Povestea de seara. O altfel de poveste

Povestea de seară este de ceva vreme un obicei înainte de culcare, alături de spălatul dinţişorilor. Totuşi, de multe ori seara nu ai timp să citeşti o poveste. Nu căutăm scuze, copiii sunt mai importanţi decat dereticatul prin bucătărie sau proiectele ce trebuie predate a doua zi la prima oră. Oricare ar fi motivul pentru care nu am timp, Povestea nu trebuie tăiată de pe listă. Poate fi înlocuită cu succes de o înregistrare, gen teatru radiofonic, sau, de ce nu, cu ceea ce mai nou propune Povestea de seară. Un bunic, o bunică, un unchi sau o mătuşă care să te ajute la nevoie, şi să citească în locul tău povestea.

Nu am apucat să testăm site-ul în familie, căci aseară Andrei a căzut într-un somn adânc în mai puţin de 5 secunde, iar Iris a preferat o discuţie lungă pe tema tornadelor, şi a efectelor potenţiale asupra Bucureştiului.

Revenind la site, mi-a plăcut încă de la prima pagină. Poate nu sunt toate poveştile la fel de reuşite, dar alternativa este binevenită. Abia l-am descoperit, şi aştept cu interes să văd cum se dezvoltă proiectul.