Pregatiri de scoala: cum confectionam coperte din hartie pentru carti si caiete

A început şcoala. Numai cine nu are copil mai măricel nu s-a dat azi peste cap. Azi am fost nostalgică. Am retrăit un pic, din firul amintirilor, prima zi de şcoală. Pe cele de grădi sincer nu mi le amintesc, doar zile rupte din context. Dar prima mea zi de şcoală… ghiozdănelul meu roşu cu Albă ca Zăpada şi obligatoriu purtat cu două cureluşe pe spate… învăţătoarea pe care n-o voi uita niciodată (căci scorpie mai rea n-am întâlnit în viaţa mea)…

Dar mai mult decât atât, îmi amintesc pregătirile. Stăteam cu tata şi înveleam caietele şi cărţile în coală albastră. Le înveleam la linie, totul paralel, perfect. Lipeam etichetele cu o satisfacţie nebună (sigur lipiciul ăla avea ceva în el). Ştiţi care, cele cu margine simplă, cu zig-zag albastru. Într-un an a prins mama rând la coadă la librărie, când au băgat rechizite. Dumnezeule, anul ăla am avut penar cu ochişori mobili (era o pisică, dar ce conta!), se închidea cu magnet, cinci creioane chinezeşti, de nu voiam nici să scriu cu ele ca să nu fie nevoie să le ascut, şi etichete cu animăluţe în colţul din stânga sus! Dacă aveai rând, nu puteai să iei oricât. Doar o „raţie”. Şi cam atât era raţia… cine avea pile la librărie, lua mai multe, pe sub mână…

Se găseau şi coperte din plastic. Cu buzunăraş pentru etichetă. Îmi plăceau la nebunie cele transparente, dar nu prea se găseau. Iar celelalte… nu aveau nimic, niciun model. Cele de hârtie erau mai interesante, le mai decoram un pic. Pe cele din plastic le ştergea mama cu spirt. Freca la ele până erau imaculate, şi nu suporta să le vadă mâzgălite cu pixul…

Acum, cu copii şcolari, am constatat că ideea de dimensiune standard e doar la caietele A5. În rest, câte edituri, atâtea idei! Manuale, auxiliare etc, pe cele mai ciudate dimensiuni. Am ajuns aşadar tot la copertele din hârtie. Mai ieftine, mai uşor de potrivit. Am cumpărat coli de împachetat, nu cele simple şi subţiri, ci unele plastifiate. Le-am luat în clasa I, la top, şi încă am din ele. Rezultă nişte coperte atât de zdravene, că s-au chinuit copiii mei tot anul să le rupă şi sunt încă în stare bună. S-au obişnuit cu modelul şi ei, şi colegii, şi doamnele… îşi recunosc caietele de la depărtare în teanc.

Acum mă chinui să-i învăţ să-şi învelească singuri cărţile şi caietele. Nu e greu, doar un pic de coordonare şi atenţie. Cam aşa:

 


Câteva sfaturi:

  • Pentru carte, nu tăiaţi cu foarfeca mai mult decât e necesar, adică până unde începe coperta. Folosiţi bandă adezivă ca să întăriţi tăietura, altfel se rupe în acea zonă la manevrele din ghiozdan.
  • Pentru caiete, marginile de sus şi jos nu trebuie să fie mai late decât distanţa până la capsă. Dacă caietele au filele lipite, se învelesc după modelul cărţii.

Un an şcolar uşor şi plin de succese, mai ales celor care vor încheia anul cu un examen, în special clasele aIIa şi a IVa!