La cumpana dintre ani

Se apropie sfârşitul de an… moment de cumpănă, de meditaţie, de plăcute (sau neplăcute) aduceri-aminte. Momente petrecute cu familia, cu prietenii, mai vesele sau mai triste, toate sunt legate de „acea” zi, a trecerii dintre ani. Acel prag sufletesc pe care mulţi îl trecem cu strângere de inimă.
Şi, totuşi, nu aş şti nici acum la ce categorie să încadrez revelionul anului 2008. Revelion… adică începând cu dimineaţa zilei de 31, când te gândeşti cu disperare că „a mai trecut un an”. Pentru mine, 31 decembrie 2007 era o zi pe care o aşteptam demult. O aşteptam din copilărie, când răsfoiam cu nesaţ romanele de capă şi spadă, am aşteptat-o cu suflet îndrăgostit de adolescent.
Da, pentru că în sfârşit coboram din metroul la statia… Musée de Louvre. Ardeam, la propriu. Şi îi invidiam pe francezi, că au atâta istorie într-un singur loc.
Piramida întoarsă m-a uimit mai mult decât o făcuse deunăzi marea piramidă din curte. Şi totuşi, nu pentru ea venisem… căutam altceva. Sufletul meu rătăcit în timp, care avea nevoie de o ancoră. Atâtea lucruri, despre care am avut doar ocazia de a citi. Aş fi dat orice să le pot atinge, să simt acea magie pe care o exercită asupra tuturor de mii de ani.

Troia… Roma… Grecia… Egipt… Călătoria în timp face salturi ameţitoare. Te trezeşti repede şi o iei de la capăt. Nu merge la Luvru fără să citeşti înainte o istorie antică… vechiul manual de clasa a V-a. Este mare păcat…
Ah, am ajuns! Mărturii de civilizaţie. De câte ori nu le-am studiat, în imagini imprimate cu o calitate comunistă în paginile manualelor. Apoi, atinse cu grijă în albumele de artă. Şi totuşi, când le vezi în realitate, te copleşesc. Mesopotamia, leagăn al omenirii…

Egiptul. I-a fascinat pe toţi cei care l-au vizitat. Şi a reuşit, fără voie, să-şi împrăştie comorile în toată lumea. Mumiile însă i-au atras pe toţi… poate pentru atât de solida credinţă a egiptenilor în Viaţa de Apoi. Şi totuşi, văzând de-atât de-aproape acele canope, m-a trecut un fior…

Extenuată, am părăsit palatul la ora închiderii. M-am bucurat că am fost singură. Că am putut să păstrez totul pentru mine. Am pornit agale pe chei, ascultând povestea însângerată a oraşului, povestită de valurile Sennei. Am vrut să merg pe chei până la Notre-Dame, dar gerul parizian mi-a tăiat entuziasmul.

Am continuat să caut istoria prin oraş, e presărată la tot pasul.

Originală sau nu, continuă să fie uimitoare. Am admirat-o, în aşteptarea înserării.

Da, e corect, în mijlocul bulevardului… mă aşteptam să mă impresioneze mai mult, dar reacţia a fost medie.
Am luat-o apoi încet, spre casă. Mă aştepta o pasăre, care a vrut să fie o raţă umplută cu castane. N-am găsit raţă, am ales o zburătoare impresionantă, crezând că-i curcan. În final, tot făcând glume la masă, am aflat că ceea ce mâncam, la viaţa ei, n-a făcut clu-clu-clu, ci chi-chi-ri-chi… pe un ton foarte ascuţit. Adică era un cocoş castrat… şi aşa vocabularul meu s-a îmbogăţit cu „chapon”. Nu că s-ar fi obosit vreunul dintre noi să citească eticheta în supermarket, că doar ne era foarte foame…

Am înecat în şampanie anul 2007, şi i-am urat „bun venit” lui 2008 în cel mai frumos mod pe care am să mi-l pot aminti vreodată.  

Posted in Nostalgii de vacanta and tagged , , .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Am fost informat că datele de identificare furnizate în adăugarea acestui comentariu sunt stocate în baza de date a blogului pentru a primi informațiile/comentariile nou apărute. În cazul în care nu mai doresc acest lucru, mă pot dezabona folosind linkurile din mailurile primite. De asemenea, pot cere ștergerea de pe site a informațiilor ce pot duce la identificarea mea, printr-un mesaj scris.


Pentru păstrarea aninomatului, folosiți un pseudonim și o adresă de mail inventată, precum a@a.a.



CabinaFotoSunt.eu - Distractie la evenimente