Atelierul Nazdravanilor: 4 febr., ora 11:00
Proba săptămânii:
Decupaj: pinguini si foci
|
Mami, cum trecem în Noul An? Ne trebuie bilet?
Da, ne trebuie un bilet. Un bilet de optimism, că anul care vine va fi mai bun, mai frumos, mai plin decât precedentul.
Şi se deschide uşa la Noul An?
Da. Se deschide uşa sufletului. Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Şi, mai ales, să facem loc pentru a fi noi înşine mai buni.
Şi o să ne sperie?
Nu ne sperie nimeni. Dar e bine să nu treci niciodată singur în Anul care vine. La trecerea dintre ani strânge în braţe un prieten. Prinde mâna celor din jurul tău şi doriţi-vă împreună un An Nou minunat. Trecerea este mai uşoară, şi creează amintiri de neuitat.
VN:F [1.9.13_1145] Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Am privit mult timp de pe margine această lume dinamică numită „blogosferă”. Pentru că de obicei stau şi cuget înainte să fac un pas, mai ales unul de care eram conştientă că-mi va place, şi care îmi va absorbi extrem de mult timp.
Dar l-am făcut în cele din urmă… ca o completare a unei alte mari plăceri. Aceea de a lucra cu copiii. Mi-am dorit mult timp să înfiinţez o grădiniţă reală. Am reuşit în schimb să coordonez o grupă virtuală. Faci facultatea la ID, de ce nu ar fi şi un opţional de grădi la ID… Aşa am pus pe picioare Talente de Năzdrăvani, un proiect în care am pus mult suflet, şi în care am sperat să-i ajut pe ai mei copii, şi nu numai, să înveţe altceva. Cei care participă la acest proiect şi care au înţeles valorile pe care le poţi câştiga, m-au susţinut şi mă susţin în continuare.
„Expoziţia de Talent” îşi propune în primul rând să-i înveţe pe copii să accepte cu demnitate înfrângerea, meritul celorlalţi, aprecierea efortului propriu. Pentru că am avut încredere în corectitudinea participanţilor, am trecut peste reticenţele pe care le aveam şi am organizat un concurs de popularitate pentru mini-expoziţiile copiilor.
Am stat foarte mult pe gânduri dacă să ofer un premiu sau nu. Apoi mi-am zis că ceva simbolic, care să se potrivească câştigătorului, pot să ofer. Şi am anunţat o surpriză. Nu cred însă că asta i-a motivat pe participanţi să strângă voturi, pentru că nici măcar nu am anunţat existenţa acestuia. De aceea nu vreau încă să ofer premii la concursurile curente. Pentru că tentaţia de a ajuta copilul să facă o lipitură „mai dreaptă”, o linie mai la locul ei este mare. Iar când piticul mai şi insistă că vrea musai să câştige premiul, este greu să stai de-o parte. Nu vreau să ofer motive în plus de a fi "competitiv".
Aşadar, să revin la concursul organizat în aceată săptămână. Aproape toţi participanţii au înţeles, şi majoritatea susţinătorilor, să accepte o competiţie corectă. Un singur vot de pe IP, pentru că toţi sunt copii, şi este bine să-i învăţăm să fie corecţi. Dar uneori orgoliile părinţilor depăşesc cu mult pe cele ale copiilor, şi nu contează nedreptatea sau furtul.
Da, căci a genera IP-uri şi a introduce voturi false consider că este furt. Furi din inocenţa copiilor, furi din exemplul pe care îl dai propriului copil. Dacă unii dintre participanţi nu ştiu nici măcar ce e acela un IP, şi buna credinţă i-a făcut să apeleze la telefoane pentru a-şi contacta prietenii şi a obţine un vot, alţii au considerat că sunt deasupra unui soft banal, oferit free, de contorizare a voturilor. Corect, nu am resursele necesare de a investi într-un soft de vot cum este cel folosit la alegerile americane, pentru a evita frauda…
Dacă lucrezi în reţeaua de distribuţie a serviciilor de internet a unui mare provider român, activezi şi reţeaua de prieteni, angajaţi în sistem, şi cum acolo sunt oameni cu abilităţi care le depăşesc pe cele ale unui simplu blogger, generezi IP-uri, înşeli un biet widget de wordpress şi copilul tău este în top.
Totuşi, nu compensez lipsa de experienţă în domeniul net-ului cu prostie sau tâmpenie. Pot citi încă destul de bine un raport de trafic. Poate că eu nu mă pricep foarte bine la poliţia IP-ului, dar Google Analytics încă contorizează corect şi are grijă să nu înregistreze traficul fals.
Aşadar, cum să interpretez faptul că apar 130 de afişări ale paginii, 24 de vizitatori unici, şi ~90 de voturi? Dacă se pricepe cineva să-mi explice cum, un vot care numără IP-uri, poate număra un “om” ca fiind de fapt “patru”, complet diferiţi?!
Era a treia oară când constatam diferenţe flagrante, şi am hotărât resetarea votului. Pentru că aşa se sancţionează frauda de acest tip. Ba mai mult, site-urile care găzduiesc concursuri, în caz de fraudă, şterg conturile. Eu am ales să resetez doar, şi să dau o şansă copilului. Şi o şansă parinţilor, de a găsi o manieră fairplay de a-i satisface orgoliul. Şansa nu a fost apreciată, şi, la cerere, am şters contul.
Dar povestea nu s-a încheiat aici. Un vechi proverb românesc defineşte caracterul românului. „Să moară şi capra vecinului”. Dacă există un lucru frumos, dar de care copilul tău nu are parte, atunci să nu aibă nici ceilalţi. Şi, folosind acelaşi sistem de generare a IP-urilor, au hotărât că trebuie stricat clasamentul acestui concurs.
Aşadar s-a început accesarea paginilor tuturor concurenţilor şi încărcarea lor cu voturi. Din fericire „ceva” m-a făcut să îngheţ voturile, şi acum două zile am hotărât să nu mai iau în calcul contorul. Am numărat voturile la acel moment, la care se mai adaugă în clasament numai voturile obţinute printr-un comentariu. Şi la comentarii, le validez pentru numărare doar pe cele care au IP şi mail diferit, celelalte comentarii urmând să apară doar după încheierea concursului. De aceea clasamentul arată atât de ciudat acum, cu sute de voturi care să aducă asupra concurenţilor rămaşi umbra neîncrederii.
Voi căuta un widget mai deştept… în eventualitatea în care mă voi hotărî să mă mai aventurez pe tărâmul acesta al concursurilor. Pentru că, aşa cum îmi spunea o prietenă tare demult, un şut în fund e totuşi un pas înainte. Pentru că am învăţat un lucru: te joci cu copiii, dar o faci la modul cel mai serios. Te joci cu ei, nu cu sufletele lor. De aceea nu am putut tolera, şi nu o voi face nici de-acum înainte, să se joace altcineva în acest stil.
Şi, ca încheiere, ţin să mulţumesc reţelei de IP-uri 92.86.8x.xxx şi 92.86.4x.xxx, generate cam 30 în jumătate de oră, pentru traficul extraordinar pe care mi l-au generat în aceste zile. Nici un concurs nu ar fi făcut acest lucru. De asemenea, le mulţumesc încă odată pentru că m-au stimulat să aprofundez potenţialul serverului meu de găzduire, şi opţiunile oferite de widget-uri.
Poate că ar trebui să ne învăţăm copiii şi alte proverbe, cum ar fi: Minciuna are picioare…, Răzbunarea este arma…, Nu săpa groapa altuia….
Menţionez că am scris acest articol aşa cum spunea Tacitus, "sine ira et studio". Este doar gustul amar pe care mi-l lasă o experienţă de viaţă, din care am avut multe de învăţat.
Toată stima pentru Năzdrăvani, sper că nu am făcut pe nimeni să sufere. Îmi cer iertare dacă a fost aşa. Promit să mă revanşez la concursuri, cu teme creative, la înălţimea potenţialului lor extraordinar şi al voinţei de care au dat dovadă în aceste ultime trei luni.
VN:F [1.9.13_1145] Rating: 3.7/5 (6 votes cast)
Parcă pare desprinsă dintr-o poveste, şi uneori am senzaţia de déja-vu, dar Pitica mea este „mamă”. Mamă a 5 copii, şi viitoare mamă a încă unei duzini, încă în creştere la ea în burtică…
Să-i prezentăm.
Erika. Moş Crăciun i-a adus-o când ea avea un an. Au mers împreună doi ani la creşă, au împărţit perioada sumbră în care Erika şi-a pierdut o mână, apoi după vreo două luni – în care, în asemenea condiţii grele, nu a absentat de la creşă – a primit o donaţie de organe, o mână de la o soră geamănă, din cutia de jucării a altei fetiţe. Deşi ruptă, jerpelită, cu probleme la un ochi, care nu se mai închide, Erika rămâne preferată, şi ne însoţeşte peste tot.
Andrei. În perioada disperată în care nu găseam donatori de organe pentru Erika, am încercat s-o înlocuim. L-am luat pe Andrei. Venea cu un trusou întreg de bebeluş… l-a primit cadou de ziua ei. Complet neinteresant, un an a fost ignorat complet. Dar trusoul a fost trecut în patrimoniul Erikăi.
Luca. L-a adus Moş Crăciun, anul următor. Este cel mai mic, şi se pierde cel mai uşor. De multe ori nu stă cu fraţii lui.
Maria. A adus-o Moşul anul trecut. Nu închide ochii, nu poate fi dezbrăcată, îi mai vine şi căciula pe ochi mereu. Dar e dlăguţă şi face parte din familie.
Ştefania.A primit-o anul acesta, cadou de ziua ei, de la o colegă de grădiniţă. E cea mai delicată dintre fraţi, şi cea mai mofturoasă. Niciodată nu-i place ce găteşte mama ei.
Acum că am prezentat personajele, revin la Ajunul Crăciunului de anul acesta. Dezbatere aprinsă, când este ziua Erikăi. Dacă a adus-o Moşul, este de Crăciun. Dar nu o serbăm de Crăciun, ci când venim de la bunici. Am plecat liniştiţi în vacanţă. Dar… am venit acasă. Şi primul gând a fost la Erika.
Şi priveam cum un copil de 4 ani se învârtea serios prin casă, încercând să agaţe baloane, pentru că aşa e frumos de ziua cuiva. Pe Erika a ascuns-o în dulap, căci nu trebuie să vadă „surpriza”. Apoi scandal mare, să plecăm să-i luăm tort. Cum frigiderul era gol, am plecat la cumpărături.
Reuşim să negociem, şi transformăm în tort un cozonăcel rotund. Noroc că avea bucăţi de ciocolată deasupra şi s-a validat. Apoi o vedem foarte serioasă la raionul de jucării… se gândea ce anume i-ar place Erikăi să primească cadou de ziua ei. Am încercat să negociem, dar fiecare copil trebuie să primească un cadou, cât de mic!” Aşa că ne-am ales cu cadou pentru Erika… Într-o discuţie cu fratele ei, pe tema necesităţii cadoului, replica a fost: „Sunt şi eu mamă, cum puteam să nu-i iau?” [na. Cadoul se decontează din banii obţinuţi la colindat, nu din bugetele „bunicilor”.]
Am ajuns acasă. Am decretat că petrecerea începe la desert. Aşa că, cu viteza luminii, prânzul s-a evaporat din farfurii. [na. Deci se poate!] Apoi… „mama” şi-a luat copilul în braţe. A ordonat să fixăm o lumânare, musai Roz, şi să cântăm. Ne cam apuca râsul, şi ne-a muştruluit că nu-i frumos, să cântăm cum trebuie. Toate strofele. Apoi şi-a ajutat copilul să sufle în lumânări şi să primească surpriza. Am tăiat tortul… şi un glas supărat se aude: Uite, vezi, nu-i place tortul lu’ Erika, ţi-am zis eu că nu e bun! Ei na, era foarte bun. Cu ciocolată şi stafide.

Petrecerea s-a prelungit seara, când toată familia a fost pusă la masă. M-a atenţionat că le dă cereale. Am protestat, că e seară, şi nu se mănâncă cereale decât la micul dejun. Dacă lor le place… eu îi iubesc şi le dau cereale! Oooo, să încerc să trag concluzia…?

Şi totuşi, la final, noi, cei mari, ne-am declarat mulţumiţi. Pentru un an am scăpat de Erika. Şi nu a manifestat (încă) nici o dorinţă să-i serbăm şi pe ceilalţi…
VN:F [1.9.13_1145] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
Din categoria “Jocuri educative pentru copii” face parte şi mozaicul din mărgele de plastic. Am pus ochii pe ele acum ceva vreme, şi am stat pe gânduri. Erau atât de mici, încât mă gândeam că vom umple aspiratorul cu ele.
Apoi le-am văzut folosite la Silvia. Şi mi-am făcut un pic de curaj, i le-am cerut Moşului. Le-a căutat el prin hypermarketuri, dar erau cantităţi mici, la preţuri destul de mari. A găsit în Ikea, un borcan imens, Pyssla, la un preţ mai mult decât avantajos. Şabloanele, la fel, nu erau scumpe. E drept ca erau 4 variante de suporţi, dar suficient pentru începători.
Aşa că Moşul ne-a cadorisit cu mărgele. Am muncit cot la cot toată familia în dimineaţa de Crăciun, şi am confecţionat câteva inimioare şi floricele pentru bunici. Este un cadou minunant pentru copii răbdători şi cu multă voinţă. Căci sunt extrem de migăloase, spre sfârşitul steluţei mele deja oftam… Foloseam şi un ac, să le aşez cu mai multă grijă, căci orice mişcare greşită mai muta câteva din loc.
Când am ajus la etapa numită “fier de călcat” eram în extax. În sfârşit ne vedeam opera. Prima a fost sacrificată. Pentru că n-am ştiut cât de mult trebuie să le topim… şi… nu le-am lipit. Următoarea am topit-o prea mult, din exces de zel. Apoi am găsit calea de mijloc… din ochi… noroc că mai aveam hârtie de copt prin casă, căci am cam rupt cele două foicele din dotare.


Dar punctul culminant al lucrului cu mărgele l-a atins Andrei. Pedepsit pentru câteva obrăznicii, trebuia să-şi “spele păcatele”. Şi, pe cel mai mare dintre şabloane, trebuia să facă un peisaj. Altfel nu-şi recăpăta ora de joacă la calculator…
A lucrat cu model. Adică eu îi făceam pe o foaie cu pătrăţele model de nori… de casă… de brad… şi el le punea în practică din biluţe. N-a încercat încă să lucreze singur, dar am apreciat enorm că a putut lucra după un model paralel. Şi chiar dacă a lucrat “pedepsit”, la sfârşit, după ce am lipit-o, comenta…
Ai văzut mami ce frumos a ieşit? I-o dau cadou lui Buni, de Mărţişor!

Ei da… păi cum, până atunci nu mai facem altele…? Dar a cerut o pauză, că doar am văzut şi eu cât a muncit. Adevărul e că nu-l credeam în stare să stea locului 2 ore şi să bibilească mărgele. Şi totuşi, a făcut-o! De menţionat că eu am ales culorile din borcan… cred că mai durează până va face singur ceva atât de migălos cap-coadă.
Alte colaje
VN:F [1.9.13_1145] Rating: 3.9/5 (7 votes cast)
… o maximă cu care am fost şi tind să rămân de acord. Asemănătoare cu ea este şi „Scopul scuză mijloacele”. Şi totuşi, nu sunt omul care să calce pe „cadavre”…
Am avut o idee… o idee care am fost convinsă la acel moment că este o idee bună. Concursul de popularitate „Năzdrăvanul anului 2009”. De ce am considerat că e bună?! Pentru că era un mod de a expune lucrările pentru fiecare copil în parte. De a vedea, cumva, reunite, toate operele sale şi de a aprecia efortul acestora în alt mod. Pentru că de cele mai multe ori au nevoie să vadă o confirmare publică a talentului lor.
Personal i-am votat pe toţi, după ce am adăugat paginile. Şi am sperat ca, prin intermediul votului de popularitate, să devenim mai cunoscuţi, mai apreciaţi, să creştem un pic ca număr. Pentru că jocul în trei devine plictisitor.
Am oscilat dacă să-i includ sau nu în „roată” şi pe ai mei pitici. Pentru că orice regulament spune că rudele de gradul întâi ale organizatorilor nu participă. Şi totuşi, au lucrat cot la cot cu ceilalţi copii, măcar pentru ei i-am adăugat. Nu am făcut campanie de PR, nu am cerut voturi pentru ei, dar l-am găsit pe Andrei cerând voturi pe YM verişorilor… de ce…? „Pentru că merit şi eu, mami!”
I-am explicat cu greu că nu e corect, că noi suntem gazde şi nu e corect să concurăm. A înţeles. Cred. Şi totuşi, urmăreşte cu sufletul la gură concursul, să vadă cine mai adună voturi, cine are mai mulţi prieteni, şi cine va câştiga în cele din urmă.
Pentru că, dincolo de voturi, copiii au preferinţele lor. Chiar dacă s-a ofticat până în adâncul sufletului că nu a câştigat niciodată, recunoaşte că sunt Năzdrăvani care muncesc mai mult şi merită să câştige. Este orgolios, foarte, nu ştie să piardă, dar de când ne jucăm de-a concursul a mai învăţat un pic. Am fost tare mândră să-l aud la unul dintre concursuri spunând: Da mami, merita să câştige, a lucrat frumos! Deci nu mă zbat în zadar, chiar învaţă ceva.
De când am început concursurile nu i-am ascuns nimic. Aşa că a văzut mereu punctajele, şi cum l-au evaluat ceilalţi copii. În momentul în care a înţeles că, chiar şi atunci când îţi plac două lucrări la fel de mult, trebuie totuşi să alegi una pentru punctajul mai mare, a înţeles că la fel procedează şi ceilalţi copii. Că nu pot fi toţi câştigători şi că oricâtă muncă ai depune, fiecare om este diferit. Îi place sau nu creaţia ta. La un moment dat era trist… De ce nu mi-au dat note mari? Pentru că am muncit! Întâmplător punctase cu foarte puţin o lucrare foarte „muncită”. Dar tu Andrei… de ce ai dat 1p. pentru lucrarea asta? Nu a muncit la fel de mult? „Ba da, dar nu mi-a plăcut mie!” Ei vezi… de-aia nu ai primit nici tu note mari, pentru că, deşi ai muncit, nu a fost pe placul celorlalţi.
Credeţi că e uşor? E cel mai greu lucru să-i explici unui copil căile nedrepte ale unei lumi reale… Şi de unde trebuie să găsească puterea de a fi cinstit, de a nu fura pentru a fi în avantaj, de a se ridica după o lovitură şi de a o lua de la capăt. Căci asta e ceea ce încerc să-i învăţ…
Am şters rânduri de lacrimi, şi am oprit multe tentative de răzbunare. X mi-a dat un punct… îi dau şi eu la fel! L-am ameninţat cu descalificarea dacă îl prind că nu punctează corect, sau că se răzbună. Întotdeauna am încercat să căutăm criterii, cât a muncit, cât a respectat regulamentul, în afară de „cât de mult îmi place”. Nu-mi închipuiam că e atât de greu… dar în momentul în care ştie să aplice regulile altora, ştie să şi le aplice şi lui însuşi. Şi, în momentul în care vede celelalte creaţii, îşi dă seama dacă are sau nu şanse. M-au întrecut şi de data asta! Ah, da, cere mult curaj să recunoşti…
Am învăţat mult împreună cu copiii. Am învăţat ceea ce adulţii au uitat. Niciodată, dar niciodată nu încerca să minţi un copil în faţă. Şi nici să nu încerci să-l furi. Dacă adulţii pot accepta că „sistemul lor de fraudare a fost mai bun”, copiii nu ştiu ce înseamnă. Şi nu te joci cu sentimentele lor. Sunt prea nevinovaţi ca să faci asta…
VN:F [1.9.13_1145] Rating: 5.0/5 (2 votes cast)
|
Dacă vrei să fii la curent cu noutăţile,
abonează-te la articole şi le primeşti pe mail.
|
Critici de arta