Săptămâna trecută am avut ocazia să particip la o întâlnire mai pe gustul meu şi al cititorilor mei, sau mai bine zis mai aproape de grupul de vârstă care ne interesează, acela al preşcolarilor şi şcolarilor mici. Întâlnirea, la care au mai participat mămici de „vârstă” apropiată, avea ca punct central programul de consum al laptelui la copii, şi în special programul din şcoli şi grădiniţe. Campania este susţinută de Tetra Pak, lider în industria procesării si ambalării alimentelor, şi îşi propune să contribuie la creşterea nivelului de informare a părinţilor şi cadrelor didactice despre necesarul nutriţional al copiilor şcolari şi preşcolari şi despre felul în care bunele obiceiuri alimentare sunt formate şi încurajate în familie, în grădiniţe şi şcoli.
Pentru că nu sunt prima care scrie despre eveniment, vă invit să vedeţi şi alte puncte de vedere, nu doar al meu. Au mai scris Mamica Urbană, Meseria de părinte, Tu şi bebe, cel puţin ce am apucat şi eu să citesc până acum. Am ţinut musai să ajung la întâlnire, pentru că eu mă lovesc cumva în fiecare zi de laptele din şcoli, şi pentru că anul trecut am reţinut concursul din machete de lapte, la care nu ştiu până la urmă cum a participat clasa noastră.
Nu reiau informaţiile generale, le găsiţi în articolele fetelor. Pentru mine a fost prima întâlnire abordată diferit: am avut în spate, aparent cufundate în tainele jocurilor, o pereche de urechiuşe care au auzit şi reţinut mai mult decât mi-aş fi imaginat. Era o întâlnire în care se discuta modul prin care noi, ca părinţi vom reuşi să ducem mesajul la receptorul potrivit: este important să consumi lapte, pentru motivele X, Y, Z. Am pus copilul să stea cuminte, i-am zis să se joace, să facă ce vrea ea, dar să stea liniştită, căci ce se va discuta acolo nu este pentru copii. A fost suficient pentru a-i trezi antenuţele, şi nu m-am înşelat.
Discuţia a ajuns la faptul că un copil are nevoie de a doua cană de lapte pe zi, iar pe lângă acestea, şi alte preparate din lapte. A doua afirmaţie a fost aceea că copiii nu trebuie să sară peste micul dejun. Masa aduce 30% din necesarul energetic al zilei, îi „trezeşte” şi îi menţine în formă dimineaţa în timpul activităţilor.
Pornind de la acestea, sunt câteva comportamente ce trebuie schimbate – şi nu e vorba de cele ale copiilor, ci de ale părinţilor.
- Dimineaţa te organizezi în aşa fel încât copilul să aibă timp să mănânce acasă. Pui ceasul mai devreme, laşi hainele pregătite de seara, nu contează, eşti adult, se presupune că eşti responsabil. Copilul trebuie să stea la masă şi să-şi primească laptele, cerealele, sau orice variantă potrivită vârstei sale. O ronţăială în maşina, sau minuscula gustare de la grădi nu vor înlocui micul dejun din bucătărie. Să fim serioşi, vouă v-ar ajunge o felie de pâine, slab unsă cu ceva ce ar putea fi pate sau branză, şi o cană de ceai? Nici un sendviş în maşină nu schimbă nimic. Apoi, ce strecori în ghiozdan? Un măr, o banană, sau un corn cu ciocolată, că sigur îi place şi îl mănâncă? Asta ca să stea probabil neuronul tău liniştit, că ţi-ai făcut datoria de a hrăni copilul dimineaţă. Primele două sunt o variantă corectă. Normal, mai există şi aceea a banilor de buzunar, cu care mai mult ca sigur îşi va lua pufuleţi sau chipsuri… Dar poate vă mai gândiţi. Tu, ca părinte, trebuie să dai exemplu. Să te aşezi dimineaţa la masă, să laşi cafeaua şi tigara pentru cele 5 minute de adaptare la birou, şi să-ţi iei, corect, micul dejun. Stând pe scaun, mâncând liniştit, mestecând.
- Ajungem la a doua cană de lapte pe zi. (În cazul fericit în care dimineaţa a primit totuşi o cană de lapte, sau un bol de cereale, şi putem considera că prima cană a fost.) Ce facem cu cea de-a doua? Mulţumită programului „lapte şcolar”, copiii au ocazia să primească prima cană, sau cea de-a doua, asta dacă au fost educaţi corect sau sunt încurajaţi în acest sens.
Despre ce vorbesc… despre miile de copii care se duc la şcoală cu ideea, luată de acasă, că dacă este gratis, este prost. Dacă este gratis, poţi să-ţi baţi joc. Căci asta se întâmplă… în fiecare clasă, laptele rămâne, copiii nu îl beau. Unii beau câte două, căci profită că este. Ştiţi banala întrebare, Ce-ai făcut azi la şcoală? Cu ea îi aştept la prânz. Am completat-o de multă vreme cu Ti-ai băut laptele? Dacă nu l-au băut, ai mei îl aduc acasă. Îl folosesc tot ei la cereale, sau îl găsesc seara gata băut, după ce l-au combinat cu ceva la o gustărică de amiază. La fel şi cornul – care numai corn nu e, e mai mult pâine. Îl aduc acasă, şi la prânz îl mănâncă. Întotdeauna e mai moale decât pâinea de ieri.
Sunt grădiniţe – şi sunt multe -, cele cu program scurt, care sunt în programul de lapte, şi care, la gustarea de la ora 10, când fiecare copil desface pacheţelul de acasă, nu îi lasă pe copii să mănânce laptele. Îl pun în ghiozdănel, să-l ia acasă. Aşadar, în loc să-i învăţăm de mici să bea acel lapte la ora 10, sabotăm programul în faşă… Laptele ajunge acasă, unde nu este dat copiilor. Mama îl foloseşte la cafea ori la prăjituri. Copilul primeşte alt lapte, de calitate, nu cumva să i se dea cel gratuit. Nu cumva să se obişnuiască că în acea cutie e o cană de lăptic numai bun de băut. Cine te opreşte să-i dai a treia cană de lapte? Care să aibă pe el văcuţe, floricele sau alte decoruri! Dacă legea ar permite, ar fi şi pe ambalajele de la şcoală, care, apropo, sunt tot ale marilor producători de lapte ambalat, dacă citiţi datele. Care e diferenţa între Dorna la cutie de un litru şi Dorna la 200ml? Ambalajul ce pare ieftin? Nu este ieftin, este acelaşi ambalaj Tetra Pak. Doar că nu este imprimat, colorat, făcut să atragă privirea la raft.
Dacă părinţii, din nepăsare, nu încurajează programul, pasăm responsabilitatea la cadrele didactice.
Tineţi minte vremurile în care ceea ce spunea doamna era sfânt? Mama nu avea drept de replică? Păcat că tot părinţii – da, noi – am contribuit la devalorizarea acestei imagini. Câţi copii se duc la şcoală pornind de acasă cu ideea, asimilată din discuţiile părinţilor, că la catedră stă o fraieră care abia are ce mânca din salariul ăla de nimic, că dacă ar fi fost ceva de capul ei, nu era acolo, spărgându-şi plămânii şi tocându-şi nervii să le conecteze cele trei sinapse ale odraslei, sinapse ţinute la căldurică prin ţări pe care amărâta respectivă le vizitează doar cu gândul. Aşadar, cum să îţi convingă tocmai ea odrasla că laptele ăla nu e otravă, când tocmai l-ai învăţat tu că nu îi datorează respect? Că laptele este singura sursă corectă de calciu pe care o poţi primi? Că suplimentele de pastile nu sunt o soluţie?
Nu, nu vreau să fiu în locul persoanei de la catedră, care îşi doreşte să schimbe lucrurile, dar este legată de mâini şi de picioare. Cum să le explice valoarea, când copiii calcă laptele în picioare, la propriu, iar ea trebuie să spele apoi clasa, căci reducerile de personal şi salariile nu aduc prea mult personal auxiliar în şcoală… Fotbal cu cornuri, bombe de la fereastră… vai de trecătorii care se nimeresc pe-acolo. Dacă aţi văzut acest spectacol sinistru, poate reuşiţi să vă întrebaţi din banii cui se plăteşte acel lapte. Nu este gratis, îl plătim noi, cu cei peste 60% taxe şi impozite pe venit. Dacă vă amintiţi povestea Banul muncit (după Alexandru Mitu, pe vremea noastră se studia), poate nu e încă timpul pierdut să vă învăţaţi copilul să vă respecte munca. Să vadă şi să aleagă ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Să îl învăţaţi să aleagă ceea ce mănâncă şi să mănânce sănătos.
Dacă nu ştiaţi de ce, vă spun… căci la mine „fixarea cunoştinţelor” a avut loc pe drum, când Iris îmi spunea că habar n-a avut că folosim calciul în atâtea locuri în corp: pentru oase, pentru dinţi, pentru muşchi… şi că le va povesti a doua zi şi celor două prietene ale ei care nu beau laptele, să le convingă şi pe ele.
Acum, după ce m-am răcorit un pic, trag linie: un bol de cereale dimineaţa, lăpticul de la şcoală, iaurtul de seara, brânzica şi caşcavalul, şi stăm bine. Nu bem sucuri colorate, şi alegem apa. Mă bucur că i-am făcut să descopere limonada, şi le place şi s-o prepare la storcător, şi s-o consume. Nu luam chipsuri, dar recunosc, nu ne abţinem la ciocolată şi îngheţată. Şi citim etichetele. Nu ne permitem să mâncăm bio, dar nu ne lipsesc fructele, legumele, şi măcar ne străduim. Nu devenim indiferenţi, nu acceptăm realitatea pentru că nu o putem schimba. Încerc să îi învăţ că în lumea asta mare, tu eşti cel care decide pentru tine, şi nimeni nu te poate obliga să accepţi lucrurile care te deranjează. Dar întâi tu trebuie să faci două coloane… Trece pe cea de recomandări şi lăpticul de la şcoală!
Vezi si LapteScolar.ro
