Proba săptămânii
Desen, pe tema Să coasem frumos!
|
Stufoasa şi Subţirica erau cele două mătuşi ale lui Ani.
Stufoasa avea cel mai bogat pămătuf dintre toate pensulele. Era cea mai potrivită dacă voiai să pictezi un decor, sau trebuia să acoperi cu vopsea o suprafaţă foarte mare. Pămătuful ei reuşea să adune multă culoare, şi s-o întindă apoi cu uşurinţă pe hârtie.
Subţirica era slabă, iar pămătuful ei era, aşa cum îi spune şi numele, subţirel. Dar era cel mai potrivit dacă trebuia să realizezi un contur, să tragi o linie subţire sau să pictezi nişte ochişori.
Se pare că mai demult câţiva copii le-au cam smotocit, le-au apăsat până la cotor, şi nu le-au ajutat nicidecum să danseze graţios pe hârtie. De atunci celor două nu le mai plăcea joaca.
Ani avea o misiune dificilă: să le explice că de data aceasta copiii vor fi atenţi şi nu le vor răni. Şi, ca să le îmbuneze, le-a adus cadou o cutie nouă de acuarele şi câteva tubuleţe speciale de tempera.
Subţirica adoră tubuleţele de tempera. Fie că erau la cutiuţă, fie într-un tub clasic, putea să întindă frumos culoarea. Cu acuarelele nu se împăca defel, căci nu reuşea niciodată să ducă destulă apă cât să înmoaie culoarea din rozetă. Cu tempera trasa linii frumoase şi strălucitoare.
Stufoasa se împăca bine cu tempera, deşi i se păreau cam cleioase pentru ea. Adăuga ceva mai multă apă pe şevalet şi îşi pregătea culoarea. Ei îi plăceau mult mai mult acuarelele…
Cu puţină diplomaţie, Ani a reuşit să le convingă pe cele două mătuşi temătoare să iasă din sertar. Andrei, Dănuţ şi Sabina le aşteptau nerăbdători. Cele trei pensulici veniseră şi ele pe măsuţa de lucru.
Ani făcu prezentările, deschise cutia de acuarele şi se puseră pe treabă…
Grafica: Emanuel Pavel | Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Dacă i-ar întreba pe copii ce şi-ar dori să folosească la activitate, Naz ar primi cu siguranţă un singur răspuns: să desenez cu Carioci! Între Creioane Colorate şi Pensule, copiii ar alege întotdeauna Cariocile.
Ani le-a chemat pe măsuţa de lucru. Erau atât de fericite că le-a venit şi lor rândul, că nu-şi mai încăpeau în capace de fericire. S-au grăbit să-i aştepte pe copii frumos înşirate pe măsuţe. Cu siguranţă nu vor avea probleme să le folosească, ele sunt întotdeauna dornice
de joacă, iar copiii le adoră. Ar fi minunat dacă nu le-ar mai lăsa fără capace, se usucă bietele de ele, si suferă enorm când Naz încearcă să le repare… mai ales că de cele mai multe ori nu reuşeşte şi devin nefolositoare.
– Vezi Naz, asta nu înţeleg eu, spuse Ani… de ce nu pot fi mai grijulii cu lucrurile la care ţin?!
– Sunt copii, Ani, şi ei cred că întotdeauna poţi face o „magie” şi repari ceea ce ai stricat. Cu timpul vor creşte, şi vor deveni mai grijulii. Hai să vedem ce fac fetele, dacă au venit şi
cele cu ştampiluţă, şi cele cu vârd dublu.
Cine? întrebă nedumerită Ani…
Cum, nu le ştii? Noile cutiuţe cu carioci… Le avem pe cele cu ştampile decorative, şi pe cele cu vârf dublu… unul subţire, pentru contururi, şi unul mai gros, pentru colorat. Toate s-au pregătit, şi sunt foarte curioase ce idei au astăzi copiii şi cum le vor aşterne pe hârtie.
Naz, dar să nu uităm să le spunem copiilor… să nu le apese prea tare. Pot rupe hârtia, sau pot strica vârful… iar la cele cu vârf subţire, dacă îl apasă prea tare, se sperie şi se ascunde în rezervor! Cu greu îl mai putem convinge apoi să iasă…
Hai să le vedem pe fete. Sunt emoţionate, să le incurajăm puţin!
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Se auzeau păsărelele cântând prin fereastra întredeschisă, iar Naz savura câteva raze de soare pe raftul de sus al Dulăpiorului cu rechizite. Era atâta linişte, încât Naz auzi, de undeva, dintr-un sertar, câteva oftaturi şi scâncete.
Şi-a lăsat limonada şi a coborât, să vadă ce se întâmplă.
Suspinele se auzeau din sertarul cu creioane de grafit, unde Griuleţ stătea singurel într-un colţ, aşteptând-o pe Doamna Ascuţitoare. Dacă nu ştiaţi, Griuleţ este creionul lui Dănuţ, folosit mai ales la trasat semne grafice.
Naz s-a apropiat, încercând să-şi dea seama de ce e Griuleţ atât de trist.
- Cum să nu fiu trist, Naz… nu reuşesc şi pace să-i explic lui Dănuţ că sunt prietenul lui, şi vreau să-l ajut. Liniuţele lui sunt strâmbe, cerculeţele deformate, pentru că nu mă ascultă deloc. E grăbit şi neatent.
- Dar ce nu înţelege Dănuţ?
- …că eu nu pot trage linii drepte cu mânuţa lui, dacă el mă chinuie. Trebuie să stau şi eu comod… sprijinit pe degetul mijlociu, ţinut aproape de vârf cu degetul mare şi cel arătător, şi ar fi de-a dreptul minunat dacă m-ar lăsa să mă sprijin cu mjlocul de mânuţa lui!
În schimb, el mâ strânge tare de picioare, mă ţine vertical şi mă dor şalele… sau mă apasă cu trei degeţele peste inelar… dar inelarul nu poate să mă sprijine.
După fiecare oră de scriere, în loc să profit de vremea frumoasă de afară, să ies un pic la joacă, stau în sertar, să mă odihnesc… şi o astept pe Doamna Ascuţitoare să-mi mai facă un pic de vârf.
- Dragul meu Griuleţ… am auzit şi creioanele colorate plângându-se. Dar credeam că din graba de a schimba culorile, Dănuţ nu mai este atent la poziţia degeţelelor.
Trebuie să-i explicăm. Îi va fi şi lui mai uşor, iar tu te vei simţi mult mai bine dacă te va ţine corect!
Hai să-l căutăm!
Episoadele anterioare
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Cioc-cioc!
Naz şi Ani băteau încet la uşa noilor locatari. Pix şi Stilou erau prieteni, de când au locuit împreună în acelaşi penar. Acum împart un sertăraş în dulapul cu rechizite. Pix nu era acasă, iar prietenii noştri l-au găsit pe Stilou, aranjând conştiincos colţul lui de sertar.
Ani privea cu atenţie… Pe perete, un raft cu peniţe de schimb. Hmm, câte are, probabil copiii îl apasă prea tare şi trebuie să le schimbe des!
Stilou le-a urat bun venit. Şi urmărea cu interes privirile lui Ani.
- Acolo sunt rezervele de cerneală, spuse el când văzu că Ani privea nedumerită o cutie din care ieşeau câteva tubuleţe ciudate. Eu sunt altfel decât fratele meu mai mare. El are un rezervor reîncărcabil, direct din călimară. Eu prefer rezervele de unică folosinţă. Copiii mă reîncarcă mult mai uşor, şi nu se mai murdăresc aşa rău pe mânuţe.
Dar luaţi loc! Ce gazdă nepoliticoasă sunt… Şi îi pofti pe cei doi să se aşeze pe o cutie cu margini aurite, ce semăna a penar. Era primul lui ambalaj, catifelat, cu centură de siguranţă, cu care a plecat din fabrică.
Naz îşi drese un pic vocea, şi îl întrebă pe Stilou cu ce gânduri prin dulapul cu rechizite.
- Copiii au crescut. E timpul să înveţe să scrie. Aşa că am venit… e drept, cu multe bagaje. M-am înarmat cu răbdare şi cu multe peniţe. Ştiu că le vor strica, dar aşa se întâmplă mereu.
- Dar… n-ai venit singur! Spuse Ani.
- Da, am veni cu prietenul meu Pix. Uneori copiii îl plac mai mult. Dar el e mai mult o jucărie. Eu prefer să-mi fie ajutor… în caz că rămân fără cerneală, să-mi ţină locul până rezolv problema…
- Ce bine! Să înţeleg că şi tu eşti de acord cu noi… nu recomanzi copiilor să scrie cu pixul.
- De, cel puţin cât sunt mici. Şi până deprind tainele scrisului, un creion sau un stilou este mult mai recomandat.
- Şi Pix ce spune? Întrebă Naz.
Pix nu are nimic împotrivă! Se auzi un glas în spatele lor, însoţit de câteva hohote de râs.
Chiar m-am obişnuit, să fiu prietenul lor. Cu mine mai mult se joacă. Şi nu sunt deloc invidios… Dar aveţi dreptate, temele e bine să le facă cu Stilou…
Cei patru au început apoi să depene poveşti… de prin penar, sau din dulapul cu rechizite.
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
- Naaaz…?
- Da Ani…
- Ţie nu ţi-e frig?
- Ba da…
- Ce-i cu liniştea asta? Hibernează şi copiii?
- O nuu, draga mea. E doar iarnă. Şi multă zăpadă. Să fim îngăduitori cu ei. Se bucură şi ei de anotimp. Frigul menţine zăpada, iar ei se cred eschimoşi. Zăpadă şi săniuş în fiecare zi.
- Credeam că ne-au uitat aici în sertar…
- Sunt sigur că-şi vor aminti de noi. Ai doar puţină răbdare, căci serile de iarnă sunt lungi. Şi au nevoie de o ocupaţie. Iar noi vom fi acolo să îi înveselim.
- Ai văzut, de ieri au apărut doi noi locatari în sertarul cu rechizite. Pix şi Stilou. Oare ştiu şi ei să se joace, ca noi?
- I-am văzut şi eu. Pix este tare simpatic, cu căpşorul lui pe arc. Sunt sigur că îl vor îndrăgi copii, deşi…
- Crezi că nu…?
- Nu ştiu dacă e tocmai bine, Ani. Pix e amuzant, dar nu ştiu dacă este un tovarăş de joacă potrivit pentru ei. Ai văzut şi tu, abia îi învăţăm să ţină corect creioanele în mână. Şi cât mai avem de lucru… Iar Pix nu cred că ne va ajuta.
- Dar poate dacă vorbim cu el, ne ajută.
- Nu aici e problema. El nu-şi dă seama, dar mânuţele lor nu sunt încă pregătite să stăpânească cheful lui de joacă. Mingiuţa mică cu ajutorul căreia scrie alunecă în toate direcţiile. Şi asta îi poate deruta pe pitici. Parcă ar patina pe hârtie, şi nu de asta avem nevoie acum.
- Şi Stilou? Crezi tu că va fi mai uşor? Peniţa e sensibilă, dacă apeşi prea tare o strici, şi nu mai scrie. Apoi cerneala… copilaşi cu degete albastre, murdari până în vârful urechilor… Nu sunt pregătită pentru asta!
- Şi totuşi, Ani, putem încerca. Poate că le va place de Stilou. Semnele grafice au mai mult farmec cu ajutorul lui. Şi la un moment dat, tot trebuie să înveţe.
- Hai să vorbim cu ei. Şi împreună să hotărâm ce e mai bine, înainte să se întoarcă toţi copiii de la derdeluş! Uite pix a şi venit la noi în sertar!
Grafica: Emanuel Pavel
Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Începuse să miroasă a cozonac şi scorţişoară în casă, semn că sărbătorile sunt aproape. Cred că se auzea şi clinchet cristalin de clopoţei, de la sania Moşului.
- Aniii!!! Aniii!!
- Ce s-a întâmplat Naz, de ce mă strigi atât de tare?
- Ani, uite, tocmai am primit brăduţul, şi noi nu ne-am pregătit podoabele! Copiii sunt nerăbdători să-l împodobească. Trebuie să facem repede o listă de materiale, şi să vedem cine ne poate ajuta. Cel mai frumos pom de iarnă este cel pentru care confecţionezi singur podoabele!
- Ai dreptate! Cred că toţi locatarii dulăpiorului de rechizite trebuie să se implice, este cel mai important eveniment al anului. Hai Naz, scrie: beteală din hârtie glasată, îngeraşi din hârtie, globuri din mere îmbrăcate în staniol, ghirlande de hârtie creponată…
- Aşadar, îi chemăm de urgenţă pe Lipici şi Forfecuţă şi mergem imediat la cumpărături, căci mai avem nevoie de materiale.
Ce mai putem agăţa în brad…? se gândea Naz. Putem decupa steluţe din carton, lipim hârtie glasată şi le decorăm cu lipici sclipitor. Daaa! O idee minunată, o trec pe listă.
…cum să facem zăpadă? Tăiţei din hârtie creponată! Trebuie să le explic copiilor cum să împăturească hârtia şi să o taie în fâşii lungi, şi foarte subţiri, cu care pot decora bradul. Le pot face şi din hârtie de ambalaj argintiu, ies aproape la fel.
- Naz? Gata lista? Toată lumea a sosit, am pregătit materialele, hai să ne apucam de treabă! Să nu ne găsească Moşul cu bradul nepregătit…
Grafica: Emanuel Pavel
Decoraţiuni din hârtie | Episoadele precedente
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Naz şi Ani îşi petreceau dimineaţa împreună, pe pervazul ferestrei. Priveau curtea goală, unde acum câteva săptămâni răsunau, vesele, glasuri de copii.
- Uite, Naz, ce trist pare totul! O pală rece de vânt mai zburătăceşte câteva frunze zgribulite. Şi e aşa pustiu…
Naz răsfoia calendarul, şi rupea ultima pagină de toamă, 30 noiembrie.
- Ani, nu mai fii tristă! Uite, s-a terminat toamna, tocmai am rupt ultima pagină din calendar! De astăzi începe iarna.
- Şi? Ce va fi aşa special?
- Zăpadă, săniuş, derdeluş, bătaie cu bulgări, veselia va umple iarăşi curtea noastră!
Dar un ciocănit uşor în geamul ferestrei i-a întrerupt. Fulguleţ, vestitorul iernii, îi saluta pe cei doi prieteni.
- Heei, ce sunt feţele astea triste? Gata, am sosit, de-acum dăm startul la distracţie! Începe Decembrie, cu alaiul lui de sărbători!
- Bine ai venit, Fulguleţ! Spuseră în cor cei doi prieteni.
- Vaaai, dar nu pot să cred, nu aţi decorat pentru iarnă? Unde sunt fulgii de nea? Hmmm… nu i-aţi făcut încă? Repede, înainte să treacă Zâna iarnă pe la voi pe la fereastră, chemaţi copiii, scoateţi foile albe şi forfecuţele, şi să ne apucăm de treabă. Nu se poate să o întâmpinaţi aşa!
- Dar ce vrei să pregăteşti? Întrebă nedumerită Ani.
- Fulgi de nea din hârtie. Îi decupăm şi-i lipim repede pe fereastră. Aşa se va simţi binevenită.
Luăm o hârtie albă, de forma unui pătrat, şi o împaturim ca pe un şervetel. Mai îndoim apoi încă o dată, ţinând cu mâna stângă de colţul din mijloc, şi potrivind muchiile cu mâna dreaptă. Apoi, cu foarfeca, decupăm diverse forme pe muchii… şi… despăturim… Uite, tocmai mi-am făcut portretul! Spuse râzând Fulguleţ.
Gata prieteni, trebuie să vă părăsesc. Trebuie să vestesc tuturor sosirea Crăiesei. Spor la treabă!
Şi Fulguleţ se desprinse de geamul ferestrei şi se lăsă purtat de vânt.
Are dreptate, Ani, nu ne-am pregătit deloc… Hai, repede, să mergem să-i trezim pe copii!
Grafica: Emanuel Pavel
Cum să confecţionăm fulgi de zăpadă
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 3.3/5 (3 votes cast)
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar copiii vor fi foarte ocupaţi cu cele mai diverse activităţi: felicitări pentru cei dragi, ornamente pentru brad, un desen pentru Moş Crăciun, de pus în plicul cu scrisoarea (să vadă şi Moşul cât de cuminţi sunt ei, şi că merită măcar unul din multele cadouri cerute).
Dintre toate sertarele, cel în care locuieşte familia lui Lipici este cel mai solicitat. Chiar şi desenul, dacă vrei să-l faci deosebit, să adaugi o stelută, sau ceva sclipitor, trebuie să întrebi care este sertarul cu pricina.
Lipici este foarte mândru din această cauză, iar Naz şi Ani l-au însoţit acasă să-i cunoască familia. Înainte de a intra, au tras puţin cu ochiul la ce se întâmpla înăuntru, iar Lipici începu să vorbească despre fiecare.
- Uite, Naz, în dreapta, moţăind pe cartea roşie, este bunicul Lipici. Cu el lipeau la grădiniţă copiii acum mulţi-mulţi ani. Se simte cam părăsit bietul bunic, noroc că îşi mai amintesc de el părinţii lor. Nu prea înţeleg de ce spuneau ei că bunicul era „delicios”, acum e mai mult morăcănos…
Cel care îi ţine de urât lui Bunicu’ este tata, Prenandez. Din păcate, pe el nu l-au plăcut niciodată copiii, este foarte lipicios, le rămăne pe degeţele, şi se întinde ca o gumă de mestecat când trebuie să lipească ceva. Îl mai folosesc din când în când părinţii, când trebuie să lipească talpa vreunui papucel de casă.
- Şi la fereastră cine este? Întrebă Ani.
- Bunica Aracet. Are o pălăriuţă nouă, cu aplicator, şi este foarte mândră de ea. I-am făcut-o eu cadou. Copiii o folosesc cu mare plăcere, este încă cea mai bună dintre noi la colajele mai dificile! Frunze, ghinde – bunica ştie imediat cum să le lipească!
Iar lângă ea este mama. Este tare la modă, şi copiii sunt topiţi după ea. O cheamă Sclipicioasa. Are o garderobă de invidiat, toată ziua se schimbă, şi cel puţin feţiţele se înghesuie s-o ajute să-şi consume ţinutele. Aş vrea şi eu să mă placă şi pe mine aşa de mult, dar cel puţin pot spune cu mândrie, „aceea este mama mea şi o iubesc nespus!”
- Ia uite, cineva face gălăgie pe covor… exclamă Naz.
- Este frăţiorul meu mai mic, Stick. El seamănă mai mult cu bunicul, dar e ceva mai uşor de folosit. Un baton de lipici solid, ca un ruj, uşor de manevrat pe hârtie. Problema lui e că este prea tare, şi se întinde greu, sau se încălzeşte, şi se întinde prea mult, terminându-şi rezerva.
- Ce familie diferită ai, constată Ani. Tu, Lipici, cu cine semeni?
- Eu… Eu sunt Lipici Lichid, dar prietenii îmi spun doar Lipici. Nu-mi plac ţinutele tradiţionale, tuburile acealea transparente. Am găsit tubuleţul acesta sus în pod, şi mi-a plăcut. De atunci numai pe el îl port. Bunica mi-a cusut şi un „L”, să nu cumva să mă confunde lumea cu un tubuleţ de tempera. N-am eu două capete, cu aplicatoare diferite, ca verişoara mea, dar sunt muuult mai simpatic!
Dar ce tot pălăvrăgim la intrare?! Haideţi să intrăm şi să vă prezint. Simt miros de scorţişoară, cred că iar a stat bunica în bucătarie…
Mamăăă!! Avem musafiri!
 Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Afară este frig, este jumătatea lui noiembrie. Naz şi Ani stăteau pe măsuţa de lângă dulapul cu rechizite şi priveau cum copacul din faţa ferestrei îşi pierdea ultimele frunze. Îi aşteptau pe Lipici şi Forfecuţă, erau ceva probleme legate de proba în curs, colajul din hârtie creponată. Dar iată-i că se apropie.
- Ce s-a întâmplat Ani? Hârtie Creponată Roz a trecut pe la noi, un pic cam tristă, că nu se descurcă copiii…
- Da, din nefericire sunt cam neîndemânatici. Pentru proba aceasta i-am rugat pe părinţi să-i ajute puţin. Ei sunt prea mici şi nu se descurcă cu Forfecuţă, care nu reuşeşte şi pace să-şi găsească locul în mânuţele lor. Nu ştiu de ce, le alunecă, le scapă, taie strâmb, şi o banală tăietură dreaptă le dă cumplite dureri de cap.
- Ah Ani, să-ţi explic, zise Forfecuţă. În primul rând, fiecare copil ar trebui să aibă o forfecuţă cu inele pe măsura degetelelor lui. Dacă inelele sunt prea mari, îi va aluneca din mânuţă. Apoi, trebuie să o ţină corect.
- Şi cum îi învăţăm asta, spuse Lipici?
- Ne jucăm puţin înainte, interveni şi Naz. Începem cu cântecelul acela despre degeţele. Îl mai ştiţi?
Degetul mare pleacă la plimbare,
Arătătorul aduce bastonul,
Mijlociul duce pardesiul,
Inelarul aduce fularul.
Degetul mic nu duce nimic
Fiindcă este cel mai mic.
După ce ne-am asigurat că ştie ce nume poartă fiecare dintre degeţele, îi explicăm cum trebuie ţinută forfecuţa.
- Aşa este, Naz. Degetul mare trece prin inelul cel mare, zise Forfecuţă. De multe ori inelele sunt la fel, iar degetul mare trece prin inelul de sus. Mijlociul trece prin al doilea inel, iar Arătătorul sprijină forfecuţa din partea de jos. Cu puţin exerciţiu vor mişca cu uşurinţă cele două braţe ale Forfecuţei, şi vor reuşi să decupeze cercuri şi pătrăţele după contur.
- Dar, Forfecuţă, unde greşesc copiii? Întrebă Lipici.
- Ei folosesc Degetul mare şi Aratătorul în cele două inele. Atunci nu sunt deloc sprijinită şi îndrumată, şi tai în ce direcţie poftesc.
- Cred ca le-ar trebui puţin exerciţiu copiilor, mai ales că vom mai avea nevoie de Forfecuţă în timpul probelor viitoare. Ani, ce zici, pentru început n-ar fi bine să taie hârtiute, după linii trasate? Cred că i-ar ajuta.
- Şi eu cred, Naz. Haide să le povestim, şi să vedem şi cum progresează cu colajul…
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
Cei doi prieteni, Naz şi Ani, stăteau de vorbă pe raftul de sus, de la fereastră. Era o zi caldă de toamnă, iar ei savurau liniştiţi o limonadă.
– Trebuie sa recunosc, Ani, a fost un concurs palpitant! Ce mâini dibace au prietenii noştri! Proba de plastilină cred că a fost cea mai frumoasă de până acum, şi sper să mai fie multe aşa!
– Într-adevăr… sunt eu din familia acuarelelor, dar batoanele de plastilină merită toată lauda! S-au descurcat excelent, iar copiii au fost încântaţi. Ar trebui să le mai propunem concursuri de modelaj!
– Oo, avem timp suficient! Deocamdată le-am propus altceva, ce n-au mai folosit până acum. Le-am scos din cutie pe Carioci. Erau atât de fericite că le-a venit şi lor rândul, că nu-şi mai încăpeau în capace de fericire. Au şi plecat, să-i aştepte pe copii înşirate pe măsuţe. Sunt sigur că nu vor avea probleme să le folosească, ele sunt întotdeauna dornice de joacă, iar copiii le îndrăgesc. Ar fi perfect dacă nu le-ar mai lăsa fără capace, se usucă bietele de ele, si suferă enorm când încercăm să le reparăm… mai ales că de cele mai multe ori nu reuşim şi devin nefolositoare.
– Vezi Naz, asta nu înţeleg eu… de ce nu pot fi mai grijulii cu lucrurile la care ţin?!
Sunt copii Ani, şi ei cred că întotdeauna poţi face o „magie” şi repari ceea ce ai stricat. Cu timpul vor creşte, şi vor deveni mai grijulii.
– Naz, dar ştii ceva de rezultatele votului? S-a decis câştigătorul concursului?
– Cred că voturile copiilor sunt acum la Domnul Calculator. Adună de zor punctajele! Eu abia aştept să ne apucăm amândoi de diplome, este momentul meu preferat. Să-i felicităm pe toţi Năzdrăvanii, mari şi mici, pentru efortul depus!
Naaazz!! Aniii!! Se auzi de jos strigând Domnul Calculator. Sunt gata rezultatele! Haideţi să scrieţi diplomele!
Grafica: Emanuel Pavel
Recomandă articolul pe contul tău Facebook VN:F [1.8.5_1061] Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
|
|
Ne jucam...
de-a concursul.
Cele mai apreciate articole ale saptamanii