Talente… de Năzdrăvani

Naz tot nu reuşea să afle unde este prietena lui Ani. O căuta de zor când ceva i-a atras atenţia. Era mare forfotă în sertarul cu plastilină. Ce se întâmpla oare? Eroul nostru a uitat un pic de scopul misiunii sale şi s-a grăbit să afle despre ce este vorba.
Se anunţase următoarea probă a concursului, şi toate bucăţelele de plastilină erau foarte emoţionate. Pentru prima dată, căpătau şi ele rolul principal într-o probă. Copiii aveau de realizat o pasăre. Of, şi cât de greu era! Deja Plastilina Roşie şi cea Verde încercau să împartă rolurile.

- Vor face papagali! Şi ne vor folosi pe toate, spuse Roşia!
– Ba vor face canari, şi mă vor folosi doar pe mine, sări invidioasă Galbena.
– Ei, poate vor face niste sticleţi… şi vor avea nevoie de suficiente culori, spuse Albastrul.
– Eu cred că vor să facă vrăbii, şi vor folosi grămada aceea mare de plastilină amestecată. Muuultă şi cenuşie, exact ce au nevoie!

Grafica: Emanuel Pavel

- Ei, dar ce se întâmplă aici?! interveni Naz. Batoanele de plastilină au început să vorbească în cor, şi se plângeau de nehotărârea şi neîndemânarea copiilor. Sunt prea mici! Ce ştiu ei ce vor? Ar trebui să ne asculte pe noi!

- Voi n-ar trebui să-i învăţaţi CE să facă, ci CUM să facă. Ce importanţă are ce anume vor modela? Important e ca se vor simţi bine să-şi afunde degeţelele în plastilină. Mai bine le explicaţi că, pentru a modela mai uşor, plastilina trebuie frământată bine între palme. Abia când este călduţă şi moale este bine să te apuci de lucru. Dacă vrei să nu amesteci culorile, şi să mai poţi folosi plastilina şi altă dată, nu apăsa prea tare atunci când alături culori diferite, astfel încât să le poţi desprinde uşor după ce ai terminat joaca.
Cel mai uşor de modelat sunt şerpişorii. După ce ai încălzit plastilina, începi să faci „plăcinţică”: cu ambele mânuţe, bine întinse, îţi imaginezi că întinzi o foaie de plăcintă cu „vergeaua” de plastilină. Foarte repede vei modela un şerpişor!
Dacă vrei să faci o mingiuţă, ia între palme o bucată de plastilină şi freacă mânuţele ca atunci când îţi este frig iarna, sau ca atunci când te speli repede pe mâini, fără să speli dosul palmei şi te ceartă mămica.

Astfel le explica  Naz batoanelor de plastilină ce să facă, şi cum anume să-i ajute pe copii să modeleze mai uşor.
- Nu vrei Naz să ne explici cum se face un canar? întrebă sfioasă Galbena.
– Nu dragele mele, haideţi să-i lăsăm pe copii să se descurce singurei. Voi doar să fiţi ascultătoare, şi să-i ajutaţi să pună ideile în… plastilină! Şi acum, hai, la încălzire!
Apoi Naz plecă în căutarea lui Ani. O auzise râzând câteva sertare mai sus…

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Naz şi-a luat rolul în serios. Se hotărâse să-i ajute pe Năzdrăvani. Numai că jocul lor era cam complicat. Era nevoie de o călătorie prin tot dulăpiorul, trebuia neapărat să o găsească pe Ani.

Răsfoise repede regulile jocului, a văzut că nu mereu va fi nevoie de cutia de creioane colorate. Cu Cariocile se descurca el, erau fetiţe simpatice. Lipiciul, Forfecuţa şi Hârtia glasată îi erau buni prieteni de când au lucrat împreună o felicitare pentru mămica lui Andrei.
Dar… acum trebuia să meargă în sertarul cu acuarele. Pensulele şi Creioanele nu s-au înţeles niciodată prea bine, era multă invidie de ambele părţi: cine reuseşte să devină mai repede preferata unui copil. Foarte rar primesc aceeaşi atenţie, iar Pensulele sunt fete complicate (ca toate fetele dealtfel). Cutiuţe şi tubuleţe cu vopsea, acuarele, borcanaşe cu apă, şevalet, abia dacă reuşeşti să faci o Pensulă fericită şi să te ajute să întinzi delicat culoarea pe pânză.

Naz le ştia foarte bine. Dar el avea nevoie de Ani.

AAni era cea mai mică dintre pensule. Nici prea stufoasă, nici prea subţire, era preferata copiilor. Cu ea reuşeau de cele mai multe ori să rezolve orice temă, fără prea mare dificultate. Nu era mofturoasă şi-i plăcea să se joace. De aceea o căuta Naz. Avea nevoie de ajutorul ei, căci jocul „de-a concursul” se complica şi cu probe de pictură. Iar Ani trebuia să-l ajute să le convingă pe celelalte pensule, pe Tempera şi pe Acuarelă, să intre în joc. Era sigur că Ani va reuşi, avea un talent deosebit să se facă ascultată.
Grafica: Emanuel Pavel

Poate vă întrebaţi de ce Pensulele răsfăţate o ascultau pe Ani. Pentru că, de când venise în sertarul de pictură, Ani avusese cel mai mare succes printre copii. Celelalte încercau să înveţe cum să se poarte, cum să-i înţeleagă pe pitici. Căci, la ce este bună o Pensulă, dacă este lăsată mereu în sertar?! Aici voia Naz să ajungă, la orgoliul lor de Pensule. Vrei să fii folositoare? Atunci trebuie să te joci cu noi.

Naz a tras cu ochiul pe gaura cheii de la sertar şi a văzut că Ani nu este acasă. Unde o fi…? Trebuie să o găsesc!

Recomandă articolul pe contul tău Facebook

Într-o dimineaţă de toamnă era mare agitaţie pe măsuţa de lucru a lui Andrei.
Andrei… un băieţel cuminte de vreo şase anişori, încă la grădiniţă, se chinuise cu o zi înainte să aştearnă pe o coală de hârtie câteva maşinuţe şi frunze de toamnă. A plecat repede de la grădiniţă şi a lăsat toate creioanele aruncate pe masă.
Acum era mare sfat:

- Uite Roşule, ţi-am mai spus că nu stai drept la Andrei în mânuţă! Zise Galbenul. Linia a ieşit tremurată, şi ai depăşit conturul! Galbenul era cam supărat, muncise mult şi apăsat seara trecută, şi i se tocise vârful. Acum era morăcănos, iar trebuia să facă o vizită Doamnei Ascuţitoare.

- Ei, dar măcar Roşul a ieşit din cutie… Pe mine nici nu m-a folosit! Spuse cu un glas necăjit Verdele. Nu-mi plac deloc desenele despre anotimpuri, cum vine toamna, eu mai am puţin si ajung să hibernez. Numai Galben, Maro şi Portocaliu! Apoi vine iarna, nici gând de o frunzuliţă verde pe nicăieri. Dar sunt sigur, acum se trezeşte Andrei şi toate acele maşinuţe vor fi ale mele, mă voi undui uşooor în mânuţa lui şi vor deveni verzi.

- Ai vrea tu, dragul meu Verde, spuse Albastrul, dar tare mi-e teamă că şi de data aceasta Andrei va lăsa maşinuţele albe. N-ai văzut, nu-i prea place să coloreze. Cel mai bun prieten al lui este Gri, creionul de grafit. Face doar contururi, degeaba ne chinuim noi să avem mereu vârfurile ascuţite şi sclipitoare. Pentru el, parcă nu existăm

- Gata cu pălăvrăgeala! se auzi deodată un glas puternic. Toţi au făcut linişte, căci se întorsese Naz, creionul fermecat.

Magic şi pus pe şotii, venise să facă ordine în cutia de creioane. Nimeni nu putea spune ce culoare avea Naz. În funcţie de inspiraţie, el putea căpăta orice culoare. Dar toată lumea îl respecta, căci era cel mai înţelept dintre creioane.
Venise pentru că îl auzise pe Andrei oftând. Băieţelul îşi dorea tare mult să se joace cu prietenii lui, Năzdravanii, iar ultimul joc era unul „de-a concursul”. Desenezi tu, desenează şi ceilalţi, apoi din artişti toţi copiii devin membri în juriu. Acordă punctele… şi… aleg un câştigător.

Lui Andrei îi place jocul. Îi place şi să deseneze, numai că nu are foarte multă îndemânare, şi nici prea mult talent. Dar important este să te joci cu ceilalţi, iar Naz s-a hotărât să-l ajute. S-a ascuns acum printre creioane şi le învaţă cum să stea cuminţi la Andei în mânuţă, să aştearnă pe hârtie frunze, arici, căsuţe, aşa încât băieţelul să nu mai fie trist.

Naz fusese în călătorie prin toate cutiile de creioane. Îi ştie pe toţi Năzdrăvanii, şi îi place ideea noului joc. Va avea grijă ca fiecare dintre copii să fie gata la timp cu creaţiile. Pentru aceasta însă, trebuie să vorbească cu Ani

Recomandă articolul pe contul tău Facebook