Talente de Năzdrăvani » Cu si despre nazdravanii mei

Prin zapezi, in fapt de seara, Mos Craciun…

Ani — Fri, 30 Dec 2011 10:19:02 +0000

Şi a venit şi anul acesta. Nu pentru că am fost cuminţi, nu pentru că am fi meritat în mod deosebit, ci pentru că suntem copii. Şi încă credem în el. Nu ştiu ce a fost diferit acum. Poate un an în plus, sau un an care se tot adaugă şi ne depărtează de copilărie. Poate cu fiecare an începe să se simtă diferenţa dintre generaţii. Dar anul acesta, mai mult ca niciodată, am simţit că mai repede au pereţii urechi, să mă asculte când vorbesc cu ei, decât copiii.

Luna decembrie a fost o luptă continuă şi şantaj, eu refuzând să fac pe curierul şi să duc scrisorile moşului, ei uitând la 5 secunde dupa ce au promis că se cuminţesc. Şi, deşi au fost momente în care am ameninţat că îi dau moşului altă adresă, şi să nu ne găsească acasă, am ajuns la un compromis… doar l-am rugat să dea o mână de ajutor la urecheala virtuală, poate… poate! el are mai multă influenţă. I-am lăsat în cele din urmă să scrie scrisorile.

Iris încă crede cu tărie în Moş Crăciun, deşi mi-a spus că cel de la serbare sigur era deghizat, că i se vedea părul negru pe sub barbă, şi i se dezlipea mustaţa. I-am zis că are dreptate, nu era moşul adevărat. Cel adevărat nu a vrut să vină la ei, cum nu a vrut să vină nici la Andrei la şcoală, căci s-a hotărât de anul acesta să viziteze numai copiii care merită. Iar clasa lor – de viitori şcolărei mai obraznici ca iezii cei mari ai caprei – a fost trecută pe lista neagră. Cadou de la moşul-grădi au primit un cozonac şi ceva dulciuri. Mami, moşul cel adevărat nu ne-ar fi adus niciodată aşa ceva! Ar fi pus măcar [citeşte mai departe]

Crizantemele Irisucai

Ani — Thu, 24 Nov 2011 19:40:13 +0000

Prelucram în seara asta pozele de la opţional, cu fişele pe care Irisuca m-a ajutat să le pregătesc pentru copii. Mititica, ea a perforat toate fişele, pentru a le fi copiilor mai uşor. După atâtea găurele, nu a mai vrut să coasă. Dar săptămâna a trecut, şi acum a văzut fişa. Cât am adăugat eu articolul nou aici, ea a terminat de cusut. Nu o laud, dar în vreo 20 de minute a fost gata. Dar nu a vrut să le pună şi năsturei.

Sambata: Razboiul bucatelor si Maratonul copiilor

Ani — Sat, 08 Oct 2011 17:02:58 +0000

Sâmbătă a fost pentru noi o zi plină şi frumoasă. Nu ne-au ieşit chiar toate planurile aşa cum ne-am dorit, dar… în cele din urmă am împărţit atribuţiile. Stabilisem acum ceva vreme că mergem cu copiii la cros, dar mamicadetoatalauda ne-a trimis la teatru. Iris a ales să mergem la "Războiul bucatelor", la teatrul Ion Creangă, Andrei a ales la cros. Şi aşa dimineaţa am pregătit echipele… şi am plecat.

Spectacolul era în centru, la sala Rapsodia. Am ajuns devreme, am apucat să socializăm un pic. Ne-am întâlnit cu Eliza, iar fetele s-au plăcut "la prima vedere". A fost singurul motiv pentru care am regretat că am renunţat la aparatul foto… deh, mi-am zis că oricum nu avem voie să facem poze la teatru, aşa că de ce să-l luăm!?

Înainte de spectacol copiii au avut parte de o surpriză. Un alai de personaje, din toate piesele puse în scenă de teatrul Ion Creangă, au ieşit pe Lipscani, invitând toţi copiii să vadă piesa. Eliza a folosit din plin marşalierul şi pititul după mami când a apărut o maimuţă, ce nu-l avea deloc pe "vino-ncoa’", şi căluţul… În schimb Iris, după ce s-a asigurat că e un om înăuntru, a trecut la joacă. M-am amuzat copios de discuţia pe care Irisuca a avut-o cu Ioana Ginghină, despre… diademe de prinţese. Se tot chinuia să o descrie pe a ei, aflată acasă din păcate. Nu că n-ar purta-o non stop dacă ar avea voie!

Piesa a fost ok. Mi-au plăcut costumele, originale. Îmi pare tare, tare rău că nu am poze, găsiţi câteva aici, pe pagina dedicată spectacolului. Aproape că aş fi spus că piesa este perfectă pentru copii, dacă nu s-ar fi strecurat şi vreo doi "la dracu" prin dialoguri. Oricum, faţă de ce mi-au [citeşte mai departe]

Si a(proape) a fost… vacanta mare

Ani — Tue, 30 Aug 2011 09:29:49 +0000

Mă uit în calendar şi aproape că nu-mi vine sa cred. Septembrie nu că bate la uşă, dar a apăsat deja pe clanţă! Se simte seara… când nu mai poţi ieşi la plimbare în maieu… se simte noaptea… când tragi cu o mână un colţ de pătură şi împingi fereastra cu piciorul. Se simte în nerăbdarea copiilor, în planurile pe care şi le fac, în ochişorii pironiţi pe rafturile cu rechizite. Oare anul ăsta ce penar să-mi iau? Şi ghiozdanul cum să fie…?

Vacanţa a rămas în urmă, cu amintirile ei frumoase. Aproape am terminat şi temele de vacanţă, după lungi discuţii şi parlamentări. Îmi fac curaj pentru viitorul an. Ceea ce încă nu e gata e lista de lecturi. Nu mai vorbesc de fişe… că aici e jale. Ci de poveştile care trebuie citite. Dacă cu temele ne-am descurcat, când venea vorba de citit parcă erau cele douăsprezece munci ale lui Hercule. Şi totuşi, vara aceasta am bifat o mare victorie la capitolul "citit". A fost ziua lui Andrei, şi dincolo de orice cadou pe care îl primeşte copilul, o carte trebuie să se strecoare mereu. Pe post de felicitare, cel puţin mie aşa îmi place. O carte cu dedicaţie va rămâne mereu în bibliotecă, şi în timp va căpăta o valoare deosebită. Anul acesta ne-am gândit să-i luăm ceva ce nu a citit cu siguranţă, să arate destul de bine încât să-i facă plăcere, şi să nu fie nici prea mare sau prea lungă, să-l descurajeze… am ajuns la hipermarket (deşi e ultimul loc de unde îmi place să cumpăr cărţi – oferta era ok), şi am ales una din colecţia "Cele mai frumoase poveşti", apărute la Editura Litera International: Spărgătorul de nuci şi Regele Şoarecilor (E.T.A. Hoffmann). A fost curios, ilustraţiile i-au dat un pic de gândit. [citeşte mai departe]

La… trenulete

Ani — Tue, 09 Aug 2011 09:11:26 +0000

Vara la noi este de obicei un moment de sărbătoare, pentru că în mijlocul vacanţei piticul meu mai creşte un pic. Anul acesta însă cantonamentul a picat un pic aiurea, fix în mijlocul vacanţei… iar cei 8 anişori s-au împlinit singuri, departe de mine. Nu mai vreau să mă gândesc ce zi am avut, şi cum… n-am avut dispoziţie să răspund la telefoane. Nici Andrei nu s-a simţit foarte bine să-şi sărbătorească departe ziua de naştere.

Dar i-am promis o surpriză la întoarcere. Cadoul l-a primit imediat cum a intrat în casă. Nu de alta, dar trebuia să alinăm cumva siroaiele de lacrimi care au tot curs. Prima lui tabără… şi.. da, e din categoria cu probleme de adaptare. Am păstrat surpriza pentru aseară. Şi, pentru că tot este fan Thomas de când se ştie, i-am pregătit o surpriză cu trenuri… Nu ştiu dacă aţi auzit de terasa "La trenuleţe"… nici noi nu ştim de multă vreme, doar de vreo lună, şi am inaugurat-o cu un moment special.

Am plecat de-acasă destul de secretoşi. Aveam tortul, cu o formă cam ciudată… a întrebat copilul de ce e aşa dreptunghiular, i-am spus că aşa erau foile şi platoul. A mers. Unde plecăm? În oraş, la o terasă. De ce nu facem acasă?! E cald.

Ei bine, a mai ţinut un pic. Până am ajuns… şi, la intrare, un poster mare cu "Atelierul de trenuleţe". Deja i s-au aprins lui câteva beculeţe, a văzut tortul dispărând… i-am zis că l-am lăsat la frigider, până îl mâncăm. Când şi-au dat seama exact copiii unde suntem, şi ce se petrece de fapt la terasă au înnebunit de-a dreptul. Aproape că nu aveau răbdare să ne hotărâm ce comandăm…

Aveam rezervare la Buşteni. Fiecare masă e o staţie, cu buton de comandă pentru macaz. Pe masă [citeşte mai departe]

Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Ani — Sat, 18 Jun 2011 07:00:16 +0000

Printre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel [citeşte mai departe]

Avem si noi casuta pentru pasarele…

Ani — Fri, 17 Jun 2011 14:06:13 +0000

Săptămâna aceasta Iris a fost deja în vacanţă. Nu de alta, dar dacă vinerea trecută am avut serbarea, iar jumătate de clasă nu a mai mers după la grădi, am intrat şi noi în vacanţă mai devreme.

Luni am ieşit la cumpărături… şi Iris era cu ochii după tot felul de drăcii, pe motivul "dar eu ce fac acasă toată ziua". Trecem peste cărţi de colorat, caietele de lucru de la grădi cu multe pagini goale, fişe pentru preşcolari… trebuia ceva "nou". Şi cum nu am fost de acord cu ultimul dvd din nu ştiu ce serie, am avut norocul să descoperim pe lângă jucăriile de plajă un set de lucru manual, căsuţă pentru păsărele. Ne-am cam prins noi că în căsuţa asta numai un auşel ar reuşi probabil să-şi facă un cuib, dar am luat-o. 5 lei pentru a ocupa creativ jumătate de zi.

Setul este din lemn, conţine două file A5 cam de 3mm, pretăiate. Trebuie doar să desprinzi cu grijă piesele, apoi să-ţi pui mintea la contribuţie să le asamblezi. Iris s-a ocupat cu desprinsul, eu cu asamblatul. Apoi s-a închis în balcon să picteze… şi precum găina babei, a ieşit cotcodăcind să văd opera. E drept că aveam altă viziune de căsuţă cu floricele, şi n-aş fi pus şi pe acoperiş… dar găina mea era orgolioasă, şi mai să se pună pe plâns că nu e bine… aşa că am trecut repede la fotografiat opera, semn că e acceptată.

Mai rămâne să o instalăm în grădina bunicilor. Poate totuşi prin orificiul de 6cm reuşeşte să se strecoare o vrăbiuţă… iar podeaua de 5,8×8,5cm să suporte un cuib mic… Mai rămâne întrebarea dacă rezistă la ploaie, cred că o punem la streaşină totuşi.

Ce poti face cu ouale de Paste

Ani — Wed, 13 Apr 2011 19:34:29 +0000

Fiind ultima probă înainte de Paşte, era aproape imposibil să avem altă temă, una fără ouă. Şi totuşi, ouă pregăteşte toată lumea… aşa că am încercat să o fac puţin mai amuzantă. Pe Pitici i-am iertat, ei doar decorează un ou şi îi confecţionează un suport. Dar toţi ceilalţi Năzdrăvani trebuie să-şi pună imaginaţia la încercare… şi să arate cât de creativi sunt, pentru a trece această etapă. Ce poţi face cu un ou…? Păi… pui sau iepuri ştie toată lumea cum se fac. Noi încercăm alte vieţuitoare.

Proba nu este deloc uşoară. Dar a fost o "plăcere" să-i vad pe ai mei doi Năzdrăvani personali perpelindu-se cu un ou în mână, ce să facă cu el. Irisuca a terminat prima, şi sunt foarte mândră de ea, căci a fost ideea ei să facă o oaie. Mi-a cerut "plastilină de-aia care se întăreşte", adică pastă ceramică. Noroc că mai rămăsese de la proiectul de săptămâna trecută. A făcut patru bile petnru picioare, o coadă, şi capul. Am ajutat-o un pic la urechi, deşi acum îmi dau seama că i le-am făcut prea ciulite… Blăniţa a confecţionat-o singură, din cocoloaşe mici de şerveţel. Azi de dimineaţă avea jumătate de pahar de cocoloaşe, şi lipea de zor. A ieşit destul de simpatică.

Am hotărât să-i desenăm şi un decor. Am lăsat-o cu foaia, şi am găsit un decor de primăvară. Multe insecte, iarbă verde, şi o cloşcă cu pui… ce seamănă mai mult a răţuşte. Aaa, şi în cazul în care nu vă daţi seama, primul rând de verdeaţă din faţa casei e cu ceapă verde, al doilea cu ridichi…

Andrei lucrează. A aşteptat să vadă ce face Iris. În seara asta a luat pastă ceramică să pregătească un urs. Nedecorat… aduce mai mult cu Yeti, dar asteptăm cu interes să vedem [citeşte mai departe]

Cadourile mele, de 8 martie

Ani — Wed, 09 Mar 2011 12:10:08 +0000

Ce ar fi 8 martie dacă nu aş primi… clasica, tradiţionala şi minunata felicitare confecţionată de odrasla căreia i-am dat viaţă?! Mulţumită domnişoarei educatoare şi doamnei învăţătoare, am avut şi eu parte de surprize la acest capitol. Am confecţionat şi noi acasă, dar… nu are acelaşi farmec. Trebuie să vină cu ea ascunsă la spate, să te privească cu ochişorii mici şi strălucitori, apoi să ţi-o întindă cu o mânuţă tremurândă… Îţi place?! Normal că-mi place! Cu ochii închişi pot spune că îmi place la nebunie, pentru că, indiferent cât este de reuşită, cu fiecare degeţel a lipit un pic de suflet…

De la Andrei am avut două. Una de mărţişor, una de 8 martie. Mărţişorul l-am primit luni, nu marţi. Mami, am ceva pentru tine, dar a zis doamna să îţi dau mâine dimineaţă. Deşi mă rodea curiozitatea, am fost de acord. Mami (trecuseră vreo 3 ore…) nu eşti curioasă? Ooo… ba da, dar am răbdare până mâine, aşa a zis doamna! Hai, mami, să vedem dacă îţi place…

De 8 martie povestea s-a repetat. Atât că vineri a intrat vijelios pe uşă, (dacă ar fi avut buzdugan, cu siguranţă l-ar fi aruncat din poarta şcolii…), strigând… Mami, ţi-am făcut o felicitare suuuperr!!! Ţi-o dau acum! Degeaba am încercat să mă împotrivesc, mi-a pus-o în faţa ochilor. O pajiste minunată de floricele, şi un colier de inimioare, alături de versurile scrise cu mânuţa lui. Am apreciat în mod deosebit efortul lui de a lipi inimioarele mici de jumătate de centimetru…

La Iris povestea a fost lungă. Zgâtia mică se pricepe de minune să ţină un secret, şi, dacă cumva scapă ideea de secret, în mod sigur nu îţi dă detalii… Totul trebuia să fie o surpriză la serbarea de ieri. Am primit o [citeşte mai departe]

Danny & Daddy

Ani — Wed, 26 Jan 2011 22:27:09 +0000

Cât a fost Andrei mititel, MiniMax a fost postul favorit. Acum a primit eticheta de "post de bebeluşi", şi ne uităm mai rar.

Emisiunea noastră preferată a fost ceva vreme Danny & Daddy. Andrei se amuza copios cu cele două figurine galbene, probabil "vorbeau" pe înţelesul lui, iar eu încercam să captez imaginea pentru mai târziu, când lipsa mea totală de talent grafic ar trebui să suplinească nevoile lui de a învăţa să deseneze. Ce e foarte interesant e că, cu ceva atenţie, chiar poţi realiza desene foarte reuşite.

Scenariul este simplu, dar extrem de educativ. Danny desenează, iar Daddy trebuie să ghicească. Normal, copilul este mai inventiv decât tatăl său care, cu toate strădaniile, nu nimereşte varianta corectă a desenului decât foarte rar. Aici mi s-a părut extraordinar, căci, pe lângă desenul final, înveţi să creezi şi alte variante, din forme aparent simple.

Şi… tot căutând ici şi colo pe YouTube filmuleţele, am ajuns pe site-ul Tiji, varianta franceză a lui Minimax. Dacă aveţi răbdare, puteţi parcurge toate cele 52 de episoade. Sunt sigură că veţi avea multe de învăţat, şi, de ce nu, să petreceţi timpul într-un mod plăcut împreună cu copilul.

1. Pantofi 2. Telefon 3. Elicopter 4. Porc 5. Cal 6. Scroafă 7. Şoricel 8. Răţoi 9. Şarpe 10. Insulă 11. Pasăre ciugulind 12. Căţel 13. Doi purcei 14. Ren 15. Clown 16. Copoi 17. Veveriţă18. Porc dormind 19. Pisică 20. Cameleon21. Cal păscând 22. Tobă 23. Fluture24. Vrăbiuţă 25. Floare 26. Oaie 27. Focă 28. Trompeta 29. Capra 30. Broască31. Hippopotam 32. Şoricel 33. Porcuşor roz [citeşte mai departe]