii, din aceeaşi serie, Mă joc şi învăţ . Vine la mine şi îmi arată două dintre ele. Mami, te rog, mi le cumperi şi pe-astea? Cum nu, când vine vorba de cărţi, abia aştept. Mai ales la cele din categoria de învăţare. Aşa că ne-am ales cu 3.(  Nicio grijă, le vine rândul). Dar azi despre Activităţi practice pentru 6-7 ani, Editura Teora.
Ce i-a plăcut lui la ea: în primul rând, că este colorată. Apoi, că mare parte a jocurilor sunt de matematică. Şi mie mi-a plăcut, înveţi prin joc o mulţime de lucruri despre lumea care ne înconjoară. Foarte interesant a fost unul din joculeţe, care îţi arăta un peisaj, şi tu trebuia să alegi indicatorul potrivit… Uite-aşa învaţăm semnalizarea pentru camping, că tot ne place.
Ce nu i-a plăcut… citez "Dar de ce trebuia să aibă şi semne grafice?" Ei, asta e, nu suntem noi fani de scriere… şi nici nu există perfecţiune pe lume.
Dar, ţinând cont că vine vacanţa, piticii de grupa mare şi pregătitoare îşi pot umple dimineţile cu câte-o pagină de exerciţii. Grafica simplă, plăcută si colorată, tiparul de calitate, nu pot decât să-i încurajeze. Lucrarea este format A4, conţine 78 de pagini cu exerciţii, 9 pagini de răspunsuri (paginile de exerciţii sunt micşorate, aşezate câte 9 pe pagină, iar rezolvările sunt marcate vizibil), iar la final, 7 pagini albe, pentru ca piticii să poată da frâu liber creativităţii.
În aceeaşi serie de caiete sunt şi variantele pentru 3-4 ani, 4-5 ani, 5-6 ani şi 6-9 ani.
Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Dacă i-ar întreba pe copii ce şi-ar dori să folosească la activitate, Naz ar primi cu siguranţă un singur răspuns: să desenez cu Carioci! Între Creioane Colorate şi Pensule, copiii ar alege întotdeauna Cariocile.
Ani le-a chemat pe măsuţa de lucru. Erau atât de fericite că le-a venit şi lor rândul, că nu-şi mai încăpeau în capace de fericire. S-au grăbit să-i aştepte pe copii frumos înşirate pe măsuţe. Cu siguranţă nu vor avea probleme să le folosească, ele sunt întotdeauna dornice
de joacă, iar copiii le adoră. Ar fi minunat dacă nu le-ar mai lăsa fără capace, se usucă bietele de ele, si suferă enorm când Naz încearcă să le repare… mai ales că de cele mai multe ori nu reuşeşte şi devin nefolositoare.
– Vezi Naz, asta nu înţeleg eu, spuse Ani… de ce nu pot fi mai grijulii cu lucrurile la care ţin?!
– Sunt copii, Ani, şi ei cred că întotdeauna poţi face o „magie” şi repari ceea ce ai stricat. Cu timpul vor creşte, şi vor deveni mai grijulii. Hai să vedem ce fac fetele, dacă au venit şi
cele cu ştampiluţă, şi cele cu vârd dublu.
Cine? întrebă nedumerită Ani…
Cum, nu le ştii? Noile cutiuţe cu carioci… Le avem pe cele cu ştampile decorative, şi pe cele cu vârf dublu… unul subţire, pentru contururi, şi unul mai gros, pentru colorat. Toate s-au pregătit, şi sunt foarte curioase ce idei au astăzi copiii şi cum le vor aşterne pe hârtie.
Naz, dar să nu uităm să le spunem copiilor… să nu le apese prea tare. Pot rupe hârtia, sau pot strica vârful… iar la cele cu vârf subţire, dacă îl apasă prea tare, se sperie şi se ascunde în rezervor! Cu greu îl mai putem convinge apoi să iasă…
Hai să le vedem pe fete. Sunt emoţionate, să le incurajăm puţin!
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Cioc-cioc!
Naz şi Ani băteau încet la uşa noilor locatari. Pix şi Stilou erau prieteni, de când au locuit împreună în acelaşi penar. Acum împart un sertăraş în dulapul cu rechizite. Pix nu era acasă, iar prietenii noştri l-au găsit pe Stilou, aranjând conştiincos colţul lui de sertar.
Ani privea cu atenţie… Pe perete, un raft cu peniţe de schimb. Hmm, câte are, probabil copiii îl apasă prea tare şi trebuie să le schimbe des!
Stilou le-a urat bun venit. Şi urmărea cu interes privirile lui Ani.
- Acolo sunt rezervele de cerneală, spuse el când văzu că Ani privea nedumerită o cutie din care ieşeau câteva tubuleţe ciudate. Eu sunt altfel decât fratele meu mai mare. El are un rezervor reîncărcabil, direct din călimară. Eu prefer rezervele de unică folosinţă. Copiii mă reîncarcă mult mai uşor, şi nu se mai murdăresc aşa rău pe mânuţe.
Dar luaţi loc! Ce gazdă nepoliticoasă sunt… Şi îi pofti pe cei doi să se aşeze pe o cutie cu margini aurite, ce semăna a penar. Era primul lui ambalaj, catifelat, cu centură de siguranţă, cu care a plecat din fabrică.
Naz îşi drese un pic vocea, şi îl întrebă pe Stilou cu ce gânduri prin dulapul cu rechizite.
- Copiii au crescut. E timpul să înveţe să scrie. Aşa că am venit… e drept, cu multe bagaje. M-am înarmat cu răbdare şi cu multe peniţe. Ştiu că le vor strica, dar aşa se întâmplă mereu.
- Dar… n-ai venit singur! Spuse Ani.
- Da, am veni cu prietenul meu Pix. Uneori copiii îl plac mai mult. Dar el e mai mult o jucărie. Eu prefer să-mi fie ajutor… în caz că rămân fără cerneală, să-mi ţină locul până rezolv problema…
- Ce bine! Să înţeleg că şi tu eşti de acord cu noi… nu recomanzi copiilor să scrie cu pixul.
- De, cel puţin cât sunt mici. Şi până deprind tainele scrisului, un creion sau un stilou este mult mai recomandat.
- Şi Pix ce spune? Întrebă Naz.
Pix nu are nimic împotrivă! Se auzi un glas în spatele lor, însoţit de câteva hohote de râs.
Chiar m-am obişnuit, să fiu prietenul lor. Cu mine mai mult se joacă. Şi nu sunt deloc invidios… Dar aveţi dreptate, temele e bine să le facă cu Stilou…
Cei patru au început apoi să depene poveşti… de prin penar, sau din dulapul cu rechizite.
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
- Naaaz…?
- Da Ani…
- Ţie nu ţi-e frig?
- Ba da…
- Ce-i cu liniştea asta? Hibernează şi copiii?
- O nuu, draga mea. E doar iarnă. Şi multă zăpadă. Să fim îngăduitori cu ei. Se bucură şi ei de anotimp. Frigul menţine zăpada, iar ei se cred eschimoşi. Zăpadă şi săniuş în fiecare zi.
- Credeam că ne-au uitat aici în sertar…
- Sunt sigur că-şi vor aminti de noi. Ai doar puţină răbdare, căci serile de iarnă sunt lungi. Şi au nevoie de o ocupaţie. Iar noi vom fi acolo să îi înveselim.
- Ai văzut, de ieri au apărut doi noi locatari în sertarul cu rechizite. Pix şi Stilou. Oare ştiu şi ei să se joace, ca noi?
- I-am văzut şi eu. Pix este tare simpatic, cu căpşorul lui pe arc. Sunt sigur că îl vor îndrăgi copii, deşi…
- Crezi că nu…?
- Nu ştiu dacă e tocmai bine, Ani. Pix e amuzant, dar nu ştiu dacă este un tovarăş de joacă potrivit pentru ei. Ai văzut şi tu, abia îi învăţăm să ţină corect creioanele în mână. Şi cât mai avem de lucru… Iar Pix nu cred că ne va ajuta.
- Dar poate dacă vorbim cu el, ne ajută.
- Nu aici e problema. El nu-şi dă seama, dar mânuţele lor nu sunt încă pregătite să stăpânească cheful lui de joacă. Mingiuţa mică cu ajutorul căreia scrie alunecă în toate direcţiile. Şi asta îi poate deruta pe pitici. Parcă ar patina pe hârtie, şi nu de asta avem nevoie acum.
- Şi Stilou? Crezi tu că va fi mai uşor? Peniţa e sensibilă, dacă apeşi prea tare o strici, şi nu mai scrie. Apoi cerneala… copilaşi cu degete albastre, murdari până în vârful urechilor… Nu sunt pregătită pentru asta!
- Şi totuşi, Ani, putem încerca. Poate că le va place de Stilou. Semnele grafice au mai mult farmec cu ajutorul lui. Şi la un moment dat, tot trebuie să înveţe.
- Hai să vorbim cu ei. Şi împreună să hotărâm ce e mai bine, înainte să se întoarcă toţi copiii de la derdeluş! Uite pix a şi venit la noi în sertar!
Grafica: Emanuel Pavel
Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Ca de obicei, rezolvarea temelor la proba de talente sunt un prilej foarte mare de amuzament.
În seara asta protestau amândoi, că Naz şi Ani sunt prea dificil de desenat. Aşă că am revenit la metode tradiţionale. Şi trebuie să recunosc că m-am simţit bine să fiu din nou la tablă, să întreb…"Aţi înţeles…?", apoi să mă plimb printre "bănci" să văd realizările.
Pe scurt… am improvizat o băncuţă cu trei elevi (tati a ţinut morţiş să deseneze cu copiii, dar nu a predat "lucrarea" la sfârşitul orei.) Eu am instalat tăbliţa copiilor, şi, cu creta în mână, m-am apucat să desenez. Dacă Manu, creatorul personajelor, ar fi vazut schemele… Dar nu mai comentăm.
Cu puţină mândrie, trebuie să recunosc că semănau binişor. Eu desenam o bucăţică, aşteptam să-mi spună c-au terminat. Şi tot aşa până am desenat cele două personaje în creion. I-am lăsat apoi liberi, să creeze decorul, să-i coloreze. Iată ce-a ieşit.
Iris.
Ani nu a fost cuminte. A căutat prin frigider şi a dărâmat peste ea tot ce era acolo. După cât e de roz, eu aş zice că şi-a pus în cap tot iaurtul cu vişine… Naz stă lângă şi priveşte, Iris spune că vrea să plece. Chestia de sus, ca un gândac, e un soare. Lângă e un copac şi un nor. Chestia cu ţepi din dreapta lui Naz este iarbă. În colţul din dreapta e un magazin. Iar în colţul din stânga era camera lui Ani. Clar, nu?
Andrei.
Andrei şi-a descris creaţia astfel: " Naz şi Ani la cumpărături. Ani împinge coşul. În coş are două sucuri, două lumânări, că e ziua ei. În raftul din stânga sunt cereale sus şi caşcaval şi făină. În raftul din dreapta se găseşte bere, vin şi coca cola. Din tavan atârnă indicatoarele pentru zonele respective, cu săgeţi. "
Trebuie să recunosc că, pe cât e de căpos copilul asta, pe atât nu încetează să mă uimească. Ieri mă chinuiam să găsesc un nume pentru următorul concurs, şi el, lângă mine, încerca la rândul lui să creeze o denumire. E drept că era mult pe lângă, dar tot a încercat câteva variante. A fost tare dezamăgit că nu i-am aprobat nici una.
Să revin la desen. Faptul că a notat marfa cu litere, ca să fie identificată, mai e cum mai e… că a colorat cerealele diferit, pentru cele patru categorii pe care le luam de obicei… iarăşi ok. Dar în timp ce eu scriam de zor, îl întreb… şi în rafturile din spate ce e? "Sunt indicatoare, ce, n-ai văzut cum scrie pe sus să ştii unde să cauţi?" Şi cu pictograme!
Trag concluzia că e bun de şef. Are idei, dar ar fi minunat să i le pună alţii în aplicare…
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Începuse să miroasă a cozonac şi scorţişoară în casă, semn că sărbătorile sunt aproape. Cred că se auzea şi clinchet cristalin de clopoţei, de la sania Moşului.
- Aniii!!! Aniii!!
- Ce s-a întâmplat Naz, de ce mă strigi atât de tare?
- Ani, uite, tocmai am primit brăduţul, şi noi nu ne-am pregătit podoabele! Copiii sunt nerăbdători să-l împodobească. Trebuie să facem repede o listă de materiale, şi să vedem cine ne poate ajuta. Cel mai frumos pom de iarnă este cel pentru care confecţionezi singur podoabele!
- Ai dreptate! Cred că toţi locatarii dulăpiorului de rechizite trebuie să se implice, este cel mai important eveniment al anului. Hai Naz, scrie: beteală din hârtie glasată, îngeraşi din hârtie, globuri din mere îmbrăcate în staniol, ghirlande de hârtie creponată…
- Aşadar, îi chemăm de urgenţă pe Lipici şi Forfecuţă şi mergem imediat la cumpărături, căci mai avem nevoie de materiale.
Ce mai putem agăţa în brad…? se gândea Naz. Putem decupa steluţe din carton, lipim hârtie glasată şi le decorăm cu lipici sclipitor. Daaa! O idee minunată, o trec pe listă.
…cum să facem zăpadă? Tăiţei din hârtie creponată! Trebuie să le explic copiilor cum să împăturească hârtia şi să o taie în fâşii lungi, şi foarte subţiri, cu care pot decora bradul. Le pot face şi din hârtie de ambalaj argintiu, ies aproape la fel.
- Naz? Gata lista? Toată lumea a sosit, am pregătit materialele, hai să ne apucam de treabă! Să nu ne găsească Moşul cu bradul nepregătit…
Grafica: Emanuel Pavel
Decoraţiuni din hârtie | Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Naz şi Ani îşi petreceau dimineaţa împreună, pe pervazul ferestrei. Priveau curtea goală, unde acum câteva săptămâni răsunau, vesele, glasuri de copii.
- Uite, Naz, ce trist pare totul! O pală rece de vânt mai zburătăceşte câteva frunze zgribulite. Şi e aşa pustiu…
Naz răsfoia calendarul, şi rupea ultima pagină de toamă, 30 noiembrie.
- Ani, nu mai fii tristă! Uite, s-a terminat toamna, tocmai am rupt ultima pagină din calendar! De astăzi începe iarna.
- Şi? Ce va fi aşa special?
- Zăpadă, săniuş, derdeluş, bătaie cu bulgări, veselia va umple iarăşi curtea noastră!
Dar un ciocănit uşor în geamul ferestrei i-a întrerupt. Fulguleţ, vestitorul iernii, îi saluta pe cei doi prieteni.
- Heei, ce sunt feţele astea triste? Gata, am sosit, de-acum dăm startul la distracţie! Începe Decembrie, cu alaiul lui de sărbători!
- Bine ai venit, Fulguleţ! Spuseră în cor cei doi prieteni.
- Vaaai, dar nu pot să cred, nu aţi decorat pentru iarnă? Unde sunt fulgii de nea? Hmmm… nu i-aţi făcut încă? Repede, înainte să treacă Zâna iarnă pe la voi pe la fereastră, chemaţi copiii, scoateţi foile albe şi forfecuţele, şi să ne apucăm de treabă. Nu se poate să o întâmpinaţi aşa!
- Dar ce vrei să pregăteşti? Întrebă nedumerită Ani.
- Fulgi de nea din hârtie. Îi decupăm şi-i lipim repede pe fereastră. Aşa se va simţi binevenită.
Luăm o hârtie albă, de forma unui pătrat, şi o împaturim ca pe un şervetel. Mai îndoim apoi încă o dată, ţinând cu mâna stângă de colţul din mijloc, şi potrivind muchiile cu mâna dreaptă. Apoi, cu foarfeca, decupăm diverse forme pe muchii… şi… despăturim… Uite, tocmai mi-am făcut portretul! Spuse râzând Fulguleţ.
Gata prieteni, trebuie să vă părăsesc. Trebuie să vestesc tuturor sosirea Crăiesei. Spor la treabă!
Şi Fulguleţ se desprinse de geamul ferestrei şi se lăsă purtat de vânt.
Are dreptate, Ani, nu ne-am pregătit deloc… Hai, repede, să mergem să-i trezim pe copii!
Grafica: Emanuel Pavel
Cum să confecţionăm fulgi de zăpadă
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 3.3/5 (3 votes cast)
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar copiii vor fi foarte ocupaţi cu cele mai diverse activităţi: felicitări pentru cei dragi, ornamente pentru brad, un desen pentru Moş Crăciun, de pus în plicul cu scrisoarea (să vadă şi Moşul cât de cuminţi sunt ei, şi că merită măcar unul din multele cadouri cerute).
Dintre toate sertarele, cel în care locuieşte familia lui Lipici este cel mai solicitat. Chiar şi desenul, dacă vrei să-l faci deosebit, să adaugi o stelută, sau ceva sclipitor, trebuie să întrebi care este sertarul cu pricina.
Lipici este foarte mândru din această cauză, iar Naz şi Ani l-au însoţit acasă să-i cunoască familia. Înainte de a intra, au tras puţin cu ochiul la ce se întâmpla înăuntru, iar Lipici începu să vorbească despre fiecare.
- Uite, Naz, în dreapta, moţăind pe cartea roşie, este bunicul Lipici. Cu el lipeau la grădiniţă copiii acum mulţi-mulţi ani. Se simte cam părăsit bietul bunic, noroc că îşi mai amintesc de el părinţii lor. Nu prea înţeleg de ce spuneau ei că bunicul era „delicios”, acum e mai mult morăcănos…
Cel care îi ţine de urât lui Bunicu’ este tata, Prenandez. Din păcate, pe el nu l-au plăcut niciodată copiii, este foarte lipicios, le rămăne pe degeţele, şi se întinde ca o gumă de mestecat când trebuie să lipească ceva. Îl mai folosesc din când în când părinţii, când trebuie să lipească talpa vreunui papucel de casă.
- Şi la fereastră cine este? Întrebă Ani.
- Bunica Aracet. Are o pălăriuţă nouă, cu aplicator, şi este foarte mândră de ea. I-am făcut-o eu cadou. Copiii o folosesc cu mare plăcere, este încă cea mai bună dintre noi la colajele mai dificile! Frunze, ghinde – bunica ştie imediat cum să le lipească!
Iar lângă ea este mama. Este tare la modă, şi copiii sunt topiţi după ea. O cheamă Sclipicioasa. Are o garderobă de invidiat, toată ziua se schimbă, şi cel puţin feţiţele se înghesuie s-o ajute să-şi consume ţinutele. Aş vrea şi eu să mă placă şi pe mine aşa de mult, dar cel puţin pot spune cu mândrie, „aceea este mama mea şi o iubesc nespus!”
- Ia uite, cineva face gălăgie pe covor… exclamă Naz.
- Este frăţiorul meu mai mic, Stick. El seamănă mai mult cu bunicul, dar e ceva mai uşor de folosit. Un baton de lipici solid, ca un ruj, uşor de manevrat pe hârtie. Problema lui e că este prea tare, şi se întinde greu, sau se încălzeşte, şi se întinde prea mult, terminându-şi rezerva.
- Ce familie diferită ai, constată Ani. Tu, Lipici, cu cine semeni?
- Eu… Eu sunt Lipici Lichid, dar prietenii îmi spun doar Lipici. Nu-mi plac ţinutele tradiţionale, tuburile acealea transparente. Am găsit tubuleţul acesta sus în pod, şi mi-a plăcut. De atunci numai pe el îl port. Bunica mi-a cusut şi un „L”, să nu cumva să mă confunde lumea cu un tubuleţ de tempera. N-am eu două capete, cu aplicatoare diferite, ca verişoara mea, dar sunt muuult mai simpatic!
Dar ce tot pălăvrăgim la intrare?! Haideţi să intrăm şi să vă prezint. Simt miros de scorţişoară, cred că iar a stat bunica în bucătarie…
Mamăăă!! Avem musafiri!
 Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
|
|
Ne jucam...
de-a concursul.
Cele mai apreciate articole ale saptamanii