Frunze aramii – ultima etapa a concursului cu premii de la Editura Cartea Copiilor

Am ajuns şi la ultima încercare pe care trebuie să o treacă năzdrăvanii în cadrul acestul concurs. Între timp frunzele au îngălbenit din ce în ce mai tare, iar toamna se simte pe la noi ca la ea acasă.

Săptămâna trecută am avut o temă grea, căci copiii au avut voie să folosească numai hârtie peentru a o rezolva. Nu toţi au reuşit să fie atenţi şi să respecte cerinţa, şi pe ici-colo tot a mai scapat câte un creion. Din păcate, am avut mai multe teme care nu au fost acceptate, dar pentru că au fost foarte simpatice le-am lăsat şi pe ele în pagina concursului. În plus, copiii au muncit, s-au încadrat în limita de timp, şi se simt bine să le vadă expuse. Puteţi vedea întreaga colecţie accesând a doua etapă a concursului.

Insecte pe frunze Insecte pe frunze

Concursul se va încheia duminică, 6 octombrie 2013. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului. Clasamentul copiilor este un exerciţiu de evaluare, fără legătură cu tragerea la sorţi a premiilor oferite de sponsori.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 6 octombrie. Este o probă de modelaj, sper amuzantă pentru copii. Mai multe detalii despre participare găsiţi în pagina dedicată probei.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul Frunze arămii beneficiază de 5 premii oferite de Editura Cartea Copiilor, constând în cinci vouchere în valoare de 25 lei, valabile în librăria editurii. Recomandări pentru câştigători:

Cum sa ne invingem teamaNu ti-e somn, ursuletuleOmida mancacioasa, de Eric CarleGhici cat de mult te iubesc, de Sam McBratney Balul florilor

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.  

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 7 octombrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile următiţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!