Talente... de Năzdrăvani » Cu si despre nazdravanii mei

Nurofen sau algocalmin?

Ani — Fri, 10 Sep 2010 21:44:36 +0000

Ieri am avut o zi de coşmar. N-am păţit cine ştie ce nenorocire, sunt perfect întreagă. Doar că şi la ora asta târzie din noapte am o durere cumplită de cap, după ce m-am luptat în săbii de argumente cu Andrei. Am bricolat, bine-nţeles, pentru proba săptămânii. Ca o paranteză, am lucrat simultan cu amândoi copiii, dar Iris nici n-am simţit că a fost acolo. Ea întreba, îi explicam, cerea şi i se dădea… şi m-a anunţat că "e gata".

Cu Andrei a fost chin. În primul rând, voia să facă o fantomă.

Şi cum faci fantoma? Păi e albă, îi lipesc doi ochi şi gata!

Adică ajungeam iar la "hai să facem repede ceva să scăpăm". L-am admirat în sinea mea pentru rapiditatea cu care iese dintr-o situaţie în care nu se simte bine, dar nici un tubuleţ cu doi ochi nu puteam pune. Dacă i-ar fi venit ideea să taie un cerc dintr-un şerveţel, să facă fantoma, poate îl lăsam. Dar aşa – nu.

Şi a început chinul. Forfecuţa parcă e cel mai mare duşman. Deşi este una mică-mică, tot reuşeşte să-şi bage degetele până la rădăcină în inele şi s-o chinuie ceva de speriat. Aracetul – se pune întotdeauna în cantităţi industriale. Simţul proporţiei e departe de a se face simţit. La fel şi anticiparea problemelor. Combinate toate acestea cu un chef aproape inexistent şi comentarii din seria "ai numai idei care nu îmi plac mie!", ne-am certat toata ziua.

Păpuşa a ieşit… vai de ea, la pălărie a muncit şi era aşa "obosit" de parcă a tras la jug. Eu sunt optimistă, clasa întâi nu-mi va albi jumătate din podoaba capilară, ci integral. Va trebui să păstrez câteva fire de pe-acum, să ţin minte nuanţa naturală… dar tati a avut cea mai tare remarcă. Seamănă cu Ionică!!

Of, [citeşte mai departe]

Familia Cartof in versiunea lui Iris si Andrei

Ani — Sun, 05 Sep 2010 13:27:22 +0000

Chiar nu credeam că mai reuşim să terminăm la timp proba aceasta. Copii au fost în vacanţă la bunici. Am sperat ca partea cea mai grea – decorarea cartofilor, să o realizeze la bunici. Din păcate, la bunici nu au fost disponibile decât nişte scobitori şi ceva plastilină. Când am ajuns ieri la copii, iată ce mă aştepta… şi copiii erau fericiti că au bifat tema, mai ceva decât găina babei când s-a dat jos de pe cuibar.

Normal că m-am luat cu mâinile de cap, dar i-am ambalat şi le-am făcut buletin de Bucureşti. Le-am spus copiilor că nu se acceptă, şi că mergem acasă şi lucrăm.

La urma urmei, un copil mic nu poate lucra dacă nu vede un model (aici se rezolvase), dar tot trebuie să stea cineva cu el şi să-l îndrume… să vedem ce-am putea să realizăm şi din ce. Iar toată lucrarea am realizat-o pas cu pas…

Prima şi prima dată aveam nevoie de pantofi. De la pitici!!!, aşa că pantofi bărbăteşti am luat de la Doc şi de la Morăcănosul. A înfipt scobitori, am pus o bulina de plastilină şi i-am aşezat în picioare. Mami, astea din plastilină sunt şosetele! Pentru doamne am descălţat câteva păpuşi… bine că nu a fost nevoie să luăm pantofii cu toc, şi am găsit cizme.

Am trecut la ochi. Dacă vi se par prea rotunzi, ei bine, sunt făcuţi cu şablon. Un cerc mai mare, unul mai mic, colorat, şi gata ochii. Apoi sunt înfipţi cu bolduri. Mult mai practice decât scobitorile… La fel şi urechile, tot nişte cercuri. Doamnele au şi cercei.

Gura, nasul şi mustăţile sunt din plastilină. Mâinile – combinaţie de aţă şi plastilină, ataşate tot cu bolduri. Părul l-am realizat ca aici, atât că nu [citeşte mai departe]

Emotie de scolar

Ani — Fri, 03 Sep 2010 21:27:28 +0000

Acum un sfert de veac, când am împlinit (în sfârşit!) vârsta de a merge la şcoală, nu aveam emoţii mai deloc. Prietenul meu de la grădiniţă mersese cu un an înainte. Ai mei părinţi lucrau la şcoală, aşa că am fost cam nelipsită de pe-acolo. Încă îmi amintesc ce ordonat era Dani, şi cum a scos cu mândrie din ghiozdan un abecedar îmbrăcat cu copertă transparentă, şi care mai avea şi semn! Din nefericire, jumătate de an ne-a despărţit… Deşi am rămas cu prietena mea, un an de zile cel mai mare regret al meu a fost că nu m-am dus şi eu la şcoală. Moş Niculae mi-a adus anul acela drept consolare setul complet de rechizite, dar tot degeaba.

A venit probabil şi cea mai aşteptată toamnă. Uniformă, guleraş apretat, nelipsitele pampoane pe cordeluţă (măi şi ce pampoane aveam! Nu se şifonau, şi erau sulfilate cu roşu, două seturi făcute pe comandă la croitoreasa din sat.) Şi, normal, ghiozdan. Roşu, cu bretele de spate, şi… cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici! Am fost de-a dreptul în extaz când m-au chemat în sufragerie să-mi arate "ceva", şi l-au scos…

Clasa o ştiam. Era la parter, a doua sală. Şcoala – îi cunoşteam fiecare ungher, că doar acolo crescusem. Le ştiam şi pe învăţătoare, numai că nici una nu urma să fie a mea! Mie urma să-mi revină una nouă… Am încercat, copil obraznic, să trag cu ochiul în timpul unor testări. Nu-mi amintesc decât o individă slabă şi zăludă, n-am reuşit să-mi fac o impresie prea bună cocoţaţă pe gărduleţul din faţa ferestrei. Aşa că urma să am răbdare… până în prima zi.

Cert e că, după atâţia ani, îmi amintesc frânturi din prima zi de şcoală. O secvenţă din clasă, cu o fetiţă care plângea continuu, şi o bunică [citeşte mai departe]

Stirea zilei, prezentata de Andrei

Ani — Fri, 03 Sep 2010 11:10:15 +0000

Îmi sună telefonul de dimineaţa. Andrei e în vacanţă la bunici. Mă aşteptam la o discuţie siropoasă, care a debutat conform aşteptărilor.

Mami, când vii să mă iei? Mâine.

Te rooog, vino azi! Explic că nu se poate, schimbăm subiectul.

Mami, ce mai e nou pe la Bucureşti? Eu dau din colţ în colţ, spun că nimic…

Cuuum, n-ai auzit? Boc s-a făcut rău şi muşcă. E supărat că oamenii lui nu muncesc, şi i-a certat. Şi s-a dus la preşedinte, dar tot Băsescu a rămas.

Eu rămân tablou, apoi mă apucă râsul.

Nu râde!! Chiar aşa e, am auzit eu la Realitatea!

Aştept cu interes continuarea discuţiei. Dar sper ca antirabicele sunt încă gratuite.

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Iris, autoportret in creion

Ani — Thu, 02 Sep 2010 06:21:15 +0000

La mare am avut cu noi şi instrumentele de desen. Pentru pitici fost destul de distractiv, şi au umplut muuulte pagini. Însă de departe cea mai reuşită a fost aceasta. Nu m-am aşteptat, a picat ca din cer. A venit Iris la mine cu o foaie…

Mami, seamănă cu mine?

Se dusese ceva mai departe cu foaia de desen şi o prietenă mai măricică a stat cu ea.

Nu mi-a desenat Elena decât un fluturaş [se vede uşor care], în rest am făcut singură!

Iar eu pot să spun că seamănă… părul lung, e drept că nu-l are [Încă!] până la călcâie, dar cu zâmbetul până la urechi. Şi, normal, o coroniţă de prinţesă, doar e prinţesa lu’ mama.

Tare frumos pui de bufniţă am, nu?

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Pere tomnatice, colaj la gradinita

Ani — Tue, 31 Aug 2010 04:10:20 +0000

Încă răsfoiesc dosarul cu lucrări al Irisucăi de anul trecut… şi am zis să vă arăt câteva "de sezon". Normal, modelul nu e nici pe departe o realizare nemaipomenită, dar la patru ani cred că s-a străduit suficient, căci atât avea când a realizat opera. Dar ideea mi-a plăcut, aşa că am finisat-o un pic, pentru alte exerciţii de grup.

În toate variantele, se printează şablonul copăcelului, care se poate apoi colora sau picta, după preferinţe.

Varianta 1: se printează color perele (pagina 5), se decupează şi se lipesc în copac.

Varianta 2: se printează contururile (pagina 2), se colorează, se decupează şi se lipesc.

Varianta 3: se printează contururile (paginile 3 şi 4) pe hârtie glasată galbenă, respectiv verde, se decupează şi se lipesc.

Bine-nţeles, există şi variante mai dificile, în care copilulul desenează singur fructele, le decupează şi le lipeşte. În funcţie de vârstă, poate fi ales orice model.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Basoreliefuri din…lut

Ani — Wed, 04 Aug 2010 21:01:43 +0000

Basoreliefuri din…lut

Ne-am jucat cu pastă ceramică, şi am modelat mărgele. Dar… ce să facem cu restul pachetului de lut? Căci am luat unul măricel, şi nu a intrat aşa mult la mărgele…

Avem un set mare de jucării pentru plastilină ecologică, cu o sumedenie de forme şi şabloane. Unele sunt simple, ca formele pentru prăjituri, cu altele poţi crea forme în relief, detaliate. Plastilina s-a dus demult, dar au rămar formele. Şi, dacă la mărţişoarele din lut nu ne-am descurcat decât cu primele, am încercat şi cu cea de-a doua varianta de pastă. Spre plăcuta noastră surpriză, au rezistat şi s-au uscat frumos. Iar copiii s-au distrat copios la partea de modelaj.

Le-a revenit apoi copiilor sarcina să le picteze. Şi nu a fost deloc uşor, pentru că este necesar un grad ridicat de îndemânare. Spre surprinderea mea, Irisuca s-a descurcat cu mult mai bine decât Andrei. Este mult mai răbdătoare şi perfecţionistă, nu contează cât timp îi ia, trebuie să iasă bine. Andrei, spre disperarea mea, e superficial. Dacă ar fi să găsesc o asemănare în desenele animate, lucrează cam cum a asfaltat Fulger McQueen prima dată şoseaua… Nu-mi rămâne decât să sper că lucrurile se vor schimba şi că, atunci când se va întâmpla, nu voi avea părul alb…

Până atunci am început să pictez, cu mânuţa lui în mâna mea, poate deprinde mişcarea. Am "reparat" o parte din creaţii, pentru a fi cât de cât prezentabile…

Atelierul de creaţie

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Vreau sa stiu cat mai multe despre masini, Editura Teora

Ani — Sun, 01 Aug 2010 21:01:34 +0000

Vreau să ştiu cât mai multe despre maşini, de la Editura Teora, mi s-a părut cartea care i s-ar potrivi cel mai bine lui Andrei, căci azi împlineşte 7 ani. Înnebunit după maşini, a început să citească despre istoricul mărcilor. Oricum le ştie mai bine ca mine, mai ales dacă le vede în trafic. Mărci, modele, cai putere…

Nu de puţine ori m-a lăsat ca la dentist… De exemplu, era prezent la o discuţie despre maşini. Interlocutorul meu tocmai ridica în slavi nu ştiu ce model rar de Ford, maşină de curse (dacă era Andrei pe-aici vă spuneam şi care), că nu mai ştiu câţi cai putere are, şi e cea mai tare, iar când am plecat, îmi spune Andrei… nenea ăsta nu ştie nimic despre maşini… cel mai tare e Bugatti … şi nu mă întrebaţi care, ca nu mai ţin minte ce model şi câţi cai a zis Andrei că are, dar am ajuns atunci acasă, am verificat, şi copilul avea dreptate. Ce rău îmi pare că n-a dat replica, aş fi vrut să văd reacţia "cunoscătorului" .

Dar să revin. Pentru că îi place la nebunie să citească despre maşini (altceva cu greu îl convingi să buchisească), apoi să mă toace pe mine mărunt la cap…mami, ştiai că primul model de… a fost făcut în anul…?, am hotărât să-i furnizez ceva material proaspăt: o enciclopedie tehnică pentru copii "isteţi", nu numai despre maşini, ci şi despre trenuri, avioane, vapoare, submarine, nave spaţiale şi altele… 240 de pagini color despre tot ce-i poate trece lui prin căpşor.

Multe poze şi multe informaţii, scheme explicative… tare mi-e teamă să nu se apuce de construit singur vreuna.

Cele mai interesante mi s-au părut cele 8 planşe cu pagini îndoite, pentru a prezenta de exemplu, pe [citeşte mai departe]

Planuri de mare. Marea cea mare.

Ani — Thu, 22 Jul 2010 13:04:09 +0000

Ne pregătim să plecăm la mare. Copiii trepidează de vreo 3 luni, aproape că nu mai au răbdare. Dimineaţa, la prânz şi seara, nu vorbim decât despre mare şi soare. Luăm şi cărţile de joc, şi jucăriile de nisip… avem mami loc pentru fotoliile gonflabile? La mare mergem cu cortul de când s-au născut. Şi nu ştiu cum se face, mereu prindem acolo ziua lui Andrei.

Aşa că anul acesta, deşi nu intenţionam, iar suntem acolo de ziua lui. Cu ce să pregăteşti la mare ziua copilului? Tort de îngheţată. Acum se pare că îl pasionează şi ce tort va fi. Cu ciocolată, cu alune. Mami, dar sigur e tot de îngheţaţă, da? Sigur mami. Dar să vedem ce găsim pe-acolo. Am mai avut noi surpriza pe la 4 ani pare-mi-se, când nici o ladă de îngheţată nu mai avea torturi… noroc că am văzut cu o zi înainte că se epuizează, şi am rugat frumos, cu orice preţ, să ne păstreze o cutie a doua zi când vine aprovizionarea.

Şi să vedeţi distracţie anul acesta… doar ce mi-a zis că vrea tort din îngheţată cu lapte, la care a văzut el reclama. Big Milk parcă nu e la cutie, dar bănuiesc să se poate înfige pe post de lumânare, dacă asta e dorinţa copilului…

Deocamdată sunt fericită că i-am găsit cadou. Şi am terminat şi lista de bagaje. Urmează partea mai grea…

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Tot prin Sinaia…

Ani — Thu, 22 Jul 2010 04:19:08 +0000

În continuarea subiectului de ieri, avem un desen, realizat de Andrei. Cam ce i-a rămas lui în minte după excursie, o realizare pe hârtie a scurtului traseu de la cota 1400.

De la parcare, semn pentru zonă de urşi. Şi semn pentru telecabină. Deşi nici nu am vorbit de Schitul Sfânta Ana, m-a uimit să-l văd pe desen. Am întrebat ce-i cu el… Cum, n-ai văzut? Era un indicator pe unde am parcat noi… Ok, ne-am lămurit. Traseele de sus merg spre cabana Omu. Avem telecabină, avem telescaun.

Dar cel mai mult mi-a plăcut comentariul "Drum cu pietre, de mers cu maşina 4×4". Şi restul legendei de pe margine… Mai avem de învăţat că despărţirea în silabe se foloseşte şi în scris, nu e doar un exerciţiu la grădiniţa…

Recomandă articolul pe contul tău Facebook