Talente de Năzdrăvani » Nostalgii de vacanta

In vizita la salina Slanic Prahova

Ani — Mon, 07 May 2012 21:14:57 +0000

Dacă tot au început zilele calde, şi am simţit că totuşi e prea cald pentru noi, am dat o fugă până la Slănic Prahova. Iris voia demult să vadă o mină de sare, aşa că mi-am făcut curaj şi m-am urcat la volan. Pentru cei care nu aţi mai fost, din Ploieşti urmăriţi indicatoarele de Văleni sau Slănic, şi sigur nimeriţi ieşirea corect. Apoi mare grijă la calea ferată de dinainte de Băicoi, trebuie să faceţi dreapta… dacă nu vreţi să vizitaţi oraşul şi să vă treziţi în DN1 .

La salină n-am mai fost cred că de vreo 15 ani, adică de pe vremea când liftul era ruginit şi nu avea lumină. Am simţit schimbarea de la intrare, când puteai sta liniştit la umbră în aşteptarea liftului. Ba chiar există si toalete, cu apă curentă, doar să întrebi de ele. Am coborât în mină cu doi pitici speriaţi, şi le tot spuneam fetelor cum cântau piticii din poveste, şi nu le era deloc frică. S-au ţinut ele un pic strâns de noi la coborâre, şi au fost copleşite când au văzut bolta înaltă a sălii, dar şi-au revenit repede. Iris nu s-a lăsat până nu a pus limba pe un perete, să se convingă că e din sare. Ba voia să probeze şi podeaua, dar am convins-o să renunţe. Era cât pe-aci totuşi să facă experimentul, când s-a împiedicat. Şi-a zgâriat un pic mâinile, şi plângea de usturime. Aşa a aflat pe pielea ei ce înseamnă a pune sare pe rană…

În salină – linişte. Deja auziseră fetele de ceva loc de joacă, dar cum veneam de pe drum am luat întâi masa. Ne-am bucurat să vedem că este foarte curat, şi erau şi coşuri de gunoi. Erau şi toalete, dar aerul sărat nu reuşea să acopere mirosul, aşa că [citeşte mai departe]

Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Ani — Sat, 18 Jun 2011 07:00:16 +0000

Printre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel [citeşte mai departe]

Amintiri de la mare

Ani — Tue, 24 Aug 2010 07:38:21 +0000

Anul acesta am plecat la mare… nici nu cred că puteam lipsi, copiii făceau lista de bagaje de prin aprilie-mai, nu mai zic de proiecte de jocuri, unde, cum, cu cine… marea lor dezamăgire a fost că nu ne-am putut sincroniza cu vecinii de anul trecut, nu a fost zi să nu întrebe dacă Bobo şi Răzvan sigur nu vin…

Încep să mă simt ca acasă. Ca acasă – dar la mare. De atâţia ani, ne ştim din vedere vecinii. Iar de când copiii se ţin pe propriile picioare şi nimeresc singuri cortul, parcă eşti mult mai relaxat în concediu. Cu Andrei la un an a fost… criminal, nu ştia să meargă, şi băga absolut orice în gură. Dar acum… e fain. Parcă devenim şi din ce în ce mai organizaţi, şi totul devine mai uşor… (Am văzut şi pătuţ pliant pe plajă. Şi cât de relaxaţi erau părinţii!!)

Anul acesta am început excursia devreme. Adică, ne-am sculat la 4, cu gândul că la 5 plecăm. Am reuşit la 6 să ieşim din parcare. Deja ne făceam probleme că nu prindem spectacolul de la 11 la delfinariu la Constanţa, am mai stat şi la staţia de taxare de la Feteşti, căci tocmai scumpiseră taxa cu 1 leu şi dacă nu aveai mărunt… era jale, că nici ei nu prea aveau să dea rest… Oricum am ajuns repede, şi ne-am relaxat în parcul delfinariului. Am vizitat şi expoziţa de rechini… iar după spectacol ne-am dus la acvariu. Ei, la acvariu deja copiii erau nervoşi, când facem odată baie?. Norocul nostru că le era somn, şi până am ajuns la destinaţie au dormit.

Parcăm. Valuri. Soare de după-amiază. Mami, noi ne ducem până la apa! Ok, dau indicaţii clare, nu se baga nimeni decât cu picioarele în apă. Nu de alta, dar erau [citeşte mai departe]

Era o zi, cu cer senin… in Bucegi

Ani — Sun, 22 Aug 2010 17:04:03 +0000

De multe ori ai nevoie de timp să te gândeşti la vacanţă… şi să-ţi dai seama cât de mult îţi lipseşte. Anul acesta am fost ambiţioasă, dar nu mi-a ieşit. Am vrut să ajungem la Omu, în schimb nu am calculat bine traseele. Nu am ţinut cont nici de pasul mic al copiilor, nici că nu mai sunt tânără şi 20kg în rucsac înseamnă ceva. Cert e că nu ne-am încadrat în timp aşa cum ne-am propus, mai bine zis am cam cedat fizic. Morala: data viitoare nu mai punem traseu de 10 ore, cinci sunt suficiente.

Să încep… am plecat pe la prânz, în toiul caniculei. Venisem seara de la mare, şi aerul încins din capitală ne-a încurajat să refacem bagajele. Aşa că dimineaţa am dat prin piaţa, am făcut repede ceva de mâncare, am mutat sacii de dormit din bagajele de mare în rucsacii de munte, am pus deasupra harta Bucegilor, am legat bocancii şi duşi am fost.

Prima seară am dormit la cort, în Sinaia, la Izvorul Rece. Curăţel, în curs de amenajare, taxa decentă: 20 ron cortul mic, de 2 persoane, 30 ron cortul mai mare. Al nostru era de 5, eram 6… . Budele – curăţele spre curate, aveau apă caldă seara între 9-11 şi dimineaţa între 8-10. Terasa n-am vizitat-o, aşa că nu ştiu preţuri. În camping, mulţi câini. I-am tolerat… căci mă gândeam că, dacă vine ursul, măcar are cine lătra. Erau 100m până la pădure, gardul de incintă nu părea să sperie vreun urs, dar nici nu părea atacat, aşa că am dormit liniştiţi.

A doua zi dimineaţă am pus totul în maşină şi am urcat la cota 1400. De aici urma să luăm rucsacul în spate, fiecare dintre noi, şi să începem să urcăm. Traseu: bandă roşie, spre cabana Vârful cu Dor. [citeşte mai departe]

Complexul muzeal de la Adamclisi: monumentul triumfal, muzeul si cetatea Tropaeum Traiani

Ani — Wed, 18 Aug 2010 22:19:24 +0000

Dacă există totuşi câteva imagini pe care orice român al trebui să le recunoască, atunci cea a monumentului de la Adamclisi este una dintre ele. Dacă nu ar fi fost poziţionat spre centrul Dobrogei, probabil nu s-ar fi păstrat atât de bine.Avem noroc… de ce? Câte popoare antice au parte de o istorie în imagini? Avem columna lui Traian, şi, bonus, monumentul triumfal de la Adamclisi.

În ultimii ani am mers la mare peste Dobrogea. Am învăţat drumul şi ne place. Am aşteptat să mai crească copiii să putem vizita monumentul… eu l-am văzut în facultate. Anul acesta am oprit. Şi am început să le povestesc, cu pasiune, că monumentul a fost ridicat ca ofrandă adusă zeului Marte…"şi planeta e tot a lui?" Mda… le-am povestit cum, la început, romanii îmbrăcau în armură un trunchi de copac, iar la baza lui puneau armele şi scuturile învinşilor. Apoi, încercând să-l mulţumească şi mai mult pe zeu, au păstrat ideea şi au construit trofeul din piatră. Statuia din vârf reprezintă vechiul trunchi, iar acoperişul în formă de solzi imită scuturile depuse ca ofrandă.

Am ajuns apoi la Apollodor din Damasc, celebrul arhitect antic, la podul de la Drobeta şi Columna de la Roma. Şi am încercat să identificăm scenele pe metope. Am mers la muzeu. Pentru că ceea ce am văzut în parc nu este decât parţial autentic. În afară de baza în trepte, care s-a păstrat, restul este refăcut după piesele recuperate din zonele învecinate. Elementele autentice pot fi admirate în sala mare a muzeului, construit special pentru a le adăposti. S-a recuperat marea majoritate a metopelor (49 din 54), şi cele mai multe din blocurile de piatră. În secolul trecut fuseseră folosite de localnici la construcţia cişmelelor.

Monumentul, cilindric, are diametrul de 40m. A fost ridicat [citeşte mai departe]

Pestera Ialomitei

Ani — Tue, 17 Aug 2010 21:01:53 +0000

Îmi doream demult să ajungem la Peştera Ialomiţei, dar nu ştiu cum se făcea că nu reuşeam. Anul acesta însă am mai bifat un punct de pe lunga listă pe care sper în viaţa aceasta s-o realizez. Peripeţiile până acolo vor fi subiectul altei povestiri, aceasta începe la gura Peşterii.

Ne-am sculat cu noaptea în cap, cu gândul să ajungem repede… dar, surpriză, la schit, programul de vizitare a peşterii este 9-18. Jumătate de oră am admirat peisajul şi m-am ofticat la culme că din punct de vedere tehnic nu pot face si eu o poză ca lumea, să prind tot schitul de la intrare… asta e, poate în altă viaţă. Preţul biletelor, afişat timid, aproape şters, 6 lei pentru adulţi, 4 lei pentru copii. Nu ştiu ce înseamnă copii, pe-ai mei i-au considerat prea mici şi n-au plătit. (Pentru cine e interesat de programul de vizitare, era şi un număr de telefon, 0768.088.792)

La orele 9 trecute fix se deschide uşa, suntem poftiţi înăuntru… văzusem poze din peşteră, dar în aerul cald al dimineţii, cu razele de soare ce luminau mica bisericuţă de parcă erau un reflector, m-am simţit ciudat. Atât de ciudat că parcă uitasem de ce sunt acolo…

Bisericuţa era închisă când am intrat, iar după ce am vizitat peştera, plini de noroi, nu am îndrăznit. Dar din uşă am privit, şi îmi pare rău ca nu am urmat imboldul să mă descalţ şi să intru.

Ne-am pregătit să intrăm în peşteră. Ne-am luat cam degeaba lanterne, este foarte bine luminată. Şi nici speologi nu suntem, să ne băgăm în cotloane bine ascunse. Am început cu începutul, adică citit descrierea de la intrare…

"Peştera Ialomiţa este amplasată la altitudinea de 1660m, în muntele Bătrâna, la 10 km de izvoarele râului Ialomiţa. Gura peşterii în [citeşte mai departe]

Acvariul din Constanta

Ani — Mon, 16 Aug 2010 21:01:33 +0000

Recunosc, nu sunt omul care să se priceapă la peşti, dar îmi plac. Şi… dacă n-ar fi atât de complicat de întreţinut un acvariu, probabil aş avea unul. Aş vrea unul cât un perete, căci mi se pare foarte relaxant să priveşti peştii… şi aş vrea câţiva "goldfish", şi un castel…

Încă n-am găsit o explicaţie, de ce acvariile atrag atât de mult copiii. Dar, cum se întâmplă, am decis să vizităm anul acesta şi Acvariul din Constanţa. Locaţia… lângă Cazino. E uşor să ajungi, dacă şi întrebi de câteva ori. În schimb sunt şi direcţionale, destul de bunicele. Noi am ajuns fără gps. Preţul biletelor: 14 lei pentru adulţi, 7 lei pentru copii. Şi 10 lei taxa foto.

Peştişorii – simpatici. Andrei s-a plictisit repede, deşi hărţile cu habitatul îi plăceau cel mai mult, Iris voia să-i citim tot ce scrie la detalii. Pe Andrei l-a fascinat harta Mării Negre, cu adâncimi, suprafeţe, tări riverane. Le-a plăcut şi bazinul central, pisica de mare mai ales, că era din Nemo. Sturionilor le spuneau rechini, deşi mi-am dar silinţa să le explic diferenţele.

În schimb marea dezamăgire, pentru Iris, au fost căluţii de mare. Sublimi, dar lipseau cu desăvârşire. Am întrebat, ni s-a spus că nu rezistă decât câteva zile în captivitate, şi acum nu aveau. Dar senzaţia locaţiei a repezentat-o acvariul marin de la intrare, cu patru de Nemo şi doi de Dory. Au înnebunit amândoi când i-au văzut. E drept că acvariul era frumos, atât de "albastru", încât peştişorii portocalii contrastau extraordinar. Am zărit şi câteva anemone micuţe… Dar să las imaginile să vorbească.

Dar… nu erau singurii peştişori:

Sperăm să mai ajungem… de data aceasta când vor dori piticii.

Expozitie de rechini si piranha la Delfinariul Constanta

Ani — Sun, 15 Aug 2010 17:43:30 +0000

Poate că viziţa la delfinariul din Constanţa nu ar fi fost la fel de interesantă fără expoziţiile deschise în cadrul parcului marin. Ca tot călătorul care pleacă la drum, am ajuns acolo cu noaptea în cap, a se citi că pe la 8 şi jumătate parcam la poartă. E drept că ne-am sculat devreme, dar măcar nu am mers pe autostradă cu soarele în ochi. Şi, în plus, nu am mai căutat disperaţi un loc de parcare inexistent. Căci, între noi fie vorba, la ce bun sa construieşti parcări lângă obiectivele turistice? Mai bine mai târziu decât niciodată, anul acesta s-au apucat de construit, au tăiat trotuarul, şi chiar că nu mai ai unde parca până nu vor termina.

Dar, cine se scoala de dimineaţă prinde unul dintre cele 4 spaţii (nu locuri!) de parcare de lângă poartă…

Aşadar, aterizăm în parc. Mâncăm, căci plecasem devreme de-acasă. Apoi începem să ne învârtim prin parc. Planetariul nu era de copii aşa mici, dar erau deschise două expoziţii. Una cu şerpi şi reptile, dar mai vizitasem unele asemănătoare, şi cealaltă – cu rechini şi piranha. Am ales-o pe cea de-a doua. Preţul biletelor: 14 lei adulţii, 7 lei copiii. Prima impresie – jalnică. Noroc că ne-am revenit repede. Normal, dacă prima sală amenajată semăna a muzeu, cu diferite specii de rechin împăiate. Am recunoscut rechinul ciocan, şi am aflat că are ochii telescopici, poate privi în toate direcţiile.

Ne-au plăcut şi steluţele de mare, dar copiii au rămas cu ochii la peştele balon.

Am trecut apoi la zona destinată rechinilor. Maxilare de diferite mărimi, dinţi, îţi cam dădeau fiori. Unul, destul de mare, te lăsa să vezi şi cum cresc din interiorul maxilarului rândurile suplimentare de dinţi. Expoziţia era completată cu un costum de scafandru şi o cuşcă pentru [citeşte mai departe]

Fara cuvinte

Ani — Sat, 14 Aug 2010 08:31:21 +0000

Sunt amator, şi o recunosc. Şi uneori pasiunea te prinde… rău. Ajunge să te joci un pic, să intri la categoria camere foto DSLR pe evoMAG, şi să începi să visezi. Visezi frumos… şi speri ca visul să devină realitate. D90 . Nu se ştie niciodată…

Şi pentru că tot visez frumos, e nevoie şi de lucruri frumoase în faţa obiectivului. Aproape că nu mai credea că există, dar uite că am întâlnit-o, faimoasa ciupercă otrăvitoare, roşie cu buline albe, pe care o desenăm fiecare dintre noi, şi am întâlnit-o în sfârşit! A meritat să iau la picior drumul de la Piatra Arsă la Peştera, chiar numai şi pentru ciuperca asta. Atât de frumoasă, şi atât de periculoasă…

Pei Pei, Nini si Chen Chen, noii delfini de la delfinariul din Constanta

Ani — Thu, 12 Aug 2010 07:03:32 +0000

Dacă pleci la mare cu doi copii mici, este aproape imposibil să eviţi un spectacol cu delfini. Anul acesta am revenit la delfinariul de la Constanţa, după experienţa de la Varna. Încă din primăvară toate canalele de şitri anunţau sosirea a trei noi delfini la Constanţa, aduşi tocmai din China. Pei Pei, Nini şi Chen Chen, chiar dacă sunt încă la începutul programului de dresaj, au reusit, preţ de 20 de minute, să îi încânte pe copii.

Numai unul dintre ei poate să execute cerinţe mai complicate, cum ar fi mersul pe coadă, salut, dans sau cântat. Acrobaţiile aeriene se reduc la lovirea mingii, încă nu au fost introduse cercurile sau alte elemente mai dificile. Poate sunt cârcotaşă, dar la un preţ al biletelor de 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii aveam ceva mai multe pretenţii. Chiar şi piticii mei îşi aminteau că la Varna a fost "mai frumos". Dar delfinii promit, sunt foarte receptivi la dresaj, şi probabil anul viitor vom avea un spectacol mult mai bun. Şi poate vor fi şi mai mulţi, căci am înţeles că se încearcă obţinerea unor pui în captivitate, toţi trei (un mascul şi două femele) fiind foarte tineri.

Un punct în plus a căpătat spectacolul pentru folosirea bazinului în aer liber, cu mult mai multe locuri şi mult mai potrivit pentru copii. Un punct l-a pierdut, cel puţin din punctul meu de vedere, pentru că spectaclul se desfăşoară numai în limba română. Iarăşi, compar cu delfinariul din Constanţa cu cel din Varna, acolo cel puţin o treime din spectacol a fost prezentat în limba engleză. Aici… am avut "noroc" că suntem români.

Dar să las şi pozele să vorbească:

[citeşte mai departe]