Proba săptămânii:
Desenează personajul tău favorit!
|
Încercăm ca pe timpul verii să nu uităm ce am învăţat la grădiniţă. Şi ne umplem timpul cu Activităţi matematice. Prima dată când Irisuca a văzut caietul de lucru, a fost încântată. Fără să dau prea multă atenţie, am luat de bun ce mi-a spus ea. Sunt jocuri cu abţibilduri!!! Aşa părea la prima vedere, la mijloc caietul având o folie cu autocolante.
Răsfoind apoi mai serios, am văzut că de fapt autocolantele sunt mai vesele sau mai triste, urmând a fi doar recompensele pe care să le primească copilul la finalul unui exerciţiu. Până acum îi desenam eu un smiley, mai vesel, mai trist, sau nehotărât. Acum "evoluasem".
Mami, îmi desenezi tu şi mi le dai să mă joc cu ele??
A se citi că le lipeşte peste tot prin casă, căci pe uşa de la dulapul ei nu mai ai loc sa lipeşti niciunul… A rămas că face ce vrea cu cele rămase, după ce termină exerciţiile.
Caietul face parte din colecţia "Cărţi cu activităţi", iar la grupa 3-5 ani mai există două, desen şi cunoaşterea mediului. Cele 24 de pagini color conţin fişe de lucru cu aplicaţii pentru formele geometrice (cerc, pătrat, triunghi), dimensiunile (lungime, grosime, comparaţii), mulţimi (asocieri, comparaţii) şi cifrele de la 1 la 5, fără exerciţii de scriere, precum şi o fişă recapitulativă la fiecare temă. Ultima pagină este un joc de colorat după legendă, fiecărei cifre învăţate fiindu-i atribuită o culoare.
Cred că poate fi folosit fără probleme şi în grădiniţe, alături de celelalte caiete din colecţie, în funcţie de grupa de vârstă.
Caietul are copertă din carton lucios şi file mate, pe care se poate colora cu uşurinţă atât cu creioane colorate, cât şi cu carioci. Formatul este mare, 20x29cm, cu o grafică simplă şi plăcută, iar la realizarea acestuia au colaborat Rodica Cîşlariu şi Lucica Nicolau.
Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor
VN:F [1.9.17_1161] Rating: 4.0/5 (1 vote cast)
Mihaela, mereu drăguţă, se gândeşte la mine. Şi cred că e prima leapşă "la ţintă" pe care o primesc. Mulţumesc!
Am spus de multe ori… respectul pentru carte se învaţă. Şi o casă în care nu există cărţi, oricât de aurită ar fi, este o casă goală. Nu ştiu, sincer, dacă în secolul XXI copiii vor mai descoperi lumea magică dintre coperţi, dar pentru noi, copiii de altă dată, era singurul mod de a evada. Încerc, şi sper din tot sufletul să reuşesc să fac o carte mai interesantă decât orice serial tv. Concurenţa e neloială, în lupta asta nu am de partea mea decât vocea (bunicică), talentul (cică am ceva urme), şi cartea… cu tiparul, culorile şi lumea ei de poveste.
Seară de seară, când aud… şi nu citim şi noi o poveste? îmi dau seama că bătălia nu e încă pierdută, mai există speranţă.
Mi-a fost teamă să nu-i pierd pe drum. Sunt paranoică, recunosc, când vine vorba de cărţi. Parcă îmi rupi mie o mână când o văd pusă pe burtă, pe noptieră. Sau cu coperta îndoită… Adăugaţi în ecuaţie un copil şi o carte, şi e destul să-mi aprindă beculeţele.
De mici am răsfoit cu ei. O carte are suflet. Poartă-te cu ea aşa cum ai vrea să se poarte cineva cu tine. Admir-o, preţuieşte-o, şi ai grijă de ea. Apoi le puneam împreună, frumos, la locul lor, pe raft. Locul unei cărţi este pe raft. Nu în pat, nu sub pat… oricât de dragă ţi-ar fi. Aici am avut şi avem mult de lucru. Albă ca Zăpada a avut cel mai mult de suferit. Iris a "iubit-o" excesiv… apoi a adus-o s-o "repar". Nu se mai repară… şi oricât aş lipi-o, nu va mai fi cea de la început. A plâns, dar era lecţia de care avea nevoie. A început să dea paginile cu grijă, şi să fie atentă să nu le rupă.
Eu, ca şi copil, am desenat pe toate cărţile ce mi-au picat în mână. Desene rupestre, sau cu ceva farmec, multe îmi aduc un zâmbet când le regăsesc. Şi… nu am avut grijă de cărţi, multe mi le amintesc şi mi-e dor de ele. Pe câteva le-am regăsit… dar, preventiv, i-am pus în gardă pe copii. Strict interzis a se scrie pe cărţi. Să nu văd pix sau creion, sunt destule caiete în casă. Dar NU pe cărţi. După 2-3 abateri pe suprafaţă redusă, şi ameninţări că le voi pune sus până vor creşte mari, au înţeles. Dar… tu de ce ai scris pe cărţile noastre? Da, eu am scris, pe fiecare carte, o dedicaţie. Pentru a şti cu ce ocazie a primit acea carte. Fiecare cadou de până acum a fost însoţit de o carte. Pentru că o carte rămâne… şi e frumos ca, pe lângă o jucărie sau un tricou, să strecori o amintire, o bucăţică dintr-o lume minunată. O regulă ce ar trebui ţinută minte, nu dărui o carte pe care n-ai citit-o, sau despre care nu ştii nimic.
Cred că cea mai frumoasă zi a fost când am intrat în librărie să iau ceva rechizite… şi Andrei m-a tras de mână… cât stai tu la coadă, pot să mă uit la cărţi? Apoi a venit într-un suflet, să-mi arate una interesantă. O enciclopedie. Şi… a început Andrei să citească. Buchisea, şi voia mereu mai mult. Nu am vrut să-l învăţ, a prins singur, de la grădiniţă, din jocuri… Acum citeşte binişor, fără punctuaţie. Dar destul cât să citească singur textele scurte din enciclopediile pentru copii. Poveşti încă le citesc eu.
A vrut la un moment dat să-i citesc din Jules Verne. I-au plăcut desenele animate după poveştile lui, şi a vrut mai mult. I-am citit… dar nu a înţeles. Jules Verne poate fi citit doar când ştii puţină fizică, chimie, geografie… Până atunci are grijă să nu ratăm nici un volum al colecţiei. Să le am când voi fi mare!
Am început să citim cărţi de copii "mai mari". Cărţi care aveau nevoie de 2-3 zile pentru a fi parcurse… Andrei ţinea mereu minte la ce pagină am rămas. Sau capitolul. Am păţit aşa când le-am citit Făt Frumos certat cu gluma. I-am învăţat atunci ce e un semn de carte… căci o carte nu se îndoaie, iar dacă vrei să ştii unde ai rămas, foloseşte un semn.
O altă lecţie, care va urma curând, căci începem şcoala, este cea a cărţilor pe care le iei "la drum". O carte citită în câteva zile se simte mult mai bine învelită într-o copertă, fie ea şi una improvizată dintr-o coală de ziar. Aşadar, vom face coperţi. Am învăţat de la tata, şi nu e greu deloc. Trebuie doar să vrei… să protejezi o carte. Erau aşa frumoase manualele, învelite în coală albastră, cu etichetă albă… pe care îmi scriam numele cu o caligrafie de pisică.
Şi ultima lecţie, care seamănă a egoism (dar e de bun-simţ), o carte se împrumută numai unuia asemenea ţie, care o îngrijeşte şi o returnează. Şi reciproca este valabilă, când împrumuţi o carte, o îmbraci, o citeşti, şi nu uiţi s-o returnezi, aşa cum ai primit-o, indiferent că e de la un cunoscut sau de la o bibliotecă. Va fi tot o lecţie în viitor, căci încă nu a fost cazul…
În rest… voi continua să vorbesc cu drag de Biblioteca Năzdrăvanilor, şi cam ce simt copii, sau de ce vor o anumită carte.
Leapşa o dau mai departe Roxanei, şi oricui va dori să o preia.
VN:F [1.9.17_1161] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Lego… sau o carte-jucărie? Cam pe aici stătea balanţa, trebuia să iau un cadou " de 5 ani". Mi s-au părut tare interesante cărticelele cu jucărie, şi… normal că nu m-am putut abţine şi le-am montat. În fond, cum se spune, nu da cadou o carte pe care n-ai citit-o…
Am început cu Căţeluşul Ham Ham are maşină. Ştanţele sunt foarte bine executate, s-au desprins uşor, ba chiar le-am şi montat la loc după ce le-am fotografiat, fără să bată prea tare la ochi că au fost desfăcute. Şi pun pariu că şi pentru copil e mai uşor acum.
Cărticica este pătrată (21,5 cm) şi are 6 file cartonate, caşerate cu filă lucioasă. Povestea, pentru copilaşi mai mici, îl prezintă pe Ham-Ham în vizită la prietenii lui: Ela, elefănţica, la florărie, ursuleţul Mor-Mor la cafenea, şoricelul Chiţ pe şantier, maimuţica Ica în parc şi căţelul Tic la garaj. Împreună cu Tic şi copiii, Ham Ham îşi va construi o maşinuţă galbenă.
Când m-am apucat să desprind şabloanele, mi se părea că arată ciudat cartea cu ferestrele lipsă. Chiar nu-i vedeam sensul… Până când am închis-o să o fotografiez cu maşinuţa. Surpriză! Ferestrele se potriveau, şi completau peisajul de oraş de pe copertă.
Acum să vedem dacă am şi ales bine cadoul… căci am adăugat şi celelalte cărţi ale colecţiei: Definaşul Delfi are barcă, Văcuţa Muu are tractor şi Răţusca Mac Mac are avion
Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor
VN:F [1.9.17_1161] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Anul acesta am plecat la mare… nici nu cred că puteam lipsi, copiii făceau lista de bagaje de prin aprilie-mai, nu mai zic de proiecte de jocuri, unde, cum, cu cine… marea lor dezamăgire a fost că nu ne-am putut sincroniza cu vecinii de anul trecut, nu a fost zi să nu întrebe dacă Bobo şi Răzvan sigur nu vin…
Încep să mă simt ca acasă. Ca acasă – dar la mare. De atâţia ani, ne ştim din vedere vecinii. Iar de când copiii se ţin pe propriile picioare şi nimeresc singuri cortul, parcă eşti mult mai relaxat în concediu. Cu Andrei la un an a fost… criminal, nu ştia să meargă, şi băga absolut orice în gură. Dar acum… e fain. Parcă devenim şi din ce în ce mai organizaţi, şi totul devine mai uşor… (Am văzut şi pătuţ pliant pe plajă. Şi cât de relaxaţi erau părinţii!!)
Anul acesta am început excursia devreme. Adică, ne-am sculat la 4, cu gândul că la 5 plecăm. Am reuşit la 6 să ieşim din parcare. Deja ne făceam probleme că nu prindem spectacolul de la 11 la delfinariu la Constanţa, am mai stat şi la staţia de taxare de la Feteşti, căci tocmai scumpiseră taxa cu 1 leu şi dacă nu aveai mărunt… era jale, că nici ei nu prea aveau să dea rest… Oricum am ajuns repede, şi ne-am relaxat în parcul delfinariului. Am vizitat şi expoziţa de rechini… iar după spectacol ne-am dus la acvariu. Ei, la acvariu deja copiii erau nervoşi, când facem odată baie?. Norocul nostru că le era somn, şi până am ajuns la destinaţie au dormit.
Parcăm. Valuri. Soare de după-amiază. Mami, noi ne ducem până la apa! Ok, dau indicaţii clare, nu se baga nimeni decât cu picioarele în apă. Nu de alta, dar erau îmbrăcaţi, căci trebuiau întâi făcute săpături arheologice după cremele de plajă. În cinci minute… doi copii uzi până la gât. A venit un val mare… şi ne-a dărâmat! Curat adevărat, ce să spun! Şi pe amândoi odată. M-am enervat, i-am dezbrăcat, şi i-am băgat sub umbrelă. Ei, şi acum ieşiţi dacă vreţi să vă usture pielea! Au bodogănit ei o perioadă, apoi au trecut la nisip. Şi apoi la masă… şi în final am găsit cremele  .
Anul acesta n-am avut probleme. Nu tu frică de apă, nu plecat să nu-i mai vedem, au fost chiar exemplari. Ba chiar şi dimineaţa nu ne mai trezeau, se dezbrăcau de pijamale şi se jucau cuminţi. Cu masa de prânz m-au albit. Andrei – care tot sejurul nu a mâncat decât ciorbă de pui a la grec şi cartofi prăjiţi (cu ameninţari mai înghiţea printre suspine o fripturică), iar Iris – care nu voia nici o ciorba, pe motiv că porţia e prea mare, şi voia doar piure cu ceva. E drept că ceva-ul era de la o pulpa mare de pui, la un ditai cârnatul, dar am descoperit avantajul autoservirii… ce îti alegi, aia mănânci. Am avut surpriza să comandăm, şi nu voiam de-asta… Tot pentru prima dată a mâncat fi-mea de bună-voie hamsii. Motivul? Peştii ăştia se uită la mine, cred că trebuie să-i mănânc! Dar numai pe-ăştia care se uită! Normal, am aşezat toate hamsiile ca la teatru… cu faţa la ea.
Seara şi dimineaţa mâncau fără să respire. Iar la somn picau ca muştele. Nici la terasă nu se sfiau, după ce făceau plinul, dormeau pe scaune. Iar noi… am avut timp şi de noi. Spre final ne-au sosit şi prietenii… şi seara era o plăcere să stai. Ceea ce am prins anul acesta, pentru prima dată, a fost răsăritul de lună plină, din mare. Depăşeşte cu mult în mister răsăritul de soare. Într-una din seri… au fost exerciţii cu trasoare. Un spectacol de-a dreptul minunat.
Am prins şi răsăritul, o singură zi, când nu au fost nori. În rest, din cauza căldurii, marea era acoperită cu o pătură groasă de ceaţă. Iar dimineaţa… răsărea soarele, dar nu şi pentru noi.
Catarg fumegând
Anul acesta, ca niciodată, m-am sculat mereu să văd răsăritul. Ultimele zile, chiar am dormit afără, pe sezlong, şi deschideam ochii de la mijirea zorilor. Dar… nu am avut noroc. Poate la anul.
VN:F [1.9.17_1161] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Săptămâna trecută piticii, cei rămaţi acasă, căci mulţi sunt plecaţi în vacanţă, au bricolat. Am avut ceva emoţii cu tema, Vara, iniţial mi s-a părut mult prea vagă, şi nu ştiam cum se vor descurca. Dar se pare că proba, chiar şi cu participare redusă, are parte de diversitate.
Şi pe ai mei pitici i-am lăsat să se gândească singuri-singurei. Adela fusese harnică, şi deja aveau un model. Dar Andrei nu s-a lăsat influenţat, el a rămas tot cu gândul a mare şi la pictura cu bărcuţe. Acum a luat foarfeca şi, aşa cum a putut, a refăcut imaginea din bucăţele colorate. Iris, mai puţin inspirată, a preluat ideea. Dar ea a vrut să facă valuri, şi i-am arătat cum să le facă ondulate. Plus delfinul. A încercat ea să deseneze ceva, apoi a început cu rugăminţile, să o las să deseneze cu şablonul. Am fost foarte mulţumită de decupaj.
Mi-a plăcut foarte mult şi ideea lui Eduard, un câmp cu maci. De ce oare copiii din ziua de azi, când se gândesc la "vară", nu pun spice şi maci în prim plan?!
 Un delfin (desenat cu şablon şi decupat) înoată după o bărcuţă.
O barcă cu motor, urcă pe un val.
Un lan de grâu copt, cu maci. Deasupra zboară o ciocârlie.
O ploaie de floricele… peste un soare fericit.
Şi… cam gata cu vara. Savurăm acum ultima săptămână, deja seara a început să fie răcoare. Toamna se apropie cu paşi repezi, iar magazinele încep să-ţi prezinte de la intrare ghiozdănele şi uniforme, semn că vacanţa e pe sfârşit. Ne mai jucăm totuşi, iar în săptămâna care urmează scoatem din cutie plastilina.
VN:F [1.9.17_1161] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
|
Dacă vrei să fii la curent cu noutăţile,
abonează-te la articole şi le primeşti pe mail.
|
Critici de arta