felicitare halloween

Pregătiri de Halloween

După ceva ani, în sfârșit vacanța de toamnă se încadrează mai bine ca niciodată, lăsând ziua de Halloween ca zi de școală. Putem acum să ne facem nițel de cap cu costume. Cine dorește, normal, căci libertatea de exprimare este totală, dacă o consideri o sărbătoare păgână, nu te obligă nimeni să te costumezi sau să participi. Iar cei care vor să se distreze – o pot face, e libertatea lor. Doar e democrație!

Ca să intrăm un pic în atmosferă, am schimbat oleacă orarul, urmând ca luni să avem o oră de arte și abilități. Idei potrivite ocaziei sunt o sumedenie pe internet și e greu de ales… dar, inventariind materialele pe care le am la dispoziție, am ales în cele din urmă o felicitare și un păianjen din sârmă plușată. Față de modelele pe care le-am mai folosit aici pe blog, a fost nevoie să intervin nițel și să le modific, adaptând pentru ceea ce aveam la îndemână. Însă rezultatul este mulțumitor pentru a avea niște copii încântați de propriile creații.

Păianjen din sârmă plușată

În anii trecuți am folosit mărgele sau jumătăți de bile de polistiren. Acum am rămas la un model pentru care să folosesc doar sârmă plușată, deloc greu de realizat, dacă urmăriți filmulețul de mai jos. Pe net găsiți și modele mai complicate, mai atrăgătoare, însă mi s-au părut dificile pentru a fi realizate cu toată clasa. Cu doar trei fire de sârmă puteți avea o gânganie înspăimântătoare (sau o jucărie demențială pentru pisică, prima încercare a mea sfârșind tragic în ghearele Tinei).

Pânza pe care să-și găsească liniștea e o poveste lungă… în funcție de abilitățile copilului, puteți opta pentru pânze din benzi subțiri de hârtie, lipite pe un carton închis la culoare, pânze cusute, sau, cum este modelul de mai jos, din hârtie pliată și tăiată precum clasicii fulgi de zăpadă.

Felicitarea de Halloween

Pentru felicitare am constatat că nu am nici prea mult carton portocaliu, ca să le fac suport dintr-un carton A4 (peisajul s-ar fi așezat mult mai bine pe un spațiu mai mare), dar nici cartonul negru nu mă dă afară din c(l)asă. Decorațiunile sunt toate predecupate automat, cu noua mea „jucărie” cu care pot pune în practică proiecte mai complicate pentru copii mici, cu decupaje fine, greu de realizat cu foarfeca ori cutterul.

E prima încercare de pop-up cu ei, doar gardul este în afară. Casa am lipit-o cu pătrățele autoadezive. Sper ca stilul acesta de felicitare să le placă și să continuăm și de Crăciun!

felicitare halloween

 

casa bantuita halloween

Casa bântuită – colaj de Halloween

Săptămâna trecută, la facultate, cu laptopul după mine, mai rezolvam în pauze din sarcinile de lucru în grup pe care le-am primit. Sărind de la una la alta, vorbim de ce anume facem de Halloween la școală, ce idei mai punem în practică, ce materiale avem la dispoziție… M. îmi arată o casă bântuită, că ar vrea să o facă, dar nu are modelul. Cât am mai stat de vorbă, am desenat casa și i-am dat fișierul. Am rugat-o să povestească puțin cum a folosit materialul:

casa bantuita halloweenAm plecat inițial de la ideea că elevii pot realiza singuri un decupaj mai complicat, bineînțeles, la scară mai mică, A4. Dar după ce m-am apucat de lucru pentru planșa model mi-am dat seama că va fi destul de dificil pentru o clasă încă începătoare la capitolul abilităților practice, mai ales tăiat cu foarfeca. Am decis să schimb strategia radical. Am realizat casa pe o planșă din carton, tip afiș (50x70cm) și am decis să o folosesc ca suport la lecția de comunicare în limba română. Intenționam să realizez un mic joculeț de Halloween, împrumutat și adaptat de la colegii de peste ocean, „Ce aud, ce văd, ce (cum mă) simt”.

Jocul începea cu povestitorul, rol preluat de mine, care descrie atmosfera „spooky” ce dăinuia în jurul casei bântuite („Este ora 12:00 noaptea, batem la ușa acestei case înfricoșătoare. Ce aud? Ce văd? Ce simt? Cum mă simt?”). Astfel am reușit să introduc elevii în poveste și până la final nu a mai fost nevoie să improvizez, ci și-au construit singuri dialogul.

Pentru că școala la care predau are program bilingv, aceeași casă a fost folosită și la ora de engleză pentru recapitularea denumirilor camerelor dintr-o casă. Elevii au primit cartonașe pe care scria, de exemplu: „Theres a ghost in the kitchen.”, având ca sarcină să așeze fantoma în bucătărie (după ce camerele au fost stabilite anterior).

Dacă modelul considerați că poate fi adaptat, aveți aici varianta printabilă. M. a decupat-o în cele din urmă liber, pentru că imprimante atât de mari nu există. Ferestrele se pot deschide. Se decupează pe linia continuă și se îndoaie pe linia punctată. Vă recomand să folosiți un cutter de decupaj pentru liniile interioare, iar dacă considerați că este nevoie, biguiți liniile de îndoire cu un ac bont și o riglă.

Aș fi foarte curioasă să știu cum l-ați folosit! Reveniți, vă rog, cu un comentariu sau puneți tag pe pagina mea de facebook.

Mulțumesc!

felicitare halloween

Happy Hallowen – felicitare

Una din „bucuriile” pe care fiecare sărbătoare englezească le aduce e că la clasele cu profil bilingv trebuie să faci ceva „deosebit”. Anul trecut am făcut ghirlande din negru și portocaliu, fantomițe și nu mai știu cu ce mărunțișuri s-a dus Andrei. Anul acesta au hotărât să facă un fel de Secret Halloween și au tras la sorți cine cui face cadou…

Dar… un an de zile înseamnă și un urcuș mai rapid pe scara adolescenței și uite că fix acum el n-are chef de nimic. Diriga trebuia să păstreze decorațiunile, că doar nu s-o epuiza el creativ în fiecare an să facă ceva nou. Oricum el nu e neapărat împotriva petrecerii, ci împotriva oricărei idei de a-l pune la muncă și a-l scoate din zona lui de confort.

Noroc că petrecerea s-a amânat și am avut timp să mă pregătesc… Am aflat că a nimerit una din fetele simpatice de la el din clasă. Lasă că îi fac o felicitare și scap. Mda, biata fată cu ce a greșit că a tras el numele ei?! Anul trecut i-am cumpărat Irisucăi cercei și pandantiv cu vrăjitoare. Așa că prima idee a fost să caut, din nou, pe la toate dughenele cu argintărie de la metrou, poate mai găsesc una. La Unirii am strigat evrika.

Apoi… hai să facem o felicitare. Am pregătit părțile mari, căsuță, gard, copac, mesaj. Le-am printat pe carton și am dus muncă de lămurire să le decupeze… ți-ai găsit! A trecut Iris la lucru, a decupat ea. Doar că în timp ce tot decupam, s-a luat tonnerul de pe carton. Trebuia să fi printat pe carton negru… Dacă n-am făcut-o, le-am pictat apoi cu acrilice.

Ce a urmat:felicitare halloween

  • Hârtia portocalie am tăiat-o ondulat cu trimmerul, pe margine și am lipit-o pe un carton îndoit perfect la jumătate cu placa de biguit.
  • Am tăiat luna din hârtie glasată galbenă cu cutterul rotund.
  • Am lipit pe spatele casei câteva bucăți de hârtie de calc. Inițial arăta bine, apoi, atașate, nu prea se mai vede diferența.
  • Am folosit bandă dublu-adezivă buretată pentru a lipi casa și copacul, puțin depărtate de suport și ceva mai sus de îndoitură. Toate celelalte elemente le-am lipit cu lipici solid.
  • Pentru gard am construit întâi un paralelipiped fără fețele mici. Am luat o hârtie portocalie, cam de 10cm lungime și 5 lățime, am îndoit-o la 1cm – 5 fețe, căci una se suprapune, am pus lipici pe două fețe și am lipit-o exact în unghiul de îndoitură. Apoi pe fața exterioară am lipit gardul. Dacă vi se pare complicat, îl puteți lipi pur și simplu pe carton.
  • Se adaugă fantomele din fișierul printat. Aș fi vrut mai multe, dar n-am mai avut chef să fac altele… Liliecii i-am decupat direct, fără model, căci mi s-a părut cam goală.

Partea de jos a binevoit să o decoreze Andrei, a desenat el pânza de păianjen, a ales ochii, a pus mesajul și monstrulețul. Să facă un păianjen era deja foarte complicat, mai ales că alternativa era quilling. Dar, de bine de rău, am terminat-o.

felicitare halloween

Dacă vă place, aveți aici modelul pentru print. Cel singur pe pagină se poate folosi pentru un colaj A4, cele două pe pagină – pentru o felicitare A5, adică dintr-un carton A4 îndoit.

Happy Halloween!

sperieciori bete lemn

Aplicație: sperie-ciori din bețe de lemn

Controversat sau nu, Haloweenul e pe placul copiilor. Și, dacă lor le place, n-o să ne punem de-a curmezișul de dragul unor alte tradiții pe care ei nu le cunosc, și, sincer, nici nu ne dăm de ceasul morții ca să le facem cunoscute. Ne aducem aminte de ele doar când vrem să le combatem pe celelalte, nu înainte, să le promovăm…

Așadar, înaite de Halloween am decis să pictăm cumva altceva, un proiect mai „altfel”. Am povestit deja despre sperie-ciori pe blog, și acum era momentul să văd dacă se pot sau nu realiza cu un grup mai mare de copii. Nu e ușor, însă se poate. Aș fi vrut să pot folosi o prezentare video a realizării proiectului, însă n-am fost gata cu ea, și nici nu aș fi putut în sala de lucru. Așadar, am mers pe explicații…

Contribuția mea la realizarea proiectului a fost tăierea unei bucăți de bandă dublu-adezivă, din aceea lată, de construcții, ca suport pentru lipirea celor cinci bețe de bază ale figurinei. Și, după preferințele lor, am tăiat din șnurul de hârtie șuvițele necesare pentru păr. De acolo s-au descurcat singuri, mai ușor sau mai dificil, cu elementele. Obiectivul acestei activități a fost pictarea uniformă, după marcaj, a bețelor de lemn, și asamblarea acesteia. În rest au decis și realizat ei. 

Rezultatul este în ton cu sărbătoarea. Personaje mai simpatice, zâmbitoare, calme și calde, sau mutre înfricoșătoare sau triste. Sper doar ca părinții să nu capete o figură furioasă când le vor lipi pe vreun perete cu dublu-adeziv, să se ia zugrăveala. Preventiv le-am explicat că musai trebuie să ceară voie… dar… aflu eu data viitoare ce s-a întâmplat cu ele!

sperieciori bete lemn

Vrajitoare – colaj dupa conturul palmei

Din seria „ce mai pregăteşte Iris de Halloween” este şi această vrăjitoare simplă. I-am arătat doar o fotografie pe net, a înţeles baza şi mi-a livrat proiectul 🙂 . A primit ajutor, eu i-am trasat conturul mâinii, iar cum pălăria ei ajungea să semene mai mult a cuşmă, i-am trasat în cele din urmă un contur de pălărie. Pe lângă mătură ar fi vrut s-o accesorizeze şi cu o baghetă, dar nu i s-a potrivit. Luna de pe pălărie este asemănătoare cu cea de pe costumul ei de anul trecut. Ochii mobili sunt mai mari de 1cm, şi i-am luat de aici.

Ar fi vrut să-i facă şi un „copil” vrăjitoarei, dar nu avem la îndemână un copil de 4-5 ani, cu o pălmuţă mai mititică 🙂

vrajitoare_palma

Ca timp de lucru, aş spune că jumătate de oră este suficientă, dacă aveţi toate materialele necesare.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

Castel bântuit – Idei creative nr. 28 – Obiecte decorative din hârtie

Weekend-ul trecut Irisuca mea s-a jucat cu colecţia Idei creative. A răsfoit-o, şi v-am arătat atunci selecţia ei finală cu tematică de Halloween. Toată săptămâna a tăiat şi lipit, de credeam că nu mai văd odată castelul ridicat. A ales modelul din numărul 28 al colecţiei, Obiecte decorative din hârtie. Am prezentat detaliat acest număr într-un articol mai vechi, şi nu reiau acum conţinutul. Menţionez însă că de data aceasta am încurajat-o să lucreze aşa cum propune lucrarea, fără să scanez şi apoi să printez modelele, ci să le copieze manual. S-a „împrietenit” cu echerul, aproape că a învăţat să-l folosească corect pentru trasarea unghiurilor drepte, dar e încă prea mică să se descurce singură, lipsindu-i noţiuni elementare de geometrie. După ce am ajutat-o la scheme, a fost pe cont propriu. A decupat, îndoit, lipit, iar fantomiţele nici nu ştiu când au fost terminate.

E atât de mândră de creaţia ei, că abia aşteaptă să o poată duce la şcoală. A lansat tacit o provocare între colegi, cu ce vine fiecare în săptămâna de Halloween. Punctul culminant va fi vineri, cu partea de costum. Anul acesta i-am pregătit şi eu o surpriză, n-am mai improvizat ca în anii trecuţi, şi pentru că orice surpriză nu poate fi ţinută ascunsă, de vreo săptămână tot probează costumul în casă, ba l-a accesorizat şi cu o carte de vrăji…

Revenind la castel, dacă nu vă e teamă de ziduri negre şi fantome din seria familiei lui Casper, vă invităm la o vizită virtuală. Poarta e deschisă.

castel_bantuit

Modelul propus în carte:

Idei creative nr. 28, Obiecte decorative din hârtie

Idei creative nr. 28, Obiecte decorative din hârtie

Cartea o găsiţi în librăria editurii Casa, sau în librăriile online elefant.ro, librarie.net, adevarul-shop, eMAG.ro, libris.

Pom-Pom Monsters Salon – Klutz – monstri din ciucuri

Pom-Pom Monsters SalonAnul trecut dibuisem în colecţia de la Klutz o carte care mi-a plăcut foarte mult: Pom-Pom Monsters Salon. Pe lângă modelele propuse, cartea avea uneltele utile pentru a confecţiona ciucuri multicolori necesari pentru a confecţiona micii monstruleţi. În cele din urmă am cumpărat cartea, iar rezultatul a fost mult mai prezentabil decât ceea ce am reuşit eu să improvizez toamna trecută.

Cartea am comandat-o online, pe BookDepository. Dacă nu cunoaşteţi librăria, vă spun doar că au transport gratuit oriunde în lume, singurul „inconvenient” fiind că trebuie să plătiţi online, cu cardul sau din cont de Paypal. E un pic de bătaie de cap, dar merită.

Am învăţat să fac ciucuri rotunzi când eram prin generală şi trăia încă o mătuşă foarte dragă (făcea şi nişte plăcinte demenţiale!). Îmi confecţiona ciucuraşi mici, folosind verigheta. Mi se părea atunci extraordinar, faţă de ciucurii alungiţi pe care îi realizam eu eu. Tot ea mi-a arătat, pe cercuri tăiate din carton, cum să fac ciucuri mai mari. Inconvenientul era că cercurile de carton nu aveau viaţă lungă, şi era mai greu să „umpli” spaţiul cu aţă. Semicercurile oferite de cartea de la Klutz sunt din acest punct de vedere minunate. Nu mai trebuie să imiţi cusătura, este suficient să bobinezi repede cantitatea necesară pe fiecare parte, apoi le îmbini. Mai mult, semicercurile sunt duble, şi permit, prin spaţiul dintre ele, introducerea unei unelte de tăiat, foarfecă sau cutter.

Setul conţine şi accesorii – lână colorată, pieptăn, lipici, fundiţe, ochi mobili, piese din spumă eva pentru gură, limbă, dinţi. Sunt şi 3 pagini cu elemente detaşabile – pantofi, ochelari, gheare, aripi, pentru a completa micii monstri. Pe lângă cele 9 modele explicate detaliat, pentru a înţelege cum se îmbină culorile, cum se tund cu efect, cartea mai include şi o galerie de „coafuri”, peste 20, „for inspiration”.

Un alt element al cărţii, pe care l-am descoperit mai târziu, este ultima copertă, folosită ca unitate de măsură. Pentru fiecare culoare se dă în „reţetă” unitatea de măsură – inci sau centimetri -, dar şi numărul de bucle necesare. Dacă nu vrei să măsori, faci 4 bucle, sau câte sunt specificate, şi tai aţa.

Nu ştiu dacă trebuie demonstrat, dar jucăriile pe care copiii şi le confecţionează singuri sunt mult mai apreciate şi protejate decât cele cumpărate. Chiar dacă nu se descurcă cu toate fazele de creaţie, cel puţin cea iniţială, de alegere a modelului, şi cea finală – de decorare, vor fi suficient de distractive ca să înlocuiţi o jucărie clasică cu o variantă creativă de cadou.

monsters-saloon3

monsters-saloon4

monsters-saloon2

Cartea o găsiţi aici: Okian.ro sau BookDepository.com.
Pom-Pom Monsters Salon

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Fantoma singura, caut pereche

Azi nu totul este înfricoşător. Tocmai am salvat o mică fantomiţă şi mă gândeam să-i fac şi o pereche. Este o fantomă realizată dintr-un ciucure rotund. Am mai vorbit despre monştrii din ciucuri, şi anul acesta am încercat altceva. (Tot visez la cartea de la Klutz, n-am atins-o încă).

Dacă tricotaţi iarna aceasta ceva căciuliţe, şi nu ştiţi cum să le transformaţi în accesoriu preferat, purtabil fără comentarii, îi puteţi agăţa ciucuri amuzanţi. Dincolo de clasica pereche cu fetiţă şi băieţel, s-ar putea să găsiţi şi idei noi. Pentru guriţă am pus firul negru primul pe suport. Am bobinat apoi alb, şi când mi s-a părut destul, am mai bobinat de vreo 5 ori negru. Trebuia mai puţin, au ieşit ochii cam mari. Am legat ciucurele şi l-am tuns doar pe jumătate…

Mai jos vedeți ce a ieșit.

fantoma_ciucure

Cauta in Cartea Terorii, editura Girasol

Azi e petrecere. Costumată. Iar la noi, ca de obicei, părerile sunt împărţite. Să fie sau să nu fie Halloween? Unii spun că nu, că nu e tradiţia noastră, alţii spun de ce nu, că doar nu face rău. Da, ne îndreptăm cu paşi repezi spre un import masiv de tradiţii. Sau spre o repetare a trecutului, spre teoria formelor fără fond. Poate nu. Copiii au preluat un moment care pentru ei e distractiv, un moment în care fac şi altceva.

Să luam de pildă tradiţia şcolară românească. Avem serbări. Cum să nu, enorm de multe după părerea mea. Copiii se îmbracă frumos, uneori chiar costume, să… stea ţepeni pe scenă şi să crape de mândrie mama, tata, bunica şi pisica din sală, că a ştiut copilul poezia, toate cele 15 strofe!! Doamne fereste să-i dea educatoarea doar 4 rânduri, (x 30 de copii = serbare de o oră,) cum adică, asta arată odrasla lor satului? Nu că e cel mai tare din parcare? Să stea copilul acolo 3 ore… că rezistă… La final, iei copilul acasă, ce-i aia petrecere după serbare, să alerge ca apucaţii, să transpire, şi, mai ştii, să se şi lovească. Plus că din 5 lei pentru un suc şi o prăjitură sărăceşti, şi nu mai rămâne de ţigări pentru a doua zi.

Eu m-am declarat pro-Halloween. În sfârşit au şi ei ceva pe gustul lor. Se duc costumaţi, şi n-au nimic de făcut decât să se joace, să alerge, să facă glume şi altele, câte le trec prin cap. Să pună muzică, ce le place lor. Să danseze şi să se simtă bine alături de prieteni.

Ca să nu ne ia nimic prin surprindere, ai mei se tot documentează de o săptămână, cu Cartea terorii. Iris şi-a cumpărat-o anul trecut de la târgul de carte, iar acum îţi poate povesti despre orice monstru, şi cum anume să te lupţi cu el. Avem o dilemă la vampiri, literatura şi cinematografia nu se pun deloc de acord… prin filme au inele de zi, le străluceşte pielea la soare, ba chiar mănâncă şi usturoi…

Cartea povesteşte despre stafii, vampiri, vrăjitoare, alţi monşti, mumii, zombi, vârcolaci, omul fără cap, şi încheie cu un rezumat despre ceea ce înseamnă Halloween, ba chiar şi unde este originea felinarelor. Fiecare prezentare îmbină un pic de istorie cu literatura SF, şi adaugă joculeţe de atenţie, de genul… „caută cele 5 căpăţâni de usturoi necesare…”

Boo! Şi să aveţi o zi frumoasă!

cartea terorii, editura girasol

Cartea o gasiti la: elefant, libris, librarie

 

Figurine din roadele toamnei – Idei creative nr. 82, Editura Casa

Figurine din roadele toamnei, Idei creative 82, editura Casa

Suprizele din acestă toamnă la capitolul noi apariţii încep să apară.Aştept cu nerăbdare târgul de carte de luna viitoare, cu siguranţă vom avea ce vedea. Editura Casa a început să-şi dezvăluie surprizele cu o apariţie încântătoare: Figurine din roadele toamnei. Am crezut iniţial că vom avea iar propuneri de idei, greu de realizat, în schimb noua lucrare este exact pe placul meu, varianta de propuneri însoţite de şabloane unice, realizate prin decupaj.

Pentru că săptămâna aceasta am ales să fim în ton cu Halloweenul, din proiectele propuse în carte am ales liliacul. Ieri, în cadrul opţionalului, am lucrat pentru prima dată un proiect cap-coadă. Am lăsat copiii să-şi copieze singuri modelul de aripioare pe foi de calc. Voiau ei un pic de ajutor de la tehnica modernă, din categoria de ce nu scanăm şi printăm, dar le-am spus că odinioară copiii se descurcau fără, şi, în plus, nu putem printa pe negru. Capul liliacului a fost realizat din bile de papier-mache, pregătite în prealabil, dar pictate de copii. Antenuţele sunt din cuişoare. Fac o paranteză, m-am distrat copios pe seama cuişoarelor. Le-am spus că de obicei se pun la mâncare, şi sunt foarte aromate. Au fost curioase fetele să le guste… şi… şi-au satisfăcut curiozitatea :). Corpul este realizat dintr-o castană comestibilă. Mă bucur că am avut timp să cumpăr, o castană normală este mult mai greu de folosit. În primul rând, pentru că nu este plată pe spate, să poţi lipi aripile, apoi pentru că nu este ascuţită, să prinzi capul.

Am lipit elementele cu silicon fierbinte, deşi pe viitor o să mă înarmez şi cu câteva tubuleţe de „picătura”, ar fi fost foarte utile. Îmi pare tare, tare rău că liliecii au zburat la finalul orei… şi n-am apucat să fac poze. Ultimul pe care l-am „prins” este cel făcut de Irisuca mea, şi care ne-a însoţit acasă.

Liliac confectionat din castana

Pentru că Iris a avut cartea pe mână, am încurajat-o să citească şi partea introductivă, unde sunt prezentate câteva tehnici de lucru. A fost foarte curioasă în privinţa frotajului, şi, când a înţeles despre ce este vorba, era numai zâmbet. I-au mai plăcut din carte ariciul, şoriceii care se dau huţa, ciupercuţele, şi şi-a făcut o listă luuungă de „roade” ce trebuie musai adunate ca să poată realiza proiectele. Mie mi-a plăcut tare mult sperietoarea din sac de cânepă, dar trebuie sa ajung prin piaţă după un sac…

Figurine din roadele toamnei, Idei creative 82, editura Casa

Dacă vă place proiectul, îl puteţi încerca. Aveţi detalii aici, în pagina dedicată temei de săptămâna aceasta. De asemenea, în cadrul concursului organizat împreună cu Editura Casa, puteţi avea şansa să vă alegeţi oricare două cărţi din colecţie, dacă rezolvaţi temele propuse în următoarele trei săptămâni.

 

Cartea o puteti achizitiona din libraria online a editurii Casa, sau din librariile online: elefant, libris, librarie , emag.