Proba săptămânii
Desen, pe tema Să coasem frumos!
|
Ne pregătim să plecăm la mare. Copiii trepidează de vreo 3 luni, aproape că nu mai au răbdare. Dimineaţa, la prânz şi seara, nu vorbim decât despre mare şi soare. Luăm şi cărţile de joc, şi jucăriile de nisip… avem mami loc pentru fotoliile gonflabile? La mare mergem cu cortul de când s-au născut. Şi nu ştiu cum se face, mereu prindem acolo ziua lui Andrei.
Aşa că anul acesta, deşi nu intenţionam, iar suntem acolo de ziua lui. Cu ce să pregăteşti la mare ziua copilului? Tort de îngheţată. Acum se pare că îl pasionează şi ce tort va fi. Cu ciocolată, cu alune. Mami, dar sigur e tot de îngheţaţă, da? Sigur mami. Dar să vedem ce găsim pe-acolo. Am mai avut noi surpriza pe la 4 ani pare-mi-se, când nici o ladă de îngheţată nu mai avea torturi… noroc că am văzut cu o zi înainte că se epuizează, şi am rugat frumos, cu orice preţ, să ne păstreze o cutie a doua zi când vine aprovizionarea.
Şi să vedeţi distracţie anul acesta… doar ce mi-a zis că vrea tort din îngheţată cu lapte, la care a văzut el reclama. Big Milk parcă nu e la cutie, dar bănuiesc să se poate înfige pe post de lumânare, dacă asta e dorinţa copilului…
Deocamdată sunt fericită că i-am găsit cadou. Şi am terminat şi lista de bagaje. Urmează partea mai grea…
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
În continuarea subiectului de ieri, avem un desen, realizat de Andrei. Cam ce i-a rămas lui în minte după excursie, o realizare pe hârtie a scurtului traseu de la cota 1400.
De la parcare, semn pentru zonă de urşi. Şi semn pentru telecabină. Deşi nici nu am vorbit de Schitul Sfânta Ana, m-a uimit să-l văd pe desen. Am întrebat ce-i cu el… Cum, n-ai văzut? Era un indicator pe unde am parcat noi… Ok, ne-am lămurit. Traseele de sus merg spre cabana Omu. Avem telecabină, avem telescaun.
Dar cel mai mult mi-a plăcut comentariul "Drum cu pietre, de mers cu maşina 4×4". Şi restul legendei de pe margine… Mai avem de învăţat că despărţirea în silabe se foloseşte şi în scris, nu e doar un exerciţiu la grădiniţa…
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Ce ar fi vara dacă nu s-ar face conserve în casă? Căci nu te poţi numi gospodină adevărată dacă nu umplii cămara cu borcane de murături, sticle cu suc de roşii, şi borcănele de compot pentru la iarnă. Ok… nu sunt gospodină, dar am noroc că este mama. Şi că am maşină… Mi-aş dori să ştiu, măcar să pun murături, dar ce să fac!? M-am resemnat, nu mă pot pricepe chiar la toate, iar la cratiţă sunt antitalent. Şi cum oricum mamei îi ies foarte bune, nu mi-am mai bătut capul cu ele până acum.
În schimb am o variantă de făcut compot, dar de către copii. Şi ca exemplu, un colaj de-al Irisucăi de la grădiniţă: borcanul cu compot. Pentru preparare, se foloseşte următoarea reţetă:
- Se iau fructele, gata desenate, sau se desenează, dacă copiii sunt mai măricei. Se colorează şi se decupează cu grijă.
- Se ia apoi un borcan de compot, sau se desenează, suficient de încăpător, şi se lipesc cu grijă frunctele, astfel încât să încapă cât mai multe. Pot fi suprapuse, şi, atenţie, se decupează părţile care nu "se văd".
Materiale necesare:
- forfecuţă, lipici
- creioane colorate, carioci sau acuarele
- coli albe de hârtie pentru desen, sau o imprimantă pentru şabloane.
Şabloanele nu sunt exact cele din model, dar sper să fie suficient de atractive.
Şi cu aceasta, spor la lucru! …şi poftă bună! 
Atelierul de creaţie
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 4.0/5 (1 vote cast)
Ieri ne-am uitat la Cenuşăreasa. Şi am avut probleme importante de dezbătut după…
În primul rând, ieri mai mult ca de obicei, a interesat-o problema mamei vitregi. Iar explicaţiile au generat un luuung şir de întrebări. Cine e mama vitregă, de unde a venit, de ce a venit, de ce a murit mama bună a Cenuşăresei… de ce trebuie să fie mama vitregă rea… grele întrebări.
După film, concluzii şi întrebări filozofice. Mami, tu o să mori vreodată? Ok, trebuie să recunoaştem, toţi oamenii mor la un moment dat… Şi cu mine ce-o să se întâmple? Ei, aici m-a salvat tati. Tu o să fii mare, la castelul tău, cu prinţul tău, o să te descurci şi fără mami. Mda, se pare că a mers. Dar tot o să-mi fie dor de tine! Ooof…
A urmat o pauză lungă, după care a tras ca din senin o concluzie: Tati, dacă o să avem nevoie de o mamă vitregă, o aleg eu, că tu precis găseşti una rea, care să mă pună să spăl şi să fac curat! Inutil să spun ce reacţie ca la dentist am avut noi…
Dar credeaţi că s-a terminat? Nuuu… am ieşit la joacă, iar la întoarcere, jucându-se pe covor, ne trezim din senin cu alta. Mami, eu o să mor ultima? Genul de întrebări în care îţi doreşti să fii avut răspunsurile pregătite… Şi ca de obicei, când nu ştiu să răspund la o întrebare, pasez mingea înapoi, să văd ce anume i-a trecut ei mai exact prin căpşor… Păi eu m-am născut ultima dintre noi, aşa că o să mor ultima. Tot spunem că nimeni nu ştie când o să moară, dar cel mai probabil când vom avea 100 de ani. Şi să nu ne mai gândim la asta.
Iar pentru o perioadă, vreau poveşti în care să nu moară nimeni. Nici măcar o vrăjitoare…
PS. La Andrei curiozitatea a trecut la altă etapă. Mergeam să ne întâlnim cu Buni, care ne aştepta la colţ, la cimitir. Murise un vecin. Andrei aude discuţia… şi îmi cere să mergem să vadă şi el cum se îngroapă oamenii. De ajuns n-am ajuns, dar e clar că curiozitatea lui a atins acest nivel. Îmi dau seama că e o etapă din viaţă care trebuie parcursă. Şi aş vrea s-o perceapă ca o etapă de trecere, căci asta înseamnă viaţa până la urmă. Deocamdată să vedem ce se va întâmpla…
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
Năzdrăvanii mei au avut ceva de furcă cu mărgelele din pastă ceramică. Au prins ei gustul de când le-am făcut eu pe primele, pentru a putea explica mai uşor cerinţele probei din această săptămâna. Dar trebuie să aibă răbdare, nu trişăm şi nu lucrăm în avans.
Săptămâna aceasta ne-am cam luat cu treaba… şi aşa abia joi am avut timp de modelat biluţele. Din fericire, am făcut rost de paie mici, dintr-un plastic mai solid, de la sucuri de 200ml. Copiii au găsit un mod mai uşor de a modela biluţele. Le făceau rotunde, în palmă, apoi înfigeau paiul. Mult mai practic decât le explicam eu. Am profitat de câteva forme de steluţe şi floricle, şi le-am apăsat peste mărgele, pentru a crea o urmă uşor de pictat ulterior. Şi un mărţişor buburuză a fost folosit.
A urmat o noapte de răbdare, căci au stat la uscat. Dimineata le-am mutat pe pervaz, la soare, şi la prânz le-au pictat. Am adăugat din nou răbdare, să se usuce primul strat de culoare. Copiii făceau vânzar în balcon: Avem bomboane… cine vrea o bomboană pe băţ… Din fericire s-au uscat repede în faţa ventilatorului. Şi… a urmat decorul.
Andrei le-a expediat, în stilul lui caracteristic. Ce atâta artă, mai abstract, şi să nu pierzi foarte mult timp. Nu mai zic că lui se păreau nemaipomenite şi simple, fără nimic. A fost simpatic când a venit cu una dintre ele. Îi făcuse doi ochişori roşii, şi îmi zice că e un ţânţar, să nu îi scot paiul… i-am explicat că trebuie să le pune pe aţă, deci… nu se poate. Cel mai mult mi-a plăcut mărgica cu albastru şi verde. Mi-a explicat că este planeta Pământ, iar pata galbenă este deşertul Gobi. Mai e una, care nu se vede, şi e Sahara.
Irisuca a muncit. Chiar nu mă aşteptam să îi iasă floricelele… În schimb, a ajuns la cutia ei cu glitter. Îi e tare dor de instrumentul ăsta, şi mă întreba când mai facem felicitări. Nu s-a putut negocia, mărgelele au căpătat puţin sclipici.
În schimb la final au fost mai mult decât încântaţi să-şi poarte creaţiile. Şi Andrei, care e contra "chestiilor de fetiţe", a stat ceva timp cu ele la gât.
Mai greu le-a fost să aleagă cinci, cele mai reuşite. Andrei s-a descurcat, dar Iris nu. A ales numai după ce i-am promis că fac poză cu toate şi le arăt.
Concluzia… cel mai important lucru a fost că le-a plăcut jocul. Şi mie, să-i văd lucrând amândoi la măsuţă, dezbătând aprins.
Atelierul de creaţie
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Ai mei copii visează doar vacanţă. La mare le place, dar pe munte ar merge oricând. Andrei tocmai a terminat un desen care e coplet diferit de "stilul" lui expeditiv.
Ce reprezintă? el şi sora lui, pe la cabana Muntele Roşu. Abia au plecat. Pe mijloc este o potecă, apoi copaci, cu marcaj bandă galbenă. Noi, părinţii, suntem undeva în urmă, nu ne vedem. Se apropiau de un lac mic. S-au oprit să ne aştepte.
Mai avem de lucru la copaci. Încă nu sunt ok deloc. Şi la proporţiile părţilor corpului…
Dar ceea ce m-a uimit a fost răbdarea lui de a colora cu carioca tot fundalul. Este pentru prima dată când o face, iar eu o iau ca un semn bun. Vrea şi el ceva mai mult de la un desen. Dar traseele rămân atractia principală.
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Printre materialele cu "tradiţie" la lucrul în grădiniţe sunt pastele făinoase. De diferite forme şi mărimi, pictate, pot fi folosite în cele mai diverse moduri. Demult erau nişte paste pătrăţoase, ca nişte cubuleţe. Ieşeau nişte coliere de mărgele minunate din ele, toate păpuşile noastre aveau câte unul. Şi aveam o plăcere sadică să le spargem una câte una când doamna nu era atentă.
Ingredientul de lucru s-a păstrat. Ieftin, şi se lucrează uşor. Am găsit şi în mapa Irisucăi câteva zambile frumos pictate. Prima dată am crezut că sunt lăcrămioare, dar erau colorate… Colajul a fost completat cu câteva frunze din hârtie glasată. Şi a ieşit minunat, pentru patru anişori. Oare ce ar putea face cu mai multe tipuri de paste?!
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Ne dăm silinţa să ne pregătim de şcoală, atât cât ne ţin puterile, cheful şi voinţa. Sunt zile în care Andrei nu are chef să facă nimic. Nimic din ce e pe lista pentru şcoală, şi îl las. Doar e ultima lui vacanţa, nu sunt chiar atât de rea să i-o stric.
Dar sunt zile in care are chef… de desenat. Nu e un talent, e departe de a realiza desene care să atraga un wow de la privitori. El e… mult mai practic, şi cu destulă imaginaţie. S-a apucat cu ceva timp în urmă de un desen pe coală A3. A inceput să îndrăgească dimensiunea blocului de desen, îi dă mult mai multă libertate.
Desenul a fost pregătit de la început drept cadou pentru Bunu. Nu a ajuns încă la destinaţie, căci abia este terminat. Ca orice desen al lui Andrei, este cu… maşini.
Dar să dau cuvântul autorului…
Toate maşinile merg pe A2 spre mare. Nişte gângănii şi nişte autobuze pe banda de jos. Pe banda a doua a un camion de transport, şi lângă el maşina poliţiei. Un autobuz verde, cu destinaţia Neptun. Avem şi un scuar cu flori… la intrarea pe autostradă. În spatele autobuzului îşi pierde răbdarea o maşină de curse, apoi un taxi şi alt microbuz.
Pe banda a treia, avem ieşirea spre Cernavodă. Un camion mare cu îngheţată, care aprovizionează toate oraşele de pe autostradă, şi până la Vama Veche. Apoi tot un camion care transportă o maşină [vaaai, numai accidente pe autostrada!] şi, negre, două maşini de curse.
Sus, în decor, câteva flori, un fluture, albinuţe şi un copac. Şi un soare mare, căci e vară.
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Nu am fost niciodată un fan al artei mult prea abstracte. Prefer ca atunci cand privesc un tablou să mă simt bine, şi nu să-mi chinui neuronul într-o încercare disperată de a pătrunde – nu sensuri ascunse, ci măcar sensul acelei creaţii. Dar fiecare poate vedea ceva într-un tablou… Îmi amintesc de Cruela Devil, în 101 dalmaţieni (2), când descoperă tablourile albe cu pete negre. Până şi artistul era mirat că cineva poate fi în extaz privind creaţiile sale.
Avem de la grădi destule creaţii, mai mult sau mai puţin reuşite. Dar tabloul alăturat m-a lăsat fără replică. Domnişoara educatoare ne-a notat legenda: Castel cu uşă şi turn (?), cu prinţ şi prinţesă care dorm. E noapte. Am privit. Şi cred că am priceput care e turnul. Dar în rest…
Am scanat şi am chemat autorul. Mami, ai ales castelul meu!!!! Uite, vezi scările? duc sus, la prinţesă, e în turn, ca Aurora. Şi în acest moment m-am simţit ca sfetnicii din hainele cele noi ale împăratului… Hmm… oare chiar sunt eu ălă prost care nu vede hainele?! Dacă copilul era entuziasmat, am tăcut. Şi am privit în continuare…
În schimb mi s-a părut minunată ideea de colaj din benzi de hârtie. Se poate lucra mult mai repede, şi acoperi pe model de mozaic un spaţiu mult mai mare, fără să pună la încercare răbdarea piticilor.
Şi nu este nevoie decât de o foarfecă, hârtie creponată, lipici… un contur şi multă imaginaţie.Benzile de hârtie au aproximativ 1×2,5cm.
Atelierul de creaţie
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Ca orice campionat mondial, şi cel de anul acesta din Africa pune la încercare nervii persoanelor de sex feminin, sau ai copiilor… Dacă îmi amintesc bine, cel mai frumos campionat a fost precedentul, când al nostru tătic era în delegaţie, pe toată perioada, şi nu ne-a stresat nimeni.
Acum însă copiii sunt mari. Şi dialogurile cu ei ajung, inevitabil, şi la meciurile din campionat.
Exemple:
Iris: Tati, hai afară!
T: Nu pot, e meci!
I: (supărată rău) Daa, toată ziua meci, meci meci! Tu numai meci ai în cap!
Se discută aprins pe marginea unei partide între verzi şi albaştri.
Iris: Andrei, tu cu cine ţii?
A: Cu ăia verzi!
I: Hai mă Andrei, nu vezi că sunt proşti?
Şi la final, fotbalistul preferat al lui Andrei e Roger Milla. Din reclamă. Că nu are dinţi… aşa ca el, că tocmai ne-a vizitat zâna măseluţă…
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (3 votes cast)
|
|
Ne jucam...
de-a concursul.
Cele mai apreciate articole ale saptamanii