Sunt sigura ca la momentul la care am dat drumul acestui blog, probabil multi dintre prieteni si-au spus… “Iar se plictiseste, trebuie sa-si gaseasca o ocupatie!”
Ei bine, m-am hotarat sa scriu dezlanat. Adica veti citi acest post si va veti intreba la sfarsit… ce-am vrut sa spun. De unde am pornit si unde am ajuns.
Asadar, sa incep cu inceputul.
Inceputul a fost acum 6 ani. Si ceva. Un grup minunat de prieteni, care mi-au fost mereu alaturi si carora le multumesc. Acum avem gasca noastra, Nazdravanii de august-septembrie 2003. Copiii sunt maricei, au inceput sa aiba alte preocupari.
Acum vreo luna analizam si comparam orgoliile copiilor. Nu stiu sa piarda, nu inteleg competitia. Pentru ei este important sa castigi. Pai… atunci sa-i invatam sa piarda. Concursurile de pe net nu te antreneaza pentru asa ceva. Te lipesc pur si simplu de monitor. Si conteaza cati prieteni ai, cati te voteaza, si poate ai o sansa de castig.
Mie mi-a venit alta idee… sa-i lasam sa se evalueze reciproc, sa munceasca si sa aprecieze valoarea. Si ce sa evalueze? Pai, ceea ce pot singuri sa faca. Desene, picturi, modelaje, colaje… Nimic mai simplu, nu? Ei as, a fost mai complicat decat mi-am imaginat. Dar, ceea ce este si mai important, copiilor le-a placut noul joc. Atractiv, provocator, palpitant.
Si iata ideea unei dimineti. Pana seara aveam deja site-ul, intr-o forma as zice eu acceptabila. Normal, mai sunt multe de facut, ideea e frumoasa si mi-ar place sa o vad crescand. Daca nu, ea deja si-a indeplinit scopul de a strange legaturile intre nazdravani. Iata “inceputul unei frumoase prietenii”!
Ne jucam...
de-a concursul.
Multumesc pentru galerie, sper s-o tin din bine in mai bine
Ura si de la mine!
Cristina, felicitari pentru idee.
Ura pentru Nazdravani!