Iarna trecută concursul "Brăduţul meu special" a fost susţinut cu premii de Editura Teora. Unul dintre premiile oferite copiilor a fost şi Atlas geografic, activităţi practice pentru copii isteţi. Momentul final al concursului a fost unul extrem de special. Pentru câteva zile, premiile s-au aflat la mine, până când am aflat câştigătorii şi le-am expediat. Dintre toate, Andrei a răsfoit îndelung atlasul, necăjit că nu poate explora şi pachetele ataşate. I-am promis atunci că… dacă va fi cuminte… poate… dar cum babă frumoasă şi copil cuminte n-am văzut, am transformat cuminţenia în rezultate şcolare. Săptămâna trecută l-am lăsat să aleagă, şi a ales.
Dacă putea exista o carte mai aproape de dorinţele lui, atunci atlasul a nimerit la fix. Nu ştiu de unde a moştenit pasiunea pentru geografie, graniţe, capitale… dar steagurile îl fascinează de vreo doi ani. Le-am printat de pe net, le-am desenat…
… când am adus atlasul acasă nu-i venea să creadă. 18 coli cu autocolante, steaguri, animale, clădiri renumite, minuni ale naturii… nici nu ştia cu ce să înceapă! Am început cu prima pagină de explicaţii, să vedem ce anume trebuie să facem. La fiecare continent sau regiune trebuia să lipim steagurile în căsuţele rezervate fiecărui stat. Apoi să căutăm pe colile cu autocolante animalele marcate ca aparţinând acelei regiuni şi, folosind trimiteri ca la şah, să le plasăm în caseta potrivită de pe hartă. La fel am procedat şi în cazul clădirilor.
Le-a venit rândul celor 10 cărţi poştale ilustrate. Mesajele sunt pretipărite, dar… cu texte lipsă. Ca să o poţi "expedia", trebuie întâi să citeşti descrierea acelei regiuni, să completezi spaţiile libere, apoi să cauţi un destinatar. Iată ce aflăm despre nordul Europei:
Salut!
În Franţa se spune Bonjour! Am sosit în capitala Marii Britanii, Londra, iar apoi am zburat la Oslo, capitala Norvegiei. Am călătorit spre sud, până la benelux – Belgia, Luxemburg şi Olanda. În Danemarca am vizitat Legoland, un parc tematic neobişnuit, construit din cărămizi de plastic. Apoi am plecat la schi în Alpi. Aceşti munţi acoperă cea mai mare parte a Elveţiei. În continuare ne vom îndrepta spre sudul şi sud-estul Europei! Auf Wiedersehen! Aceasta înseamnă "La revedere" în limba germană.
După ce ai "parcurs" o regiune, primeşti o viză în paşaportul ataşat cărţii. Andrei a fost încântat de noul lui paşaport. Şi-a completat numele, localitatea naşterii, înălţimea, ba chiar a inventat prima lui semnătură. Normal, am căutat şi o poză, noroc că mai aveam de la carnetul de note… Convenţia a fost că primeşte viza după ce dovedeşte că a citit paginile respective.
Lucrarea începe cu prezentări generale: ce este un atlas, ce sunt hărţile, ce înseamnă legendă. Aflăm ce este Ecuatorul şi cercurile polare, iar trimiterile tip grilă de pe hărţi seamănă foarte bine cu reperele de latitudine şi longitudine.
Zonele prezentate sunt: Canada şi Arctica; Statele Unite, Mexic şi Marea Caraibilor; America Centrală şi de Sud; Africa de Nord; Africa de Sud; Europa de Nord; Sudul şi sud-estul Europei; Rusia şi vecinii acesteia; Sud-vestul şi sudul Asiei; China şi nord-estul Asiei; Sud-estul Asiei; Australia şi Noua Zeelandă, Antarctida. La final este un index cu ţările care pot fi găsite în atlas.
Hărţile inserate sunt generale, prezintă grafic formele de relief caracteristice zonei, precum şi marile fluvii care o străbat. Sunt marcate graniţele statelor şi capitalele.
Lucrarea este format mare, 34x34cm, cu copertă cartonată. La interior cuprinde 14 file color, plastifiate, format 24x34cm, astfel încât abţibildurile se pot desprinde şi folosi în paşaport, sau jocul poate fi reluat pentru completarea hărţilor.
Mai avem încă de lucru, lectura şi explicaţiile nu merg la fel de repede ca lipirea autocolantelor. Apoi trebuie să căutăm şi informaţii despre animalele pe care încă nu le cunoaştem… nu putem să dăm ocol lumii atât de repede. Nu cred că ne va lua totuşi 80 de zile… dar la final vom avea şi noi un paşaport plin cu vize, ca dovadă a călătoriei noastre imaginare.
Habar n-am când a început mai exact pasiunea asta cu dinozaurii… poate când au văzut prima dată filmul de animaţie cu Dinozauri, şi l-au îndrăgit pe Picioruş şi pe prietenii lui. A continuat cu enciclopedii, mulaje, o sacoşă de dinozauri de cauciuc de pe la muzee…
E, într-adevăr, o lume fascinantă. Deşi e demult dispărută, încă te înfioară… iar teoriile recente de prin Jurassic Park, chiar dacă ştii bine că sunt SF-uri, te gandeşti… dacă uriaşii ar reveni pe Pământ?
Ei, măcar paleontologii ar elimina o mulţime de supoziţii despre specii şi obiceiuri. Ei ar fi fericiţi, nu ştiu însă pentru câtă vreme…
Andrei, în mania lui de a învăţa cifre şi clasificări, a fost încântat de noua materie de studiu. De la Bucureşti şi până dincolo de Piteşti am studiat a doua zi de Crăciun luptele dintre dintre machetele de hârtie. Cred că a fost lucrul care a deosebit cartea de celelalte, faptul că figurinele sunt animate în cele 6 tablouri principale, dar şi în numeroasele tablouri secundare, cu detalii despre caracteristicile de bază ale fiecărei specii..
Mie mi-au plăcut că sunt rezistente. Cartea este format mare, 19x25x6cm, şi este realizată integral din carton. Machetele sunt minunate, cu finisaje de calitate şi perfect funcţionale. Mai mult, casetele mici se pot bloca, la nevoie, pentru a proteja şi mai mult decupajele. Am răsfoit în faţa camerei enciclopedia tridimensionala:
Mai aveam două cadouri de la Moş Crăciun, şi cum nu mă puteam hotărî cu care să închei prezentările, aşa că l-am întrebat pe Andrei… dintre Cum funcţionează corpul meu şi Dinozaurii care îi place mai mult. Fascinat de ceea ce avem pe sub piele, nici nu mă aşteptam să n-o aleagă pe prima. Dar… greşit. Dinozaurii i-au plăcut cel mai mult, aşa că azi povestesc despre Corpulmeu. Cartea, nu al meu cel existent, căci după sărbători în stil tradiţional nu-i frumos să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.
L-am întrebat dacă nu-i place cartea. Îi place, dar nu aşa mult. Îi plac ferăstruicile, şi îi place să se uite "înăuntru". Trec peste dorinţa exprimată la un moment dat, cu regrete, că nu a văzut creier de om "pe viu", sper nici să nu vadă. (Şi nici să nu prindă secvenţa aceea ciudată din Hannibal.)
Dar să revin la carte, o enciclopedie minunată pentru copii: 13 file presărate cu surprize la fiecare colţ. Mereu ai ceva de descoperit, de investigat. Dar cartea nu a fost "citită" frumos, pagină după pagină. Am început întâi cu cele mai atractive pop-up-uri, ce sunt, cum funcţionează, daca avem şi noi, şi pe unde. Apoi au început să-şi amintească de ce au suferit ei de-a lungul timpului, şi să le arăt care erau zonele cu pricina. În final au trecut la investigaţii în familia extinsă, care ce oase şi-a rupt, şi să le arate pe schemă. Am culminat cu un amic, aflat în vizită, şi care le-a arătat pe ce bifurcaţie aortică are el montat un stent. Nu mai spun la ce discuţii am ajuns…
Macheta cu craniul au spus că e "greşită". Ochii nu pot fi atât de aproape de creier… De fapt, nu şi-au închipuit ei niciodată că în spatele ochilor începe… creierul. Încă nu au descoperit-o toată, dar e printre cărţile pe care le scot din bibliotecă atunci când avem vizitatori. Poate-poate mai prind ocazia să investigheze o afecţiune…
Lucrarea, realizată sub coordonarea lui Steve Parker, este realizată în format mare, 26x26cm, şi cuprinde 13 capitole: corpul, scheletul, creierul şi nervii, muşchii, circulaţia, respiraţia, digestia, hormonii, ochii şi urechile, nasul şi gura, piele, unghii şi păr, reproducerea, creşterea şi îmbătrânirea. La final, un index are rolul de a ajuta navigarea în interiorul lucrării.
Printre cadourile cu care Moş Crăciun de la Teora i-a dat pe spate pe copii a fost si cartea despre Titanic. M-a lăsat pe mine cu gura căscată, căci ce reacţie poţi să ai în momentul în care o deschizi, linistit, şi în faţa ochilor ţi se desfăşoară o machetă impresionantă de 1m? Nu vreau să mă gândesc ce reacţie au avut cei care l-au văzut prima dată… real. Iris habar n-avea ce era cu vaporul ăsta, dar Andrei era la curent cu faptul că pe 14 aprilie s-a scufundat un vapor mare care mergea la New York. Acum îl vedea.
Vacanţa nu ne-a lăsat prea mult să aprofundăm materialele incluse, dar cum în seara asta rulează filmul pe tv, am citit cartea împreună. Până acum copiii s-au amuzat studiind macheta, şi interiorul, prin ferăstruicile deschise, harta cu punţile navei, copia după singurul bilet rămas de la un pasaget de clasa întâi, care nu a mai plecat. Oare cum s-a simţit reverendul Stuart Holden, având pe birou, o viaţă întreagă, înrămat biletul?
Pachetul include şi o copie după meniul ce se servea pe navă. Recunosc că de multe dintre cele de-acolo nu am auzit în viaţa mea, dar ce au constatat şi copii: mâncau foarte sănătos. Cred şi eu, habar n-aveau acum 100 de ani ce-s alea "E-uri", iar somonul, carnea de vită, făceau parte din alimentaţia curentă. Până şi la clasa a treia se mânca sănătos. Dimineaţa: terci din făină de ovăz şi lapte, heringi afumaţi, cartofi în coajă, omletă cu şuncă, pâine proaspătă cu unt, marmeladă, ceai, cafea. La prâz: supă de orez, pâine proaspătă, pesmeţi, friptură de vită cu sos brun, porumb dulce, cartofi fierţi, budincă de prune cu sos dulce, fructe. Gustarea de la ora 5: carne rece, brânză, murături, pâine proaspătă cu unt, compot de smochine cu orez, ceai. Cina: terci, pesmeţi, brânză.
Dintre pliantele incluse, cel mai mult l-a fascinat copia după ziarele din epocă, The New York Times şi The Daily Mirror. Trebuie să recunosc că, deşi scrisul este foarte mic, tot am stat să buchisesc un pic. Nu citeşti în fiecare zi un ziar de acum 100 de ani, nu?
Pliantul cu schema navei este foarte detaliat, poţi pierde ore studiind aşezarea. Oare cât ţi-ar fi luat să-l vizitezi? Hmmm… ce păcat că nu s-au gândit să facă încă un parc "Titanic", cum e cel de la Disneyland. Pun pariu ca ar avea mare succes. Pe verso sunt câteva informaţii despre cei care s-au aflat la bordul vasului, sau mai norocoşi în acea zi. Cel mai mult m-a impresionat povestea a doi copii, fraţii Navratil, răpiţi de tatăl lor după divorţ. A plecat cu ei în America, sub nume fals. În momentul naufragiului, i-a urcat într-o barcă de salvare. El s-a înecat, dar mama şi-a recunoscut copiii într-o poză din ziarele vremii, şi a mers în America pentru a-i regăsi.
Citind cartea, am aflat şi lucruri pe care nu le ştiam. Dintre acestea… de exemplu, că nu au avut binoclu pe vapor, şi că supravegheau marea doar cu privirea. Dacă mă gândesc bine… dacă tot le era aşa teamă, şi nu vedeau nimic, de ce nu foloseau la intervale regulate rachete de semnalizare!? A doua… că cel de-al patrulea coş era fals. Era aerisire pentru cambuză, şi a fost pus pentru că armatorii au considerat că vaporul ar arăta "ciudat" fără el. Şi al treilea… că informaţiile despre gheţari au ajuns pe vas, dar nu şi la cine trebuie, au rămas în cabina telegrafiştilor.
Am urmărit pas cu pas rezumatul momentelor importante ale naufragiului. În final, misterul care a învăluit evenimentul atâta timp a fost spulberat, în 1985 fiind descoperită epava. Carena nu a fost spintecată, plăcile au fost îndoite, niturile tăiate, şi de aici fisura. Se pare că materialul folosit nu a fost de o foarte bună calitate.
În ferestrele de lângă machetă se deschid, în variante pop-up, sălile principale: restaurantul franţuzesc, puntea de comandă, sala de recepţie de la clasa întâi, sala de gimnastică, terasa cu palmieri, sau scara principală, care apare şi în film. Recunosc că aş vrea să văd un album cu fotografiile lui Francis Browne, un fotograf care a călătorit cu Titanicul, şi care a coborât la ultima escală europeană, în Queenstown…
După ce moşul a scos-o din sac pe Cenuşăreasa, a fost rândul lui Andrei (adevărul e că moşul scotea cadourile pe rând, iar piticii se tot uitau cu disperare la sac că se goleşte ). Lui Andrei i-a adus o poveste cu un băieţel, un pic mai mare decât el… Cartea Junglei, la fel de frumoasă şi interesantă ca Cenuşăreasa. N-a apucat s-o răsfoiască foarte mult, căci era cu ochii pe sac, dar după ce a plecat moşul a răsfoit-o împreună cu Iris.
Parcă jungla întreagă coborâse în palmele lor. Toate personajele au prins viaţă, cele şase scene principale sunt construite admirabil de Matthew Reinhart. Nu numai că imaginile par a "răsări" din pământ, ci ele interacţionează, se mişcă, simt… Iris a remarcat imediat tabloul în care mama îşi mângâie copilul dacă mişti pagina. O explozie de culoare, flori exotice şi temple misterioase, toate pentru a stimula imaginaţia copilului care citeşte povestea.
Cartea le-a plăcut foarte mult. A fost pentru ei o surpriză frumoasă, unul din cadourile "bonus" de la Moşu’.
Şi… am răsfoit-o:
Lucrarea se prezintă în format mare, 21x27cm, cu copertă cartonată, iar titlul este lăcuit selectiv, cu auriu. O realizare tehnică excepţională, şi un cadou minunat.
Iarna trecută concursul "Brăduţul meu special" a fost susţinut cu premii de Editura Teora. Unul dintre premiile oferite copiilor a fost şi Atlas geografic, activităţi practice pentru copii isteţi. Momentul final al concursului a fost unul extrem de special. Pentru câteva zile, premiile s-au aflat la mine, până când am aflat câştigătorii şi le-am expediat. Dintre toate, Andrei a răsfoit îndelung atlasul, necăjit că nu poate explora şi pachetele ataşate. I-am promis atunci că… dacă va fi cuminte… poate… dar cum babă frumoasă şi copil cuminte n-am văzut, am transformat cuminţenia în rezultate şcolare. Săptămâna trecută l-am lăsat să aleagă, şi a ales. 
). Lui Andrei i-a adus o poveste cu un băieţel, un pic mai mare decât el… Cartea Junglei, la fel de frumoasă şi interesantă ca Cenuşăreasa. N-a apucat s-o răsfoiască foarte mult, căci era cu ochii pe sac, dar după ce a plecat moşul a răsfoit-o împreună cu Iris.
Critici de arta