Concursul de creatie – Ornamente de Craciun in origami 3D – epilog

Vezi pagina principală a concursului

Sper că surprizele de săptămâna aceasta să se adauge celor pe care atmosfera de sărbătoare vi le aduce în case! Am încheiat un concurs deloc uşor, organizat cu ajutorul editurii Casa. Copiii au muncit enorm, nu este deloc uşor să confecţionezi atâtea piese mici. Poate că îmbinarea este un exerciţiu de atenşie şi coordonare, dar execuţia pieselor este unul de răbdare prin excelenţă. Sunt puţini cei care au reuşit să răspundă provocării şi să ducă proiectul până la capăt, dar rezultatele sunt impresionante. Îi felicit pe toţi cei care s-au străduit şi au reuşit să participe la acest concurs! Felicit de asemenea şi copiii care au acceptat invitaţia de a face parte din juriu. Mesajele lor le găsiţi în pagina principală a concursului, în secţiunea de comentarii.

Două premii pentru "Cel mai frumos ornament" conţin fiecare câte un voucher în valoare de 60 lei valabil în librăria online a editurii Casa. Ele au fost acordate în urma votului juriului, cei doi câştigători detaşându-se destul de bine de ceilalţi participanţi. Câştigătorii sunt nr. 1 Bianca Anastasia P., Popesti Leordeni, 6 ani, cu 174 puncte, şi nr. 18 Andrei-Horia H., Iasi, clasa a II-a, cu 122 puncte.

Origami 3D Origami 3D

Premiul de popularitate conţine un voucher în valoare de 40 lei. Premiul a fost adjudecat de 6. Mihai Matei S., Bucuresti, 6 ani, cu 12 puncte, în urma tragerii la sorţi, deoarece s-a aflat la egalitate cu concurentul nr. 12.

Origami 3D

Cinci premii oferite prin tragere la sorţi, conţin fiecare un voucher în valoare de 20 lei. Norocoşii sunt (vezi înregistrarea extragerii):

7. Ruxandra T., Otopeni, 7 ani
2. Mihai B., Amarastii de Jos, 5 ani
14. Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIIa
17. Ioana-Maia H., Iasi, 6 ani
3. Marisa S., Cluj Napoca, 5 ani

Origami 3DOrigami 3DOrigami 3DOrigami 3DOrigami 3D

Un premiu oferit prin tragere la sorţi, pentru unul din copiii care au participat la jurizarea concursului, conţinând un voucher în valoare de 20 lei, merge la: nr. 15 Grigore Delia.

Două premii surpriză oferite juriului de Talente de Năzdrăvani merg la juraţii: nr. 5 Amalia, nr. 21 Gabriel

Premiile nu pot fi preschimbate în bani şi beneficiază de livrare gratuită pe teritoriul României.

Recomandări pentru câştigători:

Pasteluri cu flori, grădini ?i câmpuriPerspectivaPeisaje în acuarelăQuilling - flori ?i alte ornamente - Idei creative 100Animale sălbatice din hârtie - Idei creative 101Modelarea plastilinei - Idei creative 99Mandale din hârtie - Idei creative 98Origami în 3D - Idei creative 97Hoinari prin anotimpuri. IarnaPachet Bobi?ă ?i Buburuză - 3 volume

Câştigătorii au la dispoziţie trei zile pentru a revendica premiile. Până la data de 24 decembrie 2014, ora 11:00, câştigătorii trebuie să adauge la acest articol un mesaj, folosind adresa de mail cu care au participat la concurs/juriu. Mesajul trebuie sa cuprindă:

  • Numărul de concurs/numărul în juriu şi numele participantului
  • Premiul câstigat şi opţiunile (link către carte, în librăria editurii Casa).
  • Adresa părintelui care va ridica premiului. Vă rog ca adresa poştală să includă şi codul poştal.
  • Un număr de telefon de contact.

Datele personale nu vor fi publicate pe site, mesajul va fi editat înainte de a deveni public, şi aceste date şterse.

Câştigătorii care nu îşi vor revendica premiile până la data menţionată le vor pierde, urmând a fi atribuite următorilor clasaţi, în cazul celor acordate de juriu, sau printr-o nouă extragere, în cazul celor “norocoase”.

Editura Casa

Vă mulţumesc tuturor pentru participare, şi vă doresc o vacantă plăcută!

Concursuri precedente: Primavara la fereastra, O felicitare – o poveste, Ghiozdanelul creativ, MandaMagicOul NazdravanSteluta calatoare,  Primul clopotelJocurile CopilărieiRilă-IepurilăPrimul fulg de nea,Toamna la noi acasă,  Vine Iepuraşul!,  Brăduţul meu specialToamna prin ochi de copilLumea mea cea mică.

18. Andrei-Horia H., Iasi, clasa a II-a. Concursul Origami 3D

Origami 3D

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, un alt nume, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 1 decembrie 2014, ora 00:00, şi 14 decembrie 2014, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în aproximativ 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus. Comentariile sunt moderate si verificate, abia apoi publicate.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Casa

17. Ioana-Maia H., Iasi, 6 ani. Concursul Origami 3D

16. Iustin Cristian M., Bucuresti, 6 ani. Concursul Origami 3D

Steluta din 50 de piese.

15. Cristina R., Botosani, clasa I. Concursul Origami 3D

Bradutul e facut din 96 piese si e ornat cu glitter. Nu stiu daca sunt imbinate asa cum ar trebui, le-a pus cum a putut!

Origami 3D

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, un alt nume, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 1 decembrie 2014, ora 00:00, şi 14 decembrie 2014, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în aproximativ 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus. Comentariile sunt moderate si verificate, abia apoi publicate.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Casa

14. Laura Ioana H., Iasi, clasa a IIIa. Concursul Origami 3D

Am realizat un fulg de nea din hartie alba si rosie la care am pierdut numaratoarea pieselor…….dar stiu ca sunt destule 😀 …. a fost usor de facut piesele, mai greu la asamblat dar intr-un final am reusit…. zic eu…. 😉

Origami 3D

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, un alt nume, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 1 decembrie 2014, ora 00:00, şi 14 decembrie 2014, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în aproximativ 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus. Comentariile sunt moderate si verificate, abia apoi publicate.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Casa

13. Denisa Maria H., Iasi, 6 ani. Concursul Origami 3D

Am realizat o coronita din hartie alba si rosie pe care am lipit braduti si stelute,

Origami 3D

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, un alt nume, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 1 decembrie 2014, ora 00:00, şi 14 decembrie 2014, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în aproximativ 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus. Comentariile sunt moderate si verificate, abia apoi publicate.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Casa

12. Alexandru T., Pascani, 8 ani. Concursul Origami 3D

Dupa patru zile de pliat piesele si mai multe incercari nereusite am reusit primul om de zapada in tehnica origami 3d. A fost greu pana am inteles cum se face, apoi restul a fost o joaca. Abia astept sa punem bradul si sa-l pun la loc de cinste!

Origami 3D

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, un alt nume, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 1 decembrie 2014, ora 00:00, şi 14 decembrie 2014, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în aproximativ 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus. Comentariile sunt moderate si verificate, abia apoi publicate.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Casa

11. Ruslana Mihaela M., Repedea, 6 ani. Concursul Origami 3D

Detalii despre confectionare aici.

10. Silviu I., Valenii de Munte, 11 ani. Concursul Origami 3D