Anul acesta Moş Crăciun a venit iarăşi la noi. Am privit cu emoţie faţa transfigurată a copiilor mei, când moşul a intrat pe uşă, la grădiniţă. Mi-am spus cu lacrimi în ochi, "Uite, încă un an magic! Încă un an în care încă nu mă întreabă cine se ascunde sub mască! Încă un an în care cred în el din tot sufletul!"
I-am privit cu emoţie, cum se fâstâceau când începeau poezia, şi le era teamă să-l privească pe Moş în ochi. Irisuca a nimerit lângă el. Îmi făcea semne discrete şi-mi arăta: "Uite mami, Moşul!" Îi zâmbeam complice, şi o invidiam… că poate visa. Îmi amintesc prima şi singura mea întâlnire cu moşul, la grădiniţă, înainte de revoluţie… când mi-am dat seama că era educatoarea de la grupa vecină. Îmi aduc aminte dezamăgirea copilului din mine, şi este motivul pentru care nu am fost şi nu voi fi niciodată de acord ca un cunoscut să joace acest rol. Un Moş Crăciun închiriat, cu un costum frumos, nu improvizaţii ieftine, merită efortul.
Anul acesta Moşul la grădi a fost la înălţimea aşteptărilor. Am avut "moşi" şi în cei trei ani precedenţi. Dar toată prezenţa scenică, remunerată, "ovcors", s-a limitat la un HO HO HO la intrare, bine v-am găsit, şi la final, un apel ca la armată, pachet-nume-copil-livrare. Anul acesta Moşul a fost mai aproape de copii. Şi la pauză, în timpul schimbării costumelor, a stat de vorbă cu ei, au glumit… iar finalul a fost precedat de o poveste de Crăciun, şi pe lângă clasicele îndemnuri de cuminţenie, s-au strecurat şi cele legate de timpul la tv, pc…
Şi… oferirea darurilor a fost chiar şi peste aşteptările copiilor. Obişnuiţi să treacă la locul lor după ce au primit cutiuţa enigmatică, au fost foarte surprinşi să vadă că Moş Crăciun stă de vorbă cu ei, ba îi mai ia şi în braţe; şi, în plus, le oferă o amintire de neuitat. Apreciez acest lucru cu atât mai mult cu cât depăşisem deja timpul rezervat în agenda Moşului, şi avea încă o serbare la care trebuia să ajungă.
Am vorbit cu copiii, au fost încântaţi că Moşul nu s-a "grăbit" ca de obicei. Mustrările nu au fost pe gustul lor… dar le-am amintit că Moşul ştie tot, depinde de ei să fie cuminţi.

Personal mă bucur că anul acesta am reuşit să găsesc pe cineva care pune şi pasiune în ceea ce face, nu se uită doar la câştig.



























eu vreau tare o bachita mogica acuma sa am eu
dar tu cine esti tu
Eu sunt proprietarul acestui site.
Si am o rugaminte, scrie te rog corect!
daca eu azi aceste prin mesajele aiste sa indimplineste
daca tu esti moscra ciun adevarat vorbesti cu mine pe mail .ru daca nu esti mocraciun nu vorbi cu mine pe mail.ru
Draga Elena,
In mod sigur eu nu sunt Mos Craciun, si acesta nu e site-ul lui.
Dar am scris articolul dupa ce l-am intalnit.
Pot sa-ti spun ca vine doar la copiii care cred cu adevarat in el, si aduce cadouri proportional cu gradul de cumintenie al fiecaruia.
Si, daca tot vrei sa-i scrii un mesaj, iti recomand sa scrii corect, fara greseli.
Ani
si vreau tare obacheta magica ca tu esti mos craciun adevarat
eu vreau sa obacheta ma gica si telifon mobil