Idei creative: vaporase din hartie, Editura Casa

Idei Creative: Vaporase din hartie

Acum ceva vreme am primit de la Editura Casa, ca premii pentru unul din atelierele năzdrăvanilor, mai multe numere din colecţia Idei Creative. Andrei a făcut o adevărată pasiune pentru cel cu avioane. Foarte asemănător cu el (şi am considerat eu mai interesant) este cel cu Vaporase din hârtie. Aşa că, de la târgul de carte, i-am adus-o pe aceasta.

Acum ştiu că zborul a fost întotdeauna mai interesant decât plutitul, dar cum vine vacanţa, şi cel mai probabil vom ajunge la malul mării, am ales bărcuţele. A mai fost un motiv… şansa ca, îndoit greşit, să plutească totuşi, este mai mare decât aceea de a zbura. Nu mă pricep eu foarte bine la origami, şi parcurgând cartea îmi dau seama că sunt o sumedenie de mişcări de care nici n-am auzit. Dar consider că orice copil trebuie să ştie să realizeze măcar câteva forme de bază din hârtie, iar clasica bărcuţă este una dintre ele. Vara aceasta ne-am propus să ne jucăm la mare, şi să realizăm cât mai multe modele.

Deocamdată am încercat eu un vas chinezesc. Hârtie origami atât de mare nu am avut, şi am lucrat cu foaie de calc. Nu am lansat-o la apă, căci nu ar rezista… Dar a ieşit destul de asemănătoare cu modelul, şi în afară de o îndoitură mai ciudată – „munte” – nu am avut probleme cu explicaţiile. Chiar şi această îndoitură este explicată în capitolul introductiv al cărţii.

Idei Creative: Vaporase din hartie
Idei Creative: Vaporase din hartie

Ce mai puteţi construi: bărcuţe – clasice sau cu vele, vaporaşe, iahturi, corăbii antice egiptene sau vikinge, un bac sau o hidrobicicletă. Capitolul introductiv prezintă îndoiturile de bază, simbolurile folosite în carte şi materialele de lucru. Pentru bărcuţe chiar se recomandă hârtia aqua, care absoarbe o cantitate minimă de apă, plutind chiar până la 10 ore, iar pentru menţinerea îndoiturilor sunt explicate mai multe tehnici de întărire a acestora.

Pentru cei care încă nu cunosc colecţia „Idei Creative”, pot să spun doar că lucrările au în general 32 de pagini, din hârtie groasă, cretată, cu format A5 sau pătrat. Găsiţi idei şi sugestii aproape pentru orice tip de activitate de lucru manual, pentru amatori sau profesionişti.

Info preţ: Editura Casa, Librării: Libris, Elefant, eMAG, librărie.net.

Biblioteca Năzdrăvanilor


Edit:
vaporase

Cristina H.
Posted in Cărţi pentru copii, Ce pot face doua maini dibace, Editura Casa and tagged , , , , , , .

11 Comments

  1. Am incercat sa fac si eu vaporul din imagine,tot cu hartie aqua.In vacanta,le voi propune prietenilor mei sa faca,apoi sa facem concurs de vaporase,la tara! 😀

    • a mea nu e hartie aqua, e hartie de calc… si n-am incercat sa vad daca pluteste.
      dar in carte sunt cateva modele care arata chiar interesant. numai bune de o competitie de barcute.

  2. N-am incercat cu hartie de care spuneti dnv. … dar noroc ca am avut hartie aqua intr-o cutie,…mi-am dat imediat seama ca e aqua:era foarte subtire,si erau cateva foi risipite. 😀

  3. Si noi am luat- o pe asta cu cu vaporase de la Bookfest….acum caut hartie aqua…pana atunci voi folosi hartie de copt….sper sa mearga….cine are idee unde gasesc chiar aqua?

    • La noi nu am vazut. Cartea fiind o traducere, banuiesc ca exista prin alte colturi ale planetei…

  4. Salutari, va rog sa imi spuneti cum se numea jocul acela din hartie impartit in 4 care se juca pe degete si scriam ceva pe cele 8 laturi si cum se face.
    Multumesc

  5. pliaza o coala format A4 si rupe sirplusul, astfel incat sa devina un patrat cu laturile egale cu latura mica a foii dreptunghiulare initiale. Pliaza in mod egal cele 4 colturi ale oatratului, astfel incat sa se adune in centru. Foaia astfel pliata intoarce-o pe dos, cu primele colturi pliate in jos. In aceasta pozitie repeta operatiunea cu colturile pliate inca odata, egal, cu varfurile triunghiurilor formate, catre centru. In acest miment solnita e practic gata. Mai trebuie sa indoi patratul obtinut (pliat de doua ori, de la jumatate, pe ambele axe, astfel incat solnita sa se formeze mai usor si sa poti baga degetele. Sunt un bun grafician, sunt curios cum stau cu desenatul din cuvinte. Succes!

  6. Pingback: Tablou marin cu elemente origami | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea anonimatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente