Parcul Tei: ultimul loc de joaca al unul copil de 4 ani

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunte bunica, au declarat oficiali din Politia Capitalei. (sursa: Mediafax)

Dacă rândurile de mai sus nu v-au indignat, nu v-au făcut să vă uitaţi imediat după copil, nu v-au făcut pielea de găină instant, nu vă obosiţi să citiţi mai jos. Mergeţi voluntar la ong-urile iubitoare de lăbuţe, staţi pe bancă şi spargeţi seminţe la scara blocului, asta după ce aţi umplut cu apă o jumătate tăiată de bidon de plastic, aţi aruncat într-un colţ oasele rămase de la masa de seară şi tocana care s-a stricat după-amiază din cauza căldurii… Dacă consideraţi că patrupedele vagaboande au dreptul la viaţă, nu citiţi mai jos.

Pentru că eu sunt contra. Şi m-am săturat să fiu contra şi să tac. Şi pentru că sunt de acord cu eutanasierea în 7 zile a oricărui patruped fără stăpân. Pentru că nu sunt de acord cu întreţinerea de adăposturi, cu investiţii, în momentul în care raţia zilnică a unui copil din orfelinat nu ajunge nici pentru minimele nevoi. Pentru că am spus acum ceva vreme, pe o reţea de socializare, că sunt de acord cu amendarea celor care hrănesc animalele la scara blocului şi mi-am luat roşii pentru sucul pe 10 ani, am fost acuzată că n-am suflet, că mă mai laud că am site pentru copii, dar nu simt nimic pentru fiarele astea pe patru picioare. Ce legătură au sentimentele pentru copii cu fiarele de pe străzi?!

Vă garantez că am suflet. Pentru că nu pot citi rândurile de mai sus fără să-mi şterg lacrimile. Pentru că nu îmi pot imagina, ca mamă, cum e să-ţi aduni copilul dintr-un tufiş, după ce l-au sfâşiat câinii. Copil care era în parc, la joacă, pe teritoriul lui, teritoriu pentru care eu, ca părinte, plătesc taxe să fie amenajat şi sigur. Pentru că m-am săturat să-mi văd copilul cum tresare la ieşirea din bloc dacă simultan cu deschiderea uşii se ridică şi cele 4 fiare care au scăpat la ultima vizită a hingherilor.

M-am săturat să-mi fie mie frică să-mi iau pantalonii gri, pentru că foşnetul lor scoate patrupedele din minţi, şi trebuie să merg crăcănată până în parcare, ca să nu bat recordul la sprint. M-am săturat să închid fereastra pentru că nu pot dormi din cauza urletelor.

M-am săturat să merg pe lângă bicicletă, pentru că javrele au alergie la pedale în miscare… M-am săturat să mă întrebe lumea ce e cu cicatricele de pe gât şi de pe umeri, căpătate după ce aceleaşi patru javre menţionate mai sus au sărit la mine şi m-au dărâmat cu bicicleta peste un gard… (Ştiţi modelul, cele lăsate cu ţepi de 2cm. Au lipsit câţiva milimetri să nu-mi secţionez carotida, ca să aveţi parte de altă ştire precum cea citată mai sus.)

Eu m-am săturat să-mi fie frică pentru mine, pentru copiii mei… căci nu trăiesc în junglă. Acolo pot accepta ideea de teritoriu invadat, că noi, oamenii, suntem în plus. Nu mai vreau câini pe străzi. Şi ştiu că nu sunt singura.

Eu nu mai vreau să aud că încă un copil a murit sfâşiat de câini!

PS. Îmi rezerv dreptul de a cenzura orice comentariu care depăşeşte limita bunului simţ, fără nicio notificare. Dacă nu sunteţi de acord cu mine, vă puteţi spune politicos punctul de vedere sau vă puteţi abţine. Acest blog este „casa” mea, pentru care plătesc şi muncesc, şi nu voi permite nimănui să mă înjure la mine în casă.

PPS. Acest articol nu se referă la animale de companie, îngrijite corespunzător, cu carnetul de vaccinări la zi, specii non-violente prin definiţie ori kid-friendly.


http://www.petitieonline.com/sustineti_eutanasierea_maidanezilor_neadoptati_in_30_de_zile