In vizita la Muzeul Antipa din Bucuresti

Muzeul de istorie naturala Grigore AntipaVineri am ajuns şi noi, într-un final, la muzeul Antipa – varianta de după renovare. Am aşteptat, pentru că am promis unui prieten din provincie că mergem împreună. Ne-am dus cu mari speranţe că vom vedea ceva revoluţionar în materie de muzee bucureştene, dar am avut senzaţia puternică a două proverbe… cel cu sacul la pomul lăudat, şi cel cu leopardul de dincolo de gard. Nu înţeleg şi pace de ce a durat trei ani…

Dar să le iau pe rând. Am ajuns la muzeu înaintea prietenului nostru. Afară – aproape ger. Stăm cinci minute să ne jucăm pe punctul de informare, Andrei vrea musai să caute unde stăm, unde e şcoala lui. Al doilea nu merge, aşa că încerc să evit o ceartă între pitici, şi să intrăm. Nu ratăm ocazia să facem o fotografie cu girafa de la intrare, pierdută sărmana pe gazon.

Urcăm scările. Două uşi, una pe stânga, una pe dreapta. Pe cea din dreapta scrie programul de vizitare. Pe cealaltă scrie "Ieşire" şi "Intrare grupuri organizate". Fac greşeala să intru pe aceasta. Un gardian războinic mă întâmpină. Întreb politicos de o sală de aşteptare, căci ne e cam frig afară. "Nu avem aşa ceva! Şi intraţi pe uşa cealaltă". Bon. Recuperez copiii, intru pe cealaltă uşă, unde mă întâmpină… acelaşi gardian! M-am simţit ca în filmele cu proşti, căci ambele uşi foloseau acelaşi spaţiu. De data asta nu se ia de mine, mă întreabă dacă am bilete. De unde să am?! Că doar nu se vând la metrou. Nu avem timp să ne desmeticim, că o doamnă cam nemulţumită de locul ei acolo, şi deranjată probabil de aiureala mea de mamă congelată cu doi kinderi puşi pe şotii, mă împinge mai mult spre unul din automatele de bilete. Încerc să citesc cum că aparatul nu dă rest, trebuie să ai suma potrivită. Reuşesc să îmi dau seama că se poate şi cu cardul, timp în care doamna vorbea continuu, câţi suntem, ce vârstă avem, care e şcolar şi care nu. Scot cardul… mi-l ia efectiv din mână şi-l bagă în aparat, selectează repede biletele şi mă pune să scriu pin-ul. Îmi pune biletele în mână şi pleacă.

Poate sunt eu exagerată, dar nu m-am născut tâmpită. Şi dacă am scos cardul să plătesc, înseamnă că cel puţin odată în viaţa mea am folosit un bancomat, şi ştiu să folosesc indicaţiile de pe un ecran. Apoi m-am întrebat de ce a dispărut postul casieriţei, dacă doamna tot cu asta se ocupă?! Şi n-ar trebui oare, dacă e automat pentru bilete, să îşi ia vizitatorul singur!? Asta e, vizita noastră a început prost. Am înţeles că nu au o sală de aşteptare. Dar am căutat disperată din priviri o băncuţă, ceva, pe care să ne putem aşeza, să ne dezbrăcăm, mai ales că este cald în muzeu. Nu există. Aveam experienţa vizitelor trecute, şi venisem cu rucsacul cel mare. Sperasem eu să existe garderobă, dar nu era… mă rog, erau lângă toalete niste suporturi cu umeraşe, părăsite, probabil vor amenaja. Sau nu… Îmi mulţumesc că sunt de fel pesimistă, şi îndes căciuliţe, fulare, mânuşi, geci de iarnă, pregătindu-mă cu ditai rucsacul de expediţie în muzeu. Arunc un ochi pe schiţă, itinerariul e acelaşi. Subsol, parter, etajul 1. Încă nu ne-a sosit prietenul, aşa că aruncăm un ochi în magazin. Preţuri… să nu te atingi de ele. Mai ales că ai mei au zărit un insectar superb, turnat în plastic, "doar" la vreo 1500 lei… Revenim. Tocmai apare şi prietenul nostru, şi intrăm în muzeu. Copiii sunt încântaţi de dispay-urile electronice de la diorame. Păcat că nu au toate. Constat cu plăcere câteva efecte de lumină în dioramele acvatice, câteva plasme pe perete. Dar nu am putut să nu mă întreb de ce a durat 3 ani!? Căci, la diorame, era schimbată faţada, decorul din spate, împrospătată vopseaua şi bine scuturate de praf.

Am parcurs etapele în ritmul copiilor, destul de încântaţi. Noi am fi dat orice pentru o bancă. Mi-ar fi plăcut să putem sta jos în faţa dioramelor, să povestim cu copiii despre cea ce vedem. Dar dorinţa ne-a fost îndeplinită abia sus, în sala fluturilor. Şi, la final, sus lângă scări, două băncuţe. Ne-am aşezat şi am lăsat copiii să se întoarcă la peşteră, şi la sala cu oase de dinozauri în pardoseală. Ne-am odihnit şi ne-am pregătit să ieşim din muzeu…

Poze nu avem. Fotografiatul este interzis. La Luvru am avut voie… dar la Antipa nu. De ce – nu înteleg. Doar nu au concurenţă pe "piaţă", şi tot la ei revenim…

Glob de hartie cu opt fete

Ne-am obişnuit ca globurile să fie rotunde, sau cel puţin să pară aşa. Aici se încadrează şi modelul de glob de mai jos, construit din opt cercuri de hârtie pe scheletul unui octaedru regulat. Pe modelul de aici am pregătit două globuri, unul mai mare, al doilea mai mic. Pentru un glob aveţi nevoie de opt cercuri. Le puteţi printa pe cartoane colorate diferit, în mai multe exemplare, şi îmbinaţi culorile.

Glob din hartie, cu opt fete

Pentru început, printaţi cercurile necesare. Retrasaţi cu o riglă şi un ac mai gros triunghiul echilateral înscris în cerc, şi îndoiţi perfect muchiile. Decoraţi, desenaţi, pictaţi, după gust, triunghiul rezultat pe fiecare dintre cele 8 elemente, precum şi segmentele de cerc delimitate de acestea. Aveţi grijă, dacă realizaţi colaje, să nu lipiţi pe îndoitură. Puteţi lipi fotografii sau extrase din reviste. De menţionat că patru dintre triunghiuri vor fi lipite cu vârful în jos, realizaţi decorul ţinând cont de acest aspect.

Glob din hartie, cu opt fete

Începeţi apoi şi lipiţi între ele părţile, adăugând lipici doar până la muchia îndoită a triunghiului. Suprapuneţi perfect segmentele de cerc, şi repetaţi operaţiunea până epuizaţi toate elementele, ţinând cont de orientarea acestora.

Proiectul se pretează foarte bine la lucru în grup, copiii putând realiza căte două, sau câte patru feţe ale globului.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie