Talente de Năzdrăvani

Se anunţă un weekend plin în România. Iar, din nou, alegeri. Pe bune că m-am cam saturat, aproape că încep să susţin monarhia constituţională, cu parlament uninominal, unicameral, pe 7 ani. Sau poate pe 10. Aşa am simţi că alegerile sunt ceva deosebit, şi merită să ieşi pe ploaie şi pe vânt să-ţi exprimi dreptul contituţional.

În naivitatea şi entiziasmul meu de tânăr absolvent la catedră, puneam mare pasiune în a-mi învăţa elevii să fie cetăţeni cinstiţi şi oneşti. Să-şi îndeplinească datoria cetăţenească. Vaaai, sper că nici unul dintre ei nu mă citeşte acum, să-mi atragă atenţia… "Mai ştiţi, doamna, când ne spuneaţi că trebuie să mergem la vot? Că suntem datori ca români să o facem??" Ioi, ce de lecţii învaţăm la istorie şi din istorie! Iar eu trebuia să le ştiu, că doar ani de zile am înghiţit praful din bibliotecile universităţii.

Şi constat cu stupoare că în ultimii ani mi-a pierit tot entuziasmul, şi la vot am ajuns de gura copiilor, care voiau să meargă. Am decis că toţi îs o apă şi-un pământ, şi că e loterie. Aşa că i-am pus să zică un număr… şi am numărat casetele, am pus stampila în cea aleasă de copil. Poate are el ceva inspiraţie, că mie mi s-a cam terminat. Scrutinul trecut… nu mai ştiu când a fost, am mers în familie. Ne-am nimerit la ţară, şi deh, daca tot mergea tot satul la vot, ne-am îmbrăcat şi noi şi ne-am dus.

La oraş, secţia de vot e în faţa blocului. Dar aşa mă apucă o lene…

Campania asta electorală mi se pare sfidătoare. Nu înţeleg de ce se cheltuie atâţia bani. Ar fi mai ieftin ca fiecare candidat sa-şi pregătească un afiş A3 cu ce are de spus, şi toate aceste afişe, unul lângă altul, să fie puse în ordinea de pe buletinul de vot la intrarea în secţia de votare. Vine omul, cască ochii, citeşte, apoi alege. Nu afişe pe toţi stâlpii, clădirile, de ajungi să ţi se facă lehamite. Andreiu meu vine şi-mi spune că noi votăm cu Băsescu. Ei na, de ce mamă? Pentru că are cele mai multe poze în drum spre grădi!

Halal motiv! Zilele trecute, printre multele linkuri pe care le primesc pe mess, a fost şi acesta. Amuzant, pentru persoanele nehotărâte. De fapt, răspunzând la întrebări, mi-am dat seama că românii nu au o problemă în a-şi alege un reprezentant, ci în a şti ce anume vor cu adevărat. Ei bine, mi-a ieşit Oprescu. Ei bine, NU. Pe el nu-l votez. L-am votat din toată inima la primărie, şi-a promis că nu pleacă la Cotroceni. Apăi să stea la Cişmigiu, că şi acolo e verdeaţă!

Locul 2… Antonescu. Hmmm… s-a descurcat bine. Întâmplător mi-am întrecut limitele de rezistenţă şi nu am pus mâna pe telecomandă săptămâna aceasta . Parcă totuşi are un pic mai multă decenţă. Sau consilieri foarte buni, şi joacă un teatru excepţional în numele Bunului-Simţ pe care îl susţine.

Am avut parte şi de sondaj IRSOP la uşă, şi ca "propretar" la adresă, am răspuns la câteva întrebări. Sondajul pentru turul 2 era B+G sau B+C. Să aleg? Păi… B+G=B, B+C=C Niţică algebră, nu? Dacă G şi C nu sunt identici, nici rezultatul nu poate fi acelaşi!

Azi în schimb am stat un pic şi m-am uitat în jur… dincolo de garduri. Ce sunt românii azi? Cei din România zic.

Am revăzut de curând Bamby, desenul animat (Disney dacă e cineva care nu ştie despre ce e vorba). Şi mă opresc un pic la scena în care pădurea ia foc. Toate animalele alergau îngrozite care-ncotro, iar la primul semn, "Pe-aici", au ales imediat, fără să stea pe gânduri. Nu ştiu de ce, şi alegerile acestea parcă fiecare încearcă să înspăimânte cât mai mult oamenii, pentru a-i face "maleabili şi ductili", adică să-i tragi în orice tip de formă le este mai util. Şi, după ce cu ajutorul crizei au dărâmat şi tot ce mai mergea prin ţărişoara asta, ne-au înglodat în datorii externe, pe care numai Dumnezeu poate ştie cum şi de unde o să le plătim, au considerat că nu este destulă panică, mai este nevoie de ceva.

Gripa porcină. Cred… şi voi crede probabil şi după ce o voi trata pe propria-mi piele cu paracetamol şi apă de mare, că este o găselniţă publicitară, un nou mod de a mai direcţiona din banii publici. Către cine? Păi, am făcut o listă, dar din pacate nu am şi cifre… dar poate ne va răspunde vreunul dintre guvernanţi cât ne-a costat gripa până acum.

Afişele informative de toate mărimile, prin toate scările blocurilor. Oare câte scări de bloc are România? Şi ce tipografie a fost fericita câştigătoare a licitaţiei?

Spaţiile media, radio şi tv, la ore de audienţă maximă. Cine a încasat comisioanele? Sau e un mod de a mai pompa ceva bani in televiziuni falimentare? Tot plătim abonament obligatoriu, mai sprijinim puţin efortul cultural.

Vaccinuri. Aici nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce interese au companiile farmaceutice să ne convingă că nu supravieţuim fără acest vaccin. Am supravieţuit de 10 ani fără să fac nici un vaccin antigripal. Şi n-am făcut nici o gripă. În ultimii 10 ani am răcit (cu febră) o singură dată, în miezul verii, şi era o amigdalită. Capetele mai luminate spun că e o gripă ca oricare alta, ba chiar mai uşoară decât altele. Dar, clar, nu supravieţuim fără vaccin…

Însă, dacă ne încăpăţânăm să nu ne vaccinăm, tot trebuie să cheltuim banii pe ceva. Doar suntem societate de consum, nu? Trebuie să ne protejăm cu geluri dezinfectante pe mâini şi măşti chirurgicale. Şi nu ştiu dacă îşi cumpără fiecare dintre noi măşti, e mai înteresant câţi bani se cheltuie pentru aprovizionarea şcolilor, grădiniţelor, instituţiilor publice cu rezerve de gel şi măşti.

Şi poate că şi peste asta aş fi trecut, dacă guvernanţii noştri, în disperarea lor că nu suntem suficient de panicaţi, nu ar fi lovit acolo unde ne doare cel mai tare. În copiii noştri. Şi cum poţi lovi mai tare într-un copil decât sabotându-l pe Moş Crăciun. Căci cazurile de gripă "s-au înmulţit" (haha, cred ca nu a fost toamnă să nu fie spitalele în carantină pentru că era vreo epidemie de gripă), trebuie să luăm măsuri suplimentare. Întâmpinăm copiii la grădiniţă cu măşti pe faţă. Nu mai lăsăm părinţii în grădiniţă, şi îmi spune copilul astăzi să nu mai intru la ei la clasă, că au gripă şi mă îmbolnăvesc. Schimbăm copiii pe holul de la intrare al gradiniţei, în frig şi în curent, pentru că e carantină. Ce contează că îi dezbraci în frig în chiloţi şi în maieu, ca părinte responsabil trebuie să înţelegi, E CARANTINĂ şi porţi mască.

Şi dacă protestezi, ţi se răspunde că la alte grădiniţe, copiii sunt lăsaţi la uşa de la intrare. Dar aş vrea să vad si eu cum se descurcă 4 îngrijitoare (care pregătesc porţiile pentru micul dejun la acea oră), 8 educatoare şi două asistente în trei sferturi de oră cu 300 de copii. Care trebuie dezbrăcaţi, descălţaţi, puse hăinuţe de interior şi încălţaţi. Ah, putem să scădem 70 de copii de la grupa mare şi pregătitoare, cred că ei se mai descurcă singurei. Dar putem adăuga că aceste hăinuţe trebuie aşezate în dulăpioare.

Şi tot nu e destul. Facem serbare de Moş Crăciun, DAR fără părinţi. NU voi înţelege cum sunt serbările fără părinţi. Cine îi încurajează cu aplauze? Cine îi ia în braţe la final, să-i pupe şi să le spună că au fost minunaţi? O să pară o repetiţie generală, cu costume. Să sperăm măcar moşul să primească aviz epidemiologic, să ajungă cu cadouri la copii. Aşa poate nu se vor mai simţi singuri. Îi va aplauda Moşul, îi va strânge moşul în braţe. Şi sper ca emoţia momentului să fie suficientă şi să nu ne simtă lipsa.

Ce oameni fără suflet pot decide aşa ceva? Ce oameni pot decide interzicerea serbării de Crăciun??? Pentru foarte mulţi copii, Moşul de la grădiniţă este singurul cu care se vor întâlni. Nu toată lumea îşi permite să aibă un Moş acasă… După ce că părinţii se chinuie de cel puţin o lună să le explice că pe Moş Crăciun l-a afectat criza, şi că lista trebuie scurtată, acum trebuie să le explice că l-a afectat şi gripa? Şi nu mai vine? Pentru că serbare făceam pentru Moş. Dacă nu facem serbare, înseamnă că nu vine Moşul.

Până unde ducem toată această paranoia? Suntem o ţară în criză, în carantină, în campanie electorală, în căutarea a tot ceea ce-am pierdut. Acceptăm să ne mintă, să ne fure, dar vom accepta să fure şi bucuriile copiilor noştri? Chiar nu putem face nimic? Chiar trebuie să suportăm, ca oile duse la tăiere, adevărurile altora? Chiar nu putem şti şi noi ce e mai bine pentru copiii noştri?

Un părinte care vrea să spună DESTUL!