Nu am fost niciodată un fan al artei mult prea abstracte. Prefer ca atunci cand privesc un tablou să mă simt bine, şi nu să-mi chinui neuronul într-o încercare disperată de a pătrunde – nu sensuri ascunse, ci măcar sensul acelei creaţii. Dar fiecare poate vedea ceva într-un tablou… Îmi amintesc de Cruela Devil, în 101 dalmaţieni (2), când descoperă tablourile albe cu pete negre. Până şi artistul era mirat că cineva poate fi în extaz privind creaţiile sale.
Avem de la grădi destule creaţii, mai mult sau mai puţin reuşite. Dar tabloul alăturat m-a lăsat fără replică. Domnişoara educatoare ne-a notat legenda: Castel cu uşă şi turn (?), cu prinţ şi prinţesă care dorm. E noapte. Am privit. Şi cred că am priceput care e turnul. Dar în rest…
Am scanat şi am chemat autorul. Mami, ai ales castelul meu!!!! Uite, vezi scările? duc sus, la prinţesă, e în turn, ca Aurora. Şi în acest moment m-am simţit ca sfetnicii din hainele cele noi ale împăratului… Hmm… oare chiar sunt eu ălă prost care nu vede hainele?! Dacă copilul era entuziasmat, am tăcut. Şi am privit în continuare…
În schimb mi s-a părut minunată ideea de colaj din benzi de hârtie. Se poate lucra mult mai repede, şi acoperi pe model de mozaic un spaţiu mult mai mare, fără să pună la încercare răbdarea piticilor.
Şi nu este nevoie decât de o foarfecă, hârtie creponată, lipici… un contur şi multă imaginaţie.Benzile de hârtie au aproximativ 1×2,5cm.
