Lupta eu-calculator-tata, actualul bunic al copiilor mei, a fost una acerbă, începută cu mult timp în urmă, pe când am ţinut morţiş să mă duc la clubul pionierilor, la cursul de informatică. E drept că voiam la foto, la dans, dar doar pentru informatică l-am înduplecat pe tata că e suficient de „util” ca să-mi „pierd” timpul. Nu l-am convins din prima, ci abia când am scris primul meu program de calculat ecuaţii cu două necunoscute… HC85 e cea mai veche amintire. Mi-a cumpărat apoi un HC2000, dar din păcate (pentru mine) la liceu m-am dus la uman, şi n-am mai continuat cu informatica. În primul an de facultate am primit primul meu Pentium. Internetul era ceva SF pe-atunci, costa de rupea, şi puteai să navighezi liniştit doar dacă aveai niscai cunoştinţe cu net la servici.
Dar tata tot nu s-a atins de pc… rar, rar, juca sah. Mai ales dacă nu era nimeni acasă, căci se plictisea. Vechiul Pentium a plecat şi el la facultate cu fratele meu, acasă n-a mai rămas niciun pc. Au apărut nepoţii, vizite mai rare, Dor mult, poze, şi „îţi luăm PC!”. Nu, că nu-i trebuie, că nu ştie engleză, că nu se descurcă, etc, etc, dar nu şi nu! Acum vreo 5 ani l-a primit cadou. Nu ştiu cum a fost privit duşmanul de pe birou, dar cred că era suficient de tentant, căci a urmat un abonament de net mobil… apoi avalanşa de întrebări. Recunosc că am râs când am văzut acasă teancul de notiţe, glosar de termeni, instrucţiuni, dar am răzbit. Am învăţaţ engleza citită, adică aşa cum îmi citea el mesajele de pe ecran.
În ultimul timp scap simplu, l-am învăţat să-mi deschidă un program de remote control, şi pot vedea repede problema, conectându-mă la calculatorul lui. Cel mai bun profesor pe care l-a avut rămâne Nevoia. Avea nevoie să scrie materiale pentru şcoală, să caute informaţie, să aranjeze în pagină, să printeze. Am fost foarte mândră de el când a trimis primul mail cu ataşamente la inspectorat, şi n-a mai printat. Încă avem discuţii pe tema cumpărăturilor online, siguranţa pe internet, şi mergem spre socializare. Şi-a găsit colegi din liceu şi facultate prin toate colţurile lumii, şi corespondează pe mail. Cont de facebook încă nu are, dar probabil îşi va face. Până acum mă ajută să moderez rubrica de ştiinţe de aici de pe blog, şi am trecut greu peste blocajul lui „nu ştiu”, „sunt prea bătrân”. Poţi învăţa la orice vârstă.
Cartea de la editura Casa, Hai pe net, bunicule! este, aşa cum spune titlul, un manual pentru începătorii din generaţia cu care noi, atot-ştiutorii, nu prea avem răbdare. Sunt câteva explicaţii despre structura calculatorului, iar aici cel mai mult m-a amuzat capitolul „Nu puteţi strica nimic” A fost lupta cea mai grea de dat… Nu, că nu ştiu, şi-l stric. Până m-a crezut pe cuvânt că nu îl poate strica decât dacă dă cu el de pământ mi-a ieşit o şuviţă întreagă de păr alb! La fel, capitolul „Să păstrăm ordinea în PC” :). De fapt pe-asta trebuie s-o ai în sânge… Urmează internet, navigare, căutare, socializare online, şi un glosar de termeni, plus un dicţionar IT englez-român, cu termenii cel mai des întâlniţi. Aici a şi fost marea mea problemă, când a cerut un program în română. Eu nu ştiu să lucrez în română, eu toate instrucţiunile le-am învăţaţ în engleză încă de când am scris primele programe. Dacă vrei să mă termini, pune-mi windows şi office în română, şi fără pictograme, şi-mi trebuie o zi să-i dau de cap. De ce? Pentru că traducerile nu sunt identice, şi banalul Paste ajungea parcă şi lipeşte, şi colează, şi adaugă… Nu l-am putut ajuta telefonic decât atunci când avea o problemă în engleză… E ceea ce îmi place şi în volumul de faţă, faptul că o instrucţiune în română este însoţită în paranteză de versiunea în engleză. În schimb aş fi completat capitolul de socializare cu un mesaj scris măcar bold: atenţie ce scrieţi, ce fotografii urcaţi. Totul va rămâne acolo, nimic nu poate fi cu adevărat şters. Internetul nu este nevinovat! Nu postaţi adresa, perioadele de vacanţă, cu cine locuiţi, coduri, ori alte informaţii care pot duce la identificarea reală. Ca şi în lumea în care trăim, sunt şi pe net oameni de toate tipurile, iar cei fără experienţă sunt victime sigure ale acestora.
Odinioară ieşeam din casă, şi tata îmi spunea să nu vorbesc cu străinii, să-mi ţin cheia pe sub uniformă, să nu se vadă că sunt singură acasă. Acum e rândul meu să am grijă să nu ia viruşi de pe net, să nu fie păcălit la portmoneu, să aibă grijă pe unde dă click. Cartea o va primi cadou, cu recomandarea „de citit împreună cu nepoţii”, care, deşi manevrează un touchscreen mai ceva ca piloţii avionul, nu prea au aprofundat detaliile acestei lumi virtuale.
Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa (unde, dacă sunteţi cititor al blogului puteţi beneficia de un discount de 30%), sau în librăriile online elefant, librarie.net.
