Floricele quilling realizate cu aparat de franjurat

Acum vreo săptămână şi mai bine începusem să bântui pe net, prin „afară”, să văd ce mai e nou, ce unelte se mai folosesc, cum se mai lucrează prin locuri prin care creativitatea şi improvizaţia nu sunt la loc de cinste ca la noi. Am mers pe quilling, mai ales că Irisuca îmi ţine isonul când vine vorba de mici proiecte deosebite, şi am ajuns la unelte de tăiat, apoi de franjurat.

Dacă nu intenţionaţi să investiţi tot timpul în hârtie de quilling, diferite lăţimi, un trimmer şi coli colorate este cam tot ce aveţi nevoie. La capitolul forme, diverse îmbinări, încercasem cu Iris de toate, şi ne-au ajutat aici şi cărţile despre quilling pe care le avem. Una dintre preferatele copiilor este Twirled paper, dar acest articol are legatura cu numărul 38 al colecţiei Idei creative: ne obsedau floricelele mici şi perfecte…

La momentul la care am scris articolul acela, Iris chiar s-a chinuit, cu o forfecuţă mică şi subţire, să facă floricelele. Partea de franjurat a terminat-o, i-a epuizat răbdarea. A fost mai mult decât încântată când i-am arătat maşina de franjurat. Piticul meu (unul din cei mulţi, din cei mici care nu te lasă să dormi) a luat-o razna, găseam maşina de franjurat numai în afara, cu taxele aferente de livrare, până când întâmplător una din imaginile de pe google avea .ro. Era şi la noi, şi am găsit-o: aparat de franjurat hârtia, din metal. Există şi o variantă din plastic, puţin mai ieftină, dar m-am gândit că metalul are ceva mai multe puncte la capitolul rezistenţă.

A durat o săptămână până să apucăm să ne jucăm, şi a devenit unealta preferată a Irisucăi. Are o mulţime de planuri pentru felicitări, mărţişoare şi alte tablouri cu flori. Am învăţat şi să o folosim, poate să fixeze singurică hârtia în aparat, mai uşor ca mine, ca să o citez, eu am degetele mai subţiri. Dacă te grăbeşti şi nu menţii ritmul, nu apeşi complet, rezultatul nu este foarte bun. Seamănă cu un aparatat de morse, şi e destul de obositor, căci este de foarte mici dimensiuni. Bănuiesc că aici ar fi de mare ajutor să folosim cele două orificii pentru şuruburi să o prindem de masă, dar nu pot sacrifica biroul, poate doar un tocător de lemn achiziţionat special cu acest scop, să nu mai ţinem şi de ea când tăiem. Ca dezavantaje nu aş trece decât lăţimea maximă a hârtiei – 1cm – , pentru flori mai mari fiind nevoie de o altă soluţie.

Dacă tot ne-am jucat, am realizat un mic tablou. Suportul este un mini-cd, peste care am lipit autocolant (cumpărat la metru din bricostore), floricelele realizate cu maşina de franjurat hârtia, şi frunzuliţe şi fluture tăiate cu perforatoarele decorative. Ca idee, aracetul pe autocolant de plastic nu e o idee foarte bună, nu prea ţine. Ar fi fost mai bine să folosim hârtie glasată autocolantă pentru decor. Încă mă gândesc dacă să iau aparatul de franjurat şi la grădiniţă, măcar demonstrativ, să îi las un pic să vedem ce reuseşesc. Ştiu cât au fost de încântaţi când le-am dus aparatul de ondulat carton…

Cum funcţionează maşina puteţi vedea aici, iar dimensiunile sunt aproximativ cele de mai jos.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul magazinului Mustash.ro.

Sequin Art – jocuri creative cu paiete

După jocurile cu mărgele, jocurile cu paiete mi se par una din ideile cele mai inspirate de cadou pentru cei mici, dar nu foarte mici. Despre sequin art am aflat cred înainte de Crăciun, când căutam recomandări de jucării, altceva decât clasicele păpuşi şi maşinuţe. Încerc să repet de câte ori pot că o jucărie care ţi-a arătat în 5 minute cam tot ce ştie să facă nu este un instrument de învăţare. Copilul trebuie s-o descopere, să o studieze, să o adapteze propriilor sale planuri. O jucărie nu trebuie să-i umple timpul, trebuie să-l ajute să-şi formeze deprinderi, să exerseze altele deja învăţate.

Aici ar intra jocurile cu paiete, care pun le încercare atenţia, îndemânarea, răbdarea, asocierea de culori. De 1 iunie Iris a primit cadou un astfel de joc, şi la prima vedere am crezut că este versiunea pe care o studiasem eu pe net. Era însă una altfel, n-aş putea să spun dacă mai simplă sau nu. Jocul cuprinde săculeţi cu paiete de diverse culori, şi tablouri de carton pe care acestea trebuie lipite. Se adaugă lipiciul cu grijă pe spaţiul unei culori, apoi se lipesc paietele corespunzătoare, şi se aşează cu ajutorul unui aplicator. Sistemul este mult mai potrivit pentru tablouri cu nisip colorat. Iris s-a cam plâns de aplicator, că nu e de prea mare ajutor, şi a preferat un ac. Rezultatele nu au impresionat-o, şi după câteva încercări, a decretat că mai bine păstrează paietele pentru alte proiecte.

Paietele incluse sunt mai mici decât cele din comerţ. Celelalte versiuni de jocuri am văzut că au o altă structură, conţin o bază din polistiren, suport plastifiat negru/pretiparit, cu textura specială, care mie îmi pare catifelată, paiete şi bolduri mici pentru fixare. Aşadar în această variantă paietele sunt adăugate cu mâna, una câte una, pentru a alcătui tabloul. Nu au dimensiuni foarte mari, se învârt în jurul a 20x20cm. Ziua Irisucăi se apropie încet, dar sigur, şi mă gândesc foarte serios la această variantă.

Modelele găsite sunt pentru toate gusturile posibile. Animăluţe de casă, sălbatice, păsări exotice sau de la pol, păcat că nu sunt ceva mai bine reprezentate personajele din desene animate. O ofertă au cei de la Elefant, la raionul de jucării (aici), dar si la Dinoland, cu seturi din alte colecţii.

Aţi testat astfel de produse? Ce părere credeţi că ar avea copiii despre ele? Vi se par periculoase din cauza boldurilor incluse?

Floare in ghiveci – quilling

Quillingul 3D a rămas pentru mine încă un spaţiu de explorat, căci mi se pare mult mai complicat de realizat. Prima dată am văzut astfel de modele acum câţiva ani, dar nu am nici suficient timp, dar nici răbdare să confecţionez astfel de minuni. Am încercat odată, dar aveam panglici înguste, şi n-a ieşit nimic.

Zilele trecute am fost cu laptopul la reparat. Cât am aşteptat am examinat birourile, iar unul dintre ele era decorat cu o floare în ghiveci, dar din quilling. Am admirat de departe, şi acasă mi-am propus să încerc neapărat.

Suportul este o floare asemănătoare celei aflate pe verticală. Codiţa ar fi trebuit să fie o scobitoare, dar nu se găseau prin casă la acel moment. Pentru a prinde frunzele am lăsat cca 1,5cm din panglică nelipită, şi am răsucit-o pe sârmă. Cel mai greu a fost ghiveciul. Am lipit între ele multe panglici… n-am mai ţinut socoteala, până am ajuns la circumferinţa pe care îmi doream să o aibă ghiveciul în partea de sus. A ieşit o bulină mare, compactă, cu diametrul de 2cm. Cu grijă am pus-o pe deget, şi am început s-o transform în „degetar”. De vreo două ori a fost nevoie s-o refac, cred că totuşi trebuie panglică mai lată la astfel de operaţiuni, nu 3mm cum aveam eu. Când în sfârşit a căpătat o formă aproape de ceea ce îmi doream, am pus pe interior aracet, să nu se mai desfacă, şi am asamblat piesele.

Tehnica este minunată pentru a da un pic de volum tablourilor clasice, am folosit-o la mărţişorul de anul acesta, pentru ghiocei. Pe viitor vom vedea…

Atelierul de creatie

Sticla decorata cu sfoara de canepa

Căscam gura acum ceva vreme pe la mare la tarabele cu suveniruri. ştiţi, din seria castelelor de carton, îmbrăcate în nisip şi scoici, cu care să aduci acasă un pic din farmecul de vacanţă. Între produsele puse la vânzare anul acesta am zărit şi sticle îmbrăcate în sfoară de cânepă, şi decorate cu scoici şi steluţe. Ideea a ajuns în carneţel, unde a zăcut până acum.

În săptămâna ce urmează, tema pentru năzdrăvanii rămaşi încă pe baricade în vacanţă este realizarea unei astfel de decoraţiuni. Nu se vor descurca singuri, cei mici cel puţin, aşa că le puteţi da o mână de ajutor la înfăşurarea sticlei. Aveţi nevoie de un ghem cu sfoară de cânepă, varianta aceea mai subţire, nu cea foarte groasă. Aşezaţi pe gâtul sticlei aproximativ 3cm de sfoară, apoi începeţi să înfăşuraţi strâns, peste ea, astfel încât capătul să rămână pe dedesubt. Continuaţi să răsuciţi, ordonat, fir lângă fir, până acoperiţi sticla în întregime.

Când vă apropiaţi de marginea de jos, adăugaţi cu generozitate lipici lichid transparent pe sfoară, astfel încât aderă un pic la sticla, dar firele se vor lipi în final între ele. Puteţi continua operaţiunea astfel până când acoperiţi integral fundul sticlei, numai că ghemul meu s-a terminat la fix aş putea spune, cât să acoperim partea vizibilă a sticlei. Puteţi folosi şi aracet pentru craft, doar să fiţi siguri că după uscare devine transparent, altfel este inestetic.

Puteţi decora apoi modelul obţinut după preferinţe: scoci, floricele, quilling…

Sticla am realizat-o împreună cu Iris. Eu începutul şi sfârşitul, ea mijlocul, cu comentariile de rigoare… e cam greu şi plictisitor.

Pentru decor a folosit floricele autoadezive din fetru, autocolant verde (din Bricostore, la metru), floricele şi insecte predecupate din spumă eva, diamante autoadezive.

Chiar dacă nu mai sunteţi adepţii unor astfel de decoraţiuni, bunicii le apreciază cu siguranţă în colecţia „uite ce-a mai meşterit nepoţelul meu”.

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

In vizita la Muzeul Municipiului Bucuresti

Am crescut într-un mic orăşel de provincie, şi îmi amintesc că am început studiul istoriei cu puţină culoare locală. Orăşelul era situat lângă unul dintre cele mai cunoscute situri arheologice ale culturii Gumelniţa, iar noi eram cumva mândri de micuţul nostru muzeu din localitate. Dacă îl priveşti din exterior, este o vilă cu etaj, un pic mai mare decât casele normale din jur, dar în interior ai suficiente săli cât să te ţină ocupat ceva vreme. Când m-am mutat în Bucureşti a durat până să mă simt acasă. Nici acum nu-mi găsesc locul, tot venetic pe aceste plaiuri sunt… dar copiii mei sunt bucureşteni, şi, pentru ei, trebuie să descopăr farmecul acestui oraş, atât cât mai găsesc.

Muzeul Municipiului Bucureşti ne-a atras atenţia de foarte multe ori. Îmi e şi ruşine să mă gândesc că patru ani am luat troleul de vis-a-vis, dar nu am intrat să-l vizitez. (Aceiaşi patru ani am trecut şi pe lângă Foişorul de Foc, şi am ajuns tot acum să îl vizitez.) Noaptea muzeelor ne-a prins în centru, şi am fi intrat atunci dacă nu era o coadă infernală… Azi m-am bucurat că nu am făcut-o, căci în aglomeraţie nu am fi înţeles nimic.

Am vrut în primul rând să văd pe dinăuntru palatul şuţu. Cel puţin din acest punct de vedere vizita a fost un succes. În rest, personal sunt dezamăgită. Sălile expoziţiei permanente reprezintă aproximativ o treime din etaj, şi atât se vizitează. Obiectele expuse par mai mult o coleţie temporară, itinerantă, decât un mod de a călători în timp prin istoria locală, de a învăţa „altfel”. Am simţit imediat lipsa ghidului (6 lei/vizitator), deoarece obiectele prezentate în muzeu au ataşată minima descriere necesară. Doamne fereşte să completezi descrierile, să faci o expoziţie pentru public, nu pentru profesionişti… să scrii un paragraf descriptiv despre exponat. Adaug la aceasta traseul de vizitare, total „sucit”. Începe – logic, cu epoca pietrei, epoca metalelor (are în centru superba zeiţă de la Vidra, vasul antropomorfic din cultura Gumelniţa), aterizezi într-o sală dedicată epocii moderne, moment în care nu ştii dacă să o iei la stânga sau la dreapta… dacă o iei la stânga, firul se continuă oarecum, cu administraţia bucureşteană, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De fapt… trebuie să sari această sală, să intri în cea dedicată evului mediu, unde găseşti câteva exponate interesante.

Eu am rămas la sabia lui Constantin Brâncoveanul, ocazie cu care am văzut că-şi mai amintesc copiii ceva din vizita la Mogoşoaia, apoi la prima atestare documentară a numelui oraşului Bucureşti, în cancelaria domnitorului Vlad Tepes, la 20 septembrie 1459. Iris s-a oprit la un veşmânt de domniţă, din catifea, dar şi mai interesanţi erau papucii cu toc… şi de fapt percepuţi de picior ca fără. Deşi păreau cu 15cm mai înalte, domniţele medievale nu-şi distrugeau picioarele aşa cum fac „domniţele” de azi. Am găsit şi balanţe mobile şi cântare pentru verificarea monedelor, strămoşii lămpilor UV de la bancă. Am lămurit şi de ce monedele aveau găuri, şi cum arătau „puşculiţele” acum 200 de ani. Total rupt de această sală medievală este salonul roşu, vizibil după cordon, un exemplu de interior de secol XIX (interesant, mai ales prin manechinele cu costume de epocă, dar fără legătură cu sala precedentă).

Cum spuneam, noi am mers iniţial la stânga, către epoca modernă. Primul exponat la care s-a oprit Andrei a fost o bârnă din podul Mogoşoaiei. Normal, fără nicio explicaţie pe etichetă… i-am explicat cum se „asfaltau” străzile pe vremuri, când noroaiele inundau străzile, şi canalizarea era încă un vis. Alături era un exemplu de pavaj din lemn, care mi-a susţinut explicaţia. Privind cât erau de inegali buturii… mă gândesc cu groază cum ar fi o trăsură fără arcuri pe acele străzi… Am trecut mai departe, încercând să citesc cât mai mult din documentele expuse. Cel mai amunzant pentru timpul în care trăim a fost un bilet de avertisment către un cetăţean care risipea apa, deoarece cişmeaua din curte avea robinetul defect. Oare nu putem reînvia un pic administraţia bucureşteană?? Sau ar muri repede, istoviţi în lupta cu gunoaiele, câinii, risipa…?

Vă recomand să mergeţi să vedeţi muzeul. Este totuşi un colţ de istorie locală ce merită cunoscut. Dar neapărat să citiţi înainte prezentările de pe site-ul muzeului municipiului Bucureşti, dacă vă ţin nervii, căci nu înţeleg din ce motiv site-ul este scris cu majuscule (poate muzeografii responsabili nu au aflat că online acest lucru înseamnă a urla), şi se citeşte destul de greu. Apoi, navigarea este dificilă, îţi trebuie ceva răbdare să parcurgi întreg textul. Facem abstracţie şi de muzică… Sunt rea, şi recunosc, dar am fost furioasă după ce am ieşit din muzeu şi mi-am luat teme pentru acasă, cum ar fi descifrarea decretului de la 12 iulie 1848. Normal, în vitrină sub document scrie data, căci orice român e capabil să citească literele slavone, doar toţi am făcut rusă la şcoală… Am uitat mult din lecţiile de paleografie din facultate, am reuşit să citesc antetul documentului… „Dreptate-fratie. În numele poporului roman, guvernul provizoriu… şi este semnat de Neofit, mitropolit al Ungrovlahiei, Ctin Golescu, N. Bălcescu, Chr. Tell, I. Eliade, I.C. Bratianu, C.A. Rosetti, la Bucureşti. Abia aştept să văd despre ce e vorba, căci nu imi amintesc de niciun document al revoluţiei de la această dată… şi nici nu-l găsesc.

Ca să merg cu critica până la capăt, pe site-ul muzeului nu scrie, lângă preţul biletelor (6 lei adulţi, 3 lei copii/elevi/pensionari), şi faptul că exist taxă foto, în valoare de 15 lei. Am plătit biletele, am urcat la etaj, am întrebat pe unul din supraveghetori daca se pot face poze, da, dar fără blitz (pentru cei care încă nu înţelegeţi această cerinţă de bun simţ, nu este pusă pentru a frustra vizitatorii prin calitatea slabă a pozelor obţinute, ci pentru a proteja exponatele de flashul de lumină şi căldură puternică ce le degradează rapid). La ieşire, când mă îndrept din nou către taraba cu bilete, în căutarea unor cărţi poştale cu clădirile demolate, aflu pe un ton agresiv că există taxă foto, că e acolo în specificat într-un afiş ascuns după alte rânduri de ilustrate… Am replicat că am cerut lămuriri sus, la supraveghetori… păi nu ştiu fetele! Atunci, ma întreb şi eu, care este rolul supraveghetorilor de sală? Dacă nu pot verifica nici măcar atâta lucru? Ok, să nu atingem exponatele, lucru pe care oricine trebuie să-l ştie (e din cerinţele de bun simţ menţionate mai sus). Dar, dacă îmi stângeam camera înainte de a coborî, nu mă întreba nimeni de sănătate, nu?

Acestea fiind spuse, vă las în compania pozelor, unele mai bune, altele mai puţin.

Tavanul din holul mare

Carte de alegător

La secția de vot

Sabia lui Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), având încrustată pe lamă stema orașului București și următoarea inscripție în limba greacă: „Tu, împărate neînvins, cuvânt al lui Dumnezeu, stăpâne atotștiitorule, dă cununa izbânzii asupra potrivnicilor, Voievodului și credinciosului Domn Constantin, precum ai dat-o altădată împăratului Constantin cel Mare”

Buletin de familie

Monumentul Eroilor Pompieri (azi în fața hotelului Mariott)

Bilet de vaccinare și seringă cu două ace, sec. XIX

Aviz din partea Serviciului Apelor pentru închiderea robinetului la adresa specificată, dacă nu se oprește risipa

Bec -secolul XIX

Iluminat public în București

Cutie de medicamente – secolul XIX

Cutie de la Casa Capșa

Regulamentul Organic. 1832

Decretul din 12 iulie 1848 al guvernului provizoriu către bucureșteni

Venus și Apolo, statuete romane, Lacul Tei, sec III îCh

Zeița de la Vidra – cultura Gumelnița, neolitic

Muzeul Bucureștilor – oglinda din holul de la intrare

Alte aventuri

Crini origami – idei creative nr. 75 – editura Casa

Dintre apariţiile de vară de la editura Casa face parte şi Crini origami, numărul 75 al colecţiei Idei creative, lucrare ce vine să completeze numărul 48, Flori origami. Despre acest număr am vorbit deja, şi găsiţi detalii aici. Numărul dedicat crinilor porneşte de la o altă formă fixă decât numărul precedent, asemănătoare cu cea a cocorilor.

Ca materiale necesare aveţi nevoie de hârtie origami de 10 şi 15 cm, eu am avut doar de 10 şi nu am putut testa toate modelele. În schimb după câteva flori realizate am reuşit să memorez paşii necesari. Floricelele pot fi simple, cu petale ascuţite, sau rotunjite. Rezultatele pot fi flori independente, dar şi globuri decorative. Îmi plac foarte mult florile realizate din hârtie de împachetat, cu diverse modele imprimate, dar la fel de interesante sunt şi cele realizate din hârtie de calc, delicate prin transparenţă.

Recunosc că nu am răbdarea necesară pentru a realiza un glob. Ar fi însă o variantă pentru o şesătoare, în care fiecare participant să pregătească 1-2 elemente şi să fie asamblat globul. O idee de final a volumului este folosirea unei instalaţii cu leduri, intruduse ca pistil de floare, şi strânsă sub formă de glob. Poate de Crăciun, cine ştie, vom lucra şi un astfel de ansamblu.

Sunt prezentate 14 modele, iar primele 10 pagini sunt dedicate paşilor de urmat în realizarea florilor.

Cartea este disponibilă în librăria editurii Casa, sau în librăriile online: elefant, libris, librarie, emag

Alte carti din colectia Idei Creative

Tablou marin cu elemente origami

Am reuşit să termin, chiar dacă cu puţină întârziere, proiectul dat ca temă pentru această săptămână. Tabloul origami l-am găsit prima dată pe Krokotak, dar cel mai bine m-am descurcat cu tutorialele de pe youtube.

Aveţi nevoie de:

un capac de la o cutie de bomboane, ca suport.
hârtie origami, 10 cm, diverse culori.
hârtie creponată pentru decor
acuarele, ochişori mobili.

Pentru bărcuţă şi balenă am folosit hârtia 10x10cm. Pentru peştişori, pentru a păstra proporţiile, am tăiat pătrate de 5x5cm. În funcţie de dimensiunea cutiei sau a suportului, puteţi decide singuri ce dimensiune de hârtie să folosiţi. Peste vela bărcuţei am prins un triunghi alb, pentru un pic de diversitate, iar în bărcuţă este o fetiţă realizată cu o ştampilă.

Pentru bărcuţă am folosit modelul de mai jos. Am uitat complet de vaporaşele din hârtie de la editura Casa, sunt acolo modele foarte frumoase care puteau fi folosite.

Peştişorii:

Spor la lucru!

Atelierul de creatie

Edit:

Participanți la Școala de Vară 2021

Jurnalul cool pentru fete și băieți, la editura Paralela 45

La târgul de carte de la începutul lunii iunie am avut ocazia să participăm la standul editurii Paralela 45 la evenimentul pregătit cu ocazia lansarii celor două volume din colecţia Cercul de lectură şi scriere creativă: Jurnalul cool pentru fete şi Jurnalul cool pentru băieţi. Nu vă imaginaţi că este un jurnal clasic, pretipărit, în care să completeze răspunsuri la întrebări, aşa cum au apărut foarte multe pe piaţă. Este mai mult o colecţie de exerciţii şi teme care să le pună la încercare imaginaţia şi îndemânarea, folosind o mulţime de articole de birotică şi papetărie, multe dintre ele neajungând în mâna copiilor decât la vârste mari, şi pe care părinţii nu le cumpără în pachetul de rechizite de toamnă.

Despre nebunia care s-a instalat la târg în spaţiul de la stand nu vă povestesc… las imaginile şi înregistrările să o facă. În schimb am să vă spun ce a ieşit la grădi… unde, tot cu sprijinul editurii Paralela 45, care mi-a donat materialele rămase, mi-am lăsat copiii din grupa de opţional să se joace…
Prima, şi cea mai mare dilemă ce a trebuit rezolvată, a fost faptul că au voie să facă ORICE. Orice, cu orice material, oricât, nu conta. Erau atât de şocaţi în faţa grămezii de autocolante, etichete, benzi adezive, markere, încât întrebau la fiecare dacă mai pot lua câte una! Indicatoarele colorate, autoadezive, în formă de săgeţi, le-au plăcut cel mai mult. Pe locul doi a trecut cutia mea de ştampile alfabet, apoi ştampile cu animale, zâne şi flori. Tuşierele colorate şi-au făcut treaba, iar degeţelele murdare de tuş au ajuns să aplice şi ele ştampiluţe cu amprente. Când s-au văzut cât sunt de murdari, râdeau… mamei n-o să-i placă… dar murdărirea este bună! Daa, de acord. Bune şi reclamele la ceva!

Pe locul trei au fost agrafele colorate de birou. Au descoperit că le pot prinde între ele… şi şi-au făcut brăţări şi coliere. Fetele erau încântate! Cu decupatul din reviste a mers mai greu. Nu au înţeles foarte repede cum pot folosi imaginile, şi aici va trebui să mai lucrez un pic cu ei. Ce bine ar fi dacă acasă părinţii i-ar lăsa să toace reviste… de exemplu, hai să facem un tablou cu mijloace de transport. Luăm câteva reviste, decupăm decor, maşinuţe, avioane, şi ce mai găsim potrivit temei, apoi facem un colaj… Ca o paranteză, la târg invitam părinţii cu copii să-i lase să se joace un pic. Doi părinţi discutau chiar în spatele meu Vai, le dă foarfeci! Nu-l las! Nu m-am abţinut şi m-am întors, le-am explicat cu cât calm am putut, că sunt foarfeci de copii, nu sunt ascuţite. S-au strâmbat de parcă le-am dat oţet… oare ştiau ce-s? şi eu tocmai încheiasem atelierul de decupaj… Oare sunt încă oameni care se gândesc că, dacă îi dai o foarfecă unui copil, se transformă instant în criminal şi i-o înfige în spate?!

Revenind la activitate, uitam de glitter. Care, din ce am constatat până acum, are acelaşi rol ca sarea în bucate. Pur şi simplu nu poate lipsi :).

Vă recomand cele două cărţi ca punct de plecare în activităţile de acasă cu copiii. Primele pagini sunt dedicate materialelor ce pot fi folosite, şi puteţi face uşor o listă cu cele necesare. S-ar putea să nu vă placă suma rezultată, dar ea cu siguranţă se justifică.

Cercul de lectură şi scriere creativă este un proiect ce abia a debutat la editura Paralela 45. Coleţia va fi completată cu alte apariţii, şi chiar cu un site dedicat, aflat momentan în lucru, si la care voi reveni în curând.
Cele două volume le găsiţi în librăria editurii Paralela 45, , dar şi în librăriile online: elefant, libris, librarie, eMAG.ro.