Despre ANI & co

I-am citit acum Elizei prima poveste

“Cine e ANI?”

“Mai e una?” (nota: una, adica o poveste)

“Hai sa citim urmatoarea poveste de la povestea creioanelor”

Deci ii place… Continuam. Eu citesc, ea comenteaza

“Ia uite, s-a tocit si galbenul?

Se uita la poza. Eu nu vad musai un Galben tocit, dar copiii vad intotdeauna mai mult decat noi.

Eu mai am cateva ferestre deschise, mai tastez rapid un mesaj pe ymsgr…

“Hai mama, citim? Ce tot scrii?”

Continuam povestea. NAZ incepe sa o caute pe ANI, dar nu ne zice nicaieri cine este ANI. Ea anticipeaza:

“Cine e ANI? Cred ca e o papusa?”

“Unde e Ani?

Povestea se termina cu puncte de suspensie. Ba mai mult, ne zice ca NU ACUM vom afla, ci candva in viitor…. Hm… Varianta asta nu convine…

“De ce nu o gasea?”

“Hai sa citim urmatoarea poveste”

Ma gandeam deja, ce ma fac daca in urmatoarea povestire NU AFLAM totusi care e treaba cu ANI.

Dam pagina la urmatoarea poveste. Ea se uita la ilustratie. Este NAZ.

“Uite-l pe NAZ”

“Chiar ca e un creion fermecat! Am si eu un creion fermecat cu toate culorile

(sa stiti ca are!!! e un creion cu varful in toate culorile, coloreaza dupa cum il invarti )

Continuam azi lectura. Daca ne lasa junioara familiei. Mai nou, multe chestii “de copii mari” se desfasoara in timpul in care junioara doarme, la pranz, doua ore trase de par. Cand junioara se trezeste, e jale mare. Nu mai putem picta, nu mai putem modela cu plastelina, nu mai putem sta la calculator.

Dar desigur, este atat de amuzant sa ai o sora mai mica! Abia asteptam sa creasca si ea putin, sa ii povestim despre NAZ si despre ANI…