Am ajuns la concluzia că nu e bine să-ți faci planuri de lectură înainte de sesiune (deși sesiunea e „acea” perioadă în care ai face orice, dar orice altceva decât trebuie!), și apoi nici la început de vacanță nu e chiar indicat să citești despre vacanța pe care încă n-ai gustat-o… dar țineam cartea de prea mult timp pe noptieră, iar Roxana aștepta păreri. Știu, știu, apoi le-am lăsat la dospit. Adică am citit înainte de vacanță un ghid de vacanță despre care vorbesc după vacanță. Și… deși am savurat fiecare moment, în concediu mi-am dat seama că aștept continuarea, „În vacanță cu (pre)adolescenți”. Și poate că un capitol despre cum să pleci cu lupul, capra și varza, adică doi copii…
Ar fi multe de povestit despre cum am cunoscut-o pe Roxana, însă originile poveștii se pierd undeva cu mai bine de 15 ani în urmă. Ce pot spune e că am citit cartea acum căutând prin ea fragmentele de povești-de-după-concediu de care aveam parte la finalul a două săptămâni în care fiecare pleca care-ncotro. De altele știam de pe blogul LumeaMare.ro și, pot spune că, dintre enorm de multele lucruri pe care le-am învățat de la Roxana, cel mai prețios a fost cum să nu renunți la dorințele tale și să mergi acolo unde te cheamă inima.
Aș fi curioasă ce efect ar avea cartea asupra părinților care exclud din start vacanța cu copiii, mai ales mici. Nu e cazul meu, am mers la cort și însărcinată, și cu bebeluș, apoi cu doi, și nimic nu mi s-a părut greu. E drept că prima dată la hotel copiii au fost derutați, nu știau ce e cu cartela… însă astea sunt detalii, le înveți repede la nevoie. Dar să montezi un cort… nu e chiar floare la ureche. Și nici să-ți faci bagajele corespunzător! Am zâmbit de multe ori pe parcursul lecturii… m-am regăsit și m-am bucurat că există destule „oi negre” astfel încât „oile albe” să nu ne mai considere ciudățenii.
Ce am aplicat cu succes în această vacanță, idee cumva confirmată, a fost să lăsăm o zi-două tampon între concediu și reîntoarcerea la muncă. Se pare că a funcționat. Apoi, să las copiii să decidă, deși a fost cea mai statică vacanță proiectată în ultimul timp – am fixat campingul și apoi excursii scurte în jur. Ce mai am de învățat – cum să faci bagajul „mic” pentru călătoriile de weekend, cu avionul. Aici sfaturile chiar mi-au prins bine. Pentru debutanții în aventura de familie, recomand cu căldură pentru studiu intens anexele volumului, listele de bagaj pentru diversele tipuri de călătorii. Listele îți pot salva viața. Și listele altora, pe care să le compari cu lista ta.
Apropo de liste, am una pe care o folosesc de ani, mereu adaug, scot, și e din ce în ce mai simplu să pregătesc o plecare. Anul acesta am trișat… am pus-o pe Iris să facă lista cu tot necesarul. A muncit la ea aproape o zi… ca apoi să se înfurie la culme (ferească-te Sfântul din calea unui scorpion ofticat!) când a văzut că o pun să compare lista ei cu lista mea și să le îmbine… Dacă aveai deja una, de ce am făcut și eu? – Ca să înveți să anticipezi! Am fost foarte mândră de ea că s-a descurcat uimitor de bine! Și sunt și mai mândră de ea că, la întoarcere, a luat lista să completeze ce am „uitat” sau ce ar mai fi fost util… ca să nu ne chinuim anul viitor!
Dincolo de partea practică a volumului (prima jumătate) am savurat și poveștile re-spuse ale Petrei, așa cum a simțit Roxana că a perceput ea călătoriile prin atâtea colțuri ale lumii, într-adevăr mari!
Am notat câteva idei în timpul lecturii – mi-au atras atenția ori pentru că nu m-aș fi gândit în veci la ele sau pentru că mi-au trezit amintiri peste care se așezase ceva praf de uitare:
- ai nevoie de noțiuni de prim-ajutor. Nu știi niciodată ce provocare îți aduce copilul, sau chiar adulții de lângă tine; nu m-aș fi gândit însă niciodată că trebuie să știi ce să faci în caz de spânzurare, căci se poate ca, la hotel, copilul să se spânzure involuntar în draperiile verticale.
- dacă iei copilul cu tine în vacanță, trebuie să ieși din bula ta de griji legate de organizarea excursiei și să-i acorzi timp, să vadă că e important și că nu e doar un simplu bagaj în excursia ta. Aici recunosc că am sărit câteva decenii înapoi în timp, când plecam cu părinții, mama cu „bilet la băi”, programul ei criminal de tratament ne dădea peste cap vacanța, ora de trezire, mesele la oră fixă ne scoteau din minți, dar la astea punea capac plecarea… orășel de provincie, cu schimbare la Gara de Nord, după transbordare prin București, cu n bagaje pe care le tot număra stresată, și la final adăuga mereu… și două bagaje vii. Poate era doar o glumă…
- viața la cort se învață de mic: de la corturile făcute în casă până la cele întinse afară cu părinții. Însă a construi un cort devine o provocare atunci când nu știi ce ai la îndemână! Mi-a amintit de toate vacanțele de vară la oraș, petrecute „la cort” în spatele blocului. Doar că acest – să-i zicem – cort era construit din ce aducem noi, copiii, din casă: cearceafuri, preșuri, păturici… prindeam cu cleme de rufe cearceaful de pervazul metalic al unul balcon de la parter și de gardul care mărginea aleea de lângă bloc. Spânzuram „pereți”, ca să „nu se vadă” de-afară. Preșuri groase ne dădeau toate mamele, să nu stăm pe ciment „să răcim”. De dimineață de când făceam ochi ne luam toate trancafusele (păpuși, jocuri, cărți) și seara târziu abia dacă strângeam să ne ducem în casă. La prânz era un fel de picnic, la care mâncam orice puteam aduce din casă. Înainte de revoluție nu era o veselie, dar o roșie, doi castraveți și-o ceapă ne făceau foarte fericiți! E viața la cort care îmi lipsește cel mai mult…
- bugetul de vacanță și prostiile pe care le poți cumpăra – aici… cred că depinde foarte mult de cum e obișnuit copilul. Dacă acasă primește cam tot ce vrea, va fi greu în vacanță să eviți dughenele cu prostii. Dar de fiecare dată înalț mulțumiri când scap, chiar și la vârste mari!
Închei cu îndemnul pe care Roxana Farca îl lansează la final: Călătorește cât mai mult alături de copilul sau copiii tăi, începând chiar de acum. Restul e poveste…
Volumul a apărut la editura Tritonic, dar cred că cel mai bine o las pe autoare să vă vorbească, aici.
Duminică seara s-a așternut liniștea peste campingul ad-hoc, cei veniți pe weekend sau în pelerinaj la mănăstiri (duminică fusese hramul de la Sihăstria), se evaporaseră. Luni… am ascultat păsările cântând, am admirat păstrăvii din pârâu – de privit, nu de mâncat, că nu aveau mai mult de câțiva centimetri.
